Rugăciune la Sfânta Genoveva, ocrotitoarea Parisului

Paris, 19 noiembrie. Ne-am adu­nat, pe seară, câteva zeci de tineri la cripta de la Saint Sulpice, să dăm un răspuns, răspunsul nostru, la drama pe care am trăit-o ÅŸi pe care ni se promite că o vom mai trăi. Am citit, pe rând, câte un fragment din acatistul Sfin­tei Genoveva, cea care a ocrotit în atâtea rânduri oraÅŸul acesta zguduit, în care moar­tea ÅŸi teama trezesc încet-încet, după un somn de veacuri, aducerea aminte de Dum­nezeu. Părintele Daniil a făcut rugăciune pentru pace ÅŸi împăcare, apoi i-a pomenit pe cei morÅ£i în atentat ÅŸi toÅ£i am cântat, cu ochii aprinÅŸi de luminiÅ£ele care pâlpâiau în mâinile noastre, ca un dor ÅŸi ca o tânguire, topindu-se pentru cei de aici ÅŸi pentru cei de dincolo, VeÅŸnică pomenireÅŸi Hristos a în­viat.

„Mama, tata, îmbrăţişaţi-mă!... Părinte, spune-mi o vorbă bună!”

„Le vorbeam unor copii – nu foarte mari – despre tehnicile de învăţare eficientă. Erau atenÅ£i, curioÅŸi ÅŸi-mi adresau întrebări. Deodată un copil din faţă strigă: - Domnu psiholog, Andrei plânge! M-am apropiat de el, l-am mângâiat ÅŸi i-am ascultat cuvintele în ÅŸoaptă, printre lacrimi: - Mi-e dor de mama... La final m-am apropiat din nou de el ÅŸi i-am aflat povestea. Cel mai tare m-a emoÅ£ionat când mi-a dezvăluit că „mama e în Germania, ultima oară am vorbit cu ea anul trecut. Åži de atunci nu m-a mai sunat". Copilul avea nevoie de o mamă, nu de altceva... O mamă lângă el, iubindu-l”

O altfel de viață

Dând întâmplator peste un articol al lui Georges Canguilhem, filosof ÅŸi me­dic francez, atenÅ£ia mi-a fost atrasă în mod deosebit asupra diferenÅ£ei pe care acesta o face între conceptul de patolo­gic (bolnav) ÅŸi de normal. În calitate de organism viu, ca întreg, fiinÅ£a umană dis­pune de o realitate biologică cu struc­turi ÅŸi funcÅ£ii precis determinate. „Patologicul, spune G. Canguilhem, nu este termenul logic contradictoriu faţă de normal, deoarece el nu înseamnă ab­senÅ£a normelor, ci prezenÅ£a a/de noi norme”1. Astfel, normele unei vieÅ£i pa­tologice (bolnave) sunt diferite de cele ale unei vieÅ£i sănătoase. De exemplu, omul poate trăi foarte bine ÅŸi cu un sin­gur rinichi, dar nu-ÅŸi mai poate permi­te să rateze autobuzul ÅŸi să se întorcă aca­să pe jos sau nu mai poate urca scările dacă liftul nu funcÅ£ionează etc. Cadrul s-a schimbat, omul fiind astfel nevoit să se adapteze, să se raporteze la o nouă si­tuaÅ£ie, cu alte cuvinte, la alte norme. „Patologicul este o existenţă conform normelor inferioare, acelea care constrâng omul să trăiască într-un mediu îngust, limitat. El nu este contrariul normei2, ci este contrariul sănătăţii”3. Si ce este sănătatea? La această întrebare Rene Lerriche răspunde: „Sănătatea este viaÅ£a în liniÅŸte a organelor”4. Boala nu face de­cât să rupă această tăcere. Datorită uni­tăţii organismului, de orice natură ar fi ea, boala nu afectează un anume organ, ci afectează întreg echilibrul funcÅ£ional al organismului.

Maica Domnului, frumuseţea unei vieţi discrete și suave

ExperienÅ£a duhovnicească ÅŸi nemincinoasă a PărinÅ£ilor Bise­ricii, acompaniată de imnele ÅŸi omiliile închinate celei mai discrete ÅŸi suave dintre făpturile pământeÅŸti, Năs­cătoarea de Dumnezeu, dau mărturie la unison ÅŸi parcă într-o competiÅ£ie sfântă despre frumuseÅ£ea suprafirească, despre curăţia neclintită, despre dragostea fără intermitenÅ£e faţă de Hristos, despre sme­renia autentică, despre viaÅ£a isihastă ÅŸi despre buna-cuviinţă a vieÅ£ii ei. Toate acestea îÅŸi au izvodul în nepătrunsul, unicul ÅŸi măreÅ£ul eveniment al întrupă­rii Fiului lui Dumnezeu, al venirii lui Dumnezeu printre oameni, al revelaÅ£i­ei dragostei Preasfintei Treimi, prin Logosul întrupat, pentru toÅ£i pământe­nii. De aceea, PărinÅ£ii Bisericii, cu pre­cădere cei din secolul al IV-lea, îÅŸi măr­turisesc neputinÅ£a de a descrie, a lăuda, a turna în cuvinte viaÅ£a tainică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. De ce? Pentru că viaÅ£a Ei este concentrată în cuvântul Psalmistului: „Toată slava fii­cei Împăratului este înăuntru” (Ps. 44, 15). Deci omului îi este peste puteri „a pricepe ÅŸi a tâlcui” această „slavă” care nu numai că „este înăuntru”, ci ÅŸi „vine dinlăuntru”, aÅŸa cum spune Sfântul Gri- gorie Palama. În ciuda acestei neputin­Å£e, dragostea nemăsurată pentru Prea­sfânta Născătoare de Dumnezeu nu s-a lăsat nemărturisită în cuvinte ÅŸi gânduri de o mare forţă duhovnicească ÅŸi dog­matică: „pentru culmea curăţiei ei Aceas­ta s-a arătat un vas al plinătăţii Dumnezeirii în chip trupesc”, „pe Dumnezeu L-a făcut Fiu al omului, iar pe oameni i-a făcut fii lui Dumnezeu”, „pe Născă­toarea Lui Pururea Fecioară a arătat-o prin virtute sfeÅŸnic al întregii lumini dumnezeieÅŸti ÅŸi negrăite”, „hotar între firea creată ÅŸi necreată”, „cerul în care S-a arătat Soarele Dumnezeu”, „vatră neclintită a harurilor Lui”, „plinătate a oricărui lucru bun ÅŸi frumos, icoană însufleÅ£ită a oricărei virtuÅ£i ÅŸi bunătăţi”, „Aceea are ÅŸi sufletul ca eponim al oricărui bine ÅŸi-l poartă cu adevărat preafrumos” (Sfântul Grigorie Palama).

Fraternitatea „Sfântul Luca al Crimeei”

Investigarea actuală a bolilor ome­neÅŸti prin intermediul produselor ÅŸtiinÅ£ei ÅŸi ale tehnologiei riscă să ne plaseze într-o perspectivă reducÅ£ionistă în cadrul căreia bol­navul este depersonalizat, perceput în termeni de caz medical sau dosar. Pentru un creÅŸtin, fie el pacient sau medic, aceas­tă abordare nu este nici pe departe sufi­cientă. Cine L-a întâlnit pe Hristos prin Taina Bisericii vede în aproapele său în­tâi de toate persoanachemată la asemă­narea cu modelul său dumnezeiesc, Iisus Hristos.

ÃŽn cutarea firescului

Când Dumnezeu l-a che­mat pe om la viaţă, l-a chemat ca să se bucure de aceasta într-un mod firesc. ViaÅ£a este da­rul lui Dumnezeu. Ea nu are un scop în sine. „ViaÅ£a în sine nu este scop, ci pur ÅŸi simplu via­Å£a în sine”1. „Ea nu este o pro­blemă de rezolvat, ci un mister de trăit, ceva de care să te bucuri”2.

Despărțirile

Toate despărÅ£irilepe care le-a fă­cut Dumnezeu încă de la Face­re sunt minunate. A despărÅ£it lu­mina de întuneric si a numit lumina zi si întunericul noapte; a despăr­Å£it fiinÅ£a din nefiinţă, a făcut pământul si lumea toată din nefiinţă; a despărÅ£it ape­le de deasupra de cele de jos. Aproape toa­tă cartea Facerii, mai ales primele capito­le, este despre despărÅ£iri.

Despre iertare

În general, omul învaţă cel mai bine din propriile experienÅ£e de viaţă. Åži nu numai că acestea îl învaţă, ci îl si reînnoiesc. Nu cred că se poate vor­bi despre iertare numai citind din cărÅ£i, aÅŸa cum nu poÅ£i vorbi despre iubire dacă n-ai iubit. Åži presupun că nu este om pentru care gestul de iertare să nu fi con­stituit o piatră de poticnire cel puÅ£in o dată, la un moment dat, în viaÅ£a lui.

Visul lui Lucifer

Ce trebuie să ştim despre Armurariu?

Factorul curativ: se­minÅ£ele. AfecÅ£iuni pentru care se recomandă: hepa­tita virală A, B ÅŸi Q ic­ter, insuficienţă hepa­tică, ciroză hepatică; diskinezie biliară, litiază biliară; diferite intoxicaÅ£ii. Denumirea uzuală: Armurariu (lat. Silybum marianum Gaerth.).

Despre dreptatea lui Dumnezeu

La întrebarea lui Pilat: „Ce este Ade­vărul?”, Mântuitorul nu-i răspun­de nimic. Åži ÅŸtim de ce: în primul rând, întrebarea nu era corect pusă, iar în al doilea rând, ar fi fost de prisos să stea să-i explice, pentru că probabil oricum nu ar fi înÅ£eles. Adevărul este un cine,iar nu un ce.AcelaÅŸi lucru l-am putea spune ÅŸi despre dreptate: ea nu este un ce,un ceva, ci un cine, o persoană, ÅŸi ea nu poate fi niciodată despărÅ£ită de adevăr, dreptatea presupunând a spune mereu adevărul. Dumnezeu, aÅŸadar, nu este numai drept, ci este Dreptatea însăşi.

Despre diferitele chipuri de a ne purta crucea (VI)

Există un fel de a purta crucea boli­lor care poate avea un sfârÅŸit nefe­ricit, în pofida aparenÅ£elor ce par să prevestească ceva bun. Am ÅŸovăit mult în privinÅ£a mărturiei de mai jos. O dau însă la îndemnul unui stareÅ£, pentru ca, după cuvântul acestuia, să „spulber o nerozie”. Lămurire: însuÅŸirea neroziei este lipsa de judecată ÅŸi de discernământ. Oricine ÅŸtie că aceasta poate duce la o nenorocire.

Despre diferitele chipuri de a ne purta crucea (V)

Despre dragoste

Chip și asemănare

„ViaÅ£a este o împletire între dumnezeire ÅŸi lume, chip ceresc ÅŸi chip pământesc. Prin părinÅ£i, Fiul pri­meÅŸte o naÅŸtere din lume ÅŸi o naÅŸtere din Dumnezeu. Åži ce în­seamnă însă să te naÅŸti? Înseamnă să fii purtătorul chipului originii părinteÅŸti, iar destinul vieÅ£ii Fiului este creÅŸterea în asemănarea chipului de Tată.”1 Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este prin excelenţă chipul Tatălui. „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (In 14, 9).