Înainte să se lase pe mâna celor care Îl vor face să pătimească bătăi și scuipări și ocară și Cruce și Moarte, Mântuitorul îi învață pe ucenicii Săi cum să trăiască atunci când El nu va mai fi cu ei. Apoi le arată că unitatea dintre El, Fiul lui Dumnezeu, și Tatăl este și între ucenicii Săi și El. Iar dacă nu este, această unitate trebuie să fie. Recunoaștem deja în lucrul acesta Biserica. Legătura unității dintre El și ucenici se arată a fi și cea dintre El și Părintele ceresc. Această legătura este dragostea! Deci iată că lasă și un semn Mântuitorul, semn clar că unitatea aceasta, dintre ucenici și El și dintre El și Părintele ceresc, nu este altceva decât IUBIREA. Nu le spune „să vă iubiți cu o iubire oarecare”, ci „cu iubirea cu care Eu v‑am iubit pe voi”. Dumnezeu pune o condiție esențială pentru a veni întru noi: nu i se poate arăta celui care nu‑L iubește. Pentru că iubire cu sila nu se poate, iar iubirea din obligație nu este iubire liberă, este doar din teamă și interes, după cum ne spune și Sf. Vasile cel Mare. Ne încredințează Hristos nu numai că El i se va arăta celui care Îl iubește, ci și Tatăl. Ce înseamnă că El se arată? Înseamnă că Dumnezeu i se face înțeles și i se descoperă celui care Îl iubește. Mai mult: vom veni și vom face lăcaș în el. Adică, prin iubire, putem spune, Dumnezeu își mută cerul în lăuntrul nostru. Cum să mai vrem să facem altceva decât să iubim, dacă știm că Dumnezeu transformă în Cer sufletul care Îl iubește? Dar noi începem să Îl căutăm pe Dumnezeu undeva departe, uneori încercăm să dăm munți la o parte. Însă acei munți pe care trebuie să îi mutăm nu se găsesc altundeva decât în noi, în inima noastră, în noi înșine. Și dacă o luptă trebuie dusă, aceea este lupta de a‑L iubi pe Hristos. Mântuitorul ne spune: „rămâneți în dragostea Mea”. Să rămânem în El, adică să avem încredere până la capăt că dragostea Lui nu ne minte, pentru că o regăsim în jertfa Lui. Iar Jertfa Lui este El Însuși, nu este altceva. Nu ne dă nimic exterior Lui, ci se dă pe Sine Însuși. Nimic nu bucură sufletul mai mult decât dragostea. Dumnezeu a lăsat în omul creat după chipul Său neliniștea până când nu va găsi adevărata iubire. Să ne gândim doar cum ar putea fi iubirea Lui nesfârșită pentru noi şi ce privire poate avea asupra noastră Dumnezeu, care este iubire. Iar dacă am simți dragostea lui Dumnezeu, cea nesfârșită, în sufletul nostru, oare cum am fi? Ce lumină ne‑ar putea locui? „Rămâneți în dragostea mea, ca să fie bucuria mea deplină în voi!”, aşa ne cheamă Mântuitorul. Mai ales acum să ne străduim să o cunoaș-tem, să o cerem de la Dumnezeu, pentru că suntem în inima Patimilor Lui, care ne‑au adus Învierea. Toată ființa noastră, a creștinilor, bineînțeles, se impregnează de Patima Lui, de durerile Lui, dar și de bucuria Învierii, așa cum le‑a spus mironosi-țelor: „Bucurați‑vă!”. Atunci când ființa noastră se impregnează de iubirea Lui, trăită cu noi în Suferințele și în Patimile Sale, ne trece și pe noi, o dată cu El, în Înviere, în Paște. Creștini fiind, trăim din bucuria și din dragostea la care Hristos cel Înviat ne‑a făcut părtași.  

Recunoscători și încredințați iubirii pe care Hristos ne‑o poartă, ne regăsim în sărbătoarea de astăzi a Învierii Lui, încrezători că în toate suferințele, neputințele, temerile, dar și în viața noastră de zi cu zi nu suntem singuri. Izolați în casele noastre, încercând să evităm contaminarea cu un virus foarte agresiv, care a provocat moartea multora dintre noi și care poate încă provoca multă suferință în lume, am participat la o mare parte din slujbele Postului Mare, apoi din Săptămâna Patimilor și din noaptea de Înviere, on line, pe ecran. Am încercat cu toții, prin rugăciune, să fim solidari cu toți cei care sunt în suferință.

Nu am putut fi împreună în bisericile noastre parohiale decât de departe, prin intermediul ecranului. Însă dragostea noastră pentru Domnul Cel mort și înviat este mare, trăind ca niciodată până acum setea după cuvântul lui Dumnezeu, dorința de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului și lipsa celor apropiați nouă. Să ne iertăm unii pe alții de departe, să ne purtăm unii pe alții în gândurile noastre și în dragostea noastră înaintea lui Dumnezeu. Să nu încetăm să ne rugăm și să rămânem uniți în Hristos Cel înviat și în Dumnezeu Cel în Treime lăudat, izvorul iubirii noastre și al comuniunii noastre în Biserică, trupul lui Hristos. Să ne străduim din răsputeri să îi învățam și pe cei mici și pe cei tineri, prin faptele noastre, ce este și cum este dragostea lui Hristos pentru noi, dar şi iubirea noastră pentru El. Așa să ne ajute Hristos Domnul să trăim în aceste zile, și să înțelegem că Biserica este și zid, un zid de piatră, iar ceea ce întărește piatra aceasta este iubirea lui Hristos trăită de cei ce sunt pietrele vii ale Bisericii, credincioșii. Biserica este Iubirea lui Hristos pentru noi, și a noastră pentru Hristos, care întărește zidurile Bisericii, încercată și astăzi, ca de multe ori în istorie, însă ocrotită de Cel ce este Viața și învierea noastră. Biserica este împlinirea tainei iubirii treimice!

Hristos a înviat!