Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
1 Decembrie 2022

Ofranda inimii noastre

(Fragment din scrisoarea pastorală la praznicul Nașterii Domnului, 2021) Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ne găseşte, an de an, cu toată fiinţa noastră întoarsă înspre Cel care vine în ieslea din Betleem ca să ne descopere iară şi iară dragostea cea nemărginită a Părintelui Ceresc, a Dumnezeului Celui în Treime lăudat, în numele căruia şi plin de dragostea Lui vine în lume să ne mântuiască. „Naşterea lui Hristos”, spunea un părinte contemporan „este pentru El nu începutul vieţii, ci începutul morţii.” El îşi asumă tot ce ţine de firea noastră şi cea dintâi zi a vieţii Sale pe pământ este şi cea dintâi zi a urcuşului Său pe Cruce. Acesta este rodul, calea şi încredinţarea iubirii Lui pentru noi.

Pe durata Postului Naşterii Domnului, fiecare dintre noi încearcă să facă tot ce poate pentru a se pregăti de această mare sărbătoare. Încercăm să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu postind, rugându‑ne, încercând să renunţăm la cât mai mult din omul cel vechi – omul păcătos –, prin Taina Spovedaniei, pentru a‑L primi pe Hristos în noi. Atunci... Citeste articolul

1 Octombrie 2022

Vița cea adevărată

„Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.” (In 15, 1-2)

Cuvântul Evangheliei ne spune limpede că nu putem da roadă în viața noastră dacă nu avem credință, dacă nu avem pe Hristos în noi, dacă nu ne ținem de Hristos și nu rămânem înrădăcinați în El și El în noi. În Țara Sfântă, în vremea Mântuitorului, unde lemnul era foarte rar, dar era vița de vie, pentru a se încălzi iarna sau a... Citeste articolul

1 Mai 2022

„Ștergarul dragostei”

„Spală toată spurcăciunea şi necurăţia sufletelor noastre; ca spălând praful ce s‑a lipit de noi prin păcate şi ştergându‑ne unul pe altul cu ştergarul dragostei, să putem plăcea Ţie în toate zilele vieţii noastre şi să aflăm milă înaintea Ta.”1

Spălând picioarele ucenicilor Săi, Domnul ne‑a învățat ceea ce așteaptă de la noi: nu a lua un ștergar pentru a spăla și a șterge picioarele aproapelui, ci pe acela de a curăța praful, noroiul și rămășițele păcatului pe care îl vedem în fratele nostru cu ochii noștri lăuntrici sau trupești. El vede în noi păcatul pe care îl șterge cu... Citeste articolul

1 Aprilie 2022

„Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului.”

(Fragment din scrisoarea pastorală la praznicul Învierii Domnului, 2021) Hristos a înviat! Sărbătoarea cea plină de lumină a Învierii Domnului este cea care dă sensul adevărat al vieţii noastre creștine. Din ea ne luăm dorin-ţa de a trăi veșnic cu Dumnezeu. Însă Învierea, în care toți nădăjduim, trece prin Crucea Fiului Său, în care iubirea dumnezeiască și necondiţionată pentru umanitate se revarsă asupra lumii întregi. Dumnezeu-Tatăl ne încredinţează că orice cruce a noastră își găsește alinare în Crucea Fiului Său. Orice rană a sufletului își găsește vindecarea în rănile cuielor din mâinile și din picioarele și din coasta Lui, străpunse pe Cruce. Orice zbucium al sufletului pus înaintea Crucii îl ia asupra Lui și nu ne lasă singuri, Crucea fiind iubirea până la moarte pentru noi, cea care înțelege tot, asumă tot, poartă tot și „ne unește într-un trup, omorând prin ea vrăjmășia, apropiindu-ne de Dumnezeu-Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2, 16-18). Pentru orice păcat pus înaintea Crucii Lui, Hristos a strigat către Tatăl Ceresc: „Părinte, iartă lor, că nu știu ce fac.” (Luca 23, 34); iar tâlharului de-a dreapta Lui, care şi-a recunoscut păcatele şi L-a rugat să nu îl uite, i-a spus, iertându-l: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai.” (Luca 23, 43). 

O neputinţă însă greu de purtat de-a lungul vieţii noastre este frica, însoţindu-ne în diferite forme de-a lungul vieţii. Dar cea mai mare, şi din care aproape toate fricile îşi au rădăcina, este frica de moarte. Precum ucenicii s-au înfricoşat din cauza valurilor mării în furtună, aşa şi noi ne înfricoşăm de valurile furtunilor de toate felurile, din interior... Citeste articolul

1 Decembrie 2021

Nașterea Domnului Hristos: Bucuria care copleșește suferința

(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Nașterea Domnului pentru anul 2020) Sărbătoarea Nașterii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, din Fecioara Maria o prăznuim an de an cu multă fervoare și bucurie, cu toate că anul acesta încercările nu lipsesc nici în lume, nici în viața fiecăruia dintre noi. Dar să îndrăznim să ne bucurăm, căci Hristos vine să poarte toate neputințele și suferințele noastre. Este Sărbătoarea bucuriei în cer și pe pământ, la îngeri, la oameni și la toată creatura.

Toate cele din Cer și de pe pământ participă la Nașterea Lui, așa cum Evanghelia ne descoperă și cum mărturisim în Tra-diția noastră, prin cântările și colindele în cinstea Nașterii Domnului. „Dănțuiesc îngerii toți în ceruri și se bucură oamenii, și toată făptura saltă pentru Domnul Mântuitorul, Cel ce S-a născut în Betleem.” ... Citeste articolul

1 Noiembrie 2021

Îndrăgostiții de Dumnezeu

„Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (1 In 4, 16) A fi creștin înseamnă a fi îndrăgostit de Dumnezeu. Nu este vorba despre o ideologie. Viața creștină constă în a nu ne ascunde în spatele unei ideologii căreia i-am sluji sau pe care am încerca să o propovăduim prin lume, o ideologie în numele căreia i-am supune pe ceilalți, i-am umili, i-am aservi, i-am ucide. A fi creștin înseamnă a fi într-o legătură de iubire cu Dumnezeu, o legătură a dragostei cu Cel care se face rațiunea noastră de a trăi. „Fericit este deci cel care are o așa dragoste față de Dumnezeu, precum are cel nebun îndrăgostit de iubita sa”, zice Sfântul Ioan Scărarul.1 De ce această iubire? Pentru că Dumnezeu Însuși a ales să trăiască cu noi într-o legătură de iubire, pentru că Se dă cu totul pe Sine nouă și ne cere să ne dăm pe de-a-ntregul Lui.

Să ne dăm pe de-a-ntregul lui Dumnezeu. Acest gând ne sperie. Ne întrebăm deci ce poate să însemne. Oare nu voi mai putea să mă îndrăgostesc de cineva? Nu voi mai putea să am copii? Nu voi mai putea să-mi urmăresc chemarea în această viață, aici pe pământ? Ce înseamnă deci a-ți da viața lui Dumnezeu sau a trăi pe de-a-ntregul în El, a fi îndrăgostit... Citeste articolul

1 Octombrie 2021

Douăzeci de ani: Hirotonia P.S. Siluan, Ridicarea la rang de Mitropolie a Arhiepiscopiei Europei Occidentale si Meridionale

Prin aceste rânduri aș dori să aduc mulțumire în primul rând lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra noastră în acești ultimi 20 de ani, pentru bucuriile duhovnicești nemăsurate și neștiute de nimeni, pe care le-a pus în inima mea prin harul revărsat fără încetare asupra tuturor celor cu care am trăit și propovăduit în acești ani. Mă gândesc la Preasfințitul Părinte Siluan, astăzi al Italiei, cu care am împărțit greul drumului și frumusețea lui încă de la începuturi, după nici trei ani de la alegerea mea în scaunul de arhiepiscop, el primind harul arhieriei, pe 21 ocrombrie 2001, pentru scaunul de episcop vicar. Cu multă simplitate, Preasfințitul Siluan a luat drumul Spaniei și al sudului Franței, apoi drumul Italiei, înmulțind harul și dăruind în toate împrejurările darurile pe care la rândul lui le-a primit de la Domnul: vioiciunea trăirii duhovnicești, spontaneitatea în relațiile cu preoții și credincioșii, bucuria și trezvia duhovnicească, lipsa de vicleșug, prietenia, prospețimea și frumu-sețea slujirii liturgice, starea continuă de jertfă de sine, spre folosul celorlalți, și nu în ultimul rând dragostea de Biserică și de Cel care ne-a dăruit-o ca pe Mireasa fără prihană și drept loc al mântuirii lumii, Iisus Hristos, Fiul Unul Născut al Părintelui ceresc. Celui care a părăsit Cerul și Și-a dat viața pentru noi pe Cruce, ce altceva putem să îi dăruim în schimb, decât viața noastră? Și încă, dorind să I-o dăruim, cum putem fi siguri că nu ținem nimic pentru noi? Preasfințitul Siluan este unul dintre cei care nu țin nimic pentru ei, totul este dăruit Dăruitorului. Așa am petrecut 7 ani aproape, cu Preasfințitul Siluan ca episcop vicar, primii ani în Spania și în sudul Franței, apoi în Italia, până când Preasfinția Sa a fost ales episcop al Italiei, unde a lucrat cu timp și fără timp la tot ceea ce, cu mult dar de la Dumnezeu, a reușit să ridice, împreună cu Preasfințitul Atanasie, cu vrednicii preoți slujitori ai altarelor, cu credincioșii din sutele de parohii și, de asemenea, cu tinerii pe care i-a mobilizat pentru a fi adevărați misionari ai vremurilor noastre. Preasfințitul Atanasie descrie atât de bine ceea ce s-a împlinit în toți anii episcopatului Preasfințitului Siluan în Italia, fie ca episcop vicar, fie ca episcop titular! Îl felicit și îi mulțumesc pentru neostenita dăruire de sine, pe care să i-o întoarcă Hristos Domnul în dar de mântuire. 

Din acesti 20 de ani, 13 i-am împăr-tășit și cu Preasfințitul Timotei, care a primit în anul 2008 darul arhieriei pentru scaunul nou înființatei Episcopii a Spaniei și Portugaliei, și s-a adaugat sinodului mitropolitan. Zeci de parohii înființate, mănăstiri, cumpărarea sau construirea de biserici, și mai ales construirea Catedralei episcopale de la Madrid și a centrului eparhial,... Citeste articolul

1 Iulie 2021

Frumusețea stă ascunsă în spatele Crucii

Frumusețea este în sine o pecete a Veșniciei, fără de ea frumusețea nu poate fi ceea ce este: curățitoare, odihnitoare, iluminatoare, sursă de inspirație, sursă de creștere sufletească, revelatoare. O căutăm în lucruri, dar ea este la Dumnezeu. Ea are în sine partea de cer, partea de desăvarșire, partea de lumină neînserată pe care fiecare om o vede, și cel care are credință în Dumnezeu și cel care nu o are. Unii căutăm mai întâi frumusețea și ne întâlnim cu Izvorul ei, Dumnezeu. Alții dintre noi Îl căutăm pe Dumnezeu mai întâi și, întâlnindu‑L, înțelegem mai apoi ceea ce poate fi și este cu adevărat frumusețea.

De frumusețea lumii și a omului suntem cu toții responsabili, dar știm că fără frumusețea omului niciuna nu poate avea sens. Frumusețea poate fi ascunsă, pentru o vreme, în spatele păcatului, a orbirii sufletești, iar apoi în spatele morții, care este sfârșitul a tot ceea ce poate fi atins de frumusețea cea trecătoare. Dacă hidoasele spectre ale urii omului stăpânit de... Citeste articolul

1 Mai 2021

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului

Marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea sărbătorilor, ne face să tresăltăm an de an de bucurie. Prin Înviere sensul vieții noastre s‑a schimbat. Chiar dacă trecem prin clipe atât de grele, datorate pandemiei, ne regăsim astăzi copleșiți de dragostea Celui care a lăsat totul pentru noi și ne‑a vindecat de moarte. A venit lăsând sânul Preasfintei Treimi pentru a împlini voia Tatălui ceresc, așa cum ne spune chiar El în Evanghelia Sf. Ioan.  

Înainte să se lase pe mâna celor care Îl vor face să pătimească bătăi și scuipări și ocară și Cruce și Moarte, Mântuitorul îi învață pe ucenicii Săi cum să trăiască atunci când El nu va mai fi cu ei. Apoi le arată că unitatea dintre El, Fiul lui Dumnezeu, și Tatăl este și între ucenicii Săi și El. Iar dacă nu este, această unitate trebuie să fie.... Citeste articolul

1 Aprilie 2021

Stare de urgență duhovnicească

Sfântul Ioan Botezătorul, vestind că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu, a tras un semnal de alarmă: „Pocăiți‑vă”. El chema mulțimile de oameni la Iordan și îi boteza scufundându-i pe de-a-ntregul în apă ; ieșind de acolo, fiecare devenea un alt om. „Dați deci roade vrednice de pocăință” (Mt 3, 8), îi încuraja Botezătorul. Într-adevăr, pocăința are drept consecință schimbarea vieții, a felului de a trăi. Pocăința este semnul că am înțeles altfel viața, sensul vieții, nașterea și moartea, scopul vieții, înțelesul lucrărilor noastre, relațiile noastre cu aproapele, cu mediul înconjurător, inclusiv cu natura și cu toată făptura, sau cu Ziditorul a toți și a toate. Totul se schimbă pentru cel care a întâlnit Viața și dorește să-și schimbe viața.

Orice s-ar întâmpla, când Domnul este aproape sau când Împărăția lui Dumnezeu se apropie de noi, [această apropiere] ne cheamă la pocăință, ne schimbă privirea asupra vieții, ne face să le vedem pe toate altfel, după cum s-a petrecut cu Zaheu (Lc 19, 1-10), cu femeia păcătoasă (In 8, 3-11), cu Sfântul Pavel (aldătată Saul, care îi prigonea pe creștini, devenit... Citeste articolul

1 Decembrie 2020

Cuvânt pastoral la Nașterea Domnului

(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Nașterea Domnului pentru anul 2019) Frumusețea și armonia lumii în care trăim, în care Dumnezeu Însuși S‑a născut din Fecioara Maria, ne face să ne gândim și mai mult la Cel care a făurit‑o din nimic și ne‑a dăruit‑o, spre a trăi în ea, spre a ne bucura de frumusețea ei și întru a o stăpâni; pentru că și El a venit să ia parte trupește la ea. Să nu uităm că frumusețea și armonia pământului sunt amenințate cu distrugerea din chiar primele zile ale Creației, prin căderea protopărinților noștri Adam și Eva, iar astăzi din ce în ce mai mult prin negrija și slăbiciunile omenirii; este aşadar nevoie de multă cumpătare și atenție din partea omului, pentru a nu‑i agrava starea.  

La Nașterea cu trup a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne dăm seama că nu numai pentru a ne primi pe noi au fost făcute cele cerești și pământești, ci și pentru a‑L primi pe Făcătorul Însuși în sânul celor pământești. El vine în cele pământești ca Soarele dreptății, pentru a ne ridica din întunericul căderii și al morții sufletești și... Citeste articolul

1 Iulie 2020

A muta munții înțelenirii lăuntrice

„Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi […].” (1 In 3, 14) „Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” (Mc 11, 23).

Prin acest cuvânt Domnul ne face să ne cercetăm pe noi înșine în credința noastră și în ființa noastră cea mai adâncă cu privire la relația noastră cu Dumnezeu și cu noi înșine. Apoi mai spune: „Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se... Citeste articolul

1 Decembrie 2019

Cuvânt pastoral la Nașterea Domnului

Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului ne pune iarăși față în față cu bunătatea cea nespusă a lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu se naște Prunc smerit în iesle, într-o lume dominată de păcat și de moarte, pentru a ne redescoperi și împărtăși bunătatea dumnezeiască față de tot omul ce vine în lume. Cerul se întâlnește cu Pământul, Făcătorul cu creatura devin una, Dumnezeu se alătură omului pe pământ pentru a-l ajuta să își depășească neputințele, egoismele, ura și izolarea față de celălalt, și să învingă mai apoi moartea cea atât de temută de tot omul. În marea Sa bunătate, Dumnezeu Îl trimite pe Fiul Său, care „coboară la robi, devenind Rob, și își ia un chip străin, purtându-mă pe mine întreg în Sine cu cele ale mele, pentru ca să topească în Sine Însuși ceea ce este rău, ca focul ceara, sau ca soarele umezeala pământului și eu să mă împărtășesc de ale Lui, datorită amestecării” Lui cu mine, cu omenitatea mea1. Izvorul bunătății ni se descoperă prin Fiul Cel întrupat, care ne arată prin Sine bunătatea absolută a Părintelui ceresc și ne spune: „Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu” (Mt. 19, 17). Bunătatea lui Dumnezeu ni se arată întreagă în iubirea Lui pentru noi și ne cheamă la bunătate și pe noi oamenii, ca semn al credinței și al dorinței noastre de a-I semăna, de a fi ai Lui.

În viața noastră de zi cu zi vedem adesea cum un lucru bun sau o faptă bună generează unde de bunătate fără de sfârșit. Aceleași fapte bune le vor săvârși și alții, dacă le văd făcute de frații lor. Sursa bunătății este Hristos Cel născut în ieslea sărăcăcioasă, pe El Îl sărbătorim. Să ne păzim mintea și inima pentru a nu cădea pradă astăzi tentației de... Citeste articolul

1 Noiembrie 2019

Taina întâlnirii cu Domnul

La El mă voi duce, căci, iată, pentru mine-a venit: Voi lăsa pe vechii mei iubiţi, Căci acum de Acela însetează sufletul meu foarte. Şi ca Unuia Care cu adevărat mă iubeşte, Mir Îi voi aduce şi toată-nchinăciunea: Strig, suspin şi caut în chip drept să-L înduplec Să-mi astâ mpere setea. Setea celui Însetat mă va schimba Şi aşa cum... Citeste articolul

1 Iulie 2019

Suntem ispitiți de propriile noastre patimi sau Hristos ne ridică rusinea păcatului

În foarte multe împrejurări, atunci când păcătuim sau facem o greșeală, spunem că este vina cutăruia, care ne‑a provocat sau ne‑a făcut să greșim. Atitudinea aceasta o recunoaștem în noi ca venind încă de la protopărinții noștri, Adam și Eva, când cei doi au aruncat vina neascultării de la unul la altul și mai departe la cel rău, întruchipat în șarpe. De atunci, generații după generații, ne regăsim fiecare dintre noi în această slăbiciune a firii, din copilărie până la vârsta adultă, făcând același lucru. Nu aș fi greșit, spunem, nu m‑ar fi provocat cutare, ceea ce poate fi chiar adevărat. Foarte ușor aruncăm vina păcatului nostru asupra celuilalt. Încă din frageda noastră pruncie ne facem un obicei din a da vina pe frații și pe surorile noastre pentru gravele sau mai puțin gravele lucruri ale copilăriei, care se petrec inevitabil într‑o familie, zi de zi. De unde apoi obișnuința de a da vina pe alții pentru toate sau de a spune: „Toată lumea astăzi face așa. Cum să fiu eu diferit? Voi fi luat în râs de toți, trebuie să fiu în rând cu lumea.” Această atitudine influențează foarte mult felul nostru de a gândi și de a trăi viața în Hristos. Sfântul Apostol Pavel zice, în Epistola către Galateni (6, 2): să ne purtăm „sarcinile (slăbiciunile) unii altora”, adică să îndrăznim să luăm asupra noastră ceea ce a făcut celălalt, fratele nostru. Să avem curajul să zicem că noi am făcut un lucru pentru a‑l scăpa pe frate de rușine, adică să luăm rușinea celuilalt asupra noastră. Însă măsura vieții noastre duhovnicești nu este întotdeauna la această înălțime, din contră, îi facem responsabili pe alții de cele ale noastre. 

Spunem despre Crucea Domnului nostru Iisus Hristos că este plină de lumină și de viață făcătoare. De ce? Pentru că în ea se regăsește starea noastră de bine absolut, aceea a iertării noastre ontologice, care ne vindecă firea căzută pradă deznădejdii și morții. El nu a aruncat vina Crucii pe noi, nici propria noastră vină, ci a strigat către Tatăl, în plină agonie a suferințelor și a... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni