Să ne dăm pe de-a-ntregul lui Dumnezeu. Acest gând ne sperie. Ne întrebăm deci ce poate să însemne. Oare nu voi mai putea să mă îndrăgostesc de cineva? Nu voi mai putea să am copii? Nu voi mai putea să-mi urmăresc chemarea în această viață, aici pe pământ? Ce înseamnă deci a-ți da viața lui Dumnezeu sau a trăi pe de-a-ntregul în El, a fi îndrăgostit de El? „Fericit este cel care într-atât se străduiește a plăcea Domnului, pe cât alții se sârguiesc pentru a plăcea și a câștiga prietenia oamenilor.”² Ce înseamnă a fi plăcut lui Dumnezeu?

A fi creștin pune în fața noastră toate aceste întrebări. Or, nu putem ajunge să iubim pe cineva fără a-l cunoaște. Prima dintre chemările creștinului este deci de a-L cunoaște pe Hristos, de a ști Cine este și ce vrea de la mine. „Iubirea dumnezeiască dă mai multă bucurie decât viața, iar cunoaș-terea lui Dumnezeu – care zămișlește această iubire – dă mai multă dulceață decât mierea”, zice Sfântul Isaac.

Dumnezeu m-a creat liber, iar eu devin conștient de libertatea mea. Ce dragă ne este această libertate! Ne place să o afirmăm, să o trăim și ne e greu să îndurăm stăpânirea altora. Or, Dumnezeu afirmă și El această libertate: El este Cel care ne-a creat liberi și ne-a dat posibilitatea de a trăi în această relație liberă cu El. Oare poate cineva să ne silească să-l iubim? Vedem acest lucru în legăturile de dragoste deformate, în care unul cere să fie iubit de cel pe care-l iubește. Dumnezeu nu face asta. El ne iubește fără a cere nimic în schimb și ne dă libertatea de a-L alege sau de a nu-L primi. Ne dă posibilitatea de a-L cunoaște, dar nu ne silește. „Şi dacă aude cineva cuvintele Meleşi nu le păzeşte, nu Euîljudec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.” (In 12, 47).

Ce este mântuirea? Când suntem gata a salva pe cineva, când vrem cu orice preț să trăiască, înseamnă că îl iubim. Cu toate acestea, dacă ne aruncăm în apă să salvăm pe cineva care nu vrea să fie salvat acesta se agață de noi și murim împreună cu el. Astfel, salvarea este și ea o legătură: nu este de ajuns să iubim pe cineva pentru a-l salva, mai trebuie ca și el să accepte mâna noastră întinsă. În același fel, Dumnezeu ne mântuiește din iubire și respectându-ne libertatea, respectând alegerea noastră de a intra sau nu în legătură cu El. El ne-a mântuit fără a cere nimic în schimb. Mântuirea este deci roada iubirii, și reciproc, înaceastă iubire găsim mântuirea: „Raiul este iubirea lui Dumnezeu”, zice Sfântul Isaac, „iubire care poartă în ea toată desfătarea care îlpoate face pe om cu adevărat fericit”³.

Astfel, deci, chemarea noastră de creștini, provocarea noastră în această lume este cu adevărat de a descoperi, de a găsi în viața noastră această legătură de iubire cu Dumnezeu, de a-L iubi din toată inima noastră, din toată ființa noastră, cu toată puterea noastră, căci „o dragoste aprinsă pentru Dumnezeu este destulă mângâiere pentru cel care crede, chiar de-ar fi să-și piardă viața”⁴.

† Mitropolitul Iosif

Note: