Înălțarea Domnului și îndumnezeirea noastră

Prin ÎnălÈ›area Domnului nostru Iisus Hristos se desăvârÈ™eÈ™te îndumnezeirea firii Sale omeneÈ™ti, dar È™i a noastră, a celor care ne‑am îmbrăcat întru El prin Botez È™i ne hrănim cu trupul Său, jertfit, înviat È™i înălÈ›at de pe pământ la cer.

Înălțarea Domnului și înălțarea lumii

Când Domnul se înalță, se înalţă prin El È™i umanitatea Lui. Iisus Hristos este Dumnezeu È™i Om, iar de‑a dreapta Tatălui stă în deplinătatea dumnezeirii È™i a umanității Sale. ÎnălÈ›area este momentul în care Hristos deschide calea omenirii către potenÈ›ialul pe care omenirea l‑a pierdut cu mult timp în urmă, prin neascultarea È™i căderea lui Adam. Calea pe care a închis‑o atunci Adam pentru omenire o redeschide Domnul acum, în chip sporit, pentru că de data asta nu avem înaintea noastră doar un potenÈ›ial teoretic, neatins de nimeni. Avem cu noi acum un Om în carne È™i oase, îl avem pe Hristos ÎnsuÈ™i, care a împlinit, pentru prima oară de la zidire, potenÈ›ialul pe care Adam nu apucase să îl atingă. Adam a fost ca un prunc în pântecele maicii lui, încă neformat pe de‑a‑ntregul, fiindcă neascultarea l‑a oprit înainte de vreme din creÈ™terea întru Chipul după care fusese zidit.

Sihaștrii pandemiei

ZăvorâÈ›i în ascultare, cu gândul la moarte. Lumea e ca un imens pustiu, iar noi niÈ™te sihaÈ™tri fără voie. Fără voie am devenit sihaÈ™tri – È™i pentru că nu mai facem voia noastră trăim după rânduială strictă È™i cerem îngăduință, în scris, pentru fiecare ieÈ™ire. Frica de moarte ne‑a pătruns în oase, mai ales văzându‑i cei de lângă noi cum pleacă, dar ÅŸi printr‑o sordidă îmbibare sistematică, ritmată de statistici, analize alarmiste È™i hotărâri guvernamentale, numite uneori „ordonanÈ›e militare”. Frica de moarte dă rod duhovnicesc dacă devine gând la moarte, dacă acest gând este pus înaintea lui Hristos cu puterea de îndumnezeire a lumii È™i a omului, dată nouă prin rugăciune, pe care trăirea pandemiei ne‑a reamintit‑o. Gândul la moarte este transformator dinăuntrul inimii ÅŸi nu are nimic sinistru, pentru că Îl face prezent în chip nemijlocit pe însuÈ™i Hristos. Gândul la moarte este ceea ce face ca fiecare rugăciune să fie spusă cu zdrobirea inimii, ca È™i cum ar fi ultima. Iar în rugăciunea din urmă la ce altceva să ne poarte mintea È™i inima dacă nu la pocăință, la iubirea nestăvilită a lui Dumnezeu È™i la mila Lui? 

Iubirea care ne pregătește pentru rai

Pur È™i simplu mă priveÈ™te, nu mai are cuvinte să îÈ™i exprime durerea. O poartă însă pe chip. Mihaela se ridică de pe scaunul pe care mă aÈ™teptase. Intrăm împreună în salonul în care zace, pe un pat de un alb, strălucitor, Dariana, un înger gata să zboare către rai. 

Gânduri la ceas de coronavirus

Au trecut deja câteva săptămâni bune de când a venit peste noi epidemia de coronavirus. Încă din ianuarie am urmărit È™tirile din China, cu destulă îngrijorare, dar am sperat că epidemia va fi stinsă în fașă, acolo de unde a pornit.

Din mormânt iertarea a răsărit

– Va veni o vreme când o să-nÈ›elegi ce ai făcut, i-a zis Elisabeta printre suspine; nu din cauza palmei pe care i-a dat-o fiul ei, ci din cauza umilinÈ›ei pe care o simÅ£ea.

Șchiopul

Traista de la pomană

Maia e cerÈ™etoare. A crescut prin casele de copii È™i încă se luptă să scape de coÈ™marul pe care l‑a trăit în toÈ›i aceÅŸti ani, care ar fi trebuit să fie cei mai frumoÈ™i ai vieÈ›ii sale.

Trei momente cu Părintele Mitropolit Iosif

Sâmbăta aceasta ne-a vizitat în parohie Părintele  nostru Mitropolit, ÎnaltpreasfinÈ›itul Iosif, È™i am slujit cu el Sfânta Liturghie.

Ariana urăște skype-ul

- Bine aÈ›i venit la Centrul de Consiliere Åžcolară. Nu peste multă vreme Ariana va merge la È™coală, în Germania, iar noi vom face toate demersurile necesare pentru lucrul acesta, spune consilierul pe un ton încurajator.

Omul care a plecat cu crucea în cer

„Oare cum îl voi găsi acum?”, mă întreb gândindu‑mă că la fiecare vizită arăta din ce în ce mai rău. „Ce îi voi spune?”, îmi trece fulgerător prin minte. 

Tu mi-ai ruinat viața!

Iuliu era un tânăr ambiÈ›ios. Se motiva neîncetat pentru a-È™i depăși limitele. AÈ™a învățase de la tatăl său, să nu bată niciodată pasul pe loc, ci să depună mereu eforturi pentru a deveni mai bun decât alÈ›ii.

Domnul bate la ușă

Iată, stau la uşă ÅŸi bat; de va auzi cineva glasul Meu ÅŸi va deschide uÅŸa, voi intra la el ÅŸi voi cina cu el ÅŸi el cu Mine. (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul) ÎN INIMA FIECÄ‚RUIA DINTRE NOI ESTE UN LAZÄ‚R ÎNVIAT DIN MORÈšI, DUPÄ‚ ANI ȘI ANI DE CÄ‚UTÄ‚RI Lazăr era un copil cu totul deosebit. Avea cinci aniÈ™ori ÅŸi era comoara familiei, care trecuse prin multe greutăți, iar părinÈ›ii îl iubeau mai mult decât orice pe lume.

Satul din Basarabia

Satele moldoveneÈ™ti erau în speță aÈ™ezate la câmpie, în preajma vreunui râu sau a lacurilor, nu departe de păduri, pășuni È™i dealuri. Fiind un loc înzestrat cu pământ fertil È™i bogat, agricultura È™i oieritul a fost È™i a rămas sursa temeinică de existență a țăranului. În localitățile mai mari apăreau È™i biserici, unele de piatră, altele din lemn, mai mari sau mai mici, după posibilități, dar È™i după credință. De obicei, în partea de Nord a țării, bisericile se construiau pe un loc mai înalt, pe un deal, chiar dacă acesta nu se afla în mijlocul satului, iar cimitirele nu se înfiinÈ›au decât arareori în preajma bisericii, fiind mai degrabă aÈ™ezate la margine de sat. În satele mari însă cimitirele vechi au rămas în mijlocul comunității. 

Oclipă de fericire

‑ Hai că vine trenul È™i vreau să îmi cumpăr niÈ™te covrigi. Te salut. Să ne vedem cu bine. Închid telefonul È™i alerg la patiserie. Mirosurile îmbietoare parcă îmi grăbesc pasul. Mă aÈ™ez la coadă. După mine se aÈ™ează o armată de oameni. AÈ™tept temător să nu pierd trenul. La un moment dat mai am trei oameni în față.