Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Sfântul Agriciu de Trier, important episcop în Gallia Belgica, în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare
15 Ianuarie 2023

Sfântul Agriciu de Trier, important episcop în Gallia Belgica, în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare

Listele episcopilor de Trier îl numesc pe Agriciu ca fiind al 4-lea episcop al acestui oraș, după Euchariu, Valeriu și Maternus. Episcopul Agriciu a avut o importanță deosebită în istoria creștinismului timpuriu în Gallia Belgica, întrucât a participat la sinodul de la Arles, din anul 314, pe baza acestei participări putând fi calculate perioadele în care și-au desfășurat activitatea predecesorii săi. În timpul episcopatului său a început construcția primei catedrale din Trier și tot atunci au fost aduse în acest oraș moaștele Sfântului Apostol Matei și Cămașa lui Hristos. Este prăznuit de ortodocși și catolici la data de 19 ianuarie a fiecărui an. 

În listele episcopilor de Trier, Agriciu (sau Agritius) este pomenit ca fiind al 4-lea, după Euchariu, Valeriu și Maternus. Născut în jurul anului 260, în Siria, sau, mai sigur, pe teritoriul Franței de astăzi, a ajuns în scaunul episcopal de Trier pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare1. O tradiție, neconfirmată, spune că ar fi fost numit episcop de Trier de către... Citeste articolul

Pomenirea Sfântului nostru Părinte Filaret, Mitropolitul Moscovei (19 noiembrie)
7 Noiembrie 2022

Pomenirea Sfântului nostru Părinte Filaret, Mitropolitul Moscovei (19 noiembrie)

Sfântul Filaret1 a fost una dintre personalităţile cele mai însemnate ale Bisericii Ruse din veacul al XIX‑lea. Născut în anul 1782 la Kolomna, în apropierea Moscovei, în sânul unei familii preoţeşti, a fost botezat cu numele de Vasile. La vârsta de nouă ani a început cursurile seminarului local, apoi şi-a continuat pregătirea teologică la seminarul de pe lângă Lavra „Sfânta Treime şi Sfântul Serghie”. Mitropolitul Moscovei, Platon, care se retrăgea adesea în această mănăstire, a remarcat înzestrarea deosebită a tânărului seminarist pentru învăţarea limbilor vechi, a teologiei şi a poeziei şi l-a luat sub ocrotirea sa. În pofida darurilor sale, Vasile era evlavios, liniştit şi modest şiera preţuit de toată lumea. Terminându-şi studiile ca şef de promoţie, i s-a încredinţat predarea limbii greceşti – pe care o scria şi o vorbea curent – şi a limbii ebraice. Retor iscusit, tânărul Vasile ştia să aprindă în inimile oamenilor văpaia iubirii de virtuţi, astfel că a fost rânduit în scurtă vreme ca predicator al Lavrei şi numit profesor de retorică. Binefăcătorul său, Mitropolitul Platon, care era considerat un mare teolog şi un retor talentat, scria despre el: „Eu scriu ca un om, el însă scrie asemenea unui înger.”. Încurajat de Mitropolit şi după o îndelungă cugetare însoţită de lupte lăuntrice, strălucitul profesor a fost tuns în monahism cu numele de Filaret şi a fost hirotonit diacon câteva zile mai târziu (1808). La un an după aceea a fost transferat la Seminarul de la Sankt Petersburg, unde a îndeplinit funcţia de inspector şi profesor de filosofie. După hirotonirea sa întru preot, a predat la Academia Ecleziastică Sfânta Scriptură, istoria bisericească, drept canonic şi teologie dogmatică. Pe lângă aceasta, tânărul preot continua să predice, iar glasul lui, răsunând în marile catedrale, atrăgea mulţime de admiratori. Era în legătură cu scriitori iluştri din acea vreme, precum Puşkin, pe care îl mângâiase printr-un poem minunat şi care i-a scris cu recunoştinţă: „Poetul, cuprins de o sfântă teamă, ascultă smerit harpa lui Filaret.”.  

Ridicat la rangul de arhimandrit la vârsta de treizeci de ani, a fost curând numit rector al Academiei Ecleziastice şi stareţ al unei mănăstiri însemnate din Novgorod. Neobosit în îndeletnicirile intelectuale, precum şi în cele administrative, se ocupa mereu de trei-patru probleme în acelaşi timp. Iată cum îl descrie ucenicul său, arhimandritul Fotie: „Avea... Citeste articolul

Întru această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Cuviosului nostru Părinte Ilarion cel Mare
11 Octombrie 2022

Întru această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Cuviosului nostru Părinte Ilarion cel Mare

SfântulIlarion1 s-a născut în anul 291 în Palestina, în satul Tabatha, nu departe de Gaza. Părinţii săi păgâni l-au trimis să studieze literele la Alexandria, ceea ce a fost pentru el un prilej de a-i cunoaşte pe creştini şi de a descoperi minunata învăţătură a Evangheliei, care a preschimbat în nebunie înţelepciunea lumii acesteia. Auzind vorbindu-se de Sfântul Antonie [17 ian.], a cărui faimă strălucea în tot Egiptul, Ilarion luă calea pustiului, pentru a-l întâlni. Văzând viaţa îngerească pe care o ducea Antonie, se hotărî să rămână alături de el, dimpreună cu ceilalţi ucenici ai Părintelui monahilor. Dar cum mulţimile veneau din toate părţile pentru a primi binecuvântarea acestuia şi îl împiedicau de la a se îndeletnici cu rugăciunea tainică, Sfântul Antonie s-a pregătit să plece să petreacă în singurătate, în pustiul cel dinlăuntru. După ce i-a dăruit lui Ilarion cămaşa sa din pânză aspră de păr de cal şi mantaua de piele, l-a trimis pe tânărul atunci în vârstă de cincisprezece ani să se nevoiască dimpreună cu câţiva fraţi în pustia de lângă Maiuma, în ţinutul Gazei.

Cu toată îndrăzneala pe care i-o dădea încrederea deplină în părintele său duhovnicesc, Ilarion plecă să ducă lupta împotriva demonilor ce locuiau acea înfricoşată pustie, care nu era străbătută decât arareori, şi atunci de hoarde de tâlhari. Acolo se porni să-şi biruiască trupul şi să-i stingă ardoarea tinereţii prin post aspru. Nu se hrănea decât cu... Citeste articolul

9 Iulie 2022

Sfântul Ierarh Cataldie, episcop de Taranto (†10 mai 685)

Părintele nostru Cataldie, al cărui nume înseamnă „puternic în luptă”, s‑a născut la Ratanh, în Irlanda, între anii 610 și 620, într‑o familie înstărită, din părinți de viță nobilă, binecredincioșii Eucho Sambriach și Aclena (Catilena Milar). De la aceștia, Cataldie a primit o moștenirea nepieritoare: educația aleasă, dragostea pentru rugăciune, ascultarea, ordinea, viețuirea ascetică și spiritul de jertfă.

Nașterea sfântului a fost precedată de o minune. Când era aproape să se nască, o rază de lumină s‑a arătat pe acoperișul casei sale, semn vădit al misiunii lui în propovăduirea creștinismului. În vremea aceea locuia în Ratanh un om foarte evlavios și sfânt, numit Dionisie, care, înzestrat de Dumnezeu cu duhul profeției, văzând acea lumină s‑a dus cu pași... Citeste articolul

13 Iunie 2022

Sfântul Mucenic Proclu de la Bologna (†1 iunie 304)

Sfântul Mucenic Proclu a fost un soldat roman, mucenicit în vremea persecuțiilor împăratului Dioclețian. Acest sfânt mucenic este amintit în versurile Sfântului Paulin de Nola (†23 ianuarie), dimpreună cu alți doi martiri, Sfinții Agricola şi Vitalie (†4 noiembrie): „Bologna îi are pe Vitalie, Agricola și Proclu, care, cu o credință invincibilă, au învins în lupta contra dreptei credințe.”.  

Acest neobosit soldat propovăduia credința în cetatea Bologniei, înfruntându-i cu învățăturile sale pe arieni și pe păgâni. Intrând în conflict cu prefectul păgân Marin, Proclu a fost condamnat la moarte prin decapitare. De la locul decapitării sale, aflat pe o colină în afara cetății, a plecat cu capul ținut în mâini până la baza... Citeste articolul

8 Aprilie 2022

Sfântul Celestin, episcopul Romei (†8 aprilie)

VIAȚA Celestin s-a născut la Roma (sau, după alte surse, în provincia Campania din sudul Italiei de astăzi), dar nu se cunoaşte nimic despre prima perioadă a vieţii sale, cu excepţia numelui tatălui: Priscus. Se spune că ar fi trăit un timp la Milano, pe lângă Sf. Ambrozie, unde a primit o foarte bună educaţie şi s-a făcut cunoscut printr-o bună stăpânire a Sfintei Scripturi şi a teologiei. Prima relatare certă despre el este menţionarea sa într-un document al Papei Inocenţiu I, în anul 416, în care se vorbeşte despre diaconul Celestin. S-a păstrat şi o scrisoare pe care i-a trimis-o în 418 Sf. Augustin, scrisă într-un limbaj foarte respectuos. 

Viaţa sa virtuoasă şi autoritatea pe care o avea ca teolog i-au adus stima şi dragostea clerului şi a poporului credincios. După moartea Sfântului Bonifaciu, Celestin a fost ales Episcop al Romei, succedându-i acestuia la 10 septembrie 422.  Sf. Celestin a rămas în Istoria Bisericii în principal pentru combaterea ereziei nestoriene, care a fost condamnată definitiv la Sinodul III... Citeste articolul

17 Martie 2022

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru de Dumnezeu purtătorul Ioan Sinaitul, numit Scărarul (30 martie)

Acest bărbat dumnezeiesc1 s-a născut probabil către sfârșitul veacului al VI‑lea. Nu se cunoaște însă nimic despre patria sau originile sale, întrucât de la începutul lepădării lui de lume a avut mare grijă să trăiască înstrăinat. „Înstrăinarea de bunăvoie”, zice el, „este îndepărtarea de tot lucrul, pentru a ne păstra gândul nedespărțit de Dumnezeu.” (III, 3). Știm doar căde la vârsta de șaisprezece ani, după ce și-a însușit o puternică zestre intelectuală, a lepădat toate atracțiile acestei vieți deșarte, din dragoste de Dumnezeu, și a mers la Muntele Sinai, la poalele căruia odinioară Dumnezeu îi arătase lui Moisi slava Sa; acolo s-a predat Domnului cu inimă fierbinte, ca o jertfă bine mirositoare.

Lepădând încă de la începutul intrării în arena virtuților toată încrederea în sine și toată îngăduința, printr-o smerenie neprefăcută, Ioan s-a predat trup și suflet unui bătrân cu numele de Martirie, care petrecea într-o chilie nu foarte îndepărtată de mănăstire. Şi astfel a pornit, slobozit de toată grija, în urcușul acestei sfinte... Citeste articolul

7 Ianuarie 2022

Pomenirea Cuviosului nostru Părinte de Dumnezeu purtătorul Ioan Casian şi a lui Gherman, tovarăşul său de nevoinţă, 29 Februarie

Părintele nostru Ioan Casian, hărăzit de Dumnezeu a aduce în Apus lumina monahismului răsăritean, s-a născut prin fericita lucrare a Proniei la marginile celor două lumi, în Sciţia Mică, în ţinutul Deltei Dunării (actuala Dobrogea în România), în jurul anului 365. Provenind dintr-o familie de neam, a urmat cu succes studiile clasice. Fiind însă mult însetat după desăvârşire, a lăsat încă de tânăr bunurile amăgitoare ale vieţii lumeşti pentru a merge în Ţara Sfântă, dimpreună cu prietenul său Gherman, „fratele (său), nu din naştere, ci în duh”, şi s-au făcut călugări într-o mănăstire de la Betleeem. După ce au primit primele învăţături ale vieţii de obşte şi au aflat despre vieţuirea călugărilor din Palestina, Mesopotamia şi Capadocia, simţind întru ei dorinţa unei mai mari desăvârşiri s-au hotărât să plece în pustia Egiptului, la pustnicii ale căror lupte le fuseseră lăudate de Sfântul Pinufrie [27 nov.], care fugise în mănăstirea lor pentru a scăpa de faimă. Stareţul mănăstirii le-a dat binecuvântarea, deşi cu unele îndoieli, punându-i să promită că se vor întoarce repede. Admirând ei rânduiala şi vieţuirea obştilor de chinovie din Delta Nilului, Ioan şi Gherman s-au adâncit în pustie. Peste tot pe unde treceau îi căutau cu acrivie pe sfinţii singuratici, pentru a cinsti în ei slava harului şi felurimea roadelor sale şi pentru a-i întreba pe îndelete despre ştiinţa sufletului.

Înţelegând că pentru a primi cereasca lor învăţătură era nevoie să mai rămână în pustie pentru a împărtăşi viaţa acestor robi ai lui Dumnezeu, şi fiind încurcaţi din cauza făgăduinţei ce o făcuseră, cei doi călători îi spuseră stareţului Iosif gândul lor, iar acesta, după o noapte de veghe, i-a încredinţat că era mai de folos pentru ei... Citeste articolul

12 Aprilie 2021

Viața părintelui nostru celui între sfinți Notker cel Bâlbâit († 912), 6 aprilie

Sfântul Notker, poreclit în latină Bulbus (Bâlbâitul), pentru că era bâlbâit, s-a născut în miezul veacului al IX-lea, la Heiligenau, în Turgovia, în sânul unei familii distinse. A crescut în Mănăstirea „Sfântul Gal”, unde, ajuns la maturitate, a îmbrăcat haina monahală. A avansat în studiul muzicii, pentru care deprinsese o vădită inclinație. La Mănăstirea „Sfântul Gal” existau două şcoli de muzică, una în mănăstire, iar cealaltă în afara lăcaşului, Notker fiind însărcinat să se ocupe de cea dintâi.

În momentele libere, Sfântul Notker a compus diferite lucrări și a transcris manuscrise. Talentele și sfințenia i-au adus în curând o asemenea reputație, încât până și împăratul Carol cel Gras îi cerea părerea cu privire la treburile dificile ale regatului. Într-o zi a venit la sfânt un ofițer trimis de împărat ca să-i ceară sfat... Citeste articolul

22 Ianuarie 2021

Pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Roman şi Lupicin, Întemeietorii Mănăstirii Condat din munţii Jura, 28 februarie

Sfântul Roman s-a născut în jurul anului 400 în sânul unei familii de neam din Franche-Comté, ţinut în care viaţa mănăstirească era încă necunoscută. Renunţând la căsătorie, s-a dus să trăiască pentru câtva timp într-o mănăstire de la Lyon, în preajma stareţului Sabin, care i-a transmis cele începătoare ale vieţii îngereşti, pe care le moştenise el însuşi de la Părinţii Răsăritului şi de la călugării de la Lérins. Ajuns la vârsta de treizeci şi cinci de ani, Roman s-a adâncit singur în pădurile dese din masivul Jura, neluând cu sine decât Sfânta Scriptură, Patericul şi Instituţiile Chinoviei, ale Sfântului Casian [29 febr.]. S-a aşezat într-un loc izolat şi greu de pătruns, închis între trei munţi şi la confluenţa a două ape, pe nume Condat. Nu avea drept adăpost decât ramurile unui brad mare, şi îşi închina tot timpul rugăciunii şi lecturii, hrănindu-se cu fructe sălbatice şi cu roadele mâinilor sale.

A rămas aici câţiva ani, uitat de o lume pe care el însuşi o uitase, din iubire pentru Dumnezeu, până în ziua în care fratele său mai tânăr, Lupicin1, care fusese prins fără voia lui în legăturile căsătoriei, dar redevenise liber în urma morţii tatălui şi a soţiei sale, a venit să i se alăture, la invitaţia lui Roman, care avusese o vedenie. Uniţi prin... Citeste articolul

13 Decembrie 2020

Sfântul Wunibald de Heidenheim

Născut în anul 701 în localitatea Wessex, din Anglia, Wunibald a fost, ca și frații săi, Sfinţii Willibald și Walburga, un misionar anglo‑saxon pe teritoriul Germaniei de astăzi. Călugărit la Roma, a fost hirotonit mai târziu preot de către Sf. Bonifatie, Apostolul Germaniei, care l‑a chemat să facă misiune alături de fratele său, Willibald. A făcut misiune în Sülzenbrücken și împrejurimi, apoi la Heidenheim, unde a ridicat o mănăstire, sprijinit fiind de către fratele său Willibald, ajuns între timp episcop de Eichstätt. Este pomenit anual de ortodocși și de catolici pe data de 18 decembrie, data trecerii sale la cele veșnice.  

Informații despre Wunibald (Wynnebald), dar şi despre Willibald, fratele lui, avem dintr‑o biografie scrisă în jurul anului 778 de o călugăriță (pe numele ei Hugeburg) de la mănăstirea din Heidenheim. Deși această biografie nu ne oferă foarte multe date despre copilăria și despre părinții lui, este cunoscut faptul că Wunibald s‑a născut în anul 701 în localitatea Wessex, din... Citeste articolul

16 Noiembrie 2020

Sfânta Cuvioasă Silvia de la Roma († 3 noiembrie 592)

Sfânta Silvia s-a născut în Roma, în jurul anului 520, într-o familie modestă de origine siciliană. Ajungând la vârsta căsătoriei, i-a fost dată unui anume Gordian, senator roman din nobila familie romană Anicia. Acest neam a fost împodobit cu mai mulți Sfinți, între care Paulin de Nola (23 ianuarie), Benedict de Nursia (14 martie) și Felix al II-lea, episcop al Romei (1 martie), și a fost încununat cu Silvia și Grigorie, purtătorii de virtuți. Această căsătorie a fost binecuvântată cu doi fii, primul născut fiind Grigorie, viitor episcop al Romei (12 martie). Familia Silviei a locuit în casa de pe strada Clivo di Scauro, de pe colina Celio, din Roma, până la moartea lui Gordian, când, în anul 573, Sfântul Grigorie a dorit să transforme această casă în mănăstire. În zilele noastre aici se găsește biserica Santi Andrea e Gregorio al Monte Celio. După moartea soțului, Silvia și fiul ei, Grigorie, au împărțit averea cea multă celor în nevoi și au ctitorit mai multe sfinte lăcașuri. În Sicilia au înființat șase mănăstiri, îndestulându-le cu toate cele de trebuință.

Eliberîndu-se de grija celor materiale, Sfânta Silvia s-a retras într-o casă de pe colina Piccolo Aventino, între colinele Aventino și Celio, casă care mai târziu a fost transformată în mănăstire, numită azi San Saba. Dimpreună cu rudeniile sale, Sfintele Tarsila (24 decembrie) și Emiliana (5 ianuarie), Sfânta Silvia se îndeletnicea cu cercetarea Scripturilor și... Citeste articolul

14 Octombrie 2020

Cuviosul Gherasim cel Nou purtătorul de Dumnezeu (20 octombrie)

Sfântul nostru părinte Gherasim provenea din familia Notara, o importantă familie de origine bizantină din Peloponez. Evlavioşi, părinţii l‑au trimis încă din tinereţe să studieze Sfintele Scripturi, pentru care a arătat de la început multă dăruire. În pragul maturităţii, sfântul şi‑a părăsit patria şi s‑a dus în Insula Zakint, iar de acolo a străbătut întreaga Grecie. Din Tesalia s‑a îndreptat spre Marea Neagră, spre Constantinopol, Propontida şi Calcedon. Oriunde mergea căuta nevoitori desăvârşiţi care să‑l înveţe arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor. În cele din urmă a ajuns la Muntele Athos, unde, ca o albină sârguincioasă, a cules roadele virtuţilor tuturor nevoitorilor pe care i‑a întâlnit, ca să poată dobândi şi el dulceaţa curăţiei inimii. După câţiva ani, Gherasim a părăsit Athosul pentru a merge în pelerinaj la Locurile Sfinte. La Ierusalim a fost hirotonit imediat ipodiacon, diacon şi preot de către Patriarhul Gherman al II‑lea (1537‑1579). După ce a slujit un an la Sfântul Mormânt, a rămas vreme de 12 ani în slujba patriarhului, nepărăsind totuşi nevoinţele cele monahiceşti. Într‑o zi a plecat în pustia Iordanului şi a petrecut acolo patruzeci de zile în post şi rugăciune, după pilda lui Hristos (cf. Mt 4, 1), apoi s‑a întors la patriarh şi şi‑a reluat slujirea.

Mai apoi, Sfântul Gherasim a părăsit Ierusalimul pentru a‑şi relua peregrinările. A petrecut o vreme în Muntele Sinai, de unde a plecat spre Alexandria şi către alte locuri din Egipt. După aceea a mers în Antiohia şi la Damasc, apoi a ajuns în Creta, dar s‑a întors în cele din urmă în Zakint, unde s‑a aşezat într‑o peşteră, departe de lume, în care... Citeste articolul

14 Septembrie 2020

Sf. Magnus apostolul ținutului Allgäu

Între sfinții care au avut o contribuțieînsemnată la creștinareasud-vestului Germaniei de astăzi se numără și Sfântul Magnus, pomenit în Bisericile Ortodoxă și Catolică în ziua de 6 septembrie. De origine alamană sau retoromană, Sfântul Magnus s-a format la mănăstirea de la St. Gallen, fiind apoi chemat la misiune în ținutul Allgäu de către episcopul de Augsburg. Propovăduirea cu succes a creștinismuluiși numeroasele minunipe care le-a săvârșit au dus la trecerea lui în rândul sfinților, fiind considerat astăzi, pe bună dreptate, „apostolul ținutului Allgäu”.

Cea mai veche mărturie despre cinstirea Sf. Magnus o avem din secolul al 9-lea, în Martirologiul de la Reichenau, unde este pomenit cu numele și este consemnată și ziua trecerii sale în veșnicie. Informații despre viața acestui sfânt foarte popular ne oferă mai multe manuscrise, a căror valoare istorică este, în parte, constestată astăzi. Vita S. Magni Faucensis vetus1,... Citeste articolul

18 Iulie 2020

Sfântul Mucenic Alexandru din Legiunea Tebană († 26 august 303)

Sfântul Mucenic Alexandru, de neam din cetatea Teba, din părțile Egiptului, a fost crescut în dreapta credință și înveșmântat în virtuți alese. Aceste virtuți l-au făcut să fie ales centurion în Legiunea Tebană, compusă mai ales din soldați creștini și avându-l ca general pe Sfântul Mavrichie (22 septembrie). Această legiune avea 6600 de soldați (6666, după alte surse), mare parte din ei suferind moarte mucenicească. Sfântul Ierarh Eucherie (16 noiembrie), în Passio Acaunensium martyrum, notează că împăratul Maximian a fost trimis în Galia, în zona Lyonului, spre a restabili ordinea, pentru aceasta având și legiunea tebană ca ajutor. O parte din armată a rămas să petreacă un timp de odihnă cu împăratul, în localitatea alpină Octodurum (azi Martigny, în Elveția). Cu această ocazie, Maximian a ridicat un altar păgân și le-a ordonat soldaților să aducă jertfă idolului. Creștini de credință și neam, Sfântul Alexandru le-a spus soldaților: 

„Chiar dacă sunteți soldați ai lui Maximian, sunteți și slujitori ai lui Iisus Hristos. Dacă însă serviciul militar alterează inocența sufletului, dacă de la primul vă ridicați și cădeți, de la Domnul așteptați darurile cerești și veșnice. Chiar dacă va fi împotriva noastră, nu va fi niciodată adevărat că ne vom opune lui, deși cu armele în mână, la judecata sa... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni