V-ați întâlnit vreodată cu cineva prin care să primiți și certitudinea lăuntrică a unei mângâieri și înrâuriri de Sus ? Părintele Proclu Nicău, mistic contemporan, este fără îndoială un astfel de covârșitor exemplu. De aici și sensul unui volum care să îi fie dedicat după săvârșirea sa din vremelnicie. Un monah... Citeste articolul
Conservatorul Claude Debussy şi Primăria oraşului Paris au organizat în seara zilei de 25 aprilie un concert aniversar Leontina Văduva la împlinirea a treizeci de ani de carieră. Sala Rostropovitch, deschisă pentru această ocazie, întâia oară după multă vreme, a găzduit recitalul excepţional, care a cuprins piese de Ravel, Offenbach, Enescu, Massenet, dar şi rugăciunea... Citeste articolul
Sfânta Lumină, pogorâtă în chip minunat şi anul acesta la Sfântul Mormânt, a putut fi primită prin binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif pentru prima oară de către credincioşii parohiilor noastre din regiunea pariziană. Candela aprinsă, transportată cu un avion privat de la Ierusalim, a fost preluată pe aeroportul Le Bourget de o delegaţie a... Citeste articolul
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, în Parohia Ortodoxă Română Sfinţii Mărturisitori din Valdemoro, Protopopiatul Madrid Sud, în Duminica Ortodoxiei din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, a avut loc în premieră un eveniment inter-ortodox.
Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost săvârşită în limbile română, ucrainiană şi spaniolă de către un sobor de preoţi, din care au făcut parte Pr. Konstiantyn Trachuk de la Parohia Ortodoxă Ucrainiană „Sfântul Dimitrie şi Sfântul Andrei” din Madrid, aflată sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol,... Citeste articolul
În data de 10 martie 2017, cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, la invitaţia Excelenţei Sale, Doamnei Gabriela Dancău, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Regatul Spaniei, a fost săvârşită de către Pc. Pr. George Cimpoca, protoiereu al Protopopiatului Madrid Est, Părintele Pc. Pr. Ilie Tabarcia, protoiereu al Protopopiatului Madrid Nord, şi Pc. Pr. Cristian Deac, protoiereu al Protopopiatului Madrid Sud, slujba de pomenire pentru victimele atentatului din 11 martie 2004 de la Madrid, în urma căruia au murit 191 de persoane, dintre care 16 români: Aloiş Mărtinaş (27 ani), Olimpiu Csaba Jigovski (26 ani), Livia Bogdan (27 ani), Ştefan Budai (37 ani), Alexandru Horaţiu Suciu (18 ani), Elena Pleş (33 ani), Emilian Popescu (44 ani), Nicoleta Deac (23 ani), Petrică Geneva (34 ani), Ionuţ Popa (23 ani), Paula Mihaela Sfeatcu (27 ani), Ştefan Modol (45 ani), Georgeta Gabriela Dima, Mariana Negru (40 ani), Tibor Budi (37 ani), Anca Valeria Bodea (26 de ani).
Dumnezeu să-i odihnească în pace! Atentatele sunt o ofensă adusă lui Dumnezeu şi demnităţii umane. Creştinismul încurajează sacrificiul de sine, înţelegând prin acesta nu detonări sau autodetonări în spaţii publice pentru a face cât mai multe victime, ci o renunţare la dorinţele egoiste, la ambiţiile efemere şi la nepăsarea faţă de semeni. Un... Citeste articolul
În perioada 14 - 23 martie s-au desfăsurat în Episcopia Italiei conferinţele semestriale de primăvară, după următorul program:
marţi, 14 martie, întâlnirea semestrială a preoţilor din zona de nord-vest a Italiei, în parohia „Sfântul Mucenic Laurenţiu Arhidiaconul” din Alba. Programul zilei a început cu Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, după care a avut loc conferinţa „Teologia icoanei si elementele definitorii ale reprezentării iconografice ortodoxe si... Citeste articolul
Duminică, 19 martie 2017, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Sfintei Cruci, a III-a din Post, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Centrul Eparhial de la Roma.
În timpul Sfintei Liturghii, citeţul Florin Ghiran a fost hirotesit ipodiacon şi apoi hirotonit diacon pe seama parohiei cu hramul „Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora” din localitatea Imola. La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, copiii de la şcoala duminicală au prezentat icoanele cu Sfânta Cruce la care au lucrat în ultimele două săptămâni, iar... Citeste articolul
Vineri, 17 martie, cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu şi binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Italiei, a fost oficiată în „Chiesa di San Michele Arcangelo” din Cervignano del Friuli Taina Sfântului Maslu. Slujba a fost săvârşită împreună cu părintele Justinian, parohul de la Udine, şi cu părintele diacon Ioan Constantin Juravle.
Cu dragoste şi nădejde în „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”, credincioşii au fost prezenţi în biserică, rugându-se împreună pentru dânşii şi pentru cei dragi lor. La sfârşitul Sfintei Taine, părintele Justinian a ţinut un cuvânt de învăţătură pentru cei prezenţi. Citeste articolul
Mare bucurie au simţit membrii parohiei din Crotone, bucurie prilejuită de două evenimente foarte importante. Astfel, miercuri, 15 martie, cu voia Domnului, după şapte ani de la înfiinţarea parohiei (2010), la Crotone a fost semnat contractul de comodat de uz gratuit, pe o durată de 19 ani, pentru biserica din Piazza Castelo din Crotone, ce deserveşte în prezent comunitatea Parohiei ortodoxe române „Sfântul Mucenic Acachie” din Provinciile Crotone - Catanzaro.
Semnatarii contractului au fost Arhiepiscopul de Crotone-Santa Severina, S.E.Mon. Domenico Grazianni, Preasfinţitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, arhitectul curiei catolice, care s-a ocupat de proiectul şi reparaţiile exterioare ale bisericii, parohul catolic de care aparţine biserica si preotul Ivan Dobroţchi, parohul comunităţii ortodoxe române din această provincie,... Citeste articolul
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 drept „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”. Pentru aceasta, părintele Ioan Căpuțan, împreună cu întreaga parohie ortodoxă română „Toţi Sfinții” din Grenoble, a hotărât să comemoreze în fiecare lună pe cei care au fost lămuriți ca aurul în infernul temnițelor comuniste, lăsându-ne moștenire duhovnicească rodul experienţei lor martirice, predanie pentru o lume nouă.
Astfel, după ce în luna ianuarie a fost pomenit părintele Arsenie Boca1, în luna februarie au fost comemorați2 Valeriu Gafencu, cunoscut drept „sfântul închisorilor”, și Ioan Ianolide, supranumit „deținutul profet”. După Sfânta Liturghie, au fost spuse rugăciuni pentru pătimitorii gulagului românesc care au trecut la Domnul în lunile ianuarie... Citeste articolul
În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, 5 februarie 2017, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei si Portugaliei a slujit Sfânta Liturghie baptismală în parohia „Sfântul Mucenic Mina” din Alcazar de San Juan, Spania. În cadrul Sfintei Liturghii a fost botezată micuţa Ana Maria, al treilea copil al părintelui paroh Ioan Mihai Achim si al doamnei preotese Helga. Alături de Preasfinţia Sa, au slujit pr. arhim. Siluan Şandor de la Centrul Eparhial si părintele paroh Ioan M. Achim.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei a vorbit în prima parte despre rânduiala Sfintei Liturghii Baptismale, foarte frecventă în primele secole, iar în a doua parte Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică a vamesului si a fariseului, citită în această duminică. „În viaţa noastră duhovnicească nu trebuie... Citeste articolul
În Duminica a XVII-a după Rusalii, 29 ianuarie 2017, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei a slujit Sfânta Liturghie arhierească în parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Aielo de Malferit. Alături de Preasfinţia Sa au mai slujit Preacuviosul Părinte Arhimandrit Siluan Şandor de la Centrul Eparhial, părintele paroh Ioan Pop şi părintele Emanuel Pop de la parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Gandia-Oliva.
În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţitul Timotei le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, care sunt şi ocrotitorii acestei parohii. Preasfinţia Sa a amintit de Regulile monahale mici şi mari scrise de Sfântul Vasile cel Mare, subliniind faptul că aceste reguli şi poveţe... Citeste articolul
2 februarie, ziua în care creştinii ortodocşi de pretutindeni prăznuiesc Întâmpinarea Domnului, este o zi specială pentru noi, românii din Glasgow, întrucât este şi ziua în care, cu multă bucurie, sărbătorim hramul parohiei noastre.
Sărbătoarea nu ar fi fost deplină fără participarea unui oaspete drag românilor din Glasgow, Preasfinţitul Ignatie. Este întotdeauna impresionant să asişti la întâlnirea dintre Preasfinţia Sa şi membrii parohiei: e ca o întâlnire între buni, vechi prieteni. Preasfinţitul îi cunoaşte pe majoritatea pe nume, le ştie nevoile şi bucuriile şi... Citeste articolul
Anul 2017 fiind declarat de către Biserica Ortodoxă Română drept „An comemorativ al apărătorilor ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste”, parohia „Sf. Dimitrie cel Nou” din Dortmund l-a avut ca oaspete, în zilele de 10-12 februarie, pe scriitorul şi filozoful Sorin Lavric. În seara zilei de 10 februarie, domnia sa a rostit o prelegere de înaltă ţinută, intitulată Consacrarea prin suferinţă,al cărei scop a fost de a sublinia semnificaţiile comportamentului exemplar al unor români care au fost închişi şi au suferit pentru credinţa lor şi ale căror vieţi ar putea deveni modele de demnitate şi pentru românii zilelor noastre.
Ca figură reprezentativă pentru această categorie de mărturisitori pe care Biserica începe să-i cinstească din ce în ce mai mult, Sorin Lavric l-a amintit pe Valeriu Gafencu, autentic model de consacrare în conştiinţa posterităţii prin suferinţă şi jertfă. În condiţii de o duritate extremă, în focul unor încercări existenţiale care angajează întreaga... Citeste articolul
La sfârşitul primei luni a anului, creştinii ortodocşi sărbătoresc pe Sfinţii Trei Ierarhi, iar câteva zile mai târziu praznicul Întâmpinării Domnului. Cu aceste prilejuri, Mitropolitul Serafim s-a rugat alături de românii din oraşele bavareze Traunreut şi Rosenheim.
TRAUNREUT La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, hramul parohiei de la poalele Alpilor, a fost prezentă şi Maica Stareţă Serafima de la Mânăstirea Mărcuş (jud. Covasna). Aşezământul înfiinţat în 1991 adăposteşte Duminică, 29 ianuarie, părintele paroh Constantin Reinhold Bartok şi credincioşii din Traunreut l-au întâmpinat pe... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team