Din acesti 20 de ani, 13 i-am împăr-tășit și cu Preasfințitul Timotei, care a primit în anul 2008 darul arhieriei pentru scaunul nou înființatei Episcopii a Spaniei și Portugaliei, și s-a adaugat sinodului mitropolitan. Zeci de parohii înființate, mănăstiri, cumpărarea sau construirea de biserici, și mai ales construirea Catedralei episcopale de la Madrid și a centrului eparhial, sunt roada multelor și neștiutelor osteneli ale Preasfințitului Timotei, dublate de cele ale Presfințitului Teofil, episcopul vicar, ale colaboratorilor și preoților și tuturor ostenitorilor care au făcut ca această tânără episcopie să fie lumină și călăuză spre mântuire, prin slujitorii pe care îi are. Îi mulțumesc Presfințitului Timotei pentru statornicie, pentru râvna și perseverența în ridicarea și înrădăcinarea eparhiei Spaniei și Portugaliei în Peninsula Iberică, unde trăiesc atât de mulți credincioși ortodocși români și nu numai.

Preasfințitul Marc a împărtășit cu noi mai bine de 16 ani ca episcop vicar. Neobosit misionar străbătând drumurile Franței și ale Europei Occidentale, slujitor neobosit al cuvântului Evangheliei și al Liturghiei, cu înțelep-ciunea și râvna sa în lucrarea lui Hristos și a Bisericii, a ortodoxiei credinței, a comuniunii interortodoxe atât de diverse, care își caută locul în societatea tot mai secularizată a bătrânei noastre Europe, Preasfințitul Părinte Episcop Marc a fost și este un stâlp al credinței și al misiunii Bisericii lui Hristos astăzi. Este o mare onoare pentru noi toți, episcopii Sinodului Mitropolitan, de a lucra împreună cu Preasfinția Sa în misiunea pe care Domnul ne-o încredințează pentru Biserica Sa cea vie. 

Preasfințitul Ignatie, episcopul actual al Hușilor, a fost alături de noi misionar timp de șapte ani, între anii 2011 și 2017. Marea Britanie, Irlanda și Islanda au fost țările în care a activat mai mult, lăsând amprenta de neșters a unei misiuni bisericești apropiate de om și orientate în mod constant spre chemarea omului la asumarea condiției de creștin.

Preasfințitul Părinte Atanasie, arhiereul vicar al Episcopiei Italiei, precum și Preasfin-țitul Părinte Teofil, arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei – amândoi aleși și hirotoniți în anul 2018, devenind astfel membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și membri ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale –, desfășoară o impresionantă activitate misionară și pastorală în cele două eparhii, și nu numai, din încredințarea episcopilor eparhioți. La acest moment al bilan-țului celor douăzeci de ani le mulțumesc și le sunt recunoscător pentru tot ce fac în slujirea Bisericii lui Hristos în cele doua eparhii și în mitropolie.

Trecerea anilor își lasă amprenta asupra noastră în mod personal, dar și comunitar. De obicei, la ceas aniversar facem bilanțurile a tot ceea ce reușim sau nu reușim să împlinim din cele pe care ni le propunem. În urmă cu douăzeci de ani, Arhiepiscopia devenea Mitropolie, ceea ce însemna ca organizarea ei în sistemul mitropolitan să se pună pe picioare cât mai repede. Cum o Mitropolie este formată din eparhii, s-au pus bazele a încă două eparhii – a Italiei, cu sediul la Roma, și a Spaniei și Portugaliei, cu sediul la Madrid –, care, împreună cu Arhiepiscopia Europei Occidentale – cu sediul la Paris –, formează Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale. Fiecare eparhie și-a dezvoltat apoi propriile structuri. O muncă impresionantă în toate eparhiile, susținută de preoții parohi și de stareții mănăstirilor: multe lăcașuri de cult construite, cumpărate sau luate în folosință îndelungată, cateheza copiilor, a adulților, a familiilor, precum și pregătirea pentru primirea Sfintelor Taine, grija pentru cei din spitale și cei încarce-rați, reprezentarea în dialogul cu celelalte culte creștine și alte religii, deschiderea culturală a comunităților și reprezentarea în dialogul cultural în diferitele țări și regiuni ale Europei sunt o parte dintre multele preocupări și obligații pastorale pe care fiecare parohie și comunitate le pune în practică, prin purtarea de grijă a fiecărui episcop eparhiot, ajutat de episcopul vicar. 

Cu toate acestea, marea noastră grijă astăzi este transmiterea credinței și practicarea ei de către tinerele generații, bine știind că foarte mulți copii s-au născut în comuni-tățile noastre din afara granițelor, mă refer la Europa Occidentală. Criza familiei creștine este o realitate cu care ne confruntăm și căreia îi căutăm răspunsuri, încercând să fim aproape de familii. Însă, se poate constata că în unele cazuri este superficială această preocupare, că nu suntem întotdeauna foarte atenți la modul în care abordăm și concretizăm pastorala familiei astăzi, că îi uităm în mare parte pe cei pe care i-am botezat și integrat în Biserica lui Hristos. Familia singură nu se poate ocupa de formarea și de creșterea copiilor în duh evanghelic, are nevoie de Biserică, de parohie. De asemenea, parohia și preotul nu pot asigura singuri transmiterea credinței și formarea copiilor, are nevoie de familia acestuia. A-i conștientiza pe părinți de responsabilitatea lor în creșterea sufletească și duhovnicească a copiilor rămâne cea mai importantă preocupare a preoților și a co-munităților noastre astăzi, dupa 2000 de ani de la venirea în lume a Mântuitorului. De aceea spunem astăzi familiilor creștine: ajutați-ne să vă ajutăm, ajutați-L pe Hristos să vă ajute! Lăsați copiii să vină la El și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor. (Marcu 10, 14)!