Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Termenul de „episcop” vine din grecescul episkopein, care înseamnă a „vedea de sus”, a supraveghea. Episkopos este deci cel care supraveghează, apără, păzește, ceea ce corespunde funcției de cioban, păstor, care veghează asupra turmei sale. Or Hristos a spus limpede că este „Bunul Păstor” (In 10, 11 și 14). Prin însăși purtarea Sa, și prin învățătura Sa, Domnul a pus temelia episcopatului. El va putea spune celor doisprezece, înainte de a se despărți de ei pentru a se întoarce pe tronul dumnezeiesc, ca om îndumnezeit1: faceți ca Mine, purtați-vă ca Mine.
Și vedem în felul Său de a se purta că El face toate ca un episcop. Ar fi putut mântui lumea și pe Om singur – cu Tatăl și cu Duhul –, fără măcar ca îngerii să participe, dar nu a făcut așa. A voit de la început să-l facă pe Om să conlucreze la mântuirea sa și la preoție, care este prin fire hristică, pentru că nimic nu se dobândește cu adevărat... Citeste articolul
TRADUCERILE MODERNE ALE BIBLIEI ÎN NEOGREACĂ Între 1937 şi 1951, cunoscutul profesor Panagiotis Trembelas realizează o traducere a NT însoţită de comentarii patristice. Apărută carte cu carte, traducerea va fi publicată în ediţie bilingvă la Atena, în două volume: Epistole şi Apocalipsa (1951) şi Evanghelii şi Faptele Apostolilor (1952). După aproape un deceniu, în 1963, apare tot la Atena o nouă ediție bilingvă a NT, realizată de Ioannis Kolitsaras. Publicate cu binecuvântarea Sinodului Bisericii Greciei, aceste două traduceri (mai exact parafraze ale textului original) vor cunoaşte o largă difuzare în rândul populaţiei, prin efortul asociaţiilor creştine „Viaţă” (Ζωή) şi „Mântuitor” (Σωτήρ).
Tot în aceeaşi perioadă (1954-1960) este publicată la Atena o ediţie bilingvă a Bibliei, în trei volume. Primele două volume sunt dedicate VT şi conţin textul LXX, însoţit de o traducere neogreacă făcută de Atanasie Chastupis după Textul Masoretic (TM). În al treilea volum, textul grec al NT este pus în paralel cu o parafrază în neogreacă realizată de Nicolae Kapsis şi... Citeste articolul
GREACA VECHE ŞI NEOGREACA Încă de la începutul creştinismului, poporul grec a avut privilegiul să citească Sfânta Scriptură direct în limba în care au fost redactate Septuaginta (LXX) şi Noul Testament (NT). Este vorba de singura limbă internaţională existentă la acea epocă, limba greacă, cunoscută sub numele de κοινὴ ἑλληνική (limba greacă comună) sau ἡ κοινὴ διάλεκτος (dialectul comun). De aceea, în ciuda evoluţiei limbii greceşti vorbite în popor faţă de cea a textului original, pentru multe secole Biserica greacă nu s‑a preocupat de traducerea Bibliei. Chiar şi în prezent, în cadrul slujbelor religioase, textul biblic este cel original, în timp ce pentru textele liturgice se folosește limba greacă bisericească. Este vorba de „greacă medievală” sau „greaca bizantină”, care s‑a vorbit în aproape întregul Ev Mediu, de la divizarea finală a Imperiului Roman până la căderea Constantinopolului, în 1453.
Nevoia traducerii Sfintei Scripturi în neogreacă s‑a făcut simţită cu precădere în timpul lungii perioade de ocupaţie a Greciei (1453‑1821) de către Imperiul Otoman. Biserica greacă se găsea atunci, potrivit expresiei istoricului englez Steven Runciman, „în captivitate” (S. Runciman, The Great Church in Captivity, Cambridge, 1968). În noul context istoric, textul biblic,... Citeste articolul
Revenind la activitatea Părintelui Iordăchescu, aflăm că pe 3 decembrie 1917 este „invitat de doamna Mihaela (Micaela, Mic) Catargi, născută Ghica, pentru a oficia slujba dumnezeiască la căminul soldaților români care au luptat pe frontul francez, un cămin inaugurat în aceeași zi. Erau prezente un număr însemnat de doamne române și de bărbați binecunoscuți la noi, ca Toma Stelian, fost ministru, N. Coculescu, profesor universitar, C. Mille, fostul director al ziarului Adevărul și alții.”.
Iritat de atitudinea lui C. Mille, care se plimba în altă cameră așteptând sfârșitul slujbei, părintele Iordăchescu a ținut o predică ofensivă și a atras atenția asupra lipsei de religiozitate a ziaristului. „Mă întorc de pe front [fusese preot militar], de acolo unde se apără țara cu prețul vieții și cu eroism; de la acele mulțimi anonime, pentru care viața... Citeste articolul
La data de 22 octombrie 1918 un avion al Armatei de răsărit, pilotat de locotenentul francez Noël, ateriza la Iași sub privirile uluite ale populației. Avea un echipaj redus – în afară de pilot, un personaj îmbrăcat cu uniformă franceză, care nu era altul decât fostul și viitorul ministru plenipotențiar român la Paris Victor Antonescu (1871-1947). Acesta aducea vestea victoriei aliaților în Balcani: armistițiul cu Bulgaria, de la 29 septembrie, şi cel cu Turcia, care avea să urmeze, pe 30 octombrie – victorii obținute de această faimoasă Armată de răsărit care rămăsese inactivă la Salonic vreme de trei ani, sub comanda generalului Sarrailh („Aoleu Sarai, Sarai, / Noi ne batem și tu stai!”, cântau soldații români în 1916-1917). Acum – începând cu 15 septembrie 1918 –, armata franco-engleză, condusă de generalul Franchet d’Espèray, trecuse în sfârșit la ofensivă împotriva Bulgariei, cu o întârziere de doi ani și două luni, când ar fi trebuit să facă asta înainte de intrarea României în război, la 15/28 august 1916.
Victor Antonescu sosea la Iași la câteva zile după căpitanul englez Johnson, de la Intelligence Service, purtător al acelorași vești bune, însă apariția sa pe cerul Iașiului a avut efectul unui semn dumnezeiesc, care vestea sfârșitul calvarului României, trădate de aliați (ofensiva promisă de Sarrailh și susținerea militară în Bucovina și Dobrogea), ocupată de patru armate... Citeste articolul
Calendarul bisericesc și calendarul agrar, unități de măsurare a timpului Din toate vremurile, problema trecerii timpului i‑a fascinat și în același timp i‑a cutremurat pe oameni. Matematicienii, filosofii, poeții, dar și oamenii simpli au încercat să‑și explice mecanismele curgerii neîndurătoare a timpului, sperând că vor găsi calea de a rezista agresiunii provocate ființei umane de această dimensiune necruțătoare. Omul este o ființă socială care trăiește timpul sacru prin sărbători, încercând să prefacă durata timpului în clipe de veșnicie. Din punct de vedere teologic, Hristos este nu numai întemeietorul timpului, ci și axa timpului, fiindcă era creștină se socotește de la apariția fizică a lui Hristos pe pământ. Deși timpul este indivizibil, omul a simțit nevoia să‑l măsoare, să‑l împartă în diferite subdiviziuni periodice, iar această fragmentare în diferite perioade se numește calendar, indiferent că vorbim de calendarul religios ori de cel popular‑țărănesc.
Cuvântul calendar este de origine latină și vine din calenda(ae), care înseamnă „a chema” sau „a convoca”, şi este instrumentul de care se folosește omul pentru a avea reperele spațio‑temporale după care să își ghideze existența. Există mai multe tipuri de calendare: calendarul popular, care este un plan amănunțit pentru organizarea activităților materiale,... Citeste articolul
Despre Sfântul Ignatie Teoforul, sărbătorit în fiecare an de Biserica Ortodoxă la 20 decembrie, nu avem foarte multe informații. Nu știm anul nașterii sale, nu i se cunoaşte originea sau educația. Singurele informații certe le avem din corespondența purtată cu diferite biserici, în drumul său spre martiriul de la Roma, din anul 107, în timpul împăratului Traian (98-117).
Citind scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul l-am putea caracteriza cu ușurință ca pe un episcop cu trăsături de foc. Un joc de cuvinte care face trimitere la cuvântul „ignis” – foc –, din latină, care îl și defineşte pe Sfântul Ignatie, episcopul Antiohiei. Trăsături de foc nu pentru că ar fi avut un caracter tăios, ci pentru credința lui arzătoare, asumată... Citeste articolul
Unul din primele popoare din istorie ce au primit botezul este cel armean căci teritoriul Armeniei actuale este locul unde au predicat, conform tradiției, Sfântul Apostol Bartolomeu și Sfântul Tadeu, unul din cei 70-72 de ucenici ai Mântuitorului. O mărturie în acest sens o găsim la istoricul Eusebiu de Cezareea care afirmă: „după scurtă vreme făgăduința făcută regelui s-a și împlinit, căci după ce Iisus a înviat din morți și s-a înălțat la cer, Toma, unul din cei doisprezece apostoli, a trimis la Edessa, printr-o lucrare dumnezeiască pe Tadeu, care și el era numărat în rândul celor șaptezeci de ucenici ai lui Hristos, ca vestitor și propovăduitor al învățăturii despre Hristos, așa încât prin el au fost duse aici la îndeplinire făgăduințele Mântuitorului. Există în acestă privință și o mărturie scrisă scoasă din arhivele din Edessa, care era atunci oraș împărătesc. Într-adevăr, între documentele obștești ale țării privitoare la treburile vechi și între cele rămase din timpul lui Abgar, se află și istoria următoare păstrată de atunci până azi”. (Istoria Bisericească, I, XIII, 4-5, PSB 13, p. 60).
La începutul secolului al IV-lea, la granița orientală a Imperiului Roman cu Imperiul Persan, Tiridate, regele Armenilor, a primit botezul din mâinile Sfântului Grigorie Luminătorul. Armenia a devenit așadar primul stat din încă lumea antică ce a îmbrățișat învățătura creștină, deși, cultul creștin nu s-a bucurat decât din 313 de libertate în Imperiul Roman,... Citeste articolul
O parte din eventimentele care întemeiază istoria creștinis-mului au loc într‑o cameră. Conform tradiției noastre, într‑o cameră din imediata proximitate a mormântului Mântuitorului. Tradiția iudaică spune că mormântul regelui David se află la temelia aceleași clădiri în care se găseşte această cameră. Aşadar, clădirea are la bază mormântul regelui David, iar la etaj camera Cinei celei dătătoare de viață. Care este și camera de unde au plecat femeile mironisțe la mormântul gol, dar și camera unde s‑au întors, ca să le vestească apostolilor Învierea, camera pe care au părăsit‑o apoi, plecând spre același mormânt gol, Petru și Ioan (Mt 28, 1; Mc 16, 7; In 20, 2 și In 20, 10). Iar la început apostolii nu au crezut (Mc 16, 11; Lc 24, 11; Lc 24, 37; vezi și Mt 28, 17).
Este aceeși cameră în care Hristos alege să li se arate pentru prima oară apostolilor. Iar în aceeaşi seară va fi a doua oară, în însăși ziua Învierii, când Hristos îi va surprinde în neîncredințarea lor, după drumul spre Emaus (Mc 16, 14; Lc 24, 25 şi Lc 24, 38). Este și camera în care Hristos li se arată pentru a doua oară (In... Citeste articolul
Ucenic[ebr. תַּלְמִיד(taḻmîḏ); gr. μαθητής, slav. ѹчєникъ (učenikŭ)] – are sensul de discipol, student, elev, urmaş (al unui artist sau filozof), învăţăceletc. În limbaj comun, „ucenic” se referă la tânărul care se lasă îndrumat de un maestru sau un dascăl, devenind astfel elevul sau discipolul acestuia cu scopul de a deprinde o meserie sau activitate.
În tradiţia rabinică, se ştie că în perioada premergătoare războaielormacabeene (secolul al II-lea d.Hr.), ca răspuns la încercarea de înfiinţare a şcolilor de filozofie greacăla Ierusalim (cf. 1 Mac 1, 16 ; 2 Mac 4, 9-12), apare în iudaism „şcoala” sau „institutul” lui Rabbi. Cuvântul רַבִּי(rabî) este un derivat al... Citeste articolul
Un sat medieval pierdut în munţi, nu departe de Grenoble sau de Lyon. Un pelerinaj acolo, la Saint-Antoine-l'Abbaye, te întoarce în timp. Cunoscută la începutul mileniului trecut drept Motte-Saint-Didier sau Motte-des-Bois, localitatea a ajuns să intre în istorie drept Saint-Antoine-l'Abbaye pentru că în biserica din acest sat sunt adăpostite moaştele Sfântului Antonie cel Mare. Pare, poate, de necrezut că relicvele marelui părinte al monahismului se află în Franţa de aproape un mileniu, însă istoria sosirii şi rămânerii lor aici e o dovadă a evlaviei faţă de acest sfânt.
Trăitor într-o perioadă complexă pentru creştinism, între anii 251 şi 356, Sfântul Antonie este cunoscut drept unul dintre părinţii fondatori al monahismului creştin. Lunga sa viaţă pământească, peste 100 de ani, şi-a petrecut-o în mare parte în Egipt, unde a fost părintele duhovnicesc al mai multor comunităţi monahale din Sketis şi Nitria. Viaţa sa,... Citeste articolul
Sfânta şi nepreţuita Cămaşă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îmbibată cu propriul Său Sânge, se păstrează în Franţa, la Argenteuil, în regiunea pariziană (în Val-d’Oise), de 1 200 de ani.
ISTORIC Documentele cele mai vechi care vorbesc despre ea datează din secolul al VI-lea (Sfântul Grigorie de Tours). Sfântul Ioan Damas- chinul o pomeneşte (în 726). Papa Romei Leon III, după ce a uns pe Charlemagne (în 800), voia să-l căsătorească cu împărăteasa Irina1 a Constantinopolului (erau văduvi amândoi). În 801, a avut loc un schimb de solii... Citeste articolul
Ziua de 31 august reprezintă ultima zi din anul bisericesc. Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia mostenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii, si tot în această zi Şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. În bisericile ortodoxe se săvârseste slujba Te Deum-ului.
ÎNCEPUTUL ANULUI NOU BISERICESC INSTITUIT LA SINODUL I ECUMENIC - 325 Începutul anului nou bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii crestinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor... Citeste articolul
Iubitor de arginţi, abil şi poate chiar viclean, ducând o politică la limita trădării permanente, Constantin Brâncoveanu (1654-1714), domn al Ţării Româneşti, era un om foarte cultivat: vorbea şi scria remarcabil în greacă, latină şi slavonă.
Domnia lui (1688-1714) lungă şi paşnică este paradoxală pentru un principat situat exact la răscrucea a trei Imperii (Otoman, Rus şi Austriac) în război permanent. Brâncoveanu reuşeşte să menţină o remarcabilă stabilitate datorită unei politici abile, dar mai ales datorită aurului cu care a cumpărat bunăvoinţa marilor puteri, alianţele şi complicităţile fără de... Citeste articolul
Prima constatare legată de rolul crucilor din Munţii Apuseni şi de pretutindeni este sacralizarea locului. O cruce postată la o intersecţie de drumuri, într-un anumit spaţiu exprimă legătura omului cu Dumnezeirea. Crucea îndumnezeieşte locul. Acolo, pe cruce, e trupul lui Iisus Hristos, răstignit pentru mântuirea oamenilor, mai adesea prezent printr-un disc solar, cum e în... Citeste articolul
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team