Despărțiri minunate, care nu despart, ci care îm­bogățesc si unesc mai mult. Ce urât ar fi fost ca Pământul să fi rămas netocmit și gol, acoperit de întuneric peste abisuri. Ce era acela? Nimic. Åži Dumnezeu desparte, si desparte lumina de întuneric si face o separare si, dintr-odată, seara devine fru­moasă, dimineața devine frumoasă, noap­tea în sine are o speranță, o nădejde că după aceea vine lumina, si vine lumina cu toată frumusețea ei. Åži desparte Dumne­zeu norii de deasupra de apele de jos. Åži azi ne minunăm văzând norii trecând, în ce chipuri, în ce feluri, si acestea sunt de când a zis Dumnezeu să se despartă ape­le de sus de apele de jos. Åži apa înseamnă toată atmosfera, nu numai norii, că nu nu­mai la nori Se referă Dumnezeu acolo. Åži a despărțit Dumnezeu după aceea apele de uscat si au apărut uscatul cu toate fru­musețile lui si mările, cu toate ale lor. Åži a despărțit Dumnezeu mările si a zis mării: Să scoți din tine vietăți de toate feluri­le. Åži s-au despărțit din mare tot felul de vietăți, ca si cum ar fi născut mările la cuvântul lui Dumnezeu. Åži a zis si pământu­lui să puiască, să scoată tot felul de anima­le, si au iesit. Åži a zis pământului să scoată atâta verdeață si frumusețe, e o despărți­re din pământ a acestei verdeți. Åži ce fru­musețe au adus aceste despărțiri pe care le-a dat Dumnezeu! Dar, de fapt, nu sunt despărțiri, ci sunt înfrumusețări! Asa cum un copil se naste, un bob de humă si mare lucru nu e, mai ales la început, când e em­brion. Dar, cu cât se despart lucrurile, cu atât degetele lui devin mai degete, cu atât părul devine păr, cu atât ochii lui devin tot mai frumosi, tot mai clari, ce frumos e omul care se desparte din amalgamul acela primar de celule si se face tot mai deplin, tot mai clar!

Tot ce desparte Dumnezeu desparte nu ca să despartă, ci ca să le facă tot mai frumoase si să le unească printr-o dragoste tot mai mare. A despărțit din bărbat pe femeie si a făcut-o pe Eva, si aceasta a făcut-o ca să fie iubirea dintre ei si mai mare. Åži ce mult a împodobit Dumnezeu lumea prin faptul că a despărțit si există asa, bărbat si femeie. Nu ni i-am putea închipui unii fără alții, ce plictisitoare ar fi lumea numai cu unii, n-ar fi copii sau n-ar fi bătrâni. Toate au o frumusețe si umplu de armonie lumea. Asa face Dumnezeu, desparte ca să împlinească, să desăvârșească, să uneas­că, să învețe să se iubească cele despărțite. Pe când diavolul totdeauna a copiat si a făcut despărțire, dar ca să dezbine. Diabolos înseamnă a dezbina. El L-a imitat pe Dumnezeu, dar el vrea rupturi, el dezbină să omoare, să ucidă, dezbină ceea ce nu trebuie dezbinat. De aceea se străduieste să dezbine trupul de suflet, bărbatul de femeie, tot ce poate dezbina. Dezbină sufletul din toată rânduiala lui cea bună de constiință, să n-o asculte, să facă asa cum a făcut acesta. Aceste rupturi duse până la capăt sunt de netrecut, sunt îngrozitoare, sunt împotriva lui Dumnezeu.