Duminică, 28 mai 2017, sub un cer limpede ca oglinda, a avut loc în orasul Aalst (Belgia) cea de-a patra ediţie a Festivalului românesc din Flandra. Copii, părinţi, bunici, români de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi belgieni s-au putut bucura de calitatea artistică excepţională a artiştilor invitaţi de Asociaţia social-culturală CORFOO, organizatorul principal al evenimentului, în colaborare cu consiliul parohial al parohiei ortodoxe române „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Materne”.
În fruntea afişului s-a aflat grupul etno-folcloric „Ştefan Vodă” din Republica Moldova. Ţinuta artistică a acestui grup condus de domnul Tudor Ungureanu, artist al poporului, a fost egalată doar de mesajul de unitate şi credinţă pe care l-a împărtăşit numeroşilor spectatori. Cu sprijinul Excelenţei Sale domnul Iurie Reniţă, ambasadorul Republicii Moldova în... Citeste articolul
În perioada 5-7 mai 2017, credincioşii parohiei „Sfântul Efrem cel Nou” din Torrent şi-au sărbătorit ocrotitorul. Vineri, 5 mai, s-a săvârşit Sfânta Liturghie, iar sâmbătă seara Vecernia cu Litie, urmată de câteva dezbateri duhovniceşti legate de Sfântul Efrem cel Nou, viaţa şi mucenicia sa, dar şi de roadele rugăciunii în viaţa noastră. Pentru a oferi credincioşilor posibilitatea participării în număr mare la acest eveniment, hramul a fost sărbătorit duminică, 7 mai, printr-o Sfântă Liturghie în cadrul căreia, împreună cu părintele paroh Vasile Pop, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Doctor Iustin Hodea al Maramureşului şi Sătmarului şi a Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei al Spaniei şi Portugaliei, a slujit şi invitatul nostru din acest an la hram, părintele protosinghel Nifon Neamciuc, stareţul Mănăstirii Sfânta Cuvioasă Parascheva din Strâmtura, Maramureş.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Nifon a ţinut un cuvânt de învăţătură despre Sfântul Efrem cel Nou, făcând trimitere şi la pericopa evanghelică a Duminicii a IV-a după Paşti. Bucuria hramului a fost sporită de surpriza pregătită credincioşilor de a avea spre închinare moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, aduse de părintele Gheorghe Alin Resiga din parohia... Citeste articolul
În perioada 29 aprilie-2 mai 2017, parohia ortodoxă „Sfântul Proroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta” din Boadilla Del Monte şi Brunete a efectuat un pelerinaj la Mănăstirea Vilaller, mănăstire ce poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
Organizarea pelerinajului s-a făcut în foarte scurt timp, la dorinţa credincioşilor din Brunete care au beneficiat de zilele suplimentare de concediu. Pelerinajul a început cu un popas în Zaragoza, unde au fost vizitate cele mai importante obiective turistice, precum şi parohia ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului” unde, cu binecuvântarea pr. paroh Aurel Nae,... Citeste articolul
Sâmbătă, 20 mai 2017, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei a oficiat Slujba de punere a pietrei de temelie a noii biserici ce se va construi pentru comunitatea ortodoxă română din parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Figueres. După slujbă, Ierarhul nostru a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în locaşul de cult provizoriu al parohiei. Alături de Preasfinţia Sa au slujit pr. protopop Aurel Bundă din Barcelona şi pr. paroh Laurenţiu Rezeanu. La slujbă au participat şi distinşi membri ai Consulatului General al României la Barcelona, dintre care amintim pe domnul Consul general Manuel Pleşa.
În cuvântul de învăţătură rostit cu ocazia acestui moment deosebit pentru parohia ortodoxă română din Figueres, Ierarhul nostru a tâlcuit pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, accentuând că „pentru a putea dobândi mântuirea trebuie să facem ascultare de glasul Păstorului Cel Bun şi să-i dăruim Mântuitorului Hristos inima... Citeste articolul
În Duminica a Vl-a după Paşti, 21 mai 2017, zi în care s-a făcut şi prăznuirea Sfinţilor împăraţi Constantin cel Mare şi maica sa Elena, Preasfinţitul Părinte Episcop Ti- motei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei a săvârşit Sfânta Liturghia baptismală în parohia „Sfântul Mucenic Sebastian” din San Sebastian Donostia.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a botezat al treilea copil al părintelui paroh Marian Mănescu, pe micuţa Sofia, precum şi pe prunca Alexandra, fiica unei familii de credincioşi ai parohiei. La final, ierarhul nostru a rostit un cuvânt de învăţătură tâlcuind pericopa evanghelică a duminicii (care relatează minunea vindecării orbului din naştere),... Citeste articolul
Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns aproape de încheierea Cursului de formare a voluntarilor pentru bolnavi, început pe data de 2 martie a.c., la iniţiativa Departamentului pentru spitale si cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan.
La acest curs, organizat în colaborare cu Asociaţia de voluntariat pastoral ASVEP, de la spitalul Sandro Pertini din Roma, au participat în jur de 60 de credincioşi români de la 13 parohii din Roma şi împrejurimi. În semn de apreciere şi încurajare, Episcopia noastră a oferit tuturor cursanţilor români o Diplomă de participare, înmânate de către... Citeste articolul
Și anul acesta parohia „Zămislirea Maicii Domnului” din Roma a participat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, la Maratonul organizat la Roma cu scop caritativ. Este vorba despre o acţiune caritabilă de mare amploare, foarte mediatizată, organizată în vederea obţinerii de fonduri financiare folosite în cercetare pentru combaterea cancerului la sân.... Citeste articolul
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Siluan, preoţii şi credincioşii din parohiile protopopiatului Triveneto 1 s-au adunat ca în fiecare an, în prima duminică înainte de sărbătoarea Înălţării Domnului, la unul dintre cimitirele militare din zona protopopiatului nostru. Astfel, până acum, am cercetat Cimitirele militare din Brunico, Dobiaco, Palmanova, Redipuglia, Brazzano, unde s-au depus coroane de flori şi s-au făcut slujbe de pomenire.
Anul acesta însă ne-am adunat în după-amiaza zilei de duminică, 21 mai, la Cimitirul Austro-ungar din Prosecco, o localitate în apropiere de Trieste, pentru a săvârşi slujba Parastasului pentru toţi eroii martiri şi soldaţi căzuţi în războaie, dar în mod special pentru cei înmormântaţi aici, ce au murit în Primul Război Mondial. Facem acest pelerinaj... Citeste articolul
Duminică, 21 mai 2017, la Trento, s-a desfăşurat cea de 18-a ediţie a Sărbătorii Popoarelor. Şi de această dată, mândrul nostru tricolor a fost urmat de zeci de adulţi şi copii, care cu drag şi cinste îşi poartă numele de Român. O adevărată sărbătoare a dansului, portului, tradiţiilor, limbii, cântecului şi bucatelor româneşti.
O suită de dansuri de pe meleagul încântătorului nostru Maramureş au prezentat copiii şcolii parohiale din Trento, fiind susţinuţi nu doar de românii participanţi la această frumoasă sărbătoare, ci şi de toţi reprezentanţii popoarelor participante. Mulţumim organizatorilor, autorităţilor, domnului M. Passerotti, părintelui paroh, participanţilor şi tuturor celor... Citeste articolul
Duminică, 21 mai 2017, la Institutul Scalabrini din Bassano del Grappa, parohia „Acoperământul Maicii Domnului” a participat la Sărbătoarea Popoarelor.
A fost o ocazie preţioasă pentru a împărtăşi şi aprecia diversitatea culturală, lingvistică şi etnică a comunităţilor de străini din teritoriu. Cultura şi dialogul sunt prioritare pentru construirea unei societăţi care respectă demnitatea persoanei şi vieţuirea în pace a întregii comunităţi. Ziua a început prin celebrarea Sfintei Liturghii. Tinerele din parohie au... Citeste articolul
În data de 20 mai, la Vecernie, în ajunul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, am avut binecuvântatul prilej să-l avem în mijlocul nostru pe Preasfinţitul nostru Episcop Siluan, în biserica Sf. M. Mc. Dimitrie din oraşul Brescia. Săvărşind vecernia împreună cu Preasfinţitul, am simţit o prăznuire binecuvântată în biserica noastră, o seară plină de lumină şi bucurie.
Preasfinţitul Episcop Siluan, prin frumoasa cateheză, ne-a reamintit de faptul că Dumnezeu este mai aproape de noi decât aerul pe care-l respirăm, despre importanţa relaţiei noastre cu Dumnezeu şi bunătatea lui nemărginită. Credincioşii, cu mare bucurie în suflet, au primit sfaturile ziditoare şi binecuvântarea Părintelui nostru Episcop. Toţi credincioşii, împreună... Citeste articolul
Cu ocazia hramului Parohiei ortodoxe române „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Brescia, a fost prezent în mijlocul nostru Episcopul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la împlinirea a 17 ani de la înfiinţare.
Preasfinţitul Siluan a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi precum şi în prezenţa unui frumos număr de credincioşi. Cu această ocazie a fost hirotonit întru preot diaconul Adrian Tordai, a fost hirotesit Iconom preotul paroh Gheorghe Timiş şi hirotesit paraclisier domnul Sandu Fănel (Ştefan). La orele 9.00... Citeste articolul
În a cincea duminică după Sfintele Paşti, parohia „Pogorârea Duhului Sfânt şi Sf. Ier. Nicolae” din Dusseldorf a organizat festivitatea de acordare a diplomelor „Prima Spovedanie” copiilor care au împlinit şapte ani şi care au urmat în prealabil, timp de mai bine de un an de zile, cursurile de pregătire desfăşurate în cadrul Şcolii de Duminică.
Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie, la care copiii implicaţi în acest program de educaţie religioasă au participat activ, rostind Simbolul de Credinţă şi Rugăciunea Domnească în faţa Sfântului Altar şi primind Sfânta Împărtăşanie, pentru care s-au pregătit prin Taina Sfintei Spovedanii. Copiii au citit la final mărturii despre credinţa... Citeste articolul
În 5-6 mai s-au desfăşurat la Nurnberg lucrările Conferinţei preoţeşti anuale şi ale Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim. Invitatul din acest an a fost domnul Klaus Kenneth, cunoscut prin conferinţele, seminariile şi scrierile sale în care tematizează descoperirea Adevărului credinţei ortodoxe.
Ca în fiecare an, întâlnirea a debutat prin împreună-slujirea Sf. Maslu în după-amiaza de vineri, 5 mai, în catedrala „Sf. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir" Slujba a fost continuată de conferinţa domnului Klaus Kenneth, având tema Credinţă în agonie – Hristos viu. Un teolog al experienţei prin excelenţă, Klaus Kenneth este bine-cunoscut... Citeste articolul
Pentru a marca acest ceas aniversar în care am sărbătorit cea de-a zecea ediţie a pelerinajului la moaştele Sfântului Ioan Casian, parohia din Marsilia a oferit ierarhilor prezenţi, în semn de mulţumire şi de apreciere, câte un epitrahil şi omofor, cusute cu multă dragoste în atelierele Mitropoliei noastre de la Paris, iar participanţilor câte o icoană cu Sfântul Ioan Casian. Fie ca el să ne ajute să ne despătimim şi să ne unim mintea cu cele dumnezeieşti!
În Evanghelia zilei care a încheiat pelerinajul, am văzut cum Dumnezeu Se descoperă femeii samarinence în mod direct şi deplin: „Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine”.M-am întrebat de multe ori de ce Hristos îi vorbeşte atât de deschis acestei femei, care în plus era şi de alt neam, şi mi-am răspuns printr-un singur gând: pentru că... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team