În a cincea duminică după Sfintele Paști, parohia „Pogorârea Duhului Sfânt și Sf. Ier. Nicolae” din Dusseldorf a organizat festivitatea de acordare a diplomelor „Prima Spovedanie” copiilor care au împlinit șapte ani și care au urmat în prealabil, timp de mai bine de un an de zile, cursurile de pregătire desfășurate în cadrul Åžcolii de Duminică.
Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie, la care copiii implicați în acest program de educație religioasă au participat activ, rostind Simbolul de Credință și Rugăciunea Domnească în fața Sfântului Altar și primind Sfânta Împărtășanie, pentru care s-au pregătit prin Taina Sfintei Spovedanii.
Copiii au citit la final mărturii despre credința ortodoxă, citând Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, moment urmat de oferirea diplomei de participare la cursul de pregătire religioasă „Prima Spovedanie” și un mic cadou de mulțumire pentru efortul depus.
Evenimentul se află la cea de-a treia ediție și se bucură de un interes deosebit din partea părinților și a copiilor din parohia aflată în capitala Westfaliei, fiind considerat o expresie vie a importanței pe care Biserica din Diaspora o acordă pregătirii copiilor ortodocși români, atât în dimensiunea religioasă, cât și în cea culturală, prin intermediul programelor școlii duminicale.
După încheirea festivității, toate familiile copiilor participanți au sărbătorit împreună evenimentul, împărtășindu-și unii altora bucuria de a fi în atenția și grija Bisericii.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team