Părintele Nicolae Tănase, preot în satul Valea Plopului din judeţul Prahova, s-a aflat pentru câteva zile într-un circuit în Marea Britanie, care a cuprins comunităţile româneşti din Londra, Glasgow, Edinburgh, Aberdeen, Iona Island, Newcastle, Manchester şi Birmingham.
Părintele este cunoscut pentru forţa cu care predică şi luptă împotriva avorturilor, mai ales după anul 1990. Părintele Nicolae se bate pentru viaţă, înţeleasă ca dar de la Dumnezeu. Efectele acestei lupte s-au arătat neaşteptat de repede, multe din femeile cărora le-a vorbit renunţând la avort. Însă motivele sociale sau economice ce le-au împins către acest gest le-au făcut pe unele să nască copii, pentru ca apoi să-i încredinţeze spre creştere şi îngrijire Părintelui Nicolae.
Aşa se face că, în anul 1994, pentru a face faţă marelui număr de copii încredinţaţi, Părintele Nicolae înfiinţează Asociaţia Pro Vita, asociaţie care are ca scop îngrijirea copiilor primiţi fie pentru un timp, fie definitiv. Aceasta deoarece, nu de puţine ori, unele mame a căror situaţie iniţială se îmbunătăţeşte se întorc pentru a se reuni cu copiii lor.
În prezent, în grija părintelui se află peste 300 de copii şi tineri, toţi având parte de adăpost, hrană, îngrijire medicală, precum şi toate formele de învăţământ.
Părintele Nicolae Tănase, prin acţiunile pe care le desfăşoară, prin călătoriile şi predicile susţinute în ţară, precum şi în centre importante ale diasporei româneşti, luptă pentru viaţa poporului român şi a viitorului său, reprezentat de urmaşi.
Cei care doresc mai multe relaţii despre activitatea părintelui şi a Asociaţiei Pro Vita se pot adresa către:
PAROHIA VALEA PLOPULUI
Comuna Poseşti, jud. Prahova, cod 107440.
Tel: 0040-244-280600, 0040-244-421208, 0040-746-014605.
Fax: 0040-244-280695.
Preot NICOLAE TĂNASE
Str. Nicolae Iorga, nr. 72, bl. C1, ap. 8, Vălenii de Munte, jud. Prahova, România. http://www.asociatiaprovita.org/contact/

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team