Despre viața și activitatea Sf. Lucian ne oferă informații în primul rând o biografie (Vita) scrisă între secolele al VIII‑lea și al IX‑lea. Această Vita, având forma literară a unei predici, a fost scrisă de către un cleric din orașul Chur, responsabil de pelerinii care veneau să se închine la moaștele Sf. Lucian. Autorul se poate să fi fost chiar unul dintre episcopii de Chur (Remedius sau Victor), dar, în lipsa unor informații sigure, s‑a renunțat la speculații legate de identitatea lui (Iso Müller, Frühes Mittelalter in Graubünden und der Schweiz. Ausgewälte Aufsätze, Chur, 2001, p. 90).  

Biografia Sf. Lucian îmbină multe texte biblice cu expuneri hagiografice și citate care au rolul de a acoperi lipsa informațiilor istorice precise despre viața sfântului. În ceea ce privește structura relatării, autorul Vitei s‑a inspirat, în special, din viețile Sf. Agnes și Martin. Preocuparea autorului era aceea de a transmite învățătura ortodoxă, nefiind foarte mult interesat de cronologie și topografie. 

Mai multe anacronisme prezente în text lasă să se înțeleagă faptul că autorul descrie viața sfântului din perspectiva timpului său. În ciuda acestor adaptări, biografia ne oferă și date istorice reale despre Sf. Lucian. Biografia îl prezintă pe Lucian ca mărturisitor (confessor) și misionar, așa cum apare și mai târziu, atât în notițele scrise de către episcopul Victor al III‑lea de Chur pentru împăratul Ludovic cel Pios (în anul 823), cât și în celelalte texte redactate despre viața sfântului până în anul 1646. După acest an, „evlavia barocă” l‑a declarat pe Lucian episcop – chiar primul episcop de Chur – și martir, așa cum este și astăzi amintit în textele liturgice ale Bisericii catolice (Michael Durst, Geschichte der Kirche im Bistum Chur. Von den Anfangen bis zum Vertrag von Verdun (843), Chur, 2001, p. 24). 

Această biografie vorbește despre Timotei, ucenicul Sf. Apostol Pavel, care ar fi predicat Evanghelia păgânilor din Galia. După activitatea desfășurată în zona orașului Bordeaux (Bordoelem civitatem), acesta ar fi plecat spre Anglia (Brittania), unde ar fi predicat regelui Lucian. Acesta, în urma unei revelații, ar fi renunțat la demnitatea sa regală și ar fi plecat în Galia, pentru a se dedica și el misiunii. După o perioadă în care ar fi predicat în orașul Augsburg, unde l‑a convertit pe nobilul Campester, care apoi a convertit întregul oraș la creștinism, Lucian s‑ar fi îndreptat spre Rätia (prin care biografia înțelege Churrätien), pentru că acolo exista încă un cult al zeităților păgâne.

Pregătirea pentru misiune prin post și priveghere

Biografia vorbește de faptul că Lucian a predicat în orașul Chur, după care în zona Marswald (silva Martis), astăzi identificată cu localitatea St. Luzisteig lângă Maienfeld, unde populația păgână adora viței și tauri ca zeități. Vita vorbește și de postul pregătitor de două sau trei zile și de privegherile Sfântului Lucian înainte de a predica Evanghelia (...biduanis ac triduanis ieiuniis maceratur, die noctuque sacris insistens vigiliis ...) (Iso Müller, Luciusvita. Editio critica, în: Idem, Frühes Mittelalter in Graubünden und der Schweiz. Ausgewälte Aufsätze, Chur, 2001, p. 46‑62, aici 53).

Predica sfântului se lovește de refuzul păgânilor care‑l prind și‑l aruncă într‑o fântână. Vita relatează apoi, într‑o notă legendară, că după o rugăciune a sfântului vițeii au început să‑i sărute picioarele, iar localnicii s‑au convertit la creștinism. Sf. Lucian a fost ajutat de câțiva creștini, probabil din orașul Chur, să scape din fântână și condus spre acest oraș. Biografia, care‑l prezintă pe Lucian ca pe un „apostol” al teritoriului din Churrätia, se încheie cu laude aduse minunilor nenumărate săvârșite de către sfânt, care, datorită numărului mare, nu pot fi amintite. 

Biografia sfântului, scrisă sub forma unui „roman apostolic de călătorie”,  îmbină – așa cum observa pr. prof. dr. Michael Durst – informațiile istorice veridice cu motive și extrase hagiografice (Durst, op. cit., 24). Faptul că biografia pune convertirea Sfântului Lucian pe seama lui Timotei, ucenicul Apostolului Pavel, reprezintă tendința de a asigura „apostolicitatea” propovăduirii lui Lucian și, prin urmare, începutul „apostolic” al bisericii din Chur. Bineînțeles că legătura istorică făcută în biografie nu poate fi susținută, deoarece Timotei, ucenicul Sf. Ap. Pavel, a trăit la sfârșitul secolului I și a fost episcop în Efes (Asia Mică), în timp ce existența creștinilor în orașul Chur și‑n împrejurimi nu poate fi dovedită înainte de secolele V‑VI. 

Cercetătorii au clarificat și eroarea geografică legată de Britania. Practic, este vorba despre provincia Prättigau din estul Elveției, rezidența familiei nobiliare a „Pritannilor”, care este amintită ca „patrie” de origine a sfântului. 

Demnitatea regală a Sf. Lucian se datorează legăturii făcute cu viața unui rege pe nume Lucian, care este pomenit în cartea Liber Pontificalis (Lucian Abgar al IX‑lea din Edesa), a cărui reședință se afla la Britinio Edessenorum. În ceea ce privește informația că Lucian a propovăduit și în zona orașului Augsburg, aceasta poate fi pusă pe seama legăturilor foarte bune dintre cele două orașe în Evul Mediu timpuriu. 

Chiar dacă biografia este una romanțată, ea se bazează pe informațiile istorice care atestă activitatea misionară a Sf. Lucian în teritoriul Churrätien. Credibilă este în primul rând activitatea misionară în jurul orașului Chur și, mai ales, în localitatea Luzisteig. Acolo exista încă din Evul Mediu timpuriu o biserică închinată Sf. Lucian. Informațiile legate de adorarea vițeilor sunt veridice și par să fie în concordanță cu practicile religiilor naturiste din zonă. 

Prin prezentarea „mărturisitorului” Lucian ni se pune în față un propovăduitor din zona Churrätien, care a făcut misiune în secolele V și VI, când orașul a devenit creștin, în timp ce teritoriile învecinate erau, în mare parte, încă păgâne.

Cinstirea și patronajul Sf. Lucian

În secolul al VIII‑lea, moaștele Sf. Lucian au fost mutate din biserica Sf. Åžtefan în biserica carolingiană nou construită în cinstea sfântului, tot în orașul Chur. Biserica carolingiană, cu o criptă semirotundă, a devenit în scurt timp un important loc de pelerinaj în zonă. Începând cu anul 1252, moaștele Sf. Lucian au fost adăpostite într‑o raclă confecționată în stil romanic târziu, în biserica din Chur, amintită mai sus. În perioada Reformei, racla a fost adăpostită în tezaurul Catedralei din oraș. În ciuda multor legende, Sf. Lucian a fost, fără îndoială, cea mai importantă personalitate bisericească din provincia Raetia prima în Evul Mediu timpuriu (Vera Schauber și Hanns Schindler, Heilige und Namenspatrone im Jahreslauf, Augsburg, 1998, p. 621). 

Începând din secolul al X‑lea, Sf. Lucian, reprezentat în iconografie ca rege, este patronul Episcopiei Catolice de Chur, pomenit la data de 3 decembrie, iar mai apoi, pe data de 2 decembrie. 

Din anul 1295, Sf. Emerita (pomenită anual la data de 4 decembrie) este prezentată ca fiind sora episcopului Lucian, deși se pare că a trăit undeva între secolele X și XI. Conform legendei, aceasta a fost omorâtă prin ardere în localitatea Trimmis, după ce, în prealabil, a fost batjocorită. Această legendă spune că rămășițele trupești ale Sf. Emerita au fost așezate de către Sf. Lucian într‑o biserică construită de el și închinată Sf. Andrei. 

Astăzi Sf. Lucian este patronul orașului și al Episcopiei Catolice de Chur, dar și al Seminarului catolic din acest oraș. Biserici închinate Sf. Lucian se găsesc astăzi în Elveția (orașul Chur, localitatea Luzisteig, pe vârful Piz Mundaun), Germania (Hechingen, Essen usw.), Italia (localitatea Tiss din Tirolul de Sud) și Austria (Göfis, în landul Vorarlberg). Sf. Lucian este și patronul micuțului stat din vecinătatea estului Elveției, Liechtenstein, și al Arhiepiscopiei Catolice din acest stat, înființată în anul 1997.

Pr. drd. Alexandru Nan