Încă din seara de vineri, 27 mai, noi, pelerinii, ne‑am adunat în biserica parohiei, unde, după săvârșirea Acatistului Sfântului Ioan Rusul și a rugăciunii de călătorie, cu răbdare și în bună rânduială ne‑am urcat în cele două autocare pregătite să ne poarte spre Roma. Åži, cum știam că drumul va fi lung, pentru a‑l face cât mai plăcut am grupat copiii (în jur de 20) împreună cu familiile lor într‑unul din autocare, așa încât cei mici să poată sta împreună și să se joace.

Am pornit către orele 23. Călătoria a fost plăcută, deși lungă și obositoare. În zorii zilei de sâmbătă, apropiindu‑ne de Roma, am văzut că cerul era acoperit de nori, iar pe alocuri picura; pentru un moment ne‑am temut că vremea nu ne va fi prielnică, însă odată intrați în oraș cerul s‑a înseninat și soarele a început să zâmbească. După aproape zece ore de drum, ne pregăteam să coborâm din autocare, mai mult sau mai puțin odihniți, dar doritori să pășim pe lespezile bătătorite de vreme de pe Via Appia Antica, chiar în fața intrării la Catacombele San Sebastiano, punctul de plecare al pelerinajului nostru în Cetatea Romei. Aici ne așteptau cei ce aveau să ne fie călăuze și care ne‑au însoțit mai apoi pe toată durata șederii noastre. Cu multă emoție am coborât în adâncuri, unde creștinii noștri din vechime pe sub pământ zideau altare și pe furiș în miez de noapte mergeau cu toții la‑nchinare, cum spune cântarea. Acel mod de trăire creștinească ne‑a mișcat pe noi, cei ce ne chemăm urmași ai acelora după Botez, dar cărora le suntem încă departe după fapte. Ne‑am închinat la moaștele Sfântului Sebastian și la altarul unde, după cum spune tradiția, se păstrează lespedea de piatră în care s‑au imprimat urmele tălpilor Mântuitorului atunci când lui Petru i S‑a arătat Domnul, iar acela i‑a pus cunoscuta întrebare „Quo vadis, Domine?” (Doamne, unde mergi?).

Răcoriți și treziți bine de‑acum, am părăsit zona odinioară exterioară a cetății și ne‑am îndreptat către centrul istoric, pe care urma să‑l vizităm pe toată durata zilei de sâmbătă. Ajunși în apropiere de Piazza della Bocca della Verità, am coborât din autocare cu entuziasm și am pornit cu toții (inclusiv cu cărucioarele pentru cei mai mici) să ne lăsăm cuceriți de frumusețile Romei. Am intrat câteva momente în Basilica di Santa Maria în Cosmedin, unde am apreciat frescele bizantine și ne‑am închinat la altarul care păstrează capul Sfântului Mucenic Valentin, după care ne‑am îndreptat spre Insula Tiberină, la Biserica Sfântului Apostol Bartolomeu, unde ne‑am închinat la moaștele sfântului și am trăit un moment de autentică emoție duhovnicească, atunci când pelerinii și‑au manifestat evlavia cerând părintelui să urce în altar și să atingă pentru fiecare dintre ei diferite obiecte personale pe care să și le păstreze cu credință. Această mică insulă pe râul Tibru, legată de cele două maluri prin poduri frumos ornamentate, este de o frumusețe unică. De aici, întorcându‑ne către uscat și constatând că ora era înaintată, am hotărât să facem un popas pentru a ne reface puterile și a prânzi. O parte dintre noi s‑au depărtat pentru câteva minute ca să meargă să‑și procure de‑ale gurii, iar ceilalți au scos din desagi bucatele pe care și le pregătiseră, apoi, împreună la umbra copacilor seculari din apropiere de Circo Massimo, ne‑am bucurat de un ceas de binemeritată odihnă, într‑o atmosferă plăcută de primăvară și cu o panoramă deosebită care ne‑a bucurat și ochii, și sufletul.

Cu puterile refăcute, ne‑am continuat pelerinajul vizitând Arcul lui Constantin Împăratul, Colosseum‑ul și Forumul Roman. Impresionante construcții și pline de încărcătură istorică și creștinească! Un locaș de o frumusețe deosebită este Biserica Sfinților Cosma și Damian în care am avut bucuria să intrăm și să ne închinăm, chiar dacă numai pentru câteva minute și în mare grabă: fiind sâmbătă, urma să se celebreze o cununie. Mozaicurile din biserică și curtea interioară sunt minunate și înalță sufletele către cele cerești. Mai departe, am urcat spre Biserica Santa Maria Aracoeli unde, cu mare evlavie, ne‑am închinat la racla cu moaștele Sfintei Împărătese Elena, pe care o sărbătoriserăm cu numai câteva zile înainte, în 21 mai. De aici, am ieșit pe terasa panoramică a monumentalului Altare della Patria, de unde am revăzut, de la înălțime de data aceasta, aproape toate locurile vizitate în cursul zilei, dar și pe cele pe care urma să le mai vizităm. După ce am coborât, ca niște buni români și urmași ai dacilor, ne‑am oprit o vreme la baza Columnei lui Traian, pe care sunt povestite în imagini cele două războaie daco‑romane. Cu picioarele îngreunate de multa osteneală, am plecat mai departe, intrând și închinându‑ne cu bucurie la moaștele Sfinților Apostoli Filip și Iacob aflate în cripta din Biserica Sfinților Doisprezece Apostoli, de unde am luat putere pentru ultima etapă a zilei. Astfel, am ajuns să ne bucurăm privirile și la Fontana di Trevi, un monument artistic și arhitectonic deosebit. Ultimele puteri le‑am drămuit pentru a ne întoarce în Piazza Venezia, către orele 19, unde ne așteptau autocarele pregătite să ne ducă la locul în care urma să cinăm și să petrecem noaptea întru odihnă. Într‑adevăr loc de odihnă, situat în mijlocul naturii, departe de orice zgomot al orașului, dar foarte aproape de Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului și sediul Episcopiei noastre.

În dimineața de duminică, refăcuți și bucuroși, am pornit spre Episcopie, unde urma să participăm la Dumnezeiasca Liturghie, slujită de Părintele nostru Episcop Siluan împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cei câțiva pași făcuți până la poartă, în mijlocul grădinilor, ne‑au înviorat în aerul curat al dimineții. După ce ne‑am închinat în Paraclis, ne‑am îndreptat spre altarul de vară din parcul plin de verdeață din curtea mănăstirii. Maicile rosteau rugăciunile Utreniei, iar diaconii și preoții se pregăteau pentru slujire, așteptând să sosească Întâistătătorul. La vremea cuvenită, vine Preasfințitul Siluan și, slujitorii și poporul împreună, ne rugăm Domnului. Cele de sus se unesc cu cele de jos în Liturghie, mai ales că acoperământul nostru este văzduhul și coloanele bisericii sunt pinii seculari. Predica Preasfințitului Siluan la Evanghelia Duminicii Orbului ne deschide și nouă ochii minții spre înțelegerea evanghelicelor învățături și ne umple de pace. O altă binecuvântare ne este pregătită când, după Sfânta Liturghie, suntem chemați să ne închinăm la o parte din sfintele moaște păstrate la sediul Episcopiei. Domnul ne‑a copleșit cu darurile Sale cele cerești.

La vremea prânzului, Preasfințitul Siluan a rămas împreună cu noi, cei călători, și cu toții ne‑am bucurat să gustăm din bucatele pe care cu dragoste s‑a ostenit și le‑a pregătit obștea, împreună cu credincioșii de la mănăstire. După acest moment de destindere ne‑am ridicat să luăm binecuvântare, iar Părintele nostru episcop cu îmbelșugare ne‑a blagoslovit, dăruind fiecăruia câte o iconiță. Ne‑am luat rămas‑bun de la soborul de maici și părinți, după care am pornit să ne continuăm pelerinajul nostru în Roma pe urmele sfinților. 

Catedrala San Paolo Fuori le Mura, unde se află mormântul Apostolului neamurilor și lanțul cu care a fost încătușat în temniță, este poate una dintre cele mai frumoase biserici ale capitalei. Mozaicul minunat de pe bolta altarului și arhitectura unică, dimpreună cu dimensiunile monumentale, fac ca acest loc să rămână întipărit în amintire. Domnul a gătit locaș vrednic următorilor Săi, ca să fie spre mărturie și neamurilor viitoare. După ce ne‑am închinat la Moaștele Sfântului Apostol Pavel și am cântat în măreața catedrală troparul hramului nostru și troparul Învierii Hristos a înviat!, am plecat mai departe spre Vatican. Împreună, grupul nostru de pelerini a străbătut Piazza San Pietro și ne‑am îndreptat spre punctele de control pentru a intra în Catedrala Sfântului Petru. Odată intrați, mărimea construcției ne copleșește. Ochii nu reușesc să cuprindă mulțimea ornamentelor. Cuvintele nu pot reda amestecul de sentimente care se adaugă unele peste altele. Un lucru e cert: acolo putem să ne închinăm la moaștele Sfântului Apostol Petru, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Grigorie Teologul, ale Sfântului Grigorie Dialogul și ale altor sfinți, iar noi facem aceasta cu evlavie. Nu mai are importanță mărimea zidurilor, ci duhul de sfințenie care străbate văzduhul și merge la inimă. Ieșim și facem câțiva pași, plimbându‑ne pe malul Tibrului până la Castelul Sant’Angelo. Suntem obosiți, dar ne aducem aminte că la biserica rusă din Roma se slujește Acatistul la Icoana Maicii Domnului de la Boian – făcătoare de minuni, care fusese adusă de câteva zile în Italia. Cu ultimele puteri, ne îndreptăm către această biserică unde tot drumul este în urcare. Ne încearcă Maica Domnului credința și voința. Ajungem la poartă și vedem că sunt de urcat, de asemenea, o mulțime de trepte până sus, la biserica ale cărei turle sunt poleite cu aur. Chiar dacă suntem osteniți foarte, nici unul dintre noi nu renunță și cu toții călcăm pragul bisericii unde slujba abia se terminase și ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Nu putea să ne pregătească Domnul binecuvântare mai mare decât să ne sfârșim pelerinajul într‑o biserică ortodoxă, încheind rugăciunile și închinările noastre către Maica Sa cea mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii și decât toți sfinții. În sunetul clopotelor coborâm micuța colină, plini de binecuvântare duhovnicească, îndreptându‑ne spre autocarele pregătite să ne poarte înapoi la Pinerolo, încă o noapte întreagă, pentru a ajunge fiecare la casele și ascultările noastre. Mulțumiri tuturor, și Lui Dumnezeu slavă!

A consemnat Pr. Sorin Petre