Pandemia ne‑a găsit nepregătiți. Învățăm realul cu o repeziciune și cu o brutalitate pe care ultimele trei generații, ale excesului de bunăstare, nu au cunoscut‑o până acum. Învățăm boala, învățăm că suntem muritori, învățăm că putem trăi cu mult mai puțin, că avem tată și mamă, soț sau soție și copii, care toți au nevoie de timpul și de atenția noastră. Noi înșine avem nevoie de propriul timp și de propria noastră atenție. Îi descoperim pe vecini, pe vânzători, pe poștași sau pe taximetriști: până nu demult figuri șterse în rutina cotidiană, ei devin acum vizibili ca potențiali transmițători sau ca potențiale victime. În mod paradoxal, chiar acoperirea feței cu o mască ne face pe toți mai vizibili, mai prezenți în faţa celorlalți. Învățăm practic realul, firescul. Pe care trebuie să‑l îndumnezeim și astfel să ne pregătim pentru ceea ce urmează după pandemie.

Absenței noastre din bisericile de piatră Biserica i‑a răspuns cu asupramăsura prezenței sale în casele noastre devenite chilii și paraclise. Așa cum numai iubirea lui Dumnezeu o poate face. Excesului mediatic de macabru i se răspunde cu mult mai bogata amintire a Învierii prin slujbele transmise din cele mai diverse mănăstiri și biserici. Întâlnirilor mediatizate cu duhovnici cunoscuți li s‑au adăugat întâlnirile online organizate de preoții parohi. Tot online, ierarhii s‑au întâlnit cu preoții, uneori și cu enoriașii. Sinaxe, cateheze, discuții. Lipsei slujbei duminicale din biserică i s‑a răspuns mai mult decât cu slujba duminicală transmisă online. Biserica este singura care a înțeles atât urgența însoțirii duhovnicești în timpul pandemiei, cât și pregătirea pentru lumea de după pandemie. Neîndoielnic, timpul nostru, și poate chiar veacul acesta, se vor împărți între „înainte” și „după” pandemie, prin criza financiară, prin criza încrederii în afirmațiile contradictorii ale oamenilor de știință, prin criza politică, dar mai ales prin faptul că aceasta criză, după cum spune un monah vatopedin, „ne judecă gândurile”.

Cu ce gânduri ieșim din această încercare? Cât de rodnic ne est monahismul acesta urban pe care îl trăim? Gândurile și discursurile catastrofice, apocaliptice, nu aduc niciun folos duhovnicesc. Ele trebuie evitate și respinse. Dacă ținem rugăciunea în inimă și inimile sus, mai aproape de Dumnezeu, ieșim din această sihăstrie mai întăriți duhovnicește; dar mai ales străduindu‑ne fiecare „să atragem mila lui Dumnezeu peste lume”, după îndemnul unui minunat duhovnic vatopedin.

Dragoș Gheorghe Calma, Dublin