Iisus tocmai ce S-a pogorât din Munte, unde a rostit marea și prima sa predică (Fericirile…) și, de îndată, își arată puterea Sa dumnezeiască, săvârșind trei vindecări uimitoare: vindecă un lepros, apoi sluga unui sutaș și, în sfârșit, pe soacra lui Petru. Este interesant de remarcat că începe prin a vorbi, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu și pentru că a venit pe pământ să vestească Vestea cea Bună a Împărăției. Apoi, săvârșește fapte vindecătoare care confirmă adevărul cuvintelor Sale și îi arată bunătatea, adică mărturisesc despre ceea ce spune. Astfel, Domnul îi lasă liberi pe oameni – liberi să creadă în El sau nu. Dacă ar fi făcut altfel, noi n-am fi avut aceeași libertate. El exprimă Adevărul, apoi își arată compătimirea și iubirea pentru oameni. Adevărul și iubirea sunt de nedespărțit (theoria și praxis).

Dintre cele trei vindecări, cea a slugii sutașului este cea mai uimitoare. Este una dintre cele mai frumoase pagini din Evanghelie. Iisus intră în „orașul Său”, Capernaum, unde locuiește împreună cu ucenicii Săi, în „Galileea Neamurilor”, un loc al amestecurilor etnice, culturale și religioase. Un sutaș Îi iese în cale și-L roagă să vină să-i vindece sluga bolnavă de moarte. Totul este extraordinar în această împrejurare. Sutașul este un soldat de meserie, un ofițer roman, deci păgân, și îndrăznește să meargă spre rabbi Ieshouah pentru a-I cere ceva incredibil: vindecarea unui muribund! Åžtim deja de la sfântul Apostol Luca – că acesta era prieten al evreilor și că le construise o sinagogă în Capernaum. Dar totuși, ce îndrăzneală și ce credință! Acest om prefigurează „Neamurile”, Biserica.

Atitudinea Domnului este surprinzătoare. El se arată imediat de acord, fără să pună întrebări, dar amână un pic aducerea la îndeplinire („mergând, îl voi vindeca”). Åži chiar acest decalaj cronologic îi va permite sutașului să-și exprime credința. Putem să tragem deja o învățătură importantă: Hristos nu este părtinitor, nu se uită la aparențe. Åži totuși, după cum El Însuși spune, El n-a fost trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel. Dar este înduioșat de bunătatea acestui om, acest ofițer roman, față de sluga sa, pe care o consideră ca pe un fiu.

Abia acum începe partea cea mai frumoasă. În fața acestui răspuns pozitiv al lui Hristos, sutașul prinde îndrăzneală și spune cuvinte de o înălțime uimitoare. Mai întâi: „nu sunt vrednic să intrii sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și se va vindeca sluga mea”. Rămâi mut de admirație dinaintea unei asemenea smerenii și a unei asemenea credințe. Care om în Israel a fost vreodată în stare să rostească un asemenea cuvânt? Este una dintre comorile Bisericii, care de altfel a introdus cuvântul sub o formă adaptată în slujbele sale (rugăciunile dinaintea împărtășaniei în ritul roman: Doamne, nu sunt vrednic să Te primesc, dar spune numai un cuvânt și se va tămădui sufletul meu).

Însă ce spune pe urmă, ca o dezvoltare explicativă, este și mai uimitor: „Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: du-te, și se duce, și celuilalt: vino, și vine, și slugii mele: fă aceasta, și face”. Ce vrea să spună e aceasta: eu în slujba mea, chiar dacă sunt ofițer subaltern[1], poruncesc și sunt ascultat. Cu cât mai mult Tu, care ești Stăpânul făpturii, poți să poruncești oștilor îngerești și ele Te vor asculta. Stăpâne, nu Te osteni până la casa unui om nevrednic ca mine, – care nu sunt un fiu al casei lui Israel – ci poruncește îngerilor și sluga mea se va vindeca. Ce credință, dar și ce teologie! Câți înțelepți din Israel au avut acest nivel teologic și această înălțime a duhului?

Hristos este admirativ. Este o frază surprinzătoare, bogată din punct de vedere teologic. Înțelesul ei este că Dumnezeu nu este ca un păpușar care trage de sfori și face din făpturile Sale tot ce vrea. Dumnezeu nu face și întrebările și răspunsurile. Libertatea omului nu e o vorbă deșartă: este oglindirea libertății dumnezeiești. Dumnezeu îl admiră pe om! Își admiră făptura. E răsturnarea valorilor. Hristos admiră faptul că acest ofițer roman, acest ofițer păgân, prin efortul său interior, a devenit mai înțelept decât fiii lui Israel. De altfel, El spune un cuvânt înfricoșător către Israel și vestește Biserica Neamurilor: „Amin zic vouă, nici în Israil n-am aflat atâta credință. Însă zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor ședea odihnindu-se cu Avraam, și cu Isaac și cu Iacov întru împărăția cerurilor. Iar fiii împărăției se vor scoate la întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângere și scrâșnirea dinților”[2] (Mt. 8, 10-12).

Åži de îndată fu tămăduită sluga. Dar într-un fel pe măsura credinței sutașului: „fie ție după credința ta”. Sutașul a dobândit harul!

Pr. Noël TANAZACQ

NOTE: