În listele episcopilor de Trier, Agriciu (sau Agritius) este pomenit ca fiind al 4-lea, după Euchariu, Valeriu și Maternus. Născut în jurul anului 260, în Siria, sau, mai sigur, pe teritoriul Franței de astăzi, a ajuns în scaunul episcopal de Trier pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare¹. O tradiție, neconfirmată, spune că ar fi fost numit episcop de Trier de către papa Silvestru I, la intervenția Sfintei Elena. O altă sursă, și mai puțin veridică, afirmă că înainte de a veni la Trier ar fi fost patriarh de Antiohia (astăzi localitatea Antalya, din Turcia). Nu știm foarte multe lucruri despre el înainte de a ajunge în scaunul episcopal de Trier, urmându-i lui Maternus.

PARTICIPAREA LA SINODUL DE LA ARLES (314)

În anul 314, episcopul Agriciu a participat, împreună cu diaconul său, Felix, la sinodul de la Arles. Acest sinod a reglementat, între anii 303 și 305, la scurt timp după încetarea persecuțiilor și după măsurile tolerante luate de împărați în favoarea creștinilor, un conflict care a început în timpul persecuției lui Dioclețian (284-305). Mulți creștini au adus jertfe zeităților păgâne în timpul acestor persecuții pentru a-și salva viața. La sfârșitul acestora s-a ridicat și problema așa numiților lapsi. Această problemă s-a pus cu precădere în nordul Africii, în anul 312, când s-a ridicat întrebarea validității hirotoniei episcopului Cecilian (Caecilianus), întrucât unul dintre episcopii consacratori fusese un traditor, care predase cărțile sfinte pentru a-și salva viața.

Un sinod ținut de 70 de episcopi (numidieni) a ales un arhiepiscop, mai întâi pe Maiorinus († 313), iar mai apoi pe Donatus († 355). Sinodul de la Arles a confirmat validitatea alegerii episcopului Cecilian, încercând să mențină unitatea Bisericii. Papa Silvestru I n-a participat personal, dar a fost reprezentat de doi preoți și de doi diaconi. Președinția sinodului a avut-o episcopul Marinus de Arles, Agriciu fiind pe a doua poziție între semnatarii actelor sinodului, acest lucru arătând și importanța scaunului episcopal de Trier în Gallia Belgica. Sinodul s-a ocupat și de problema stabilirii datei Paștilor, de serviciul militar al creștinilor, de căsătorie, de ierarhia bisericească și de tratamentul trădătorilor și a apostaților.

Participarea episcopului de Trier la sinodul de la Arles are și o însemnătate practică pentru tânăra comunitate din Trier; întrucât nu sunt cunoscuți cu exactitate anii când au activat primii episcopi aici, pe baza acestei participări au putut fi calculate perioadele în care și-au desfășurat activitatea predecesorii săi.

EPISCOP DE TRIER ÎN TIMPUL SF. ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE

Agriciu a fost episcop de Trier în timpul domniei Sf. Împărat Constantin. El a primit, ca și ceilalți episcopi din cetățile Imperiului Roman, după edictul de toleranță de la Milano (313), porunca împăratului de a repara bisericile aflate în ruină, extinderea lor, iar acolo unde nu era posibil recomandarea să fie ridicată o nouă biserică. Într-adevăr, există dovezi că în timpul episcopului Agriciu a început construcția primei catedrale din Trier. În Viața Sfintei Elena, scrisă de Almannus de Hautvillers (830-889), se afirmă următoarele: „Sfânta Elena, născută în Trier, era din familie nobiliară și a permis ca locuința ei să fie transformată în biserică.” (Vita St. Helenae I,9, Acta Sanctorum Ang. III, Paris 1867, p. 583)².

Chiar dacă această biografie ridică unele semne de întrebare pentru istorici, construcția primei catedrale din Trier în timpul episcopului Agriciu este confirmată și de săpăturile arheologice efectuate sub actualul dom din oraș și sub biserica Sfânta Maria. Săpăturile au scos la iveală un mare complex, compus din patru biserici (bazilici), care, și pe baza datării monedelor bătute atunci, au fost construite în anii 30 ai secolului al IV-lea. Bazilica din sud-vest, descoperită sub dom, este construită în al doilea deceniu al secolului al IV-lea, deci în timpul episcopului Agriciu.

MOAȘTE DE SFINȚI ȘI CĂMAȘA LUI HRISTOS ADUSE LA TRIER ÎN TIMPUL EPISCOPULUI AGRICIU

Tradiția Evului Mediu îl amintește pe episcopul Agriciu și în legătură cu aducerea de moaște la Trier. Aceeași biografie dedicată Sfintei Elena de Almannus vorbește despre o „casetă cu moaște”, între care s-ar fi aflat și cuțitul pe care Mântuitorul l-ar fi folosit la Cina cea de Taină.

Cealaltă biografie, amintită mai sus, și dedicată împreună Sfântului Agriciu și Sfintei Elena, scrisă în secolul al XI-lea, amintește și de alte relicve: un cui cu care ar fi fost crucificat Mântuitorul și moaștele Sfântului Apostol Matei. Cămașa necusută de mână a lui Hristos, țesută de sus până jos, este amintită în Vita dedicată lui Agriciu atunci când se relatează faptul că un călugăr a orbit deschizând caseta cu sfintele moaște pentru a se convinge că înăuntru se află Cămașa lui Hristos.

Aceste două biografii, dar și altele, editate în Evul Mediu, care vorbesc de o seamă de relicve, încearcă, după părerea unora, să demonstreze o atestare cât mai veche a scaunului episcopal de Trier pentru a susține primatul episcopului în Galia și în Germania, ca „Roma secunda”, deși nu oferă informații istorice credibile pentru secolul al IV-lea.

Totuși, fiind vorba de o rezidență imperială a antichității târzii, nu trebuie exclusă existența unei alte relicve a Mântuitorului, dincolo de cămașa amintită. Desenele creștine (grafitti) de pe pereții bazilicii, care se găsesc sub biserica închinată Maicii Domnului, demonstrează prezența unui mare număr de pelerini (în analogie cu mormântul Sfântului Petru, din Roma) și îi poartă pe unii cercetători la concluzia că, dincolo de relicvele amintite mai sus, ar fi fost vorba și de o bucățică din Sfânta Cruce a Mântuitorului³.

TRECEREA ÎN VEȘNICIE ȘI CINSTIREA SF. AGRICIU

De domeniul legendei sunt, probabil, şi informațiile referitoare la faptul că Agriciu provenea din Antiohia, și că ar fi fost acolo episcop (patriarh) înainte de a veni la Trier; dar și cele legate de posibilitatea morții sale ca martir. În schimb, informația din biografia sfântului, care plasează mormântul episcopului Agriciu în latura nordică a fostei mănăstiri închinată Sfântului Matei, astăzi Sfântului Maximin, este veridică, chiar dacă locul exact al mormântului n-a putut fi localizat multă vreme. Istoricii fixează data trecerii în veșnicie a episcopului Agriciu în jurul anului 330, pe 13 ianuarie⁴, alții chiar în 334, fiind îngropat în biserica amintită mai sus după un episcopat activ de 20 de ani.

În interiorul criptei mănăstirii Sfântul Maximin au fost descoperite în anul 1937 trei sarcofage, care au fost atribuite episcopilor Agriciu, Maximin și Nicețiu. Un sarcofag era împodobit cu reprezentările lui Adam și a Evei, cu cei trei tineri din cuptor și cu figura Bunului Păstor în mijloc. Cercetătorii n-au putut fixa însă cu certitudine dacă în sarcofag se găsesc moaștele Sfântului Maximin sau cele ale Sfântului Agriciu. Inscripțiile găsite în jurul mănăstirii Sfântul Maximin, care atestă o înmormântare ad santos, sunt probabil de atribuit celor doi episcopi sfinți așezați acolo, Agriciu și Maximin. În timp ce sarcofagul Sfântului Agriciu se găsește în biserica mai sus amintită, moaștele sale au fost luate de călugării mănăstirii și așezate în anul 1794 în biserica Mănăstirii „Sfânta Maria și Sfântul Martin” din localitatea Pfalzl an der Mosel, astăzi Biserica parohială „Sfânta Maria”⁵.

O biserică închinată Sfântului Agriciu a fost ridicată relativ recent, între anii 1969 şi 1971, într-un cartier al orașului Trier⁶, iar altele două, construite  în Evul Mediu, se găsesc în localitățile Detzem și Udelfangen. Sfântul Agriciu a fost pomenit la început pe data de 13 ianuarie, ziua trecerii sale în veșnicie, iar de câteva secole încoace ziua de prăznuire a fost mutată pe 19 ianuarie.