Adaugat la: 2 Iulie 2022 Ora: 15:14

„N‑am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie.”

Cele de pe urmă îndrumări de misiune ale lui Hristos către cei Doisprezece

(Mt 10, 26‑41; Lc 12, 2‑9 și 51‑53, 14, 26‑27)

Aceste cuvinte mișcătoare și antinomice au fost rostite de Hristos dinaintea ucenicilor la sfârșitul „discursului Său de misiune”, înainte de a‑i trimite în lume.

Să situăm mai întâi acest eveniment important în cadrul misiunii de evanghelizare a Domnului. El a ales în Israel un pământ privilegiat, Galieea, moștenire a regatului de nord al Israelului, care, față ce cel din sud, Iudeea, era heterodox, fiind colonizat de asirieni și de babilonieni, care au implantat acolo numeroși păgâni; avea deci cu o populație amestecată, care reprezenta „lumea”, adică tot restul omenrii, cei care nu‑L cunoșteau pe Dumnezeu, după cum va spune Hristos: „Am venit să mântuiesc pe cei pierduți.”. Să adăugăm și că galileenii, mai puțin șlefuiți decât iudeii, erau mai puțin pretențioși decât elitele de la Ierusalim.

Hristos a format treptat o „echipă” (cei 12 Apostoli), iar nucleul va fi constitut din ucenicii lui Ioan Botezătorul, toți galileeni; apoi a găsit la Capernaum o casă, pentru a trăi acolo în părtășie cu ei, pentru ca ei să‑L poată vedea trăind. Iar în paralel va începe să propovăduiască și să vindece, pentru că trebuia ca oamenii să vadă puterea dumnezeiască din El (ceea ce fără minuni ar fi fost greu). De fapt, Și‑a format ucenicii în același timp ce începea să evanghelizeze: ei au fost primii Săi ascultători. Acest lucru a durat ceva timp.1 Iar la un moment dat a fost nevoie să le desăvârșească pregătirea și să le dea îndrumări precise de misiune. Probabil că i‑a adunat pe ucenici într‑un „seminar”, însă nu în casa din Capernaum, unde ar fi fost deranjați tot timpul, ci altundeva.

Acest „discurs de misiune” este probabil preluat în întregime la Sf. Matei, unde ocupă tot capitolul 10, dar îl regăsim parțial și la Sf. Luca, iar corespondențe găsim la toţi cei patru evangheliști.

Discursul începe cu lista precisă a celor Doisprezece și cu puterea dumnezeiască pe care Hristos le‑o dă pentru a putea alunga demonii și spre a vindeca bolnavii, adică puterea de a face minuni (Mt 10, 1‑4).

Apoi le dă îndrumări precise de misiune: unde să se ducă, la cine să se ducă, ce să spună ce să facă, de ce au nevoie, cum să se poarte, ce să facă în situații dificile... Totul este limpede și chiar puțin cam „tehnic”. Vedem că e vorba de un plan de acțiune pregătit cu maturitate, pus în aplicare cu rigoare, și nu, după cum cred unii, de o improvizație „romantică”. Dumnezeu face totul pentru a‑l mântui pe om, aşa că îi pune pe oameni să colaboreze la mântuirea lor (Mt 10, 5‑16). Și sfârșește această parte spunându‑le: „Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor: fiți deci înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii.”2.

Și nu îi trimite fără a‑i avertiza împotriva pericolelor acestei misiuni: le vor-bește pe larg și limpede despre suferințele viitoare și despre prigoanele pe care le vor avea de îndurat, nu le ascunde nimic. Îi trimite la luptă ca pe niște soldați (Mt 10, 17‑25). Și sfârșește această parte spunând: „Nu este ucenic mai presus de învățătorul său.”3. Altfel spus, veți fi tratați ca şi Mine.

Însă le dă și arme duhovnicești, căci este vorba despre o luptă duhovnicească (Mt 10, 26‑42). În fond, toate acestea ni se adresează nouă, tuturor, tuturor creștinilor. Despre aceasta ne vom strădui să vorbim în cele ce urmează. După câte știm, această pericopă nu este citită duminica decât în ritul bizantin, la sărbătoarea tuturor sfinților, în prima duminică de după Rusalii4.

Domnul îi învață mai întâi să nu le fie frică și să‑L mărturisească cu curaj, insistând pe atotputernicia lui Dumnezeu, Tatăl Său.

Nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală. Este mângâierea celor drepți, pentru că nelegiuirea lucrează mereu în întuneric. Una dintre marile puteri ale demonilor este de a lucra în ascuns, subteran, ceea ce le îngăduie să mintă și să înșele. Când realitățile ascunse sunt descoperite, nelegiuirea (și cel care o provoacă, Satana) își pierde din putere și din credibilitate.Ceea ce vă spun aici „strigați de pe acoperișuri5. Am îndrăzni să zicem rupeți „omerta”6. Nu fiți nici timizi, nici temători, îndrăzniți să spuneți lucrurile cu voce tare, public, nu vă fie frică să șocați, nu țineți cont de conveniențele sociale, strigați adevărul! Sf. Pavel îi va scrie lui Timotei: „propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără de timp” (II Tim 4, 2). Hristos va face mereu la fel: nu va înceta să îi șocheze pe cei bine‑gânditori, dezvăluindu‑le intențiile ascunse, și va fi urât pentru asta.

Nu vă temeți de cei care ucid trupul”, nu au putere decât asupra trupului, materia firii voastre omenești, dar nu au nicio putere asupra sufletului vostru. Hristos afirmă aici o ierarhie a valorilor creată de Dumnezeu: sufletul, care dă viață trupului, este infinit mai important, iar dușmanii (în primul rând demonii) nu au nicio putere asupra lui, astfel încât relativizează moartea fizică („prima moarte”).

Temeţi‑vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” Adică cel care poate să aducă cea mai mare pedeapsă, cea de a doua moarte, moartea duhovnicească, veșnică, și a trupului și a sufletului. Temeți‑vă de Tatăl Meu ceresc. El le știe pe toate și le cunoaște pe toate, nimic nu se întâmplă fără voia Lui. Nicio vrabie (fără valoare, în comparație cu omul, chip al lui Dumnezeu) nu cade de pe ramură fără îngădu-ința Tatălui vostru.7 Valorați mult mai mult decât o mulțime de vrăbii: aveți un suflet și sunteți chipul lui Dumnezeu. Și adaugă acest cuvânt extraordinar: „La voi însă și perii capului, toți, sunt numărați.”. Dacă ținem cont de faptul că perii capului cresc tot timpul, adică mor și cresc la loc, este absolut imposibil pentru cineva – chiar şi pentru un om de știință – să‑şi cunoască numărul exact al firelor de păr din cap. Tatăl vostru ceresc cunoaște numărul exact al celulelor din trupul vostru și atomii care le compun, cunoaște numărul exact al atomilor care compun universul, căci el l‑a stabilit. Nu sunteți părăsiți într‑un univers inform și lăsat pradă întâmplării. Tatăl vostru, care a voit să fiți și v‑a trasat destinul, știe totul despre voi, nimic nu vi se întâmplă fără îngăduința Lui. Eu, Fiul Său, care v‑am plămădit, vă adeveresc aceasta, deci nu vă fie frică: Tatăl vostru este acolo în ascuns, vă vede și vă iubește.

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi‑voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.”Oricine (adică oricine ai fi, indiferent de gen, de statutul social, de fapte, fiindcă e vorba de toată lumea) va recunoaște dinaintea oamenilor, adică public, că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de proroci, Mântuitorul lumii, îl voi recunoaște și Eu la judecata cea de după moarte. Voi zice Tatălui Meu: îl cunosc pe cutare, ia‑l, Tată, în Împărăția Ta. Cât despre ceilalți, care se vor lepăda de Mine, voi zice Tatălui Meu: pe acesta nu‑l cunosc8.

Apoi adaugă acest cuvânt uimitor, care poate părea de neînțeles: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n‑am venit să aduc pace, ci sabie.”. Nu am venit să aduc pacea exterioară, psihologică, socială, liniștea, compromisul, „traiul împreună”, care nu sunt decât aparențe exterioare, fără conținut duhovnicesc; pentru că pacea nu poate veni decât de la Dumnezeu. Am venit să aduc adevărul, „sabia cu două tăișuri9 care iese din gura Mea, a Cuvântului Tatălui ceresc (după cum propovăduiește Apocalipsa, preluată apoi de Sf. Pavel)9. Această sabie duhovnicească dă viață celor care primesc adevărul și îi face să piară pe cei care‑l resping. Tăișul vine să despartă adevărul de greșeală, oaia de capră… Adevărata pace, duhovnicească, lăuntrică, isihia, vine de la Adevărul dumnezeiesc primit de făpturile lui Dumnezeu, acest Adevăr care sunt Eu10 și pe care‑l propovăduiesc.

Vor exista diviziuni în societate și chiar în familii, pentru că Eu sunt singurul criteriu al adevărului. Și acest adevăr va arăta inima fiecăruia și le va dezvălui pe toate. Toți oamenii vor trebui să se situeze față de Mine.11 Iată de ce adaugă: am venit să‑l despart pe om de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacră… Adevărul este o judecată. Va fi o luptă duhovnicească, chiar şi cu cei mai apropiați (Gură de Aur). Acest lucru vestește prorocia lui Hristos asupra Judecății din urmă, la care va despărți oile de capre.12

Apoi Domnul va preciza în ce constă alegerea care va trebui făcută: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă, pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.. Adică nu trebuie să preferați nimic altceva Mie, Dumnezeului vostru. Tatăl este Cel care v‑a vrut, care v‑a plămădit, Duhul este Cel care v‑a dat viață. Iubiți pe Dumnezeu mai mult decât orice, mai mult decât pe orice creatură. Hristos ne pune dinaintea unei respon-sabilități de temut: trebuie să fim vrednici de El. Vrednic însemnă asemănător, desăvârșit. Ați primit în dar chipul lui Dumnezeu, asemănați‑vă Lui. Fiți vrednici de El.

Ba merge încă și mai departe: „Şi cel ce nu‑şi ia crucea şi nu‑Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.”. Cel care nu este în stare să sufere pentru Mine, să poarte împreună cu Mine suferințele pe care le‑am primit pentru mântuirea lumii nu e vrednic de Mine.

Apoi ajungem la punctul extrem: „Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine‑şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.”. Mi‑am dat sufletul pentru voi, fiți în stare să vi‑l dați pentru Mine. Cel care, pentru a‑și scăpa viața pământească, se va lepăda de Mine, va fi aruncat în iad – adevărata moarte, cea duhovnicească –, dar pe cel care‑și va da viața pentru Mine îl voi învia și îi voi da viața veșnică în Împărăția Tatălui Meu. Să nu uităm că le vorbește celor 12 Apostoli, care sunt chemați pentru a‑I urma în evanghelizarea lumii, le prorocește deci mucenicia. Nu le ascunde nimic.

În sfârșit, cuvintele de pe urmă ale lui Hristos sunt legate de viața de zi cu zi: sunt mai puțin grele, încurajatoare, mulțumitoare, și chiar mai intime, pentru că îi va pune pe slujitori pe același plan cu El, Stăpânul. Chiar când spune lucruri de temut, Domnul veghează să nu‑și descurajeze ucenicii (și nici pe noi…).

Cine vă primește pe voi, pe Mine Mă primește.” Fiindcă Eu sunt cel care vă trimite. Când cineva vă primește, primește cuvântul Meu, adică pe Mine Însuși. „Și cine Mă primește, primește pe Cel care M‑a trimis pe Mine.” Nu numai că Mă primește pe Mine, ci Îl primește pe Tatăl Meu ceresc, care M‑a trimis către voi. Căci Eu sunt chipul desăvârșit al Tatălui și Tatăl este Cel care lucrează în Mine. Ce smerenie dumnezeiască! Și ce onoare pentru om! Apostolul lui Hristos este purtător de Hristos și‑L reprezintă. Este ca un înger, ca un mesager. De fapt, le spune: Duhul Sfânt este cel care lucrează în voi.

Cine primeşte proroc în nume de proroc plată de proroc va lua.” Sunteți proroci, după cum și Eu sunt Proroc, Prorocul. Plata prorocului este în plinirea prorociei, adică a planului lui Dumnezeu. Omul care primește un proroc vede plinirea prorociei.

Și merge și mai departe: „Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic [la Sf. Marcu„vouă, precum că sunteți de la Hristos”], adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa.”. Apa este viața. A‑i da cuiva un pahar cu apă înseamnă a îngădui să nu moară de sete, de epuizare. Gură de Aur comentează: „Un pahar cu apă rece nu costă nimic, și cu toate acestea îl voi răsplăti.”. Aici nu este vorba nici măcar de a primi cuvântul, ci de a‑i veni în ajutor purtătorului cuvântului, de a se purta ca un prieten. Domnul tocmai spusese, la Sf. Marcu: „căci cine nu este împotriva voastră este cu voi”. Este vorba despre cei care nu au conștiința adevărului creștin, dar care se poartă ca niște creștini, fără să știe. Putem vedea aici o legătură cu prorocia pe care o va face Hristos la Ierusalim, de sărbătoarea corturilor: „râuri de apă vie vor curge din pântecele lor”, adică Duhul Sfânt (In 7, 38).

Sfântul Matei încheie: „Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor.”. Ucenicii, formați acum și pregătiți, înarmați, vor putea împreună‑lucra la evanghelizarea Sa înainte de a‑I urma în și prin Duhul Sfânt.

Fiecare creștin are vocația de a fi misionar, de a participa la mântuirea lumii, fiecare după harisma sa, după destinul pe care i l‑a trasat Tatăl ceresc. Să ne străduim să fim soldați buni în această luptă duhovnicească, să fim vrednici de Cel care a biruit moartea, păcatul și pe Satana.

Note:

1. Hristos lucra cu repeziciune, dar nu era „grăbit”; când era nevoie, știa să aibă răbdare.
2. Am tratat această apoftegmă dumnezeiască în Apostolia, nr. 132, martie 2019.
3. Am tratat acest aspect în Apostolia, nr. 147, iunie 2020.
4. Sărbătoarea Tuturor Sfinților din Apus se sărbătorește pe 1noiembrie, adică la sfârșitul timpului de după Rusalii. Cele două puncte de vedere sunt complementare: Răsăritul ne învață că nu putem deveni sfinți decât după pogorârea Sfântului Duh, iar Apusul că nu putem ajunge la sfințenie decât după o îndelungă lucrare aspura noastră, după o asceză îndelungată. Cele două unesc theoria și praxis‑ul.
5. Sf. Ioan Gură de Aur zice: „va trebui să‑l propovăduiți în lumea întreagă, prorocind viitorul lor apostolat”. (Commentaire sur l’Evangile selon St Matthieu / Comentariu la Evanghelia după Matei, omilia 34, p. 230, Ed. Artège).
6Omerta, legea tăcerii în mediile mafiote. Acest termen se aplică perfect demonilor.
7. Gură de Aur observă: „Hristos nu a spus că Dumnezeu vrea ca vrăbiile să cadă din copac, dar că știa și îngăduia aceasta.” (Ibid., p. 231).
8. Așa le spune Hristos celor 5 fecioare nebune din pildă, care strigă „Doamne, deschide‑ne!”: „Amin, zic vouă, nu vă cunosc pe voi.”. A cunoaște înseamnă a te naște împreună cu cineva, a avea același tată. Cf. Apostolia, nr. 55 (octombrie 2012).
9. Această expresie vine din Apocalipsă, când Sf. Ioan are vedenia unui „Fiu al omului” „din gura” căruia „iese o sabie ascuțită cu două tăișuri” (Apoc 1, 16 și 2, 12). Sf. Pavel va spune: „luați și (…) sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. 6, 17). Iar Sf. Ilarie de Poitiers confirmă: „Sabia este cuvântul lui Dumnezeu.” (Sur Matthieu / Despre Matei, I, p. 243, „Sources chrétiennes”, n° 254).
10. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” (In 14, 6).
11. Ești pentru Mine sau împotriva Mea? Mă primești sau Mă respingi? Mă iubești sau Mă urăști? Aceasta este întrebarea pe care Dreptul Judecător i‑o va pune fiecăruia dintre noi la judecata sa.
12. Mt 25, 31‑46. Cf. Apostolia, nr. 48, martie 2012.

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni