Episcopii ortodocşi români din Europa Occidentală şi din America s-au întâlnit la vechea catedrală romanească din Cartierul Latin Sărbătoarea hramului Catedralei Mitropolitane „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris a fost marcata anul acesta de mai multe momente importante pentru viaţa comunităţii româneşti. Alături de membrii sinodului mitropolitan al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale (Înaltpreasfinţitul Iosif, Preasfinţitul Siluan al Italiei, Preasfinţitul Timotei al Spaniei si Portugaliei, Preasfinţitul Marc şi Preasfinţitul Igantie) au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Serafim şi Preasfinţitul Sofian din sinodul mitropolitan al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi Înaltpreasfinţitul Nicolae, proaspătul mitropolit întronizat al Mitropoliei celor două Americi.
Sâmbătă, 5 noiembrie, a avut loc conferinţă cu tema „Transmiterea credinţei”, susţinută de cunoscutul filosof ortodox francez Bertrand Vergely, profesor la Institutul Sfântul Serghie şi la Institutul de Studii Politice, ambele din Paris. Apoi, Înaltpreasfinţitul Nicolae, mitropolitul celor două Americi şi Preasfinţitul Timotei, episcopul Spaniei şi Portugaliei, au... Citeste articolul
Marţi, 1 noiembrie 2016, a avut loc în biserica parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Villareal şedinţa de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Castellon. Şedinţa a început la ora 10:30 fiind deschisă şi moderată de Părintele Protoiereu Aurelian Stoica.
În prima parte a şedinţei a avut loc prezentarea referatului despre Sfântul Antim Ivireanul, intitulat: Sfântul Antim Ivireanul – Ierarh înţelept şi ctitor de locaşuri sfinte,susţinut foarte temeinic de către Părintele Bogdan Păunescu de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Haralambie”din Vinaros. După ampla prezentare a vieţii, operei şi a ctitoriilor... Citeste articolul
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei, Protopopiatul Madrid Nord, cu susţinerea şi participarea tuturor parohiilor, a organizat două conferinţe pe tema „Familia ortodoxă şi pericolele lumii de azi" Conferinţele au avut loc în parohiile Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – Villalbadin Collado Villalba şi Sfântul Pahomie de la Gledindin Madrid în zilele de sâmbătă, 5 noiembrie, şi duminică, 6 noiembrie. Invitatul special, dr. biofizician Virgiliu Gheorghe, a vorbit despre pericolele ce pândesc azi familia.
Cunoscut al multor conferinţe organizate de tinerii creştin-ortodocşi din ţară şi din diaspora şi al multor emisiuni TV cu dezbateri asupra misiunii familiei, dl Virgiliu Gheorghe a arătat că premiza tuturor acestor pericole este abandonarea modului evanghelic de viaţă în interiorul familiei. Lipsa vieţii duhovniceşti, izolarea familiei din imaginarul colectiv, subminarea... Citeste articolul
În perioada 1-9 noiembrie 2016, credincioşii Parohiei „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada şi-au sărbătorit ocrotitorul. Pentru a oferi credincioşilor posibilitatea participării într-un număr mai mare la programul liturgic parohial, hramul a fost sărbătorit duminică, 6 noiembrie a.c., printr-o Sfântă Liturghie solemnă, la care au participat părintele arhimandrit Nikodimos Kabarnos (Grecia) şi părintele Constantin Sturzu, de la Mănăstirea Vilaller (Spania), care a rostit şi cuvântul de învăţătură.
După agapă, sub titlul: „Mărgăritare muzicale”, Grupul vocal-instrumental „Kalofonis” a susţinut un concert de muzică veche românească, interpretând piese inspirate din lucrările lui Dimitrie Cantemir, Costache Conachi, Anton Pann, Gheorghe Dima şi Gheorghe Ucenescu. Câteva sute de pachete cu hrană au fost oferite închinătorilor, prin contribuţia membrilor... Citeste articolul
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, duminică, 30 octombrie 2016, de la ora 16:00 a avut loc în Tomelloso ediţia I a Festivalului de tradiţii si obiceiuri populare „Nu uita că esti român!” Festivalul a debutat prin cuvântul de bun venit adresat de Părintele Protopop Cristian Suciu, urmat de momentele artistice susţinute de grupuri şi ansambluri din toate parohiile protopopiatului Castilla la Mancha, care prin recitaluri şi cântece populare au readus aminte celor prezenţi de bogata tradiţie populară românească.
Au urcat pe scenă grupurile folclorice din parohiile: Alcazar de SanJuan, Albacete, Alcala de Jucar, Cuenca, Ciudad Real, Manzanarez, Talavera de la Reina, Tarancon, Tomelloso, Toledo, Villarrobledo şi Valdepenas. După terminarea momentelor artistice româneşti pe scenă a urcat grupul spaniol El Bombo, care a susţinut câteva reprezentaţii artistice specifice tradiţiei populare spaniole. La... Citeste articolul
A 5-a Întâlnire panortodoxă a tinerilor din Austria Este deja tradiţie la Viena, ca o dată pe an să se organizeze un asemenea eveniment pentru tinerii ortodocşi, la propunerea şi cu binecuvântarea Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Austria. Sâmbătă, 1 octombrie 2016, în ziua de prăz nuire a Acoperământului Maicii Domnului, a avut loc la Viena a cincea Întâlnire pan-ortodoxă a tinerilor din Austria. Acest eveniment duhovnicesc s-a desfăşurat în Campusul şcolar catolic „Mater Salvatoris” din Kenyongasse 4-12, sectorul 7, cu implicarea Bisericilor Ortodoxe surori din Austria, fiind organizat de către Pr. Emanuel Nuţu din Biserica Ortodoxă Română şi Arhidiaconul Atanasie din Biserica Ortodoxă Greacă.
Având ca temă de întâlnire „Maica Domnului în Sfânta Scriptură şi în viaţa noastră”, tinerii au început această zi prin participarea la Sfânta Liturghie săvârşită în limba germană de către Mitropolitul Arsenie, al comunităţii greceşti din Austria, alături de preoţi şi diaconi ai bisericilor ortodoxe din Austria. După Sfânta... Citeste articolul
„Credința și trăirea credinței dincolo de Meridian” Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Serafim în 30 septembrie – 3 octombrie 2016 a avut loc la Köln a noua Întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG). Ediția de anul acesta a avut ca invitați pe filosoful Andrei Pleșu, părinții Iustin Marchiș și Daniel Benga și doamna Cristina Benga. Programul întâlnirii, la care au participat aproape 200 de persoane, a constat în conferințe, discuții pe grupe, vizitarea orașului, rugăciune în comun și participarea la Sfânta Liturghie, precum și un moment artistic.
Analizând credinţa şi trăirea credinţei dincolo de Meridian, filosoful Andrei Pleşu a identificat două categorii de imigranţi români, eternul nostalgic şi cel care îşi uită originile, două exemple de care tânărul român din Diaspora trebuie să se ferească. Filosoful a propus în schimb conceptul de „centralitate deschisă”: aflat într-un spaţiu... Citeste articolul
Praznicul Sfintei Parascheva de la Iaşi este şi hramul parohiei din cripta de la biserica Saint Sulpice din Paris. Şi este momentul privilegiat din cursul anului când credincioşii parohiei şi prietenii ei se adună de pretutindeni la sărbătoarea Sfintei, ca să petreacă o zi împreună în bucurie şi comuniune. În dimineaţa zilei de vineri 14 octombrie, Preasfinţitul Marc a slujit, împreună cu un sobor de preoţi, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de un mic dejun de obşte.
Seara a început cu slujba acatistului Sfintei Parascheva, şi a continuat cu poveştile lui Nell si Jack, invitaţii noștri speciali, şi cu un concert de simţire românească, la care şi-au dat concursul cu entuziasm şi mărinimie Ruxandra Cioranu (soprano), Simona Eftinoiu (flaut, nai), Radu Bitică (vioară) şi Ecaterina Baranov (pian). Sfânta Parascheva ne adună în fiecare an... Citeste articolul
Sâmbătă, 01 octombrie 2016, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei, a avut loc în Parohia Coslada o seară duhovnicească, cu titlul: „Bucuria de a fi creştin!” Invitat a fost Părintele Profesor Dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
Când Îl primeşti pe Hristos în inima ta poţi avea o descoperire minunată. Creştinismul nu este o formă ciudată a unei munci neplăcute, în care mai mereu trebuie să faci lucruri care nu îţi plac. Există în multe cercuri, din păcate, o concepţie greşită despre ce înseamnă să fii creştin. Unii cred că a fi creştin înseamnă să fii întotdeauna sobru... Citeste articolul
Sâmbătă, 01 octombrie 2016, cu ocazia sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în parohia ortodoxă română din Elche, care şi-a sărbătorit pe această cale al zecelea hram.
După Sfânta Liturghie Preasfinţitul Timotei l-a hirotesit pe Părintele paroh Cristian Toderici iconom datorită bogatei activităţi desfăşurate în această parohie timp de 10 ani. În cuvântul de învăţătură ţinut la final Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi despre mijlocirea Maicii Domnului pentru mântuirea noastră. Tot în această zi, de la ora... Citeste articolul
La 11 septembrie 2016, credincioşii din Parohia „Buna Vestire” - Munchen si părintele Simion Felecan au avut bucuria să îşi vadă în haine de sărbătoare rodul muncii lor, biserica de lemn cu hramul „Sfânta Maria” Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Mitropoliţii Serafim al Germaniei şi Andrei al Clujului, alături de Prea- sfinţitul Macarie al Europei de Nord şi Preasfinţitul Sofian Braşoveanul.
Momentul festiv a început de sâmbătă seara, când s-a săvârşit slujba specială a punerii Sfintelor Moaşte pe Sfântul Disc. Această slujbă are loc înainte de sfinţirea noilor lăcaşuri, când moaştele unui sfânt sunt pregătite pentru ca a doua zi, la sfinţirea propriu-zisă, să fie aşezate în piciorul Sfintei Mese a altarului. Parohia din... Citeste articolul
La sfârşitul verii, două noi biserici româneşti au fost sfinţite în Germania. Unele dintre cele mai vechi comunităţi româneşti, din Salzgitter şi Munchen, şi-au văzut visul împlinit, acela de a se închina în lăcaşuri întocmai cu cele din ţară.
PAROHIA DIN SALZGITTER, LA A 40-A ANIVERSARE Românii din Salzgitter formează o comunitate deja de 40 de ani, iar anul acesta, la 28 august, au sărbătorit alături de cei doi ierarhi ai lor, Mitropolitul Serafim şi Preasfinţitul Sofian, sfinţirea picturii finalizate a bisericii, dar şi jubileul de 40 de ani. Pictura sfântului locaş cu hramul „Învierea Domnului” a... Citeste articolul
Cuvântul familieeste, poate, primul cuvânt ce ne vine în minte când spunem diaspora: familia rămasă acasă, în România, ce duce dorul acelora care au ales să-şi câştige existenţa pe alte meleaguri. Plecarea este întotdeauna grea, anevoioasă, plină de întrebări şi de griji. Dar toate acestea, nu-i aşa, simţim că izvorăsc din dragoste. Şi tot din dragoste izvorăsc liniştea, seninătatea, fericirea, comuniunea pe care le-am descoperit în cadrul familiei lărgite pe care o oferă biserica, atentă la grijile, nevoile şi trăirile românilor plecaţi în străinătate. Nu putem pune în cuvinte bucuria reîntâlnirii cu Preasfinţitul Ignatie Mureşeanul, care, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, are grijă de parohia noastră şi, cu fiecare vizită, ne întăreşte în credinţă şi ne încredinţează că dragostea familială este în biserică la ea acasă.
În ziua de 11 septembrie 2016, într-o atmosferă caldă şi primitoare, Preasfinţitul Ignatie a săvârşit slujba de hirotesire întru ipodiaconi a domnilor Constantin Ababei şi Doru Zuba, pe seama parohiei „Sfântul Nicolae şi Sfânta Brigitte de Kildare” din Galway, Irlanda. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Preasfinţia Sa... Citeste articolul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, în ziua de 4 septembrie 2016, în duminica dinaintea praznicului Naşterii Maicii Domnului, Preasfinţitul Ignatie Mureşeanul, Episcop-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Paraclisului Episcopal din Borehamwood, Marea Britanie.
Cu acest prilej, arhiereul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva”. Alături de Preasfinţia Sa au mai făcut parte din sobor Preacuviosul Părinte Protosinghel Serafim Paşca, slujitorul Paraclisului Episcopal, împreună cu Preacucernicii Părinţi Diaconi Cezar Ştefan Milea,... Citeste articolul
În perioada 7-11 septembrie 2016, în parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Antwerpen au avut loc o serie de slujbe şi evenimente religioase cu prilejul sărbătoririi celui de-al 23-lea hram al comunităţii. Astfel, în ajunul Praznicului, un sobor format din 6 preoţi şi un diacon au săvârşit slujba Privegherii, la care au participat câteva zeci de credincioşi din comunitatea noastră şi din împrejurimi. Printre slujitori s-a aflat şi Pr. Angelos Kamalidis, preotul comunităţii greceşti din Antwerpen, însoţit de 2 cântăreţi din parohia sa, care au dat răspunsurile liturgice în limba greacă.
Sâmbătă, 10 septembrie, s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu, la care au participat mai mulţi preoţi şi diaconi din împrejurimi, dar şi din Olanda. După slujbă, oaspeţii noştri (clerici şi laici) au fost invitaţi la o mică gustare ce a servit ca prilej de comuniune cu aceia dintre prietenii parohiei care nu au putut fi alături de noi în ziua hramului... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team