21 Decembrie 2017

Conferinţă despre mărturisitorii temniţelor comuniste organizată cu preoţii din sudul Italiei

Biserica mănăstirii „Sfântul Ioan Secerătorul” din Bivongi a găzduit marţi, 28 noiembrie, întâlnirea tematică a preoţilor din sudul Italiei. La evenimentul or­ganizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodo­xe Române a Italiei, au participat clericii din protopopiatele Sicilia şi Calabria.

Invitatul întâlnirii a fost pr. lect. dr. Ovidiu Panaite, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, care a susţinut conferinţa: Conştiinţa dogmatico-martirică a Bisericii în expresia secolului XX. „Întâlnirea noastră a debutat aşa cum era şi firesc cu Sfânta Liturghie, după care am audiat o prelegere în cadrul căreia invitatul nostru ne-a arătat... Citeste articolul

20 Decembrie 2017

Sărbătoarea parohiei româneşti și a Catedralei Mitropolitane din Nürnberg

În ultima duminică a lunii octombrie, la câteva zile după Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, românii din Nürnberg au sărbătorit hramul Catedralei mitropolitane, care serveste si ca biserică pa­rohială, împreună cu Mitropolitul Serafim, părintele paroh Teofil Herineanu si slujito­rii Centrului eparhial.

Înainte de Dumnezeiasca Liturghie Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim a hirotesit întru citeţ pe dl. Costel Augustin Gliga, membru al corului catedralei. Răspun­surile liturgice la slujba arhierească au fost date de corul „Sf. Martiri Brâncoveni” al catedralei. În predica sa Mitropolitul Serafim a explicat celor prezenţi însemnătatea du­hovnicească a... Citeste articolul

19 Decembrie 2017

Sfinţii Mărturisitori Transilvăneni, cinstiți la Kufstein, locul pătimirii lor

Printre marii apărători ai românilor din Transilvania în veacul al XVIII-lea, la loc de cinste se numără Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Sf. Muce­nic Oprea şi Sf. Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel. După cum se ştie, Cuviosul Visarion a iniţiat în Transilvania o amplă mişcare de redeşteptare religioasă, motiv pentru care a fost arestat şi a avut mult de pătimit în mai multe închisori. De fapt, toţi aceşti sfinţi au pătimit mult pentru mărturisirea curajoasă a credinţei ortodoxe, trei dintre ei dându-şi obştescul sfârşit în teribila în­chisoare de la Kufstein (Austria): Sf. Vi­sarion, Oprea şi Ioan, preot din Galeş.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, sâmbătă, 21 octombrie, în ziua prăznuirii Sfinţilor ardeleni, Sf. Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Episcop Sofian Braşoveanul în biserica „Sfântul Vitus”, aşezată la poalele muntelui unde se află fosta închisoare din Kufstein, înconjurat de un sobor de preoţi... Citeste articolul

18 Decembrie 2017

Prima Sfântă Liturghie arhierească în Catedrala din Madrid

Ziua de sâmbătă, 18 noiembrie 2017,va rămâne posterităţii ca o zi istorică de o de­osebită importanţă pentru Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei. Ea va fi peste vremi un prinos de rugăciune şi mulţumire adresat Preasfintei Treimi pentru binecuvântarea revărsată asupra tuturor acelora care s-au ostenit la concretizarea unui proiect de suflet intitulat Catedrala românilor din Madrid,care a debutat acum 7 ani şi jumătate odată cu punerea pietrei de temelie de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Catedrala este un semn văzut al Împărăţiei lui Dum­nezeu, de o importanţă misionară covârşitoare şi totodată dovadă vie a dăruirii, a sacrifi­ciului şi nu în ultimul rând a dragostei acelora care iubesc podoaba casei lui Dumnezeu.

În această zi a avut loc prima Sfântă Liturghie arhierească săvârşită în noua Catedrală ortodoxă română de la Madrid, cu hramul Intrarea Maicii Domnului în biserică.La acest eveniment liturgic de o deosebită încărcătură spirituală şi emoţională au participat ierarhi din ţară şi străinătate: Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei... Citeste articolul

24 Noiembrie 2017

Hramul parohiei ortodoxe române din Vilaller

Mănăstirea ortodoxă română „Sfânta Cuvioasă Parascheva”din Vilaller şi-a sărbă­torit hramul sâmbătă, 14 octombrie 2017. Bucuria hramului a fost întregită de Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, având alături un numeros sobor de preoţi din România şi din Eparhie, însoţiţi de numeroşi credincioşi care au venit să-i adu­că Sfintei Parascheva prinos de rugăciune şi de mulţumire pentru ajutorul primit.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură despre viaţa Cuvioasei Parascheva, arătând că este un exemplu de sfinţenie şi o binecuvântare pentru în­treg poporul român şi pentru toţi românii din Spania. „Sfânta Parascheva ocroteşte nu numai pe români, ci şi pe greci, sârbi, bulgari şi ruşi.... Citeste articolul

23 Noiembrie 2017

Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Protopopiatul Castellon

Joi,  12 octombrie 2017, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei al Episco­piei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, s-a desfăşurat în Vilareal Întâlnirea Ti­nerilor Ortodocşi din Protopopiatul Castellon. Au participat aproximativ 80 de tineri din 8 parohii ale Protopopiatului.

Evenimentul a debutat cu un moment de rugăciune marcat prin săvârşirea slujbei de Tedeum de către Părinţii Bogdan Păunescu din Vinaros, Valentin Lupaşcu din Puerto de Sagunto şi Vasile Pop din Torrent. După cuvântul de deschidere al Părintelui Protoiereu Aurelian Stoica, a urmat conferinţa susţinută de doamna profesoară Inmaculada Ramis, pe tema Singurătatea adolescentului şi a... Citeste articolul

21 Noiembrie 2017

A zecea adunare anuală a tineretului ortododox românesc din Germania și Austria, la Freiburg

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Serafim, la începutul lunii octombrie a avut loc la Freiburg a zecea reuniune anuală a Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Germania. Invitatul din acest an a fost pă­rintele diacon dr. Sorin Mihalache (Univer­sitatea din Iaşi), care a încântat audienţa cu o conferinţă despre creaţia lui Dumnezeu, ştiinţele moderne şi modul în care cercetarea ştiinţifică poate să îl întărească pe creştinul contemporan în credinţă.

Părintele diacon Sorin Mihalache, conferenţiar la Facultatea de Teolo­gie Ortodoxă din Iaşi şi autor al mai multor volume dedicate teologiei şi ştiinţei, a vorbit despre frumuseţea diversităţii din creaţie, pe care a interpretat-o ca o expresie a marii bunătăţi a lui Dumnezeu, revărsată în creaţie prin mulţimea de energii. Cosmo­logia părintelui accentuează ideea de solida­ritate... Citeste articolul

20 Noiembrie 2017

A şasea întâlnire panortodoxă a tinerilor din Austria

Sâmbătă, 7 octombrie 2017, a avut loc la Viena cea de-a şasea întâlnire panortodoxă a tinerilor din Austria, organizată în Campusul şcolar catolic „Mater Salvatoris” Ziua a început prin participarea tinerilor la Taina Sfintei Liturghii, săvârşită în biserica şcolii de către Înaltpreasfinţitul Arsenie, Mitropolitul grec al Austriei, înconju­rat de preoţi şi diaconi din Bisericile Ortodoxe surori. În cadrul Sfintei Liturghii, foarte mulţi dintre cei 300 de tineri participanţi au primit Taina Sfintei Împărtăşanii.

Ziua a continuat cu 5 seminarii în cadrul cărora a fost discutată din mai multe perspective tema stabilită de membrii Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Austria pen­tru acest an: Libertate şi Responsabilitate.Astfel, Pr. Prof. Nicolae Dura (Parohia româ­nească „Sf. Andrei”, Viena), care a venit însoţit de studenţi din cadrul Colegiului Universitar vienez de Pedagogie, a... Citeste articolul

19 Noiembrie 2017

Hramul Parohiei Sfânta Parascheva-Sfânta Genoveva, Paris

În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, Parohia „Sfânta Parascheva-Sfânta Genoveva” din cripta bisericii Saint Sulpice, Paris, şi-a sărbătorit hramul sâmbătă, 14 octombrie.

După Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia dia­conul Florin Bucă de la parohia de la Fontainebleau a fost hirotonit preot, Mitropo­litul, preoţii şi credincioşii prezenţi au participat la agapa frăţească, urmată de un concert de muzică clasică, susţinut de pianistul Ionel Streba şi de violonistul Radu Bitică. Concertul a avut loc în spaţiul numit Cripta Puţului (La... Citeste articolul

18 Noiembrie 2017

Emoţie şi bucurie prin prezenţa arhierească la Preston

Vineri şi sâmbătă, 22-23 septembrie 2017, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie Mureşanul a răspuns invitaţiei credincioşilor din nord-vestul Angliei de a participa la sărbătoarea hramului misiunii ortodoxe „Acoperământul Maicii Domnului şi Sfantul Siluan Athonitul” din Preston, Comitatul Lancashire, Marea Britanie.

Vineri seara a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu în incinta bisericii misiunii. La finalul slujbei, Preasfinţitul Ignatie a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a explicat îndemnul biblic „Purtaţi-vă unul altuia sarcinile, pentru că în felul acesta împlinim Legea lui Hristos” (Gal. 6, 2). Preasfinţitul Părinte a arătat că nu este vorba de... Citeste articolul

17 Noiembrie 2017

Întronizarea noului episcop de Huși

În Duminica a XXIII-a după Rusalii, 22 octombrie 2017, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Spaniei şi Portugaliei a slujit Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, cu ocazia întronizării noului episcop de Huşi. Soborul a liturghisit pe o scenă amenajată în curtea Catedralei Epi­scopale din Huşi, fiind format din: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occi­dentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părin­te Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt­preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacău­lui, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Ma­ramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părin­te Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Săla­jului, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Or­todox Român al Italiei, Preasfinţitul Părinte Ti­motei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Părinte Ignatie, Epi­scopul ales al Episcopiei Huşilor. Răspunsuri­le la strană au fost date de corul Dignus Estal preoţimii din Episcopia Huşilor.

Ceremonia de întronizare a avut loc după Sfânta Liturghie arhierească în prezenţa repre­zentanţilor autorităţilor centrale şi judeţene, a consilierilor eparhiali şi a protopopilor, a nu­meroşi stareţi, stareţe, preoţi şi credincioşi din Episcopia Huşilor, dar şi a unor preoţi şi credincioşi din străinătate, veniţi să-l felicite pe Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie,... Citeste articolul

22 Octombrie 2017

Prima biserică maramureşeană din Spania va fi adusă la Burgos

Preasfinţitul Părinte Timotei a sfinţit sâmbătă, 16 septembrie 2017, piatra de te­melie pentru biserica românilor ortodocşi din Burgos. Aici se va aduce prima biserică din lemn în stil maramureşean din episcopia noastră, biserică ce va ră­mâne peste veacuri ca un simbol al credinţei nostre ortodoxe, al culturii româneşti, dând mărturie de vrednicia şi demnitatea poporului nostru.

Anul acesta, la împlinirea unui deceniu de la înfiinţare, Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Burgos, s-a angajat într-un proiect măreţ şi a decis să-si arate maturitatea în mijlocul comunităţii spaniole în care s-a integrat si care i-a primit aici cu braţele deschise. După ce au fost găzduiţi în diferite spaţii, unde au... Citeste articolul

21 Octombrie 2017

Un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici dăruit parohiei din Colmenar Viejo

La solicitarea părintelui paroh şi prin mijlocirea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Por­tugaliei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mi­tropolitul Olteniei, a aprobat donarea către Parohia din Colmenar Viejo, Protopopiatul Madrid Nord, a unui fragment din moaştele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, pen­tru a fi aşezat spre închinare în biserica „Sfân­tului Cuvios Irodion de la Lainici"

În vederea primirii sfintelor moaşte, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, în ajunul sărbătorii Schimbării la Faţă, preotul paroh Nicolae Olimpiu Biolan, îm­preuna cu prezbitera Liliana Dirzu s-au de­plasat la Mănastirea Lainici. Sărbătoarea a început de sâmbătă seara, 5 august, cu oficierea slujbei Vecernicei uni­tă cu Litia şi Privegherea... Citeste articolul

20 Octombrie 2017

Pelerinaj la Lemnul Sfintei Cruci

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din acest an a reprezentat pentru credincioşii parohiilor noastre situate pe coasta cantabrică, un prilej de a merge în pelerinaj şi de a se închina Lemnului de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului Hristos.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului părinte episcop Timotei, preoţi şi credincioşi din Asturias, Leon, Cantabria şi Pais Vasco, au făcut neîncăpătoare biserica Mănăstirii ca­tolice Santo Toribio de Liebana din Potes (Cantabria), unde s-au adunat în seara pre­mergătoare praznicului, miercuri, 13 septembrie, slujind împreună Acatistul, Utrenia sărbătorii cu emoţionantul moment... Citeste articolul

18 Octombrie 2017

Înaltpreasfintitul părinte Serafim în vizită la familiile nevoiaşe din Vaslui și Botoşani

La începutul lunii august, Înaltpreasfinţitul Serafim a vizitat copiii incluşi în programul social „Burse pentru copii săraci din Moldova” iniţiat de Mitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Aflat la Negreşti (jud. Vaslui) şi mănăstirea Popăuţi (Botoşani), a cer­cetat mai multe familii nevoiaşe, precum şi biserici unde se desfăşoară programe filantropice.

De mai bine de patru ani, prin proiectul „Burse pentru copii săraci din Moldova” sunt sprijiniţi financiar în fiecare lună numeroşi copii nevoiaşi din oraşul Negreşti şi satele din împrejurimi (Jud. Vaslui) precum şi din Botoşani. De la un total de 100 de copii bursieri în 2013, astăzi sunt sprijiniţi, prin donaţiile credincioşilor români din Germania un număr de 350... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni