Nu, Domnul ne-a poruncit nouă, celor de pe pământ, dragostea – nouă, celor ce suntem ţinuţi de multe neputinţe, celor ce ne oblojim rănile cu harul Său, celor ce ne sângerăm une­ori unii pe alţii din neştiinţă duhovnicească si din pricina bolilor de care suferim.

Domnul nu a spus: „Vindecaţi-vă mai în­tâi, şi apoi faceţi faptele dragostei ce vă zic”. Nu, Domnul a poruncit să ne iubim unii pe alţii, aşa cum suntem – şi, pe măsura oste­nelii noastre, rănile se închid, sângele se opreş­te, durerea încetează.

Dragostea noastră unul către altul aduce roua smereniei. Iar smerindu-ne ajungem să iubim mai adevărat. Numai smerindu-ne...

Dragostea este poarta către cer. Prin această poartă nu intră cei mari ai acestei lumi, cei voinici, cei perfecţi.Nu, această poartă este făcută pentru cei ologi, pen­tru cei gârbovi, pentru cei orbi, pentru cei slăbănogi, pentru cei paralitici... Dragul bunelului, drag. Aceştia intră pe poarta dragostei şi ajung în curţile Domnului, unde încep să se vindece. Ei nu intră pe poarta dragostei deja vindecaţi, tămădu­iţi, ci se vindecă prin dragoste. Hristos Domnul, Dragostea, îi iubeşte aşa cum sunt şi îi vindecă.

Ţineţi acest dar de la Domnul. Aşa creşteţi, aşa vă vindecaţi, aşa vă mântu­iţi. Dragoste fără smerenie nu se poa­te.

...Nu cumva să vă închipuiţi că îndem­nul „Iubiţi-vă unii pe alţii”e uşor. Nu! Lumea nu înţelege aceasta, şi de aceea nu poate iubi. Dar voi, copiii mei, aţi înţeles acum că fără sângerare nu se poate! Iese puroiul, se sparge buba, şi încă mai rămâ­ne de stors. Apoi, când vine harul, to­tul se face ca nou.

Vă roagă un moşneag, păziţi dragostea! Smeriţi-vă! Fiţi o inimă, un cuget!

Vremurile rele sunt...

Părintele Selafiil din Siberia