Adaugat la: 2 Ianuarie 2023 Ora: 15:14

Convorbirea lui Hristos cu Nicodim Fariseul

Învățătorul inițiază un înțelept al Israelului în taina nașterii celei noi (In 3, 1-21)

Această Evanghelie, lungă și cu un conținut teologic foarte înalt, este vrednică de mirare din mai multe puncte de vedere. Mai întâi pentru că inițiativa nu vine de la Hristos, ci de la un fariseu, membru al Sinedriului, apoi pentru că această întâlnire este tainică (are loc noaptea); și în sfârșit pentru că Domnul dezvăluie o taină teologică pe care nu a arătat-o încă ucenicilor Săi, pe care tocmai îi chemase. Acest eveniment nu este raportat decât de Sfântul Ioan. Este probabil să-l fi aflat chiar din gura lui Nicodim, deoarece a fost prezent împreună cu el (și cu Iosif Arimatianul) la pogorârea de pe cruce și la punerea în mormânt a lui Hristos. Se pare că această pericopă nu este citită duminica în niciun rit.

Să situăm mai întâi evenimentul în cadrul misiunii de evanghelizare a lui Hristos. După Sfântul Ioan, lucrurile se petrec după Nunta din Cana, care a avut loc probabil la întoarcerea Domnului din Iudeea (după Botezul Său)1, dar nu imediat. Putem crede că Hristos S-a instalat deja la Capernaum cu ucenicii Săi, poate doar cu o parte din ei. Însă Sfântul Ioan este destul de precis cu privire la această întâmplare: Hristos a urcat la Ierusalim pentru Paști (cel din primul an al misiunii Sale), unde a făcut prima curățire a Templului (care nu este raportată decât de Sfântul Ioan), lucru care I-a atras ura Sinedriului. Și probabil, cu această ocazie, Nicodim a putut să-L întâlnească, deoarece Nicodim locuia la Ierusalim, iar Iisus în Galileea.

Cine era Nicodim?Era un fariseu, după cum arată Sfântul Ioan, adică membru al unei „secte” evreiești rigoriste, „fruntaș al iudeilor”2, adică un om de seamă, membru al Sinedriului, și după cum îl califică Domnul un „dascăl”, adică un învățător al Legii, un cărturar. Tradiția ne aduce mai multe informații. Era foarte bogat (mare proprietar de pământuri) și provenea dintr-o mare familie evreiască din Iudeea, de fel din Ierihon3. Era prieten cu Iosif Arimatianul, „sfetnic ales” (Mc 15, 43). Datorită lui Lazăr și lui Iosif Arimatianul, el a putut să-L întâlnească pe Iisus, devenindu-I „ucenic în ascuns, de frica evreilor”, după cum spune Ioan cu privire la Iosif (In 19, 38-39). Acest om evlavios, învățat, renumit și bogat ar fi putut să se mulțumească cu ce era, fără să caute mai mult. Dar a făcut un demers spiritual important. El știe că rabi Iisus din Nazaret, care vorbește dumnezeiește și face minuni, este Mesia și vrea să-și aprofundeze credința, să înțeleagă în adâncime Scripturile, să-și adape sufletul la însuși izvorul adevărului. A înțeles că Dumnezeu trecea prin viața sa și nu a vrut să rateze întâlnirea vieții. Atunci se duce după Iisus (poate la Lazăr, unde Iisus locuia când era la Ierusalim) noaptea, cu prudență, din cauza Sinedriului, pentru a-L întâlni față către față.

Începe convorbirea cu un cuvânt remarcabil, care ține de bunul simț: „Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”. Este un lucru evident, care ar fi trebuit să fie împărtășit de toți membrii Sinedriului. Hristos, văzând că a înțeles, îi face atunci o revelație excepțională:„Adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva de sus [re-naște]nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.”. De fapt, Iisus a citit în inima lui întrebarea care-l preocupa (cum poate cineva să intre în Împărăția lui Dumnezeu?) și a răspuns înainte de a fi întrebat. Atunci începe dialogul. Nicodim, care rămâne la înțelesul literal al termenilor folosiți de Hristos4, după cum făceau și vor face toți fariseii, pune atunci o întrebare care ar putea să ne facă să zâmbim: cum poate un bătrân să se nască [să renască] și să intre din nou în pântecele maicii sale pentru a se naște? Iisus îi revelează atunci lui Nicodim înțelesul duhovnicesc al celor pe care le spusese: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.”. De fapt, Hristos revelează botezul creștin și vestește venirea Duhului Sfânt. Acest lucru este foarte limpede atunci când vorbește despre „vântul care suflă unde voiește”, și sfârșește zicând: „Astfel este cu oricine e născut5 din Duhul.”. Nașterea cea nouă nu este trupească, precum prima naștere („ce este născut din trup, trup este”), ci este duhovnicească („ce este născut din Duh, duh este”). Acest loghion dumnezeiesc – cuvânt care iese din gura însăși a lui Dumnezeu – este cheia înțelegerii întrupării Cuvântului și a întregii religii creștine. Dacă omul nu se face „duh” nu poate fi îndumnezeit, deci nici să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Numai întruparea Fiului lui Dumnezeu putea răscumpăra păcatul lui Adam și al Evei, pentru că, devenind El însuși „Adam” (Noul Adam), a putut să plinească ceea ce primul Adam nu putuse și nu voise să facă.

Nicodim, probabil uluit de o asemenea revelație dumnezeiască, nu poate nici măcar să ceară o explicație, o lămurire;  se mulțumește deci a spune: „Cum pot să fie acestea?”, cum este posibil? Domnul îl ceartă așa cum un Învățător își ceartă ucenicul: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu știi acestea?”. Prin Nicodim, Iisus îi ceartă pe farisei, pe cărturari, pe membrii Sinedriului și tot poporul lui Israel. Voi, care studiați Scripturile de veacuri și care le cunoașteți pe dinafară, în sensul literal și gramatical, cum puteți să nu cunoașteți înțelesul lor? Ați uitat lucrul cel mai de seamă. Trebuie să reamintim că încă de la început Iisus a trebuit să înfrunte o ostilitate teribilă: locuitorii Nazaretului L-au alungat și au vrut să-L ucidă cu pietre!

După această revelație fundamentală, discursul Său nu va mai fi teologic „in stricto sensu”, ci pastoral, „teofanic”, arătând că El este Mesia: „nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer”; ceea ce înseamnă: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, și deci Dumnezeu. El vestește și jertfa Sa,amintind preînchipuirea ei, prin Moise, care („a înălțat șarpele [pe o cruce] în pustie”): „așa trebuie să se înalțe6 Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Şi merge chiar mai departe, arătând planul lui Dumnezeu, Tatăl Său ceresc: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat… ”. Și a trimis pe Fiul Său nu pentru a judeca lumea, ci pentru a o mântui, cu condiția să creadă în El. Aici Domnul se adresează tuturor evreilor, tuturor oamenilor. Și sfârșește printr-o judecată apropiată de Prologul Sfântului Ioan: „că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.” (Cf. In 1, 4-5, 9-11).

De fapt, Hristos îi revelează lui Nicodim – și nouă, cititorilor Evangheliei – toată istoria mântuirii pe care o va săvârși. Este extraordinar faptul că Hristos arată aici, la începutul misiunii Sale, și unui om „de rând” (care nu face parte din echipa Sa, din colegiul apostolic), ceea ce va revela peste trei ani numai celor 11 ucenici (căci Iuda ieșise din Foișor); într-adevăr în această revelație se află multe elemente din „cuvântul Său cel de pe urmă”, care este cea mai mare revelație dată vreodată de Dumnezeu oamenilor. Hristos lucrează mereu cu o libertate suverană – dumnezeiască –, dinaintea căreia rămânem muți de admirație.

Convorbirea se oprește aici, brusc. Nu are introducere și nu are nici concluzie: este ca o „comoară ascunsă într-un câmp” (Mt 12, 44), surprinzătoare, deconcertantă. Așa lucrează Dumnezeu, adesea, în viețile noastre… Însă vom vedea mai departe că ea va da multe roade duhovnicești.

Nicodim, care era de partea lui Iisus, se va converti și va deveni ucenic al lui Hristos. El va lua în mod deschis apărarea lui rabi Iisus dinaintea Sinedriului, la sărbătoarea Corturilor, peste trei ani, când marii preoți și fariseii au vrut să-L aresteze pe Iisus: „Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?” (In 7, 51); o adevărată dovadă de curaj. Tradiția spune că a părăsit Sinedriul, la procesul lui Iisus, ca și prietenul său Iosif Arimatianul; astfel, ei nu au participat la osândirea la moarte a lui Mesia și au salvat onoarea iudaismului și a Israelului. În sfârșit, cu Iosif Arimatianul a pogorât de pe Cruce scumpul trup al lui Hristos și a adus miresme pentru a-I face ungerea de îngropăciune. Tradiția spune că el – împreună cu Iosif – a păstrat sfântul Giulgiu7 al lui Hristos și i l-a dăruit Mariei, Maicii Sale, și a păstrat și sfânta Maramă8 a lui Hristos, punând-o într-un relicvariu pe care era gravat chipul lui Hristos pătimind. Se pare că a fost pe urmă botezat de Apostolii Petru și Ioan, prigonit de evrei, și că și-a găsit adăpost la ruda și prietenul său, faimosul rabi Gamaliel, stăpânul Sfântului Pavel. Moaștele sale au fost găsite în 415 (împreună cu cele ale Sfântului Ștefan) de un preot pe nume Lucian. A fost considerat ca sfânt de Bisericile din Occident și este sărbătorit pe 3 august, ca și Gamaliel.

Dincolo de destinul personal al Sfântului Nicodim Purtătorul de Mir, datorită lui se găsește în Evanghelie acest „monument” teologic al convorbirii sale cu Hristos. Mergând cu îndrăzneală să Îl întrebe pe Mesia despre țelul vieții pe pământ, a săvârșit o faptă bună pentru Israel, pentru Biserică și pentru întreaga omenire.

Note:


1. CronologiaSfântului Ioan este foarte greu de înțeles, pentru că și-a scris Evanghelia cu aproape 30 de ani mai târziu decât ceilalți trei și a vorbit mai ales de cele neabordate, sau puțin abordate de ei, de unde uneori o lipsă de legătură între pericope.
2. Termenul grec este archôn tôn Ioudaiôn: bătrânii evreilor, șef al evreilor, ceea ce arată că este membru al Sinedriului, fără a o spune explicit.
3. Neamul lui Ben Gorion. Este menționat de două ori în Talmud  [comentariul la Mihna, tradiția orală], dar și de istoricul evreu Flavius Josephus.
4. Fariseii erau formaliști și rămâneau la litera Scripturii, lucru pe care Hristos li-l va reproșa adesea.
5. Termenul grec gegennêmenos vine de la gennaô, a zămisli: este termenul folosit pentru zămislirea fizică, trupească.
6. Toți evreii evlavioși știau că „a fi înălțat” însemna a fi răstignit.
7. Sfântul Giulgiu de la Torino.
8. Sfânta Maramă de la Oviedo.

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni