În viața noastră de zi cu zi vedem adesea cum un lucru bun sau o faptă bună generează unde de bunătate fără de sfârșit. Aceleași fapte bune le vor săvârși și alții, dacă le văd făcute de frații lor. Sursa bunătății este Hristos Cel născut în ieslea sărăcăcioasă, pe El Îl sărbătorim. Să ne păzim mintea și inima pentru a nu cădea pradă astăzi tentației de „a prăznui Crăciunul fără Hristos”, dăruirea fără Dăruitorul Cel veșnic, așa cum se întâmplă cu mulți dintre frații noștri și cu mulți dintre noi. Toate să le facem în numele Lui și să nu ne rușinăm în fața oamenilor din cauza credinței noastre.

Cum ar arăta oare viața noastră dacă ne-am îndemna și ne-am inspira întotdeauna unii pe alții la bunătate? Căci mai ales copiii noștri vor face în viață – în cele mai multe cazuri – ceea ce au văzut la părinții lor. „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încâtsă vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt 5, 16), ne spune Hristos.

Domnul Hristos, prin viața și faptele Lui printre noi, oamenii, ne-a arătat calea spre Împărăție, spre poarta Raiului, dându-ne cheile pentru a o putea deschide noi înșine, împreună cu El. Ne-a arătat mai multe chei, pe care ni le-a dat fiecăruia dintre noi, folosindu-le El mai întâi, pentru a ne deschide inima spre El Însuși și spre Părintele ceresc. Întru El, Fiul, Îl cunoaștem pe Tatăl: „aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In. 17, 3). Cu-noașterea lui Dumnezeu este începutul, pentru că nu Îl putem iubi fără să Îl cu-noaștem, însă cunoașterea trebuie să fie dublată de faptele care decurg din ea: credința, nădejdea, dragostea, bunătatea, iertarea, bucuria duhovnicească, îndelunga răbdare, pacea. Iată, una dintre aceste chei, care ne poate deschide poarta Împărăției lui Dumnezeu, Raiul, este bunătatea dublată de fapta bună. Zice Sfântul Apostol Petru: „puneți și din partea voastră toată sârguința și adăugați la credința voastră fapta bună, iar la fapta bună, cunoștința…” (II Petru 1, 5-8).

Sfântul Marcu Ascetul spune că „Domnul e ascuns în poruncile Sale, și cei ce-L caută pe El Îl găsesc pe măsură ce le împlinesc”². Așa este și cu bunătatea, împlinindu-o Îl vedem pe Cel ce este Bunătatea Însăși și vedem ceea ce ne pregătește bunătatea trăită și împlinită încă din această lume. 

Într-o istorioară aflăm că:

Credem și noi de multe ori că totul ni se cuvine, că tot ce avem ne aparține și că nu datorăm nimănui nimic. Dar vedem cu adevărat că nu rămân la sfârșitul zilelor noastre decât dragostea și bunătatea, cele pe care le-am dăruit din dragoste și bunătate, așa cum cântăm în colindele atât de dragi nouă. Bunătatea și dragostea L-au făcut pe Fiul lui Dumnezeu sărac pentru noi. Dar sărăcirea Lui înseamnă bogăția noastră astăzi, o moștenire veșnică. Sărăcirea noastră pentru El aici, înseamnă îmbogățirea noastră și aici și în Veșnicie. Bunătatea schimbă inima omului, o face luminoasă și o curăță de gândurile cele rele.

Să avem parte cu toții de Sărbătoarea Nașterii Domnului cea plină de lumina dumnezeiască, spre a putea primi în inimile noastre pacea și bunăvoirea vestite de îngeri la ieslea din Betleem, care să ne ajute să cultivăm bunătatea, unitatea și dragostea în familiile noastre și în comunitățile în care suntem fiecare, precum și cu toți cei dragi, depășind egoismul și orice formă de izolare, încercând să urmăm în toate Domnului Hristos, Mântuitorul nostru!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, născut în ieslea Betleemului,
să fie cu voi, cu toți!

† Mitropolitul Iosif