Marti, 19 iulie. De pe aeroportul Malpensa din Milano, grupul ajunge la Tel Aviv, unde este aÅŸteptat de ghid ÅŸi de ÅŸoferul autocarului, Mustafa, care va rămâne toată săptămâna la dispoziÅ£ia noastră, creând o plăcută atmosferă de siguranÅ£ă ÅŸi de liniÅŸte pe întreg parcursul călătoriilor noastre. Cazare la Ierihon, suntem aÅŸteptaÅ£i de întreaga obÅŸte monahală a AÅŸezământului, în frunte cu maica stareÅ£ă. 

Miercuri, 20 iulie. Trezire matinală, ne aÅŸteaptă o zi lungă ÅŸi fierbinte. Mic dejun cu specialităÅ£i locale, gustăm aÅŸa‑numitul „humus”. Se vor vizita, într‑un adevărat tur de forÅ£ă, principalele obiective din Ierusalim ÅŸi din împrejurimi. Începem cu Muntele Scopus, de unde admirăm panorama întregului Ierusalim, zidurile înconjurătoare, moscheea lui Omar construită de arabi în secolul VII d. Hr. pe locul „curÅ£ii neamurilor” ce înconjura Templul lui Solomon. Tot în zona Muntelui Scopus se afla în timpul vieÅ£ii Mântuitorului aÅŸa‑zisa „mică Galilee”, o zonă a periferiei Ierusalimului în care se întâlneau galileenii în trecere prin capitală. După o scurtă călătorie cu autocarul, păÅŸim, în sfârÅŸit, pe pământul OraÅŸului Sfânt. Primul obiectiv, biserica „Pater Noster”, care comemorează cea mai cunoscută rugăciune a creÅŸtinismului, „Rugăciunea Domnească”. O găsim scrisă pe table de ceramică smălÅ£uită prin toată curtea bisericii, în toate limbile pământului. În limba română o descoperim cu surprindere înăuntrul bisericii, chiar lângă Sfântul Altar. Facem o fotografie de grup, plini de orgoliu naÅ£ional. Coborâm în peÅŸtera în care Iisus a rostit celebra „predică de pe munte”, Muntele Măslinilor sau al Eleonului. Ajungem curând la capela zidită pe locul de unde Mântuitorul S‑a înălÅ£at la cer înaintea SfinÅ£ilor Săi apostoli. Sărutăm urmele scumpelor Sale picioare rămase în stâncă în momentul ÎnălÅ£ării. După obiceiul grupurilor de pelerini, preotul‑duhovnic rosteÅŸte Evanghelia specifică în fiecare loc vizitat. Cele două componente, vizuală ÅŸi auditivă, se completează reciproc, întregind tabloul istoric al locurilor vizitate ÅŸi umplându‑ne pe toÅ£i de nebănuite emoÅ£ii. Continuăm drumul ÅŸi ajungem la biserica catolică „Dominus Flevit”, „Domnul a plâns”. De pe această înălÅ£ime Mântuitorul, înainte de a intra în Ierusalim în Duminica Floriilor, „văzând cetatea, a plâns pentru ea.” (Lc. 19, 41). De aceea cupola bisericii are formă de lacrimă. Coborâm Muntele Măslinilor, care ÅŸi astăzi îÅŸi onorează numele prin prezenÅ£a acestor pomi atât de folositori omului. Parcurgem un sistem de străzi întortocheate cu pante de mare înclinaÅ£ie ÅŸi la un moment dat ni se taie răsuflarea de emoÅ£ie: ne aflăm în faÅ£a intrării în „Hortus Gethsemani”, Grădina Ghetsimani, nume care ne este la fel de familiar ca al Mântuitorului ÎnsuÅŸi! Cât de eficient a lucrat evlavia creÅŸtină de‑a lungul secolelor, descoperind, păstrând ÅŸi împărtăÅŸind mereu posterităÅ£ii locurile exacte ale momentelor evanghelice petrecute acum două milenii! Totul s‑a păstrat, peste tot s‑au pus stele de argint, de marmură, inscripÅ£ii în limba latină care atrag atenÅ£ia asupra unui episod biblic sau al altuia: „hic est”. Iată de ce nici în Grădina Ghetsimani nu lipseste nimic: măslinii contemporani Mântuitorului, bătrâni de două mii de ani, dar mereu cu mlădiÅ£e tinere, stânca pe care Iisus S‑a rugat Tatălui cu sudoare de sânge: „Părinte, de este cu putinÅ£ă... ”, locul în care a fost înconjurat de garda Templului, primind sărutul trădării de la Iuda... Åži mai descoperim în celebra Grădină atât de plină de istorie un alt loc Sfânt al creÅŸtinătăÅ£ii ortodoxe: mormântul Maicii Domnului. Locul în care trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost depus de către SfinÅ£ii Apostoli, „odihnind” trei zile, precum altădată Cel al dumnezeiescului ei Fiu. Coborâm câteva zeci de trepte ÅŸi ajungem într‑o cavitate foarte mare. Deasupra, o pădure de candele mari de argint... Dintr‑odată ne găsim în faÅ£a unui perete de icoane, cu o deschizătură prin care intră persoane ce aÅŸteaptă cuminÅ£i la rând. Intrăm, în sfârÅŸit, cu pulsul triplat de emoÅ£ie. Este mic mormântul, se potriveÅŸte unui corp micuÅ£, trupului, tronului, raiului, rugului, templului de carne al „Rugăciunii întrupate”, al Preacuratei Fecioare Maria. Stânca ce a găzduit îndumnezeitul trup nu a suportat greutatea acestuia: s‑a adâncit, topindu‑se ca ceara ÅŸi luându‑i forma. Åži în acest mod a preaslăvit‑o Hristos pe Maica Sa, înainte de a‑i răpi trupul la cer. Nu am mai vrea să ieÅŸim; deÅŸi am dori să rostim toate rugăciunile pe care le ÅŸtim, minÅ£ile ni s‑au golit de gânduri, ochii ni s‑au mărit ÅŸi numai inimile mai lucrează în aceste clipe. IeÅŸim din criptă ÅŸi ne aflăm în faÅ£a unei binecunoscute icoane făcătoare de minuni a Preasfintei. Vizităm apoi locul în care dumnezeieÅŸtii, SfinÅ£ii PărinÅ£i Ioachim ÅŸi Ana închină Prunca de trei ani Templului, dăruind‑o lui Dumnezeu.

Încet‑încet, fără să ne dăm seama, am intrat pe Via Dolorosa, Drumul Crucii. RămăÅŸiÅ£ele anticului Pretoriu roman, reÅŸedinÅ£a oficială a procuratorului roman, sunt împărÅ£ite în Ierusalimul de azi în mai multe mănăstiri ÅŸi biserici, atât ortodoxe, cât ÅŸi catolice. Vechea fortăreaÅ£ă Antonia a fost scena judecării de două ori a lui Hristos de către Pilat, a biciuirii ÅŸi batjocoririi Lui de către soldaÅ£ii romani ÅŸi a prezentării umilitoare a Fiului lui Dumnezeu Cel plin de sânge în faÅ£a iudeilor: „Ecce Homo!” Intrăm pe rând în toate aceste locaÅŸuri de cult cuprinzând mici fragmente de ziduri sau pardoseli romane, ce alcătuiau acum două milenii un ansamblu arhitectonic impresionant, adiacent marii curÅ£i a Templului iudaic. Astfel, în pretoriul grec vedem celula în care Iisus a fost reÅ£inut temporar, cu picioarele „în butuci” de piatră. Vizităm apoi biserica catolică ce adăposteÅŸte fragmente de paviment roman („locul numit pardosit cu pietre, iar evreieÅŸte Gabbata”, In 19,13) ÅŸi se cheamă Ecce Homo. Ne impresionează bolta acestei biserici franciscane, ce are pictată o uriaÅŸă coroană de spini în locul Pantocratorului din bisericile ortodoxe. În altă biserică Ecce Homo, aparÅ£inând maicilor catolice din ordinul Surorilor Sionului, se găseÅŸte absida romană din care Pilat L‑a prezentat pe Iisus, condamnându‑L apoi la moarte. Mântuitorul ia crucea în spate... Noi înaintăm pe urmele paÅŸilor Săi, rostind pericopele evanghelice la fiecare oprire. Cu câtă frică, milă ÅŸi evlavie ne punem mâinile în amprenta din piatră lăsată de mâna Sa, atunci când S‑a sprijinit, dezechilibrându‑se sub povara crucii... Trupul Său bătut, chinuit, este templu al firii dumnezeieÅŸti veÅŸnice a Cuvântului „prin Care toate s‑au făcut”, ÅŸi aceasta se vede chiar ÅŸi în momentele de agonie ale Crucii. Ne apropiem de Golgota, ne aÅŸteaptă Simon Cirineul care ia pe umerii săi crucea lui Hristos... Ajungem la Poarta Oilor ÅŸi ne strecurăm cu toÅ£ii prin „urechile acului”, cum mai este numită. 

Iată‑ne ajunÅŸi în centrul lumii, Biserica Sfântului Mormânt! Loc scump tuturor creÅŸtinilor, loc de durere, de sânge, de gemete, dar ÅŸi de bucurie, de Înviere, de îngeri... SfârÅŸitul calvarului lui Hristos, biruinÅ£a asupra morÅ£ii ÅŸi a diavolului. Locul unde se înălÅ£ă Pomul VieÅ£ii, unde Cuvântul întrupat săvârÅŸi mântuirea tuturor, unde pironi pe Cruce „zapisul păcatelor noastre”. Intrăm sub Sfântul Baldachin, sărutăm lespedea de piatră unde trupul Omului‑Dumnezeu a odihnit timp de trei zile ÅŸi unde Dumnezeul‑Om S‑a ridicat biruitor asupra morÅ£ii. „Ascultător făcându‑Se până la moarte... ”, „În mormânt cu trupul... ”, „Unde este, moarte, biruinÅ£a ta?” Toate îmi vin în minte în acele secunde unice. Vom aduce apoi cuvenita închinare prin sărutare tuturor locurilor care se găsesc sub imensul acoperiÅŸ al Bazilicii: Pietrei Îngerului, pietrei ce marchează „buricul Pământului”, centrul celor cinci continente, Pietrei mirungerii trupului Mântuitorului coborât de pe cruce, altarului găsirii Sfintei Cruci de către Sfânta Elena. La ieÅŸirea din Bazilică urcăm câteva trepte ÅŸi ne găsim intr‑o anexă, „Metohion Ghetsimani”, mănăstirea grecească „Ghetsimani”, în care se găseÅŸte o altă icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Adormite. Această icoană se poartă în procesiune pe 15 august ÅŸi este ajutătoare familiilor care‑şi doresc copii. Ziua de pelerinaj se încheie, suntem aÅŸteptaÅ£i cu delicatese culinare de către maicile AÅŸezământului de la Ierihon. Deja am început să ne simÅ£im aici ca acasă. 

Joi, 21 iulie. Incursiune în Pustiul Iudeei. Ajungem în faÅ£a mănăstirii „Sfântul Sava”, ne separăm în două grupuri: femeile vor rămâne afară sub ocrotirea măicuÅ£ei Nicolaida ÅŸi a lui Mustafa, bărbaÅ£ii vor avea privilegiul să intre într‑una din marile minuni ale monahismului ortodox, Marea Lavră a Sfântului Sava. Ne închinăm, sărutăm racla cu Sfintele moaÅŸte ale Sfântului Sava cel SfinÅ£it, cântăm troparul „La un cuvios” ÅŸi „Apărătoare Doamnă”. Coborâm apoi în peÅŸtera Sfântului Ioan Damaschinul, repetăm ritualul. La fel, în paraclisul Sfântului Nicolae. IeÅŸim pe o terasă de unde putem admira chiliile săpate în stâncă pe versantul opus celui pe care ne aflăm noi ÅŸi despărÅ£it de acesta de un pârâiaÅŸ ce curge la mulÅ£i metri sub noi. „Binecuvântat este Dumnezeu, Cel Ce a dat oamenilor o putere ca aceasta!”. Ne retragem înăuntru, scoatem agheasmă, apă din izvorul Sfântului Sava, apărut în mod minunat în mănăstire în urma rugăciunilor Preacuviosului. Suntem primiÅ£i apoi în arhondaric, luăm binecuvântare de la stareÅ£ul grec ÅŸi de la o parte din obÅŸtea de nevoitori a Lavrei. Ni se oferă băuturi răcoritoare ÅŸi parcă înÅ£elegem mai bine pe această căldură, în mijlocul acestor pustietăÅ£i, valoarea unui „pahar cu apă oferit în numele” lui Hristos. Părăsim mănăstirea ÅŸi aflăm de la grupul doamnelor că li s‑a adus ÅŸi lor o raclă cu părÅ£i din moaÅŸtele Sfântului Sava pentru sărutare. După câteva minute de mers cu autocarul ne aflăm în faÅ£a mănăstirii Sfântului Teodosie cel Mare, începătorul vieÅ£ii de obÅŸte în Å¢ara Sfântă. Aceasta se află pe locul în care, după tradiÅ£ie, au poposit magii de la Răsărit în drumul lor de întoarcere de la Ieslea din Betleem, drum făcut pe ascuns, ca să nu fie găsiÅ£i de regele Irod cel Mare. Istoria spune că în invazia persană din secolul al VII‑lea nu au scăpat nici cele două mănăstiri din vecinătate, fiind trecute prin ascuÅ£iÅŸul săbiilor. Vedem icoane reprezentând uciderea călugărilor celor două mănăstiri, peisaj dezolant plin de trupuri decapitate ÅŸi de sânge. O parte din craniile acelor călugări‑martiri se găsesc în cripta din subsolul mănăstirii, în racle. Ca semn distinctiv al sfinÅ£eniei au Sfânta Cruce apărută pe ele prin putere dumnezeiască. IarăÅŸi la drum, vizităm Biserica Păstorilor ce aminteÅŸte locul în care cerurile s‑au deschis, îngerii au cântat ÅŸi Arhanghelul Gavriil le‑a vestit păstorilor „bucurie mare”. Acum ajungem la Betleem, al doilea loc sfânt al creÅŸtinismului, locul NaÅŸterii Cuvântului lui Dumnezeu Cel întrupat. Prin bazilica ridicată de cruciaÅ£i coborâm în PeÅŸtera NaÅŸterii ÅŸi sărutăm steaua ce indică locul exact al Evenimentului. Aflăm cu mândrie că steaua de metal este donaÅ£ie a unui voievod român din epoci trecute. Ne închinăm icoanei Maicii Domnului care zâmbeÅŸte, un model de icoană foarte rar. În încheiere, oferim cu bucurie un concert de colinde de Crăciun, uimind pelerinii străini aflaÅ£i în peÅŸteră nu prin calităÅ£ile noastre vocale, ci prin entuziasmul arătat... Tot la Betleem vizităm Biserica catolică a Alăptării, unde, conform tradiÅ£iei, Fecioara s‑a oprit câteva zile după NaÅŸtere ca să‑L întărească pe Prunc, hrănindu‑L. În timp ce se lasă întunericul ajungem la AÅŸezământul românesc de la Ierusalim. Ce bine este să fii acasă! Admirăm icoana Maicii Domnului ocrotitoare a României Mari, frescă din pronaosul bisericii AÅŸezământului. Un scurt moment liturgic, se citesc câteva rugăciuni din Molitfelnic de către preotul grupului ÅŸi ieromonahul Maxim, aflat în trecere pe la Ierusalim. 

Vineri, 22 iulie. Astăzi vom face turul Galileii. Primul popas: Muntele Tabor. AjunÅŸi în vârf ni se prezintă o minunată panoramă a zonei. Mănăstirea ortodoxă cu monahii vieÅ£uitoare de limbă română ne oferă privirilor o adevărată minune a lumii: Biserica ÎnălÅ£ării. Pictura acesteia, pe fond auriu, ne copleÅŸeÅŸte. Parcă am vrea să repetăm cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Doamne, bine este să fim noi aici!” Coborâm ÅŸi ne îndreptăm spre Iordan. ÎmbrăcaÅ£i în cămăÅŸi albe, precum catehumenii de odinioară, tot grupul este botezat de către preot. Este un botez simbolic, o anamneză a Botezului Domnului, dar toÅ£i se simt mai uÅŸori ÅŸi mai curaÅ£i sufleteÅŸte la ieÅŸirea din sfânta apă a Iordanului. Apa Iordanului este vie, plină de peÅŸti ÅŸi de nutrii. Somnii se apropie de noi fără frică, nutriile se lasă mângâiate, peÅŸtii mici ne piÅŸcă de picioare. O imagine paradiziacă, cu peÅŸti ÅŸi nutrii în loc de lei ÅŸi căprioare. IarăÅŸi pe drum, privim din autocar Marea Galileii, sau Lacul Tiberiadei, cum o mai numesc evangheliile. Cu o lăÅ£ime de aproximativ zece kilometri, traversarea ei dădea de furcă deseori SfinÅ£ilor Apostoli, atunci când era agitată de furtuni. Ne oprim la biserica catolică ridicată pe locul minunii înmulÅ£irii pâinilor ÅŸi a peÅŸtilor, cu fragmente de mozaic din perioada constantiniană ÅŸi cu baptisteriu din cea catolică. Destul de aproape, un alt loc memorabil al Noului Testament: locul arătării Domnului după Înviere, unde a poruncit SfinÅ£ilor Săi Apostoli să arunce mreaja în mare ÅŸi i‑a aÅŸteptat la mal cu peÅŸte fript pe jar. Pe acest loc, astăzi se înalÅ£ă o capelă catolică. În fine, ajungem ÅŸi la Capernaum, oraÅŸul lui Iisus, unde a trăit, a ieÅŸit întâia oară la propovăduire ÅŸi a săvârÅŸit nenumărate minuni. Aceste episoade le aflăm evocate pe pereÅ£ii bisericii mănăstirii ruseÅŸti ridicate aici.

Sâmbătă, 23 iulie. Se vizitează mai întâi Nazaretul, oraÅŸul copilăriei lui Iisus, sub oblăduirea Dreptului Iosif. Casa „părintească” a Domnului este încorporată într‑o bazilică catolică imensă, Bazilica Bunei Vestiri. În curtea exterioară a acesteia se găsesc icoane în mozaic ale Fecioarei cu Pruncul, provenind din zeci de Å£ări ale Pământului. După ce o descoperim cu mândrie pe a noastră, foarte frumoasă, rămânem uimiÅ£i să vedem Fecioara în versiune japoneză, chineză sau vietnameză! Cu adevărat Evanghelia s‑a propovăduit la toate neamurile... Nu reuÅŸim însă să intrăm în fosta casă a lui Iisus, din pricina unei „messe” catolice în curs de desfăÅŸurare. Oricum, rămânem fascinaÅ£i de vitraliile minunate ale bisericii, care răspândesc înăuntru o lumină ce nu pare pământească. Tot în acest spaÅ£iu vast al bazilicii catolice găsim ÅŸi izvorul de la care Preasfânta căra apa pentru trebuinÅ£ele zilnice ale casei. Adevăratul loc al Bunei Vestiri îl descoperim în biserica grecească ce poartă numele Praznicului împărătesc. Aici bem apă din Izvorul Maicii Domnului, apărut prin minune dumnezeiască. Citim o litanie de pe pereÅ£ii bisericii, care ne informează că târnosirea acesteia a fost o donaÅ£ie a Patriarhiei Române în anii 1977‑1978. 

Ne mutăm acum în Cana Galileii, vedem vasele în care Iisus a prefăcut apa în vin la rugămintea Maicii Sale. Următoarele opriri se referă la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Mai întâi urcăm în vârful Muntelui Carmel, acolo unde Sfântul Ilie i‑a ucis pe preoÅ£ii păgâni ai idolului Baal, protejaÅ£i de regina Izabela. Apoi coborâm la Iaffa, port la Marea Mediterană, al doilea oraÅŸ al Israelului modern, după Tel‑Aviv. Într‑o periferie a oraÅŸului se găseÅŸte biserica catolică Stella Maris, ridicată deasupra peÅŸterii în care Sfântul Ilie a trăit până să devină cunoscut ca instrument al mâniei dumnezeieÅŸti. De aici el a închis cerul pentru trei ani ÅŸi jumătate, datorită idolatriei prin care poporul sfânt înlocuise adorarea VeÅŸnicului Dumnezeu: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceÅŸti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu” (3 Reg 17, 1). Dumnezeu îl va determina să se mute mai târziu în peÅŸtera de la pârâul Cherit: „Åži a zis Domnul către Ilie: Du‑te de aici, îndreaptă‑te spre răsărit ÅŸi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faÅ£a Iordanului” (3 Reg 17, 3). De pe o faleză înaltă, admirăm panorama portului ÅŸi a Mării Mediterane, apoi plecăm spre casă. În drumul nostru ne vom opri ÅŸi în orasul antic Cezareea Palestinei, de unde SfinÅ£ii Apostoli au plecat la propovăduire în toate colÅ£urile lumii. Ruinele apeductelor romane le vedem pe întuneric.

Ne întoarcem la Ierihon, dormim puÅ£in ÅŸi apoi plecăm din nou la Ierusalim, pentru priveghere de noapte. Grupul nostru îÅŸi doreÅŸte mult să‑L primească pe Hristos în cel mai sfânt loc de pe pământ. Mai vizităm cu această ocazie ÅŸi Muzeul Sfântului Mormânt, unde se găseÅŸte mâna Sfântului Vasile cel Mare, o bucăÅ£ică din lemnul Crucii, nenumărate sfinte moaÅŸte ÅŸi icoana Maicii Domnului care clipeÅŸte din ochi. Cu toÅ£ii ungem pe Mântuitorul cu mir pe Piatra Mirungerii. Åžtergem piatra cu năframe cumpărate din timp, care vor avea puteri tămăduitoare la întoarcerea acasă. Ajungem la Ierihon extenuaÅ£i, dar fericiÅ£i. 

Duminică, 24 iulie. Nu aÅŸ putea numi „noapte” cele trei ore de somn rămase până la începerea Sfintei Liturghii la AÅŸezământul românesc de la Ierihon. Participăm la slujbă obosiÅ£i, dar ne înviorăm repede sub influenÅ£a minunatelor voci ale măicuÅ£elor de la strană. Odată slujba terminată, luăm prânzul, apoi ni se face o prezentare detaliată a AÅŸezământului. Aflăm istoria zbuciumată a locului ÅŸi despre greutăÅ£ile imense întâmpinate la ridicarea acestei oaze româneÅŸti în Å¢ara Sfântă. Ochilor noÅŸtri li se prezintă un spectacol încântător. Mă refer la biserica centrală ÅŸi la cele două paraclise de aici. Pictură bisericească de cea mai bună calitate, adevărate opere de artă. MulÅ£i sfinÅ£i români canonizaÅ£i în ultimii ani, voievozi care aÅŸteaptă canonizarea etc. Până la căderea nopÅ£ii, extenuaÅ£i fiind datorită privegherii din ajun, mai vizităm Dudul lui Zaheu din Ierihon ÅŸi Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan (cel pictat cu leul alături). Totul se încheie cu o minunată baie în Marea Moartă. 

Luni, 25 iulie. Deja încep nostalgia ÅŸi regretele apropiatei întoarceri acasă. Mai vrem să stăm aici, la Domnul! IeÅŸim foarte devreme azi de la AÅŸezământ, pentru a beneficia de răcoarea dimineÅ£ii. Avem de urcat ÅŸi de coborât mult în dimineaÅ£a asta, căci vizităm mănăstirea Hozeva, unde se află Sfântul nostru, Ioan Iacob de la NeamÅ£. Ajungem destul de uÅŸor, căci este numai de coborât până la mănăstire. În faÅ£a sfântului ne aÅŸezăm tot grupul în genunchi ÅŸi recităm poezii din volumul Dor de pustie, dor de cer al cărui autor este. Îi auzim vocea prin glasul poeziilor sale ÅŸi lăcrimăm cu toÅ£ii de mila orfanului care‑şi plânge bunica ÅŸi părinÅ£ii morÅ£i, fiind „adoptat” de Părintele ceresc. Cu greu ne desprindem de sfintele moaÅŸte. Åžtim că Sfântul s‑a bucurat de prezenÅ£a noastră, o simÅ£im în inimi. Urcând treptele unei scări, ajungem la peÅŸtera în care a locuit Sfântul Ilie din poruncă dumnezeiască după ce a închis cerul, fiind hrănit cu pâine ÅŸi carne de către corbi. Locuri aspre, sălbatice, pustii, în care proroci ÅŸi călugări L‑au întâlnit pe Dumnezeu. Întoarcerea la autocar este o adevărată aventură. Urcăm sute de metri pe o căldură de cincizeci de grade, înconjuraÅ£i de beduini care ne propun cu încăpăÅ£ânare serviciile de „taxi‑măgăruÅŸ”, cum numesc ei transportul pe bietele animale. În sfârÅŸit ajungem la aerul condiÅ£ionat din autocar! După mai bine de o oră de drum, iată‑ne iar în preajma Ierusalimului, într‑o zonă de periferie din vestul oraÅŸului numită în trecut Ein Kerem, patria Sfântului Ioan Botezătorul. Mai întâi intrăm în spaÅ£iul mănăstirii cu hramul Înaintemergătorului Ioan. Intrăm în biserica veche, mai mică, a mănăstirii, Biserica Vizitării, amintind locul în care Sfânta Elisabeta a întâmpinat‑o pe Maica Domnului având în pântece Pruncul dumnezeiesc: „Åži de unde mie cinstea aceasta, ca sa vină la mine Maica Domnului meu?” Sărutăm un lung ÅŸir de icoane cu sfinte moaÅŸte încastrate ÅŸi admirăm frumoasa combinaÅ£ie de stiluri arhitectonice, gotic ÅŸi rusesc, a bisericii. Urcând apoi câteva zeci de metri, ajungem la biserica nouă, dedicată aceluiaÅŸi episod evanghelic al Vizitării. Aceasta este construită în cel mai curat stil monumental moscovit, având turlele, bineînÅ£eles, acoperite cu aur! Ajungem acum la Even Sapir, unde se află peÅŸtera în care a vieÅ£uit Sfântul Ioan Botezătorul din momentul în care a fost dus acolo de mama sa, la vârsta prunciei, ÅŸi până la ieÅŸirea sa ca propovăduitor ÅŸi Înaintemergător al lui Hristos. După ce bem din apa izvorului Sfântului Ioan, ne închinăm în peÅŸteră. Admirăm o icoană a Mântuitorului reprezentat ca un Miel cu aureolă divină. Ne întoarcem la Ein Kerem, la Biserica NaÅŸterii Sfântului Ioan Botezătorul, catolică. Sărutăm steaua ce indică locul precis al naÅŸterii. „Hic Praecursor Domini Natus Est”. În curtea bisericii găsim, precum la biserica Pater Noster, de data aceasta imnul de mulÅ£umire al Sfântului Zaharia, tatăl Botezătorului, în limba română. Fotografie de grup.  

Următoarea oprire: Lida, locul naÅŸterii Sfântului Gheorghe. Vizităm biserica unde se află mormântul Marelui Mucenic. Ne înfricoÅŸează lanÅ£urile cu care a fost legat sfântul, lanÅ£uri prea grele parcă pentru blândul mărturisitor de bunăvoie al lui Hristos. Aflăm că Sfântul Gheorghe este considerat Patronul tuturor arabilor palestinieni, chiar ÅŸi al celor necreÅŸtini. De altfel, biserica, aparÅ£inând arabilor ortodocÅŸi, are chipurile tuturor persoanelor sfinte zugrăvite în ea cu fizionomie arabă. Sărutăm mormântul sfântului, înfricoÅŸaÅ£i ÅŸi parcă mai conÅŸtienÅ£i de brutalitatea uciderii sale. Ne mai rămâne timp să vizităm mănăstirea rusească în care se află foiÅŸorul Tavitei, cea înviată de Sfântul Apostol Petru.

Marti, 26 iulie. Din păcate, ziua plecării. Ne‑am temut o săptămână întreagă de această zi ÅŸi iată că timpul, scurgându‑se implacabil, ne‑a adus‑o ca s‑o trăim. TotuÅŸi mai avem vizite în program ÅŸi azi. La ÅŸapte dimineaÅ£a ne aflăm la poalele Muntelui Quarantaniei, al Ispitirii. Termometrele indică deja vreo patruzeci ÅŸi cinci de grade la soare. Urcăm muntele cu greutate, din cauza căldurii. O doamnă din grup nu mai rezistă ÅŸi se opreÅŸte. Peisajul este dezolant, imposibil. Este locul unde „Iisus a fost dus de Duhul în pustie”. Ni se deschid porÅ£ile mănăstirii greceÅŸti din vârful muntelui, luăm binecuvântare de la pustnicul nevoitor de aici. Sărutăm stânca pe care a postit Iisus timp de patruzeci de zile, rugându‑Se. Ne răcorim cu agheasma izvorâtă puÅ£in mai departe în mod miraculos. La coborâre, logic, ne este mult mai uÅŸor. Doamna Zorica, cea rămasă jos, este consolată de cineva cu o iconiÅ£ă drept amintire. 

Ne întoarcem la AÅŸezământ, mâncăm ceva ÅŸi terminăm făcutul bagajelor. Apoi coborâm la trapeza mănăstirii. Suntem aÅŸteptaÅ£i de toată obÅŸtea monahală de la Ierihon ÅŸi, surpriză, de PreasfinÅ£itul Ieronim, Episcop‑vicar al Patriarhiei Române însărcinat cu dezvoltarea proiectului AÅŸezământului. PreasfinÅ£itul ne Å£ine un frumos discurs, specificând că fiecare român pelerin ce găzduieÅŸte la Ierihon contribuie puÅ£in la continuarea zidirii ansamblului de clădiri, la definitivarea oazei de românitate în acest Loc Sfânt populat cu oameni de pe tot globul pământesc. Urmează luarea bagajelor ÅŸi plecarea la Ierusalim. Mai vizităm OraÅŸul Vechi cu Zidul Plângerii, Mormântul lui David, FoiÅŸorul Cinei celei de Taină ÅŸi al Pogorârii Duhului Sfânt. Urcăm în autocar ÅŸi plecăm la Tel Aviv, la aeroport. „SăvârÅŸitu‑s‑a”! 

Francezii spun: „Partir, c’est mourir un peu”. Cred că fiecare dintre noi a lăsat o fărâmitură din inima sa acolo, „acasă la Domnul”... Mai jos voi reproduce câteva din gândurile unor pelerini întorÅŸi acasă, în Italia:

Iulian GrigoraÅŸ: „MulÅ£umesc lui Dumnezeu ÅŸi PreasfinÅ£itei Sale Maici pentru că m‑a învrednicit să calc eu, păcătosul, pe urmele sfinÅ£ilor Săi paÅŸi.”

George BodnăraÅŸ: „Am avut o mare bucurie în sufletul meu. Sunt foarte fericit că am putut să ajung la Sfântul Mormânt.”

AnuÅ£a Olteanu: „Până să merg în pelerinaj nu eram foarte apropiată de Sfântul Ioan Iacob, dar de când m‑am întors îi citesc în fiecare seară Acatistul cu lacrimi în ochi.” 

Melania PaloÅŸanu: „Am cunoscut o altă lume, cum zice Scriptura, am văzut un cer nou ÅŸi un pământ nou.”       

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! 

Preot Sorin Croitoru