La începutul lunii august, Înaltpreasfinţitul Serafim a vizitat copiii incluşi în programul social „Burse pentru copii săraci din Moldova” iniţiat de Mitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Aflat la Negreşti (jud. Vaslui) şi mănăstirea Popăuţi (Botoşani), a cercetat mai multe familii nevoiaşe, precum şi biserici unde se desfăşoară programe filantropice.
De mai bine de patru ani, prin proiectul „Burse pentru copii săraci din Moldova” sunt sprijiniţi financiar în fiecare lună numeroşi copii nevoiaşi din oraşul Negreşti şi satele din împrejurimi (Jud. Vaslui) precum şi din Botoşani. De la un total de 100 de copii bursieri în 2013, astăzi sunt sprijiniţi, prin donaţiile credincioşilor români din Germania un număr de 350 de copii la Negreşti şi 150 de copii la Botoşani, cu o bursă lunară de 25 de Euro.
VIZITA LA NEGREŞTI
Aflat la parohia „Pogorârea Sfântului Duh” în 8 august, la Sfânta Liturghie Mitropolitul Serafim a mulţumit celor care se implică în implementarea proiectului social la Negreşti, doamna profesoară Doiniţa Mihai, fostă directoare a unui liceu din oraş, precum şi părintele Ioan Cucu. Mitropolitul a vizitat Centrul de Zi din Negreşti, dotat cu cabinet medical, bibliotecă, săli de cursuri, şi bucătărie unde iau prânzul zilnic 50 de copii, chiar şi în perioada de vară, cu sprijinul Mitropoliei din Germania.
Vizitele au continuat la mai multe familii beneficiare ale burselor, precum şi în parohii învecinate. În satul Parpaniţa, cu implicarea părintelui Mihai Paraschiv, lângă biserică funcţionează un centru parohial, unde se organizează agape, activităţi cu copii şi tineri, cu sprijinul multor binefăcători.
VIZITA LA BOTOŞANI
Joi, 10 august, Mitropolitul Serafim a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la mănăstirea voievodală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Popăuţi-Botoşani, împreună cu părintele stareţ Arhim. Ioan Harpa şi un sobor de preoţi, cu participarea multor copii şi părinţi, beneficiari ai programului de burse iniţiat de Mitropolie în această regiune săracă. Ierarhul a adresat cuvinte de mulţumire preoţilor implicaţi în desfăşurarea programului social şi a îndemnat pe beneficiarii proiectului să se roage pentru binefăcătorii lor, care astfel primesc în dar de la Dumnezeu mai mult decât au dăruit.
Pentru a sprijini pe mai departe efortul de ajutorare a copiilor săraci din Botoşani si Vaslui, se primesc donaţii în contul special:
Rumanische Orthodoxe Metropolie (KdoR)
IBAN: DE 47 7509 0300 0401 1678 04 BIC: GEN0DEF1M05 Zweck/Scop: „Spende fur arme Kinder in Moldau”/„Donaţie pentru copiii din Moldova”

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team