Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și comunitățile de români din afara granițelor țării
Ne aflăm în anul omagial al pastoraÈ›iei românilor din afara graniÈ›elor țării. În acest, an întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române aniversează împlinirea a 70 de ani, din care 31 de ani de slujire arhierească. În acest context se cuvine să evidenÈ›iem relaÈ›ia pe care o are Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu românii din străinătate, îndeosebi cu cei ce locuiesc în două țări sufragrane Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale È™i Meridionale: FranÈ›a È™i Belgia.
În cei aproape 14 ani de slujire în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericirea Sa a efectuat două vizite canonice în FranÈ›a (9-17 iulie 2009 È™i 9-10 aprilie 2011). Patriarhul României s-a aflat într-o vizită oficială la Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, în perioada 11-13 aprilie 2011, la invitaÅ£ia domnului Mevlüt... Citeste articolul
Între viața de aici și Viața Împărăției
Încă din copilarie, Învierea È™i cimitirul din satul bunicii s‑au contopit într‑o singură imagine în mintea mea. Primele amintiri legate de Biserică le am cu bunica, dupa slujba de Înviere, ducând Lumină la mormintele celor dragi. Imaginea aceea de noapte, cu stelele deasupra cimitirului È™i crucile din marmură albă, strălucind în marea de lumânări aprinse de tot satul, cu biserica veche în centru, ca o mare candelă aprinsă pentru toÈ›i, vii È™i adormiÈ›i, imaginea aceea a devenit icoana nopÈ›ii de Înviere pentru inima mea. Copil fiind, nu înÈ›elegeam de ce bunica È™i toÈ›i bătrânii satului se grăbeau spre mormintele cimitirului după ieÈ™irea din Biserică. Nu reuÈ™eam să înÈ›eleg cum, după explozia de bucurie a cântărilor de Înviere, bătrânii îÈ™i îndreptau imediat paÈ™ii către mormintele celor iubiÈ›i, mormintele acelea care aduceau mereu o umbră pe feÈ›ele lor È™i o lacrimă în ochi. Copil fiind, nu înÈ›elegeam de ce bunica nu îÈ™i lasă morÅ£ii în urmă, de ce nu merge mai departe, spre viitor. Abia acum înÈ›eleg că a uita este posibil numai în lipsa iubirii. Când iubeÈ™ti, să uiÈ›i înseamnă o nouă moarte, înseamnă o nouă condamnare la dispariÈ›ie a celui iubit, iar iubirea nu poate accepta asta. ÎnÈ›eleg abia acum că iubirea uneÈ™te, te face una cu cel pe care îl iubeÈ™ti È™i că uitarea nu mai este o opÈ›iune, nu mai este nici măcar posibilă.
Când iubeÈ™ti, moartea celui iubit este È™i moartea ta. O parte din tine moare cu cel iubit, se mută deja din viaÈ›a asta în Împărăție. În moartea celor iubiÅ£i ai inimilor noastre noi înÈ™ine murim È™i călătorim cu ei dincolo, trecem cu ei dincolo, ne mutăm treptat – pas cu pas, moarte după moarte – din viaÈ›a asta în ViaÈ›a... Citeste articolul
Oameni ai ÃŽnvierii
În aburul dimineÈ›ii femeile îÈ™i purtau durerea în suflete È™i mirul în palme. „Cine ne va prăvăli nouă piatra?” era o formulă tainică a adevăratei întrebări. Piatra durerilor trebuia prăvălită È™i om volnic a săvârÈ™i nu era. Însă iată, îngerul avea să facă lucrarea omului, È™i de atunci oamenii Învierii vor face lucrare de îngeri. În sufletul omului se află „piatra”, stânca ridicată cu grijă de generaÈ›ii care s‑au îngrijit ca lor È™i urmaÈ™ilor să le fie mai bine. (În)grijirea de lucrurile acestei lumi, să ai o casă, să îÈ›i faci o carieră, să ai un serviciu bun, să îÈ›i fie viitorul asigurat face să răsară lăstari ai aceleiaÈ™i rădăcini bine înfipte în pământul devenit deja mormânt.
Dar Cel Înviat veghează ca în aburul dimineÈ›ii vârstei să se ivească oamenii Învierii, trimiÈ™i de El cu putere multă, pentru a prăvăli stânca de la uÈ™a mormântului‑pământ. Ei ne fac să auzim glasul Celui Înviat, care ne strigă pe nume aÈ™a cum a strigat‑o pe Maria în acea dimineață a dimine-È›ilor din... Citeste articolul
O îmbrățișare plină de bucuria Învierii lui Hristos
O mare de oameni aÈ™teaptă în faÈ›a Sfântului Mormânt pentru a intra să vadă locul Învierii Domnului Iisus. Ne aÈ™ezăm È™i noi, nerăbdători să cunoaÈ™tem cel mai sfânt loc de pe faÈ›a pământului. Glasuri de rugăciune răsună din diferite încăperi ale vechii biserici. Lumina care se pogoară prin cupolă ne povățuieÈ™te paÈ™ii spre întâlnirea tainică a lui Hristos, precum odinioară steaua îndruma călătoria magilor către naÅŸterea Lui.
Ne amestecăm cu pelerinii veniÈ›i din toate colÈ›urile pământului. Chipul unora străluceÅŸte deja de lumina Învierii, privirea lor de taina credinÈ›ei pe care o poartă în inimă. AlÈ›ii se neliniÈ™tesc din pricina îndelungatei aÈ™teptări. Parcă nimic nu le mai convine. Neastâmpărul lor are un iz de deznădejde. Dar, ÅŸi ei pătrunÅŸi, ca... Citeste articolul
Eu nu am păcate
„Da, poftiÈ›i, se aude dincolo de uÈ™a la care bat uÅŸor, ca să nu o deranjez pe doamna care tocmai a împlinit o sută de ani. Mă bucur că aÈ›i venit. „V‑am găsit, până la urmă”, mai zice, foarte cochetă, doamna.
Nu îmi vine să cred. La o sută de ani să arăți atât de bine nu e puÈ›in lucru. Doamna Henrieta e foarte îngrijită. Și-a pus cele mai alese haine È™i cerceii cu clipsuri, pentru că, spune ea, sunt accesoriile ei preferate. Și-a ales de asemenea mărgelele cele mai frumoase, moÈ™tenite de la mama ei. Poartă È™i o eÈ™arfă de mare preÈ›, de la... Citeste articolul
Sămânța chipului lui Dumnezeu e sădită în fiecare om
Pe partea noastră de insulă, în coasta bătută de ocean, nu avem mulÈ›i copaci. Furtunile Atlanticului sunt prea puternice, iar solul nu este suficient de adânc pentru a le proteja rădăcinile. PuÈ›inii copaci care cresc sunt mici È™i strâmbi, culcaÈ›i la pământ de vânturi, ca un fel de iederă pietrificată care se întinde peste stânci cu ramuri aplecate la pământ. Numai prin văi, unde dealurile îi protejează de furtuni, mai cresc copaci înalÈ›i, frumoÈ™i, cum îi È™tim de acasă.
Oriunde ne uităm în jurul nostru, dacă vrem să vedem, Domnul ne‑a pus înaintea ochilor înÈ›elepciune È™i învățătură despre noi înÈ™ine È™i despre viaÈ›a veÈ™nică. AcelaÈ™i copac poate creÈ™te înalt È™i frumos, dacă este ascuns în văile insulei, sau poate fi deformat È™i bătut de vânturi, dacă a prins... Citeste articolul
Despre întristare la Sfântul Ioan Casian
Majoritatea celor care au cercetat viaÈ›a Sfântului Ioan Casian sunt de acord că acesta s‑a născut în anul 360, în provincia Scythia Minor, actualul teritoriu al Dobrogei. Se naÈ™te într‑o familie creÈ™tină, primind o educaÈ›ie aleasă, inclusiv în cultura clasică. Va fi hirotonit diacon la Constantinopol, de către Sfântul Ioan Gură de Aur, È™i preot în Marsillia, unde înfiinÈ›ează două mănăstiri: una de monahi, iar cealaltă de monahii, care există È™i azi. Prin înfiiÈ›area acestor mănăstiri va fi un factor de legătură între cultura patristică a Răsăritului È™i cea a Apusului. Moare în jurul anului 435 È™i este cinstit ca Sfânt atât în Răsărit, cât È™i în Apus. Opera sa, păstrată È™i cunoscută până astăzi, cuprinde trei lucrări:
• Despre aÈ™ezămintele mănăstirilor de obÈ™te È™i despre tămăduirea celor opt păcate principale (12 cărÈ›i); • Convorbiri cu PărinÈ›ii (24 de cărÈ›i); • Despre întruparea Domnului. Contra lui Nestorie (È™apte cărÈ›i). În Filocalia Întâi, Sfântul Ioan Casian alcătuieÈ™te, pe la anul 420,... Citeste articolul
Ce bucurie Te așteaptă, Doamne!
Magdalena È™i Radu au muncit toată viaÈ›a. Au avut puÈ›ină susÈ›inere financiară de acasă, dar cu multă înÈ›elepciune È™i hărnicie au reuÈ™it să îÈ™i termine studiile de medicină È™i să devină buni specialiÈ™ti în domeniul lor. Au luat calea străinătății, la fel ca mulÈ›i alÈ›ii din generaÈ›ia lor.
– Perspectivele erau sumbre, părinte. Ce era să fac? Mi‑am dat seama de darul pe care mi l‑a dat Dumnezeu. Vedeam cum îmi merge mintea È™i că È™ansele de a mă realiza profesional sunt în altă parte. Din păcate, a trebuit să plec. Altfel m‑aÈ™ fi lovit de piedici care m‑ar fi costat ani din viață È™i multă energie. Nu voiam să... Citeste articolul
Care este rolul creștinilor și al slujitorilor bisericii în timpul epidemiei?
Epidemia de coronavirus aduce multă suferință, moarte È™i însingurare. Ne cutremurăm numai dacă ne gândim la cei care ajung în spitale, unii cu dureri cumplite, fără a putea sa fie aproape de familie, murind în singuratate, fără a putea să se spovedească, să se împărtășească, să vadă un preot. E o suferință deloc anodină È™i din păcate deloc rară. În sensul acesta, o întrebare firească se pune: ce am putea noi, creÈ™tinii, să facem pentru a micÈ™ora această suferință, pentru a-i ajuta È™i mângâia pe cei bolnavi, pentru a ne arăta dragostea față de aproapele?
În perioadele similare din trecut creÈ™tinii se ocupau de bolnavi, îi îngrijeau, nu îi lasau singuri atunci când societatea sau familia îi abandonau. AÈ™ vrea sa compar faptul acesta cu ce se întâmplă acum È™i să încerc să înÈ›eleg cum s-ar traduce acest ideal creÈ™tin în zilele noastre. După cum È™tim, epidemia din zilele... Citeste articolul
Nezâmbetul
Timpul, altădată È™ugubăț, se grăbeÈ™te acum să aducă în grijanie lumina cea dintru început. AÈ™a s-a rânduit la sfat divin, când din nimic toate s-au născut. Subit, mânecă la capătul zenitului È™i se poticneÈ™te iscusit, iar zorii se revarsă lumii celor nedrepÈ›i, în mărturia aceleiaÈ™i iubiri, precum în dimineÈ›ile celor drepÈ›i.
Până ieri, vremea era un pelerinaj al timpului care împărtășea lumii lumina. Azi, timpul leapădă lumii lumina. Lumina, despărÈ›ită din Lumină, se frânge È™i se sfarmă în aburul întinderilor, abur în care adineauri duhul lui Dumnezeu era. GoneÈ™te, biata, spre pământ, către aÈ™ternutul picioarelor Lui, ca să se odihnească... Citeste articolul
Crăciunul a trecut deja
Nika se aÈ™ează la un colt de stradă unde soarele îÈ™i odihneÈ™te razele blânde. Oamenii se grăbesc să facă ultimele cumpărături, pentru că mâine e Crăciunul. Ochii mari ai Nikăi, scăldaÈ›i de jocul razelor de soare, devine un ecran de proiecÈ›ie pentru filmul mut al mulÈ›imii grăbite, ce forfoteÈ™te fără încetare. AmeÈ›ită de atâta vânzoleală, dar odihnită de alintul dulce al soarelui, Nika porneÈ™te spre casa unde nu o aÈ™teaptă nimeni. MoÈ™ Crăciun nu va poposi la ea acasă nici măcar să‑și tragă răsuflarea.
Nika îÈ™i aÈ™ează căciula învechită, cu moÈ›ul răsfirat, È™i îÈ™i încheie nasturii hainei grele, care atârnă pe trupul ei firav, îngreunându‑i mersul. – Nu‑i cam grea haina aceea pentru tine? o întreabă un trecător. – Nu. E tocmai bună, răspunde Nika. Mă ajută să merg încet,... Citeste articolul
Vă place perdeaua mea?
– Doamne ajută, părinte. Am crezut că nu mai apuc să vă revăd, îmi spune doamna Maia. – AÈ™a ceva nu ar fi îngăduit Domnul, îi răspund cu bucurie. – Părinte, am fost câteva săptămâni în spital È™i cu coroana asta de boală nimeni nu m-a putut vizita. Am crezut că mor neîmpărtășită. De murit nu îmi era teamă, dar să mor neîmpărtășită È™i nespovedită... Uite că nu m-a lăsat Dumnezeu.
Ne aÈ™ezăm ca doi prieteni vechi È™i ne ascultăm unul pe altul. Eu îi ascult toate ofurile, ea îmi ascultă inima bucuroasă de revedere. – ȘtiÈ›i ce am învățat în aceste săptămâni la spital? mă întreabă doamna Maia. Să nu mă mai plâng de nimic. Să-I mulÈ›umesc lui Dumnezeu pentru toate. Uite, abia mai văd. Doar cu... Citeste articolul
O întrebare chinuitoare
Pășesc într‑un salon de spital în care È™ade un bătrân de peste 90 de ani. Îl vizitez la invitaÈ›ia unei rude, singura pe care o mai are, pierdută È™i ea printre străini.
– Bine aÈ›i venit, domnule. Cine sunteÈ›i? mă întreabă bătrânul respectuos. Mă prezint zâmbind, încântat de chipul luminos È™i de ochii lui simpatici, care, cu siguranță, au văzut multe în atâÈ›ia ani de viață. – Mă bucur că aÈ›i venit. LuaÈ›i loc. Am aÈ™a de multe lucruri să vă povestesc. Nu am... Citeste articolul
Eu nu o mai ascult pe mama
– Dar ce ai de te‑ai pocăit? Ce te‑a apucat să È›ii post È™i să faci atâtea rugăciuni? – Mamă, speram ca tu să mă înveÈ›i aceste lucruri, i‑a răspuns cu îndrăzneală Andreea. – NeruÈ™inato, aÈ™a nepoliticoasă te‑am crescut? a strigat Manda la fiica ei. – Îmi pare rău. Te rog să mă ierÈ›i, a mai zis Andreea ÅŸi s‑a retras în camera ei.
Manda nu înÈ›elegea entuziasmul Andreei pentru credinţă, entuziasm care a cuprins‑o fără de veste. Andreea L‑a aflat nu de multă vreme pe Dumnezeu È™i a descoperit taina propriei vieÈ›i. Bucuria pe care a trăit‑o la Sfânta Liturghie i‑a schimbat radical viziunea asupra vieÈ›ii. În sfârÈ™it, simÈ›ea că tot ce face are... Citeste articolul
Lacrimile omului și Dumnezeul care șterge lacrimi
Lacrimile, plânsul, exprimă cele mai intense trăiri umane, atât în tristeÈ›e, cât È™i bucurie. AÈ™adar, trăindu‑ne viaÈ›a la o intensitate maximă ne întâlnim cu lacrimile È™i cu plânsul. De asemenea, trăirile mistice, legate de viaÈ›a spirituală, experienÈ›a puterii È™i a prezenÈ›ei lui Dumnezeu sunt ÅŸi ele însoÈ›ite de lacrimi. Perioadele grele ale vieÈ›ii sunt însoÈ›ite de lacrimi de durere, de disperare È™i frică. Atât de multe lacrimi de frică, de panică, dar È™i pentru cei care nu mai sunt, s‑au vărsat în perioada lungă a pandemiei, care în ultimele luni a luat captivă aproape întreaga umanitate!
Marile praznice creÈ™tine, în care sunt celebrate evenimetele mântuitoare din viaÈ›a Mântuitorului, ne transpun în situaÈ›ii de tristeÈ›e, precum Sfintele Pătimiri ale Domnului Hristos, ori în stări de bucurie, precum Sfânta Înviere È™i perioada Cincizecimii. În Sfânta Scriptură întâlnim, de asemenea, lacrimi de durere, lacrimi ale... Citeste articolul
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team