Evanghelia Nunții din Cana nu se citește niciodată duminica în ritul bizantin, dar este pericopa evanghelică a tainei căsătoriei în toate riturile orientale. Nu este folosită pentru căsătorie în riturile occidentale, însă este citită în duminica de după Botezul Domnului, într‑un moment cât se poate de potrivit.

Acest eveniment este raportat numai de către Sfântul Ioan, care îl situează imediat după întâlnirea lui Hristos cu Natanail¹ („a treia zi”), adică după Botezul Domnului și întâlnirea Lui cu aceia dintre ucenicii Sfântului Ioan care aveau să devină Apostolii Săi. Acest lucru nu se potrivește cu cronologia celor trei Evanghelii sinoptice. Conform acestora, după Botez Domnul a fost ispitit de Diavol în pustie. După ce a înfrânt pe Satan, ca om, se va întoarce în Nazaretul Galileii, unde nu va fi primit ca Mesia. Atunci va părăsi Nazaretul pentru a se așeza definitiv la Capernaum, care va deveni centrul misiunii Sale. Aici, pe malul Mării Galileii, va chema pe primii Săi ucenici. Este deci foarte greu de înțeles în ce moment precis se situează evenimentul Nunții din Cana, care pare să fie legat de sfârșitul vieții Sale la Nazaret, dar unde se găsea „cu ucenicii Săi”².

Cana este un sat în apropiere de Nazaret³. Nu este de mirare că Maria avea cunoștințe sau chiar rude acolo și că a fost chemată la o nuntă. Se poate înțelege și că fiul său, Iisus, a fost chemat împreună cu ea. Dar lucrul de mirare este că a fost chemat „cu ucenicii Săi” (pe care tocmai îi chemase, de îndată după așezarea Sa la Capernaum) și că S‑a dus împreună cu ei. Într‑adevăr, o nuntă evreiască era un prilej de multă bucurie și de petreceri care durau mai multe zile: oamenii se bucurau, beau din belșug (Evanghelia vorbește de beție), se cânta și se dansa, ca în mai toate societățile tradiționale. Prezența Domnului la această nuntă din Cana este remarcabilă din două puncte de vedere. 

Pe de o parte, Domnul a răspuns întotdeauna la invitații, pentru că avea multă iubire de oameni și nu „se uita la oameni” (adică nu dădea multă importanță aparențelor): astfel a cunoscut toate mediile, afară de cele care L‑au disprețuit sau L‑au respins. Acest lucru i se va reproșa de către evreii „evlavioși”, care nu se amestecau decât cu „cei de neam bun”⁴.

Pe de altă parte, prezența Sa la o nuntă capătă un înțeles teologic de primă importanță: prin însăși prezența Sa, Hristos binecuvântează și sfințește căsătoria⁵. Putem chiar spune că a venit la Cana cu acest scop. Când I se vor cere servicii fără nici o legătură cu mântuirea lumii (de pildă, împărțirea unei moșteniri), Hristos nu va primi, spunând că nu a venit pentru aceasta. Dar a venit la Cana pentru a binecuvânta căsătoria.

Această nuntă din Cana decurge bine, până în momentul când apare un incident de natură logistică: provizia de vin s‑a epuizat. E o adevărată catastrofă casnică! Cum să continue sărbătoarea fără vin? Incidentul ajunge la urechile Mariei. Iar ea șoptește Fiului său: „nu mai au vin”. Această observație simplă înseamnă de fapt: fă ceva pentru ei... Răspunsul lui Hristos este limpede și răspicat, ca să nu zicem șfichiuitor: „Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie?⁶ Încă n‑a venit ceasul Meu”. Această frază este un adevărat monument teologic, o minune de precizie duhovnicească. Hristos spune de fapt: acest incident nu are nici o legătură cu lucrurile pentru care fiecare dintre noi a fost trimis pe pământ. Tu ai fost chemată de Dumnezeu pentru a zămisli pe Mesia și ai făcut aceasta. Misiunea pe care Mi‑a dat‑o Tatăl Meu este de a mântui pe Om și aceasta fac: am chemat pe ucenicii Mei, și cu acești martori voi străbate Galileea și Iudeea pentru a aduce Vestea cea bună a venirii Împărăției lui Dumnezeu. La ceasul voit de Tatăl Meu [adică peste trei ani] voi da jertfă însăși viața Mea. Răspuns desăvârșit, scurt și cuprinzător.

Maria primește răspunsul aspru (nu spune: sunt mama Ta…), dar nu se descurajează: încrederea sa în Mesia merge dincolo de aceasta. Are intuiția că bunătatea lui Dumnezeu – și a Fiului Său – este fără de margini. Chiar și pentru un lucru atât de mic și lipsit de importanță, nu‑i va părăsi pe oameni, frații Săi⁷. De aceea spune slujitorilor: „faceți tot ce vă va spune”. Domnul nu adaugă nimic, ci plinește toate.

Cele 6 vase de piatră sunt „urcioare” uriașe, care puteau conține aproximativ 100 de litri fiecare. Erau destinate ritualurilor de curățire ale iudeilor, înainte și după mese. Numărul lor are un înțeles simbolic: 6 reprezintă facerea și căderea Omului, care nu a primit să treacă la cea de‑a 7‑a zi, adică să se unească cu Dumnezeu. Iar urcioarele sunt pline cu apă, simbol al botezului pocăinței. Înainte de a putea regăsi starea paradiziacă (vinul), este mai întâi nevoie de pocăință.

Hristos plinește această minune fără a spune un cuvânt, lăuntric, poate pentru că aici nu era vorba de vindecarea unui bolnav sau de învierea unui mort. Era o minune gratuită, care avea drept singur țel bucuria. A poruncit îngerilor care veghează asupra legilor firii să schimbe moleculele de apă în molecule de vin și să le ia din soiuri bune, ca vinul să fie bun. Îngerii au ascultat pe dată de ziditorul lor. Doar slujitorii au fost martori la minune: au luat apă, iar când au adus‑o nunului, mai‑marelui nunții, au constatat că această apă era colorată: era vin.

Nunul se minunează și‑l felicită pe mire: de obicei vinul cel bun este dat nuntașilor la început, apoi, când oamenii sunt veseli sau chiar beți (după două sau trei zile), se dă vin „de mâna a doua”, pentru că nu mai pot gusta calitatea vinului. Dar tu nu ai făcut ca de obicei: „ai ținut vinul cel mai bun până acum”. Mirele nu înțelege cu siguranță nimic, căci de fapt acest cuvânt Îl privește pe Hristos, care nu mai este acolo. Aici, mirele Îl simbolizează pe Hristos, Mirele ceresc. Slujitorii desigur că nu au îndrăznit să spună nimic. Maria și Iisus nu mai sunt acolo: Hristos a săvârșit o preaslăvită minune, gratuit, apoi S‑a dat la o parte. Dumnezeu dăruiește, dar nu Se impune: ne lasă întotdeauna liberi.

Cu siguranță această minune este încărcată de înțelesuri: este „cea dintâi”, pe deplin gratuită, și în întregime legată de bucurie și de iubire. Putem discerne în ea planul lui Dumnezeu, care S‑a întrupat dintru început din iubire pentru Om și nu numai din cauza căderii. Acest vin bun care a fost „ținut până acum” este vinul Raiului, pus la păstrare pentru „nunta Mielului cu Biserica”⁸, adică pentru Împărăția lui Dumnezeu, care este paradisul desăvârșit. Este pe de‑a‑ntregul gratuită, după cum și iubirea este pe de‑a‑ntregul gratuită, și mai ales iubirea conjugală, care este un dar gratuit al Duhului Sfânt, dăruit unui bărbat și unei femei pentru ca ei să fie una, după cum Dumnezeu este una, și ca astfel să zămislească, după cum Dumnezeu zămislește. Iar această minune vestește o minune încă și mai mare: cea a preschimbării vinului în sângele lui Hristos, adică îndumnezeirea Omului și schimbarea la față, transfigurarea cosmosului. Se poate face o paralelă cu căsătoria creștină: căsătoria omenească este frumoasă, bună și amețitoare ca vinul, dar nu este țelul vieții: este o înainte‑vedere a acestuia, simbol al unirii veșnice între Hristos și Biserică, între Dumnezeu și Om.

Această minune nu a trecut pe deplin neobservată. Soții sunt fericiți, mai‑marele este încântat, toată lumea se bucură. Maria, Iisus și ucenicii Săi se topesc în mulțimea fericită și veselă. Dar ucenicii au văzut. Cei care au trecut de la Ioan Botezătorul la Hristos văd pentru prima dată pe Stăpânul lor, pe rabbi Ieshouah din Nazaret, săvârșind o minune, discretă, dar uimitoare, o minune „împărătească”: ei se minunează și „cred în El”. Credeau deja în El, după spusele lui Ioan Botezătorul și ale lui Iisus Însuși, dar acum minunea vinului din Cana întărește cuvintele lui Hristos: credința în El prinde rădăcini în ființa lor, în adâncul inimii lor – devine de nezdruncinat.

Minunea schimbării apei în vin de către Hristos la Nunta din Cana este un întreg simbol: simbolul miracolului iubirii lui Dumnezeu pentru om, al iubirii firești reciproce dintre bărbat și femeie, în Dumnezeu, și al iubirii Omului pentru Dumnezeu.

Părintele Noël TANAZACQ, Paris

Note: