Uciderea de către Irod a pruncilor din Betleem, numiți în Tradiția occidentală „Sfinții Prunci nevinovați sau Sfinții Inocenți”, este una dintre sărbătorile care însoțesc Crăciunul. În mod excepțional, aici cele două tradiții liturgice, orientală și occidentală, se regăsesc: amândouă sărbătoresc imediat după Crăciun pe casnicii și apropiații Domnului Iisus, fie după trup și după istorie (Maria, Iosif, cei 14.000 de prunci), fie duhovnicești (Sf. Åžtefan, primul mucenic al Bisericii „istorice”, după Cincizecime, iar în Apus Sf. Ioan Evanghelistul, prietenul lui Hristos, pe 22 decembrie)². Sfinții Inocenți sunt sărbătoriți pe 28 decembrie în Apus și pe 29 în Răsărit. Cultul lor este foarte vechi, fiind atestat încă din secolul al V‑lea, ca și iconografia. Se poate observa că tot ceea ce privește copilăria lui Iisus poate fi găsit la Sf. Luca, cu excepția a ceea ce este specific evreiesc, relatat de Sf. Matei, care este „Evanghelia Evreilor”, după cum spun Părinții Bisericii³.

Irod, zis „cel Mare”, era un monstru, după cum spun istoricii vremii⁴. A fost înșelat de Magi, care fuseseră vestiți de un înger „să nu se mai întoarcă la Irod” [pentru a‑i spune unde este Pruncul, Împăratul iudeilor] și care „pe altă cale s‑au întors în țara lor” (Mt. 2, 12). Atunci el s‑a înfuriat cumplit. 

Însă Duhul Sfânt veghează: îndată după plecarea magilor în țara lor (probabil Persia) și înainte să izbucnească furia lui Irod, l‑a vestit pe Iosif printr‑un înger care i‑a spus să se ridice, să ia mama și pe Prunc, și să fugă în Egipt. Iată un eveniment foarte important, din punct de vedere istoric și simbolic, care a fost cumva uitat în heortologia⁵ creștină. Iosif o pune pe Maria cu pruncul ei – Iisus – pe un măgar, cu puținele lor lucruri, și coboară, în timpul nopții, până în Egipt. Granița cu Egiptul nu era foarte departe de Betleem, trecând prin Ber’‑Şeba⁶. După anumiți specialiști ai Bibliei⁷, Iosif și familia sa „dumnezeiască” ar fi mers până la Heliopolis, la sud de delta Nilului. Irod nu avea nici o putere asupra acelui teritoriu, căci el era doar un mic rege idumeean pus de romani, depinzând de Guvernatorul Siriei (Antiohia), iar stăpânirea acestuia nu se întindea asupra Egiptului. Sfânta familie, divino‑umană, era deci în siguranță. Ce vârstă putea să aibă Pruncul Iisus? Când Magii au sosit la Betleem după o lungă călătorie (aproximativ 2500 km), s‑au închinat Pruncului Dumnezeu într‑o „casă” (Mt. 2, 11): probabil că El avea atunci câteva luni⁸. Iar Irod avea să ucidă toți pruncii mai mici de doi ani. Acest lucru ne dă o indicație: Iisus nu mai e chiar nou‑născut, dar încă nu a ieșit din pruncie⁹.

De ce șederea lui Hristos în Egipt este atât de importantă? Din două motive, unul istoric, iar celălalt simbolic. În primul rând, în plan istoric, Egiptul L‑a salvat pe Pruncul Iisus de la uciderea de către Irod. Însă mai este și un plan simbolic. Pruncul Iisus a fost mai întâi „egiptean”, adică african. Părinții Lui vorbeau aramaică, dar erau siliți să folosească puțin și greaca (mai mult decât în Palestina) și mai ales să încerce să lege puțină egipteană¹⁰ (altfel cum puteau să‑și găsească o locuință sau să cumpere cele de trebuință?). Astfel, copilul Iisus a fost crescut în ordinea umanului ca un prunc egiptean, adică african. Iar acest lucru este de o mare importanță simbolică. Hristos s‑a născut în Asia, de rasă și de limbă semitică. El coboară deci din „Sem”. Avea o înfățișare apropiată de cea europeană (era alb și de tip caucazian) și trăia într‑o structură politică europeană, Imperiul Roman: deci este coborâtor din „Iafet”. Åži, în sfârșit, Åži‑a trăit copilăria în Africa: deci este coborâtor din „Ham”. Hristos, Noul Adam, cuprinde în Sine Omul întreg. Poartă în El cele trei mari popoare care au ieșit din Noe: Sem, Ham, Iafet. Mai mult, Imperiul Roman, în sânul căruia S‑a născut, nu era numai cel mai întins, cel mai avansat și cel mai puternic dintre marile imperii, ci și singurul care se întindea în parte pe cele trei continente „biblice”: Asia, Africa și Europa, reprezentând o imagine a lumii și a omenirii în toată plinătatea lor. Hristos a venit să unească omenirea și să mântuiască oamenii. Åži trebuie să mai adăugăm un element important. Ham a fost cel neiubit, moștenind blestemul tatălui său. Putem crede că această imagine se reflectă în nenorocirile istorice ale Africii, continentul cel sărac și suferind. Dar Africa L‑a salvat pe Pruncul Iisus: este mângâierea ei. Africa va putea spune Tatălui ceresc, la Judecata cea de pe urmă: L‑am salvat pe Fiul Tău, pe Iisus.

În sfârșit, putem să deosebim în acest citat extraordinar dat de Sf. Matei din prorocul Osea: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Os. 11, 1) o emoționantă răsturnare a valorilor. Egiptul era pământul magiei¹¹ și pământul care asuprise poporul evreu (primul Paște a fost ieșirea din Egipt). Iar după 1300 de ani, Iudeea, în persoana lui Irod, vrea să ucidă pe Pruncul Iisus, și Egiptul este cel care‑I salvează viața: cel dintâi devine cel de pe urmă, iar cel de pe urmă cel dintâi. 

Dar furia lui Irod este mare: a fost înșelat. Nu va găsi niciodată pe Pruncul Împărat de care îi este atât de frică. Marii și puternicii acestei lumi sunt în general mici și slabi: sunt temători, puțini la inimă și lași. El poruncește „să se ucidă toți pruncii de doi ani și mai jos care se născuseră la Betleem și în tot ținutul, după data pe care avusese grijă să o afle de la Magi” (Mt. 2, 16). Nici o excepție: toți sunt omorâți fără milă! E mai sigur. Lașitatea aduce după sine ura, care duce la ucidere: este duhul lui Satan. Satan însuși este îngrijorat de acest prunc iudeu: nu s‑a născut ca toți ceilalți, nu are tată, iar mama lui este fecioară. Așa ceva nu s‑a mai văzut. E mai bine să scape de El cât mai degrabă: nu se știe niciodată…

Însă Duhul Sfânt, Celălalt Trimis al Tatălui ceresc¹², stă de veghe: Pruncul dumnezeiesc este la adăpost, în Egipt. Atunci Irod ucide mii de copii, de sugari, de prunci nevinovați. În fiecare casă, sau aproape, este sânge și moarte. Betleem nu era un oraș prea mare, însă era totuși un oraș destul de important, împreună cu tot ținutul dimprejur, care îl hrănea. Mineiul răsăritean vorbește despre „14.000 de mucenici”: probabil este cam mult, dar nu întru totul disproporționat¹³. Este o adevărată baie de sânge! Toată lumea plânge și se tânguiește, după prorocia lui Ieremia cu șase veacuri mai înainte: „glas în Rama s‑a auzit¹⁴, plângere și tânguire multă: Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că nu sunt”¹⁵. De ce Rahela? Pentru că soția preaiubită a lui Iacov‑Israel este înmormântată la nord de Betleem.

Dumnezeu Își va aduce aminte de această nelegiuire: Irod va muri în chinuri groaznice, cu pântecele ros de viermi. E foarte rar ca Dumnezeu să facă judecată pe loc, încă din această lume, înaintea judecății personale, la care e supus orice om după moarte, și înaintea judecății universale, la care este chemată întreaga omenire, dar când o face, când anumiți oameni au depășit orice limite, judecata aceasta este înfricoșată și fără drept de apel.

După moartea ucigașului fără de lege, îngerul Domnului se arată din nou lui Iosif și îi spune că poate să se întoarcă „în Israel”, „căci au murit cei care voiau să ia viața Pruncului”. Putem să datăm cu destulă precizie acest eveniment, deoarece Irod a murit în anul 4 înainte de Hristos¹⁶. Iosif se așterne la drum, dar află că fiul lui Irod, Arhelau, domnește în Iudeea, ceea ce îl îngrijorează. Îngerul îi adeverește că trebuie să ocolească Iudeea: atunci se întoarce în cetatea în care trăia mai înainte cu Maria, la Nazaret, în Galileea. Duhul Sfânt este cel care i‑a călăuzit, căci Galileea era imaginea „lumii”, un mediu amestecat, acolo unde Pescarul dumnezeiesc avea să „arunce mreaja” pentru a pescui peștii omenești din adâncuri. Dar Duhul Sfânt nu i‑a arătat lui Iosif că un alt fiu al lui Irod, Antipa, domnea în vremea aceea în Galileea, căci probabil nu ar fi îndrăznit să meargă acolo. Însă trebuia să se împlinească Scriptura: „Nazarinean se va chema” (Mt. 2, 23).

Toată această istorie „sfântă” este remarcabilă și plină de învățături. Fiul lui Dumnezeu se întrupează, ascultând de Tatăl Său, și de îndată oamenii vor să‑L ucidă, pe El Care este începătorul vieții. Însă nu venise încă vremea Sa: Își va da viața, de bunăvoie, peste 31 de ani, pentru a mântui pe oameni, și la Ierusalim, pentru că este Proroc, Împărat și Preot. Miile de prunci uciși fără vină, pruncii din Betleem, vor lua locul Pruncului Iisus: își vor da viața pentru El. Vor fi ca niște miei nevinovați duși la tăiere. Ei vestesc jertfa Pruncului mult‑iubit al Tatălui ceresc: sunt temelia pe care s‑a zidit Biserica.

Pr. Noël TANAZACQ (Paris)

Note:

1. Acest articol este urmarea celui din decembrie 2011 (n°45) despre închinarea Magilor.
2. Cu excepția zilei de 28 decembrie în tradiția răsăriteană, când nici Evanghelia, nici sfinții pomeniți nu au nici o legătură cu Crăciunul.
3. Mai cu seamă Sf. Irineu de Lyon, Sf. Ieronim și Eusebiu din Cezareea.
4. Mai ales Flavius Josephus. Pentru tot ceea ce privește pe Irod, trimitem la nota 7 (în articolul din decembrie 2011).
5. Din grecescul heortê, sărbătoare. Este știința sărbătorilor [creștine].
6. Aproximativ 200 km în linie dreaptă. Granița cu provincia Egiptului era de‑a lungul țărmului Mediteranei, la sud de Rafia (astăzi Rafa). Iudeea era integrată în provincia romană a Siriei. Între cele două, în colț, se găsea provincia Arabiei.
7. A se vedea admirabilul Atlas biblic italian al P. Giacomo Pesce (1969), Pl. 28/1 (ed. franceză: Office général du livre, 1971).
8. Între momentul în care au văzut steaua pe cerul Persiei și sosirea lor la Betleem, Magii au făcut probabil o lungă călătorie cu cămilele (2500 km).
9. Termenii biblici grecesc (pais) și latin (puer) nu sunt foarte exacți: înseamnă pur și simplu „copil” sau „prunc”.
10. Egipteana este copta de astăzi, care pe vremea aceea se scria deja într‑un alfabet apropiat de cel grec.
11. Ca toată Africa, încă și astăzi.
12. Hristos este „Înger de Mare Sfat”, adică Trimisul Sfintei Treimi, și este și primul nostru Mângâietor. Iar Duhul Sfânt, „Celălalt Mângâietor”, este și el un Trimis dumnezeiesc al Tatălui.
13. Cifrele date în documentele hagiografice nu au în general nici o bază istorică: ele au mai degrabă un caracter simbolic.
14. Rama, la nord de Ierusalim: acolo fuseseră duși prizonieri evreii din Ierusalim și din Iudeea, înainte de a fi trimiși în surghiun la Babilon, în secolul al VI‑lea înainte de Hristos. Există o legătură simbolică între uciderea pruncilor din Betleem și uciderile înfăptuite de asirieni și babilonieni în secolul al VI‑lea.
15. Mt. 2, 18, care citează pe Ier. 31, 15.
16. Călugărul scit Dionisie cel Mic (originar din Sciția Minor, adică din Dobrogea) a fost primul care a calculat în secolul al VI‑lea anii pornind de la nașterea lui Hristos. Însă s‑a înșelat cu câțiva ani, ceea ce explică faptul că Hristos S‑a născut „înainte de Hristos” (!), probabil în anul ‑6.