Despre dragoste

Nu, Domnul ne-a poruncit nouă, celor de pe pământ, dragostea – nouă, celor ce suntem ținuți de multe neputințe, celor ce ne oblojim rănile cu harul Său, celor ce ne sângerăm une­ori unii pe alții din neștiință duhovnicească si din pricina bolilor de care suferim.

Domnul nu a spus: „Vindecați-vă mai în­tâi, și apoi faceți faptele dragostei ce vă zic”. Nu, Domnul a poruncit să ne iubim unii pe alții, așa cum suntem – și, pe măsura oste­nelii noastre, rănile se închid, sângele se opreș­te, durerea încetează.

Dragostea noastră unul către altul aduce roua smereniei. Iar smerindu-ne ajungem să iubim mai adevărat. Numai smerindu-ne...

Dragostea este poarta către cer. Prin această poartă nu intră cei mari ai acestei lumi, cei voinici, cei perfecți.Nu, această poartă este făcută pentru cei ologi, pen­tru cei gârbovi, pentru cei orbi, pentru cei slăbănogi, pentru cei paralitici... Dragul bunelului, drag. Aceștia intră pe poarta dragostei și ajung în curțile Domnului, unde încep să se vindece. Ei nu intră pe poarta dragostei deja vindecați, tămădu­iți, ci se vindecă prin dragoste. Hristos Domnul, Dragostea, îi iubește așa cum sunt și îi vindecă.

Å¢ineți acest dar de la Domnul. Așa creșteți, așa vă vindecați, așa vă mântu­iți. Dragoste fără smerenie nu se poa­te.

...Nu cumva să vă închipuiți că îndem­nul „Iubiți-vă unii pe alții”e ușor. Nu! Lumea nu înțelege aceasta, și de aceea nu poate iubi. Dar voi, copiii mei, ați înțeles acum că fără sângerare nu se poate! Iese puroiul, se sparge buba, și încă mai rămâ­ne de stors. Apoi, când vine harul, to­tul se face ca nou.

Vă roagă un moșneag, păziți dragostea! Smeriți-vă! Fiți o inimă, un cuget!

Vremurile rele sunt...

Părintele Selafiil din Siberia