Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Cuvântul XLVIII al Sfântului Isaac Sirul
Din ce pricină a îngăduit Dumnezeu încercările pentru cei ce-L iubesc pe El Din dragostea pe care sfinții o arată lui Dumnezeu, ei pătimesc pentru numele Lui încercările care-i strâmtorează, căci El nu Se depărtează de cei ce-L iubesc și inima lor dobândește îndrăznire ca să-L vadă în chip neacoperit și să ceară de la El cele de folos cu încredere. Căci mare este puterea rugăciunii făcute cu îndrăzneală. De aceea i-a lăsat Dumnezeu pe sfinții Lui să fie încercați de toate încercările, ca ei să primească iarăși cercarea și proba ajutorului Lui și să vadă câtă purtare de grijă are de ei; dar și ca să dobândească din încercări înțelepciune și să nu rămână neînvățați, lipsindu-se de câștigul ambelor părți ale deprinderii. Căci ei câștigă astfel prin cercare cunoștința tuturor și nu ajung de batjocura dracilor. Pentru că dacă s-ar deprinde numai în cele bune, dar ar fi lipsiți de cealaltă deprindere, adică deprinderea în răbdare a necazurilor , ar fi lipsiți de cercare (de experiența) în războaie.
Și de am zice că prin aceasta Dumnezeu îi deprinde pe ei fără să le dea vreo cunoștință, am spune că Dumnezeu voiește ca ei să fie ca boii și ca asinii și ca cei ce nu au libertatea în unele lucruri. Deci, oamenii, având înțelegere și nefiind ca animalele, văd un sens și în necazurile ce le vin. Nu se deprind să le suporte în chip simplu, fără să câștige... Citeste articolul
Sfântul Simeon Metafrastul
Precum pruncul nou‑născut este chipul bărbatului deplin, aşa şi sufletul este chip al lui Dumnezeu, care l‑a făcut pe el. Deci, precum copilul crescând în parte cunoaşte în parte pe tatăl, iar când ajunge la vârsta deplină se înţeleg împreună, tatăl cu fiul și fiul cu tatăl, şi i se descoperă fiului vistieria tatălui, aşa şi sufletul înainte de neascultare avea să sporească și să ajungă la bărbatul desăvârşit. Dar, din pricina neascultării, a căzut în marea uitării şi în adâncul rătăcirii şi s‑a sălăşluit la porțile iadului. Depărtându‑se deci sufletul de Dumnezeu cât se poate de mult, era cu neputință să se apropie şi să-L cunoască bine pe Cel ce l‑a zidit. Dar Dumnezeu l‑a întors și l‑a chemat și l‑a atras la cunoștința Sa, mai întâi prin prooroci, iar pe urmă, venind El însuşi, a alungat de la el uitarea şi rătăcirea; apoi, surpând și porțile iadului, a intrat la sufletul rătăcit, punându‑se pe Sine pildă prin care îi va fi cu putință să ajungă la măsura vârstei şi la desăvârsirea Duhului.
Drept aceea se ispiteşte Cuvântul lui Dumnezeu de către cel rău, după orânduire de sus, apoi rabdă ocări, urgisiri, sudalme și palme din partea celor cutezători şi, în sfârşit, însăși moartea pe cruce, arătându‑ne, precum am zis, ce simţire trebuie să arătăm față de cei ce ne osândesc, ne urgisesc sau ne aduc chiar moartea. Astfel, și omul trebuie să fie... Citeste articolul
Avva Maxim Mărturisitorul
Întrebarea 79 Ce înseamnă cele cinci feluri de jertfe aduse după rânduiala Legii: oaia, boul, capra, turtureaua şi porumbelul?
Răspuns: După unul din înţelesuri, berbecul, ca unul ce e căpetenie, închipuieşte puterea raţională; taurul, iuţimea; iar capra, pofta. Turtureaua, la rândul ei, închipuieşte neprihănirea, iar porumbul sfinţenia. Dacă însă trebuie să luăm seama şi la însuşirile naturale ale fiecărui animal şi să le căutăm înţelesul potrivit, cei pricepuţi în... Citeste articolul
Povețe părintești
Cuvânt Filocalic al Sfântului Efrem Filotheitul Îți doresc, fiul meu, să izgoneşti toate gândurile, cele de mândrie şi egoism, fiindcă de la acestea și de la patimile asemănătoare pornesc toate celelalte patimi ale răutăţii și‑l îmbrâncesc pe om în prăpastia pierzării.
Să nu dai atenţie la gândurile pătimaşe, ci să le disprețuiești cu desăvârșire, de vreme ce au pe chipul lor urâţenia celui rău. Dispreţuirea gândurilor aduse de diavol este mântuitoare, iar cea mai bună artă este smerenia, pentru că evitarea convorbirii cu ele și refugierea la Hristos prin rugăciune înseamnă smerenie. Se pot izgoni aceste gânduri... Citeste articolul
Cuvânt Filocalic al Sfântului Macarie. Despre cei ce văd cu Duhul
Pentru că Împăratul veacurilor dăruieşte cu îmbelşugare celor vrednici bunătățile Sale, spre slava şi lauda numelui Său şi spre mântuirea celor ce nădăjduiesc în El, este cu dreptate să spunem spre folos izbânzile săvârşite prin Cuviosul Macarie. Căci acesta, ajungând la desăvârşirea virtuţii celei după Dumnezeu și fiind mai presus de toate patimile, s-a învrednicit de vederea tainelor celor netrupeşti şi cereşti, aflându-se deopotrivă cu îngerii, cum povestesc unii dintre ucenicii lui. Şi ei au auzit de la el despre acele descoperiri pe care Dumnezeu a voit să i le facă cunoscute, după ce a intrat el în raiul lui Ianis şi Iamvris şi s-a luptat mult cu demonul acela înfricoşător şi născocitor al răutăţii, diavolul. Şi cum niciun folos nu avea din luptă, demonul biruit a socotit să se arate pe sine însuşi sfântului şi a încercat să-i arate feluritele meşteşuguri ale înşelăciunii, pentru că Dumnezeu l-a silit – după cum mărturisea – să facă aceasta, deşi el nu voia.
Şi călătorind în cea mai adâncă pustie, bunul ostaş al lui Hristos, Macarie, a văzut un om foarte bătrân apropiindu-se de el, fiind tare împovărat şi în jurul a tot trupul fiind plin de vase, şi în fiecare din acestea având câte o aripă. În loc de veşmânt, acesta purta mulțime de vase. Sprijinind Macarie în pământ toiagul său, au stat... Citeste articolul
Pronia divină în comportamentul omului
Cuvânt Filocalic al Sfântului Antonie cel Mare După cum de la naştere începe pătimirea, fiindcă ceea ce a venit la viaţă se şi strică, aşa de la patimă începe păcatul. Să nu zici, prin urmare, că Dumnezeu n-a putut tăia păcatul, căci cei ce zic aşa sunt nesimţitori şi nebuni. Nu era de lipsă să taie Dumnezeu materia, pentru că aceste patimi sunt ale materiei. Dar Dumnezeu a tăiat păcatul din oameni în chip folositor, dându-le minte, ştiinţă, cunoştinţă şi putere de-a deosebi binele. Deci, cunoscând că păcatul ne vatămă, putem să fugim de el. Dar omul fără minte i se aruncă în braţe şi se laudă cu el şi căzând ca într-o mreajă e războit de el, după ce e tras înăuntru. Unul ca acesta niciodată nu mai poate să-şi ridice capul, să vadă şi să cunoască pe Dumnezeu, Cel ce a făcut toate pentru mântuirea şi îndumnezeirea omului.
Dumnezeu este bun, fără patimă şi neschimbăcios. Iar dacă cineva găseşte că e raţional şi drept ca Dumnezeu să nu se schimbe, şi tocmai de aceea întreabă nedumerit cum se bucură de cei buni şi se întoarce de către cei răi sau se mânie pe cei păcătoşi, iar slujit fiind se milostiveşte, să i se răspundă că Dumnezeu nici nu se bucură, nici nu se mânie, căci bucuria şi... Citeste articolul
Sfinţii Varsanufie şi Ioan. Scrisori duhovnicești
Întrebare a aceluia către acelaşi mare Bătrîn: Părinte, oboselile mele, de care ţi‑am vorbit, le‑ai luat asupra ta. Aceasta o fac cei înţelepţi nu numai pentru a purta povara unuia singur, care‑i este apropiat, ci pentru mulţi şi pentru folosul sufletelor noastre. Ba mai mult, ca un adevărat părinte, ne îndemni să te întrebăm despre calea vieţii. Deci te rog, o dată ce Domnul te‑a trimis mie ca un liman şi ca un loc de scăpare, ai milă şi roagă pe stăpânul ca să‑şi facă milă de mine şi să‑mi arate puţină lumină, pentru că adeseori cad din neştiinţă; şi învaţă‑mă cum m‑ai învăţat întâia oară, ca să mă pocăiesc. Şi după aceea arată‑mi calea, ca să ştiu cum să umblu.
Răspunsul lui Varsanufie: Frate, îţi vorbesc ca sufletului meu. Căci Domnul a legat sufletul tău cu al meu, spunându‑mi: ,,nu te despărţi de el”. De aceea nu mi‑a fost mie să te învăţ pe tine, ci să învăţ eu de la tine. Căci mă tem de cel ce a zis: ,,Cel ce înveţi pe altul, pe tine nu te înveţi?” (Rom. 2, 21). Dar fiindcă spui că, deşi s‑a zis că... Citeste articolul
Sf. Gheron Iosif Isihastul „Ascultă glasul meu, bunul meu fiu.”
Nimic nu este mai frumos, nimic mai dulce decât să iubești pe Domnul Iisus. Nimic mai înalt decât să filozofezi despre cele cerești și prin acestea să vezi bunătățile cele veșnice. Cu adevărat fecioria este lucrul cel mai înalt. Aceasta face pe om înger pe pământ. Este mare slava ei în ceruri și mare îndrăzneala către Dumnezeu. Cei feciorelnici, în Împărăția cerurilor vor urma Mielului Celui înjunghiat, lui Iisus, vor vedea frumusețea Sa dumnezeiască și vor cerceta adâncurile iubirii Lui preadulci. Fericit este cel care a fost luminat și a ales ca mireasă fecioria cea preafrumoasă; cu frumusețea ei, aceasta îl va face fericit. Fericit este cel care a biruit ispita zadarnică a vieții conjugale și a urmat lui Hristos, ridicând, încă din tinerețe, jugul Lui. Va trece prin multe necazuri, dar acestea îl vor face să se apropie și mai mult de cununa cea de amarand a sfințitei feciorii.
Vino, fiul meu, să te ocupi aici cu cercetarea dumnezeieștilor filozofii. În tine se va naște o nouă lume, un duh nou, alt cer, care nu-ți sunt cunoscute. Cei cu care ai stat de vorbă până acuma nu știu despre acestea. Monahul nu este acela pe care îl întâlnești tu și despre care auzi vorbindu-se cuvinte fără rodire. Adevăratul călugăr este rod al Duhului Sfânt. Și... Citeste articolul
Gheron Iosif. Cuvânt despre arta artelor și știinţa știinţelor
Astăzi nu mai este ca în timpurile de demult, unde mergeai tu cu mintea ta. Situația de acum a multora se mărginește la o formă exterioară. Dincolo de lucrul acesta nu există nici o grijă pentru sufletul dinlăuntru, unde este totul, unde se unește materialul cu nematerialul, omul cu Dumnezeu, după cât încape în natura noastră pământească. Aceasta este frumusețea, bunătatea cea de negrăit. Dar toți o ocolesc. Toți ne întoarcem spre cele neadevărate, deoarece pentru celelalte se cere multă luptă. Mintea omului se înfricoșează fie și numai auzind despre toate acestea.
La lupta aceasta trebuie să ia parte împreună cu noi și Dumnezeu. Fără El nimic nu ne reușește. Trebuie să lupte voința cea bună a omului. Dar trebuie și să picure sânge din trup. Să se curețe pielea cea tăbăcită a omului vechi. Să se topească precum lumânarea omul cel vechi. Căci așa cum fierul, atunci când este băgat în foc, se curăță de rugina pe care o are pe el,... Citeste articolul
Cuvântul XLVIII al Sfântului Isaac Sirul
„Din ce pricină a îngăduit Dumnezeu încercările pentru cei ce‑L iubesc pe El.” Din dragostea pe care sfinţii o arată lui Dumnezeu, ei pătimesc pentru numele Lui încercările care‑i strâmtorează, căci El nu Se depărtează de cei ce‑L iubesc şi inima lor dobândeşte îndrăznire ca să‑L vadă în chip neacoperit şi să ceară de la El cele de folos cu încredere. Căci mare este puterea rugăciunii făcute cu îndrăzneală. De aceea a lăsat Dumnezeu pe sfinţii Lui să fie încercaţi de toate încercările, ca ei să primească iarăşi cercarea şi proba ajutorului Lui şi să vadă câtă purtare de grijă are de ei; dar şi ca să dobândească din încercări înţelepciune şi să nu rămână neînvăţaţi, lipsindu‑se de câştigul ambelor părţi ale deprinderii. Căci ei câştigă astfel prin cercare cunoştinţa tuturor şi nu ajung de batjocura dracilor. Pentru că dacă s‑ar deprinde numai în cele bune, dar ar fi lipsiți de cealaltă deprindere1, ar fi lipsiţi de cercare (de experienţa) în războaie.
Şi de am zice că prin aceasta Dumnezeu îi deprinde pe ei fără să le dea vreo cunoştinţă, am spune că Dumnezeu voieşte ca ei să fie ca boii şi ca asinii şi ca cei ce nu au libertatea în unele lucruri.2 Dar nu gustă omul binele dacă nu e probat mai întâi prin cercarea celor rele. Aceasta pentru ca, atunci când se întâlnește în ele cu binele, să se... Citeste articolul
Sfântul Siluan Athonitul. Încercări duhovnicești
Omului nu‑i este întotdeauna ușor cu Dumnezeu. În perioada îndepărtării harului, care de obicei este foarte îndelungată, Dumnezeu îi poate apărea uneori sufletului ca un neînduplecat călău. Neatingând mila lui Dumnezeu, în ciuda unei nevoințe și a unei trude la limită, omul suferă atât de cumplit, încât, dacă ar fi cu putință, s‑ar lepăda de tot, până şi de a mai fi.
În ce constă suferinţa lui? A răspunde la această întrebare nu este uşor. Cercând pe Dumnezeu, cunoscând viața în lumina Feței Sale, sufletul de acum nu îşi mai află odihna în nimic din cele ale lumii, nici mângâiere, şi nimica nu‑l mai poate împlini; este înconjurat de orice, în afară de Dumnezeu. Tot ce cunoscuse ca fiind rău,... Citeste articolul
Cuvânt Filocalic al Sfântului Maxim Mărturisitorul către Preacuviosul presbiter şi egumen Talasie despre diferite locuri grele din dumnezeiasca Scriptură
În ce înţeles se spune despre noi că facem păcatul şi‑l cunoaştem, iar despre Domnul că S‑a făcut păcat, dar nu l‑a cunoscut. Şi cum de nu este mai grav a fi păcat şi a nu‑l cunoaşte, decât a‑l face şi a‑l şti? „Căci pe Cel ce n‑a cunoscut păcat”, zice, „L‑a făcut pentru noi păcat.”1
Răspuns: Corupându‑se mai întâi libera alegere a raţiunii naturale a lui Adam, s‑a corupt împreună cu ea şi firea, care a pierdut harul nepătimirii şi aşa s‑a ivit păcatul (1). Aşadar, căderea voinţei de la bine la rău este cea dintâi şi cea mai vrednică de osândă. A doua, întâmplată din pricina celei dintâi, este mutarea firii de la... Citeste articolul
Cuvânt de folos despre desăvârșire ca țintă a strădaniei duhovnicești şi despre darul deosebirii la Sfântul Ioan Casian
[...] Când m-am dus în pustia sketică, unde erau cei mai încercaţi Părinţi dintre monahi, împreună cu sfântul Gherman, care mi-a fost prieten încă de când eram copil de şcoală, apoi în oaste, precum şi în viaţa călugărească, l-am văzut pe Avva Moise, bărbat sfânt, care strălucea nu numai în lucrarea virtuţilor, ci şi în contemplare. Drept aceea ne-am rugat acestuia cu lacrimi să ne spună cuvânt de zidire, prin care să putem ajunge la desăvârşire. Acesta, mult fiind rugat, ne-a grăit: „Fiilor, toate virtuţile şi îndeletnicirile au un scop anumit, după care, potrivindu-se cei ce privesc spre el, ajung la ţinta dorită. Lucrătorul de pământ, răbdând când văpaia soarelui, când asprimea gerului, îşi lucrează pământul având drept scop să-l curăţească de mărăcini şi pălămidă, iar ca ţintă ultimă să se bucure de rod. Cel ce face neguţătorie nu se gândeşte la primejdiile de pe mare sau de pe uscat, ci se osteneşte cu toată sârguinţa pentru neguţătoria sa, având drept ţel câştigul ce-i va veni, iar ca ţintă ultimă bucuria de pe urma câştigului.
Ostaşul nu se gândeşte la primejdiile războiului, nici la necazurile petrecerii printre străini, având drept scop înaintarea sa în treapta ostăşească şi ca ţintă ultimă câştigul de pe urma dregătoriei sale. Aşadar şi cinul nostru are un ţel şi o ţintă ultimă a lui, pentru care răbdăm de bună voie toată osteneala şi truda. De aceea postul nu ne osteneşte, nevoinţa... Citeste articolul
Cuvânt filocalic
Cel mai greu ne vine a‑i ierta pe cei cărora le‑am greşit. (Cine ajunge să‑l poată ierta pe cel faţă de care a greşit, cu adevărat izbuteşte un lucru greu, cu adevărat bate un record.) Îi iubim foarte puţin pe cei care ne‑au scăpat dintr‑o scârbă, dintr‑o o belea; îi iubim însă cu drag pe cei cărora am avut prilejul să le venim în ajutor, să le dovedim puterea şi mărinimia noastră. (Nicolae Steinhardt)
La început harul ne povățuiește, stârnește în noi reacții în duhul poruncilor Evangheliei. Totul este ușor. Mereu fiind cu noi, Sfântul Duh ne dă a fi binevoitori față de alții. Este o atitudine normală, firească. Dar nu dăinuie. Harul, la un moment dat, ne părăsește în forma lui simțită. Începe un al doilea răstimp, mai greu, însoţit de această... Citeste articolul
Sfântul Petru Damaschin. Arătare trebuincioasă și prea frumoasă despre cele șapte fapte trupești
Cea dintâi este liniștea (isihia), sau petrecerea neîmprăștiată, ferită de orice grijă a vieții, pentru ca omul să poată, prin depărtarea de oameni și de împrăștieri, să fugă de zgomot și de cel ce umblă răcnind ca un leu, prin întâlnirile şi grijile vieții căutând pe cineva să înghită (I Petru 5, 8); şi ca să aibă o singură grijă: cum să placă lui Dumnezeu și să-și facă sufletul neosândit în ceasul morții; și ca să afle cu toată sârguinţa lucrările furișe ale dracilor și greșelile cele ce întrec nisipul mării și sunt neștiute de cei mulți, ca un praf subțire. Căci plângându-le pe acestea se întristează de firea omenească, dar e mângâiat de Dumnezeu ca unul ce a ajuns să-și dea seama de sine. E mângâiat că a ajuns să vadă cele pe care n-a nădăjduit să le vadă când petrecea afară de chilie. Și cunoscându-și, neputința și puterea lui Dumnezeu se teme și nădăjduiește. Se teme ca nu cumva, îndrăznind, din neștiință, să cadă. Nădăjduiește ca unul ce, neuitând de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, nu-și pierde nădejdea, orice i s-ar întâmpla.
A doua este postul cu măsură, sau a mânca o dată pe zi și a nu te sătura. Mâncarea să fie de un singur fel, din bucate modeste, care se găsesc fără bătaie de cap și pe care nu le poftește sufletul decât dacă nu este altceva. Aceasta pentru ca omul să biruiască lăcomia pântecelui, nesăturarea și pofta, și să rămână neîmprăș-tiat; şi ca să nu respingă vreun... Citeste articolul
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team