Mai apoi, Sfântul Gherasim a părăsit Ierusalimul pentru a‑şi relua peregrinările. A petrecut o vreme în Muntele Sinai, de unde a plecat spre Alexandria şi către alte locuri din Egipt. După aceea a mers în Antiohia şi la Damasc, apoi a ajuns în Creta, dar s‑a întors în cele din urmă în Zakint, unde s‑a aşezat într‑o peşteră, departe de lume, în care a vieţuit cinci ani de zile (1554‑1559), hrănindu‑se doar cu ceva legume, fără nici un pic de pâine şi sare. Deşi trăia ascuns, a fost aflat de creştinii evlavioşi, care, fără să stea pe gânduri, au venit în număr mare la el ca să‑i ceară binecuvântarea şi sfaturile. Dar, luând aminte la ce spun Sfinţii Părinţi, şi anume că nimic nu este mai păgubitor pentru monah decât cinstirile şi slava deşartă, sfântul s‑a hotărât să pornească din nou la drum. S‑a aşezat atunci într‑o mică peşteră din Insula Chefalonia, unde a rămas aproape şase ani. Cum însă lumina nu poate sta ascunsă sub obroc, nici virtuţile Sfântului Gherasim nu au rămas ascunse, iar credincioşii au venit din nou să‑l cerceteze, nelăsându‑l să se bucure de desfătarea cugetării la cele înalte. În cele din urmă pronia l‑a condus spre un loc şi mai retras al insulei, numit Omala, unde se afla o biserică în ruine, în care tocmai fusese descoperită o icoană făcătoare de minuni.

Aici sfântul a avut încredinţare de la Dumnezeu că a venit vremea să primească ucenici. Douăzeci şi cinci de fecioare i‑au cerut să le fie părinte duhovnicesc, şi astfel sfântul a întemeiat o mănăstire, jertfindu‑şi isihia pentru a le transmite ucenicelor sale roadele harului şi ale experienţei duhovniceşti, pe care Dumnezeu i le-a dăruit din belşug. Mănăstirea, numită Noul Ierusalim, părea locuită de îngeri în trup.

Ajuns la o vârstă foarte înaintată, Sfântul Gherasim şi‑a văzut dinainte sfârşitul şi le‑a chemat pe toate fiicele sale duhovniceşti pentru a le da ultimele povăţuiri. Apoi, după ce le‑a binecuvântat, şi‑a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, plin de bucurie şi de pace, la 15 august 1579.¹ Trupul său nestricăcios, ce pare că doarme, răspândeşte o mireasmă cerească şi săvârşeşte până astăzi mulţime de minuni. Sfântul Gherasim a devenit ocrotitorul Insulei Chefalonia şi al tuturor locuitorilor săi, şi mijlocitorul lor stăruitor în faţa tronului lui Dumnezeu. Este cunoscut mai ales pentru puterea sa tămăduitoare, izbăvindu‑i pe demonizaţi, care vin de pretutindeni să‑i ceară ajutorul. Prin ocrotirea sa, ortodoxia a putut dăinui în Chefalonia de‑a lungul multelor veacuri de stăpânire italiană.

Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul. Viețile sfinților, vol. II, luna octombrie, p. 265‑267