Prăznuind Schimbarea la Față a Domnului, suntem datori să ne însușim însemnătatea ei și să dăm chip în noi înțelesului ei. Nu pentru Sine Însuși a arătat Domnul, prin Schimbarea la Față, slava Dumnezeirii Sale în omenitate, ca Cel slăvit dinainte de veci. El a vrut să arate la ce slavă înalță El în Sine firea omenească, iar prin aceasta pe orice om: slava Schimbării Lui la Față este slava noastră în Domnul Iisus Hristos. El parcă ne‑ar spune: „Iată cum o să fiți!”.

Adevărat e cuvântul Domnului! Fără îndoială, așa sunt meniți să fie toți cei ce cred în numele Lui – însă așa ne vom arăta de‑abia după cea de‑a Doua Venire a lui Hristos, după învierea tuturor și după reorânduirea a toate; ne vom arăta când vom fi vrednici de aceasta. Acum se pune întrebarea: cum să ne facem vrednici de asta?! Trebuie să ne schimbăm la față lăuntric în această viață, ca în cea viitoare să primim slava în care a arătat Domnul omenitatea Sa când S‑a schimbat la față. Iată spre ce trebuie, prin urmare, să se îndrepte toată grija noastră: să ne zidim după omul lăuntric (Rm. 7, 22), schimbându‑ne la față în el din slavă în slavă de la Domnul Duhului (II Cor. 3, 18).

După cum știți, este în noi un om lăuntric, omul cel tainic al inimii. Ați ascultat cum zice Apostolul Pavel: „Mă rog să vă întăriți în omul lăuntric prin Duhul lui Dumnezeu” (v. Efes. 3, 16). Tocmai pe acest om lăuntric îl vom înălța din slavă în slavă.

Fiți sfinți, zice Domnul, precum Eu sunt sfânt (I Petr. 1, 16). Åži aici nu este nimic de prisos și exagerat, pentru că noi suntem după chipul Celui ce ne‑a zidit. Chipul acesta a fost stricat prin cădere. El trebuie refăcut. Cum? La fel cum refac pictorii tablourile stricate. Ei ghicesc formele părților, găsesc culorile potrivite, așa cum erau în original, și refac ast­fel, parte după parte, întreg tabloul, după cum era acesta la început. Trebuie să refacem dispozițiile cele bune, potrivnice patimilor. Astfel, să stingem mânia și să primim în noi blândețea, să înăbușim egoismul și să refacem dragostea, să alungăm invidia și să ne întărim în împărtășirea de bucuria aproapelui, să încetăm a mai osândi și să lăudăm, să nu ne mai însușim cele necuvenite, ci să dăm, și așa mai departe. Astfel, dezrădăcinând patimă după patimă și înrădă­cinând virtute după virtute, ne vom întoarce la curăția dintâi; dezbrăcându‑ne de omul cel vechi, ne vom îmbrăca în cel nou, care este zidit după chipul lui Dumnezeu, întru dreptate și întru cuvioșia adevărului (v. Efes. 4, 22, 24), ne vom îmbrăca în Hristos, umblând întru înnoirea vieții (v. Rm. 6, 4).

Lumina adevărului și curăția sfințeniei și a despătimirii sunt cele două laturi ale schimbării noastre la față lăuntrice. Nu o putem împlini singuri nici pe una, nici pe cealaltă. De aceea ni s‑a făgăduit și ni se dă harul Dumnezeieștilor și Sfintelor Taine. Scânteia lui este pusă prin Sfântul Botez. Focul lui este hrănit toată viața prin Sfânta Pocăință și Împărtășanie, iar de întețit este întețit prin împărtășirea de toate rânduielile rugătoare și sfințitoare ale Bisericii, fiind de trebuință credința și faptele cele bune. Atunci când scânteia, căzând într‑o materie care se aprinde cu ușurință, este întețită de vânt, ea se preface grabnic în flacără. Åži în noi, atunci când scânteia harului, pe care am primit‑o la Botez și este nutrită prin pocăință și Împărtășanie, este întețită prin ostenelile în cucernicie și în bine, ea luminează nu  numai înlăuntrul nostru, ci și în afară.

„Foc”, zice „Domnul, am venit să aprind pe pământ, și cât aș dori să se aprindă mai curând!”

Acest foc este focul harului Atotsfântului Duh, Care S‑a pogorât în chipul limbilor de foc și aprinde foc duhovnicesc în inimile celor ce Îl primesc. Voi știți că așa este. Åži să aveți râvnă pentru păstra­rea și întețirea acestui foc. Când în om este acest foc, nici o osteneală nu este grea și totul se face lesne. El aduce pace, curăție și putere, și este același lucru ca aripile la păsări. Cu aripile sale, pasărea se înalță în văzduh, iar în noi focul haric ne smulge de la cele pământești la cele de Sus, și nu numai cu gândul, ci și cu lucrul ne înalță la desăvârșirea dumnezeiască. Focul, topind minereul impur, extrage din el metalul nobil în stare pură: așa și focul Duhului curăță firea noastră cea necurată. Mai mult: el se unește cu noi. Metalul nobil, in­trodus în cupru, îi adaugă acestuia din urmă sunetul său, foarte curat și foarte plăcut: așa și harul, unindu‑se cu duhul nostru, îi împărtășește curăția sa cea dumnezeiască, atât conștientizată lăuntric, cât si vădită în afară.

Iată mijlocul de a ne schimba la față! Să ne însușim dogmele credinței și să hrănim cu ele mintea noastră; să dezrădăcinăm patimile și să înrădăcinăm dispozițiile cele bune, iar în primul rând să întețim în noi harul prin mijloacele harice care sunt cuprinse în Biserică. Așa va vedea și așa se va schimba la față omul nostru lăuntric, tainic.

Domnul să vă ajute să fiți în așa fel, încât schimbându‑vă la față aici să vă învredniciți a intra în slava Lui în veacul ce va să fie. Amin!

Sf. Teofan Zăvorâtul