În tradiția liturgică orientală, Închinarea Magilor face parte din sărbătoarea Nașterii Domnului¹ (pericopa este aceeași cu cea de la liturghia din noaptea de Crăciun), pentru că Răsăritul are o privire sintetică și atemporală asupra Tainelor (în analogie cu icoanele). Pe când în Apus este o sărbătoare cu totul diferită de Crăciun, numită Epifania¹ și sărbătorită pe 6 ianuarie, deoarece Apusul are o privire analitică și istorică asupra Tainelor.

Singurii evangheliști care vorbesc despre copilăria lui Iisus sunt Sf. Matei, care relatează „istoria pe scurt” a Nașterii și a Închinării Magilor, și Sf. Luca, la care găsim „istoria pe larg” a Nașterii, de fapt singura istorisire detaliată a nașterii lui Hristos.

Sf. Matei vorbește despre contextul în care s‑a petrecut evenimentul, inclusiv așa‑zisa „îndoială a lui Iosif”, fără a da detalii, dar are marele merit de a lega nașterea lui Hristos de profeția lui Isaia despre Emanuel. Apoi, fără nici o tranziție, trece direct la povestea Magilor, care de fapt se situează cu mult după Naștere.

Demn de atenție este faptul că își începe povestirea cu afirmația că „s‑a născut Iisus în Betleemul Iudeii”, căci acesta este unul dintre marile criterii de recunoaștere a lui Mesia, cunoscut doar de evrei, de la Proroci. Apoi situează istoric evenimentul: „în zilele lui Irod regele”. Åži, în sfârșit, pomenește vestea cea minunată: „iată, magii de la Răsărit au venit la Ierusalim”. Cine sunt ei și ce caută acolo? După Herodot², magoi ar fi fost mai întâi numele unui trib med, apoi cel al castei preoților la perși. Magii nu erau numai preoți, ci și doctori, cărturari și mai ales astrologi. După câte se pare, ei vin din Persia și sunt păgâni (mazdeeni³): ei sunt în același timp niște „învățați” și niște inițiați, ezoteriști care practicau artele divinatorii, și mai cu seamă astrologia⁴. Venirea lor la Ierusalim, după o lungă călătorie, nu este un lucru obișnuit. Ei vin pentru un motiv anume, unul surprinzător, aproape incredibil: „Unde este regele iudeilor, Cel ce S‑a născut?”. Ei nu vin să verifice această informație, asupra căreia nu au nici o îndoială („căci am văzut la Răsărit steaua Lui…”), ci îi întreabă pur și simplu pe evreii din Ierusalim „unde?”. Ce tulburare în oraș! „Întregul Ierusalim, împreună cu împăratul Irod, s‑a tulburat”.

Dar mai întâi, cum pot ei să cunoască lucrul acesta și ce este această stea misterioasă? Astrologia, care pornește de la observarea stelelor, se bazează pe două principii strâns legate: analogia între Pământ și Cer (toate cele pământești sunt o oglindire a lumii cerești) și între cele văzute și cele nevăzute (cele văzute, materiale, sunt chipuri ale lumii nevăzute, nemateriale) care se exprimă în limbaj simbolic⁵.

Observând locul aștrilor pe cer și cursul lor, ei se silesc să înțeleagă cele ce se petrec pe pământ și să prevestească viitorul. Åži au văzut apărând pe cer, „în Răsărit”, un astru nou, probabil neobișnuit, iar cunoștințele lor în materie de simbolism le îngăduiau să afirme că este vorba despre nașterea unui împărat, și anume a împăratului evreilor. Pe plan spiritual, totul coincide cu Hristos. El este „lumina lumii” (Ioan 8, 12), care „luminează în întuneric” (Ioan 1, 5, întunericul păcatului și al căderii) și vine într‑adevăr din Răsărit, adică de sus, de la Dumnezeu Tatăl, căci „lumina vine de la Răsărit”.

Iar magii își sfârșesc drumul lor prin ceva la fel de minunat: nu au venit din curiozitate, nici pentru a‑și verifica știința; au venit pentru „a se închina Lui”, adică pentru a‑L recunoaște ca rege și a‑i jura credință. Este vorba despre un gest duhovnicesc.

De ce acest eveniment „exotic” trezește asemenea emoție? Pentru că exista un rege la Ierusalim, Irod. „Regele Irod” este descendent dintr‑o mică dinastie din Idumeea (țara lui Edom, în sudul Iudeii, care i‑a revenit lui Esau, fratele și dușmanul lui Iacov‑Israel), care nu erau evrei, ci se convertiseră siliți de Ioan Hyrcan în secolul al II‑lea înainte de Hristos, o dinastie grecizată, colaborând cu ocupația romană care le‑a încredințat o oarecare putere din rațiuni politice⁶. Irod însuși, numit regele Iudeii de către August, este un monstru – un politician abil, dar „rece, crud, imoral și ucigaș”, după istoricul evreu Flavius Iosif⁷.

Cum nu cunoaște Scripturile, este incapabil să răspundă de la sine. Atunci cercetează pe preoți și pe cărturari, de fapt Sinedriul pe care l‑a persecutat violent, și le pune întrebarea cheie: „Unde este să se nască Hristos [Mesia]”? Este interesant de remarcat că, pentru evrei, nu există nici o ambiguitate: „regele evreilor” este Mesia, Hristos. Preoții și cărturarii răspund pe dată: „în Betleemul Iudeii”, căci cunosc bine Scripturile, în cazul de față prorocia lui Miheia⁸, pe care o citează (Mt 2, 6).

Iată un lucru care ne arată lămurit destinul duhovnicesc al omenirii. Trei tipuri de persoane umane vor fi prezente și se vor închina lui Iisus la nașterea Sa: Maria și Iosif, „cei rămași” din Israel, drepții; păstorii, adică cei care nu dorm, ci veghează în noapte; și magii, cei care, fără să fi avut revelația, se aștern la drum, caută cu răbdare și merg până la capăt în căutarea adevărului. Primele două grupuri reprezintă poporul evreu, iar cel de‑al treilea este reprezentat de neamuri, de păgâni. Dar căutarea păgânilor nu‑și putea atinge țelul fără evrei, „căci mântuirea vine de la evrei” (Ioan 4, 22). Doar preoții lui Israel le puteau arăta păgânilor adevărul: Betleem. Păgânii vor merge la Betleem să vadă și să se închine pruncului dumnezeiesc, dar preoții nu vor merge: nu îi interesează. Ei au doar o cunoaștere formală, intelectuală, dar adevărul nu pătrunde în inima lor, nu le schimbă viața. Astfel ni se vestește Biserica, Biserica Neamurilor.

Irod, care este viclean ca o vulpe⁹, a avut grijă să cerceteze Sinedriul, apoi să vorbească cu magii „în taină”, pentru a controla lucrurile, pentru că i‑a venit o idee. El „îi iscodește ca să afle de când strălucea steaua” pentru a ghici vârsta copilului, apoi îi trimite la Betleem, mințindu‑i („cercetați cu de‑amănuntul despre prunc… ca, venind și eu, să mă închin Lui…”). Pentru ce această stratagemă? Pentru că era atât de urât de toți, încât se putea teme ca pruncul să nu fie ascuns. De fapt, e limpede că plănuise să‑l ucidă pe micul rege, care era pentru el un potențial pericol.

Åži de îndată ce Magii și‑au urmat drumul către Betleem, steaua a apărut din nou. Acest lucru este de mirare, căci Betleemul este aproape de Ierusalim (la 8 km spre sud), și i se pot vedea două înțelesuri duhovnicești. Primul este că steaua nu a strălucit decât pentru Magi, pentru că ei erau căutători. Cei care căutau în întunericul neștiinței și al politeismului au văzut steaua, căci „Domnul nu‑i părăsește pe cei care caută” (Ps. 9, 11). Ea a încetat să strălucească deasupra Ierusalimului, pentru că acesta era corupt, adulterin, ingrat, după cum se exprimă profetul Isaia. Evreii nu puteau să vadă această stea pentru că nu se uitau către Cer. Dar mai este și un alt înțeles: Magii au văzut steaua, chipul, dar au nevoie și de revelație; trebuia ca poporul lui Israel, cel care a zămislit pe Mesia în pofida păcatelor sale, să dezvăluie Neamurilor numele de Betleem.

Iar steaua se oprește chiar deasupra „casei”. Într‑adevăr, nu mai este vorba despre staulul despre care ne pomenește tradiția, în care se găsea ieslea, căci se pare că suntem departe de acest eveniment. Într‑adevăr, când Irod îi va ucide pe sfinții prunci nevinovați, va ucide pe toți copiii de mai puțin de doi ani. Putem deci să ne gândim că Magii au văzut steaua cu doi ani mai devreme, și că au făcut cale lungă¹⁰. Magii sunt cuprinși de „bucurie mare” la vederea stelei, pentru că sunt siguri că se află pe drumul cel bun: se încred mai mult în cer decât în oameni. Ei „au intrat… au văzut copilul [și nu „un prunc înfășat și culcat într‑o iesle”, așa cum le spuseseră îngerii păstorilor din Betleem] împreună cu Maria, mama Lui, și s‑au închinat Lui”. Nu au nici o îndoială: se închină Lui ca Împărat și Dumnezeu. Apoi „își deschid vistieriile lor”, ceea ce înseamnă și că îi deschid inimile lor, și îi aduc daruri vrednice de un împărat: aur pentru că este Împărat, tămâie pentru că este Preot și smirnă pentru că Își va da viața pentru a mântui pe toți oamenii¹¹.

Ce contrast! Acești păgâni care nu cunosc Legea și Prorocii se aștern la drum duhovnicesc, în noaptea neștiinței, și cred într‑un semn ceresc care li se dăduse: se închină regelui iudeilor și Îi dăruiesc ce aveau mai prețios. În acest timp Israel doarme, iar falsul rege al evreilor se pregătește să‑L ucidă pe Pruncul Dumnezeu. Neputând să lupte împotriva înțelegerii dumnezeiești, se răzbună ucigând pe toți pruncii nevinovați din Betleem. Un înger al Domnului se arată Magilor și le spune „să se întoarcă acasă pe alt drum”, iar ei ascultă. Aceasta înseamnă că își schimbă viața. Magii sunt semnele cele dintâi ale Bisericii. 

Părintele Noël TANAZACQ (Paris)

Note: