După două luni de la vizita misionară a Preasfinţitului Marc, Episcop‑vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, în biserica viitoarei mănăstiri româneşti de pe Insula Mull din Scoţia, părintele Marcel Oprişan a organizat un nou pelerinaj pe aceste meleaguri istorice. Biserica închinată sfinţilor Ninian şi Cuthbert a căpătat o nouă faţă odată... Citeste articolul
În perioada 7 iulie – 2 august a acestui an am iniţiat în parohia noastră un proiect pentru copii şi adulţi, proiect pe care l‑am gândit ca pe un seminar de vară.
Întâlnirile seminarului au debutat joi, 7 iulie, pe o durată de câte două ore jumătate şi au continuat pe întreg parcursul lunii iulie în fiecare zi de marţi între orele 17.00 şi 20.00 pentru secţiunea copii, iar pentru credincioşii parohiei duminica după Sfânta Liturghie, cu predilecţie în duminica praznicului de vară, pomenirea Sfântului şi Slăvitului... Citeste articolul
Parohia „Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei” din Ciriè a organizat sâmbătă, 30 iulie 2011, la orele 18.00, un turneu de ping‑pong la Oratoriul Magnetti din Ciriè. Această iniţiativă face parte din activităţile Grupului NEPSIS din parohia Ciriè şi a avut ca scop organizarea unei întâlniri pentru toţi tinerii şi cei mai puţin tineri... Citeste articolul
Cu voia Maicii Domnului, din data de 21 iulie au început lucrările de înlocuire a acoperământului bisericii închinate ei, din Pino Torinese. Nădăjduim să putem continua lucrările şi în ceea ce priveşte interiorul, care necesită atât reparaţii capitale, cât şi crearea de utilităţi necesare bunei funcţionări a lăcaşului de cult. Mulţumiri... Citeste articolul
Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Roma şi‑a sărbătorit duminică pentru a treia oară hramul. Mănăstirea de maici de la Roma, care se află la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a luat naştere de praznicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan de‑Dumnezeu‑Cuvântătorul, în 26 septembrie 2008, şi este închinată Maicii Domnului. Mănăstirea a fost... Citeste articolul
Între 19 şi 26 iulie 2011 s‑a desfăşurat al doilea pelerinaj în Ţara Sfântă organizat de Centrul de pelerinaje al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Au participat la acest eveniment 26 de persoane, majoritatea români din nordul Italiei, sub conducerea unui preot‑duhovnic, reprezentant al Episcopiei. Cazarea grupului de pelerini s‑a făcut la Aşezământul românesc de la Ierihon, care se află sub administrarea maicii stareţe Evghenia şi sub oblăduirea ieromonahului Ioanichie, duhovnicul mănăstirii. Ghidul local ce a călăuzit românii ortodocşi din Italia a fost maica Nicolaida de la Aşezământul românesc. Voi încerca în rândurile de mai jos să fac un scurt istoric al acestui parcurs pe urmele sfinţilor paşi ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Marti, 19 iulie. De pe aeroportul Malpensa din Milano, grupul ajunge la Tel Aviv, unde este aşteptat de ghid şi de şoferul autocarului, Mustafa, care va rămâne toată săptămâna la dispoziţia noastră, creând o plăcută atmosferă de siguranţă şi de linişte pe întreg parcursul călătoriilor noastre. Cazare la Ierihon, suntem aşteptaţi de întreaga obşte monahală a... Citeste articolul
În săptămânile ce au trecut în parohia noastră au avut loc o seamă de evenimente religioase, culturale şi teologice ce au creat o atmosferă de bucurie în viaţa credincioşilor noştri.
Pentru început voi aminti că un grup de 25 de tineri, ce reprezintă doar o parte din membrii „Frăţiei Nepsis” din parohia Milano Nord-Monza, au participat în zilele de 3‑5 iunie 2011 la „Festivalul Bucuriei” organizat de parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Torino. Ceea ce poate fi subliniat a fost varietatea reprezentaţiilor şi numărul consistent al... Citeste articolul
„Doamne, iubit‑am bunăcuviinţa casei Tale şi locul locaşului slavei Tale” (Ps. 25, 8)
Noul locaş al parohiei noastre a îmbrăcat haină de sărbătoare în ziua de 26 iunie 2011. În această zi binecuvântată, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, a poposit în mijlocul credincioşilor de pe aceste meleaguri scăldate de soare şi de apele Mediteranei. În urma dărniciei şi jertfei enoriaşilor, parohia noastră,... Citeste articolul
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Duminica a doua după Rusalii, a Sfinţilor Români şi a Sfinţilor care s‑au proslăvit pe pământul Italiei, a fost lansată ediţia cotidiană a „Merindelor pentru Suflet” – foaie de învăţătură, cateheză şi informare a Episcopiei Ortodoxe Române a... Citeste articolul
Sâmbătă, 2 iulie 2011, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma au început Zilele Portului Popular Românesc. Participanţii tineri şi mai vârstnici din parohiile din zona Romei şi din afara ei au făcut o frumoasă prezentare de costume populare din diferite zone ale ţării, presărată cu momente de cântec şi dans popular, precum şi de poezie românească... Citeste articolul
În zilele de 8 şi 9 aprilie a avut loc la Ilam – Anglia o întâlnire a preoţilor şi diaconilor români şi englezi din Marea Britanie. La întâlnire au participat ambii ierarhi ai Arhiepiscopiei noastre: Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif şi Preasfinţitul Episcop‑vicar Marc, preoţii şi diaconii participanţi fiind însoţiţi de către familiile lor.
Scopul acestei întâlniri a fost acela de a permite clericilor şi familiilor lor să se cunoască mai bine, să dezbată problemele cu care se confruntă în activitatea de pastoraţie şi viaţa de familie de zi cu zi şi să împărtăşească gânduri pentru o mai bună împreună‑lucrare în via Domnului de aici, din Marea Britanie. Având în vedere faptul că anul... Citeste articolul
În continuarea şcolii parohiale şi al atelierului de seri duhovniceşti, pe perioada vacanţei de vară iniţiem Seminarul pilot „Sf. Grigorie Palama” în cadrul căruia atât copiii, cât şi adolescenţii şi adulţii parohiei să poată aprofunda şi îmbogăţi cunoştinţele legate de credinţa, arta, pictura şi muzica bisericească, tradiţia ortodoxă, cultura... Citeste articolul
Cu voia Domnului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan şi prin grija şi osteneala Centrului de Pelerinaje, în zilele de 28‑29 mai peste o sută de suflete din parohia Sfântul Voievod Ştefan cel Mare am avut bucuria de a ne afla la Roma şi a călca pe urmele sfinţilor care s‑au proslăvit în această cetate.
Încă din seara de vineri, 27 mai, noi, pelerinii, ne‑am adunat în biserica parohiei, unde, după săvârşirea Acatistului Sfântului Ioan Rusul şi a rugăciunii de călătorie, cu răbdare şi în bună rânduială ne‑am urcat în cele două autocare pregătite să ne poarte spre Roma. Şi, cum ştiam că drumul va fi lung, pentru a‑l face cât mai plăcut am grupat... Citeste articolul
Bunul Dumnezeu, Care voieşte ca oamenii să fie uniţi în credinţă, virtute şi nădejde, a rânduit şi în acest an, 2011, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe a Italiei, să se organizeze momentul de înălţătoare trăire duhovnicească intitulat sugestiv „Festivalul Bucuriei”, ajuns la a treia ediţie. Într‑o atmosferă... Citeste articolul
Părintele Nicolae Tănase, preot în satul Valea Plopului din judeţul Prahova, s-a aflat pentru câteva zile într-un circuit în Marea Britanie, care a cuprins comunităţile româneşti din Londra, Glasgow, Edinburgh, Aberdeen, Iona Island, Newcastle, Manchester şi Birmingham. Părintele este cunoscut pentru forţa cu care predică şi luptă împotriva avorturilor, mai ales... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team