Acestea le zic nu în sensul ca noi să înviem morţii, sau să vindecăm pe cei leproşi, ci ca să avem cu noi acel semn, cu mult mai mare decât toate celelalte, adică dragostea. Căci unde se găseşte acest mare bun, de îndată acolo stă de faţă Fiul împreună cu Tatăl, iar harul Sfântului Duh ne adumbreşte. „Unde vor fi doi sau trei adunaţi întru numele Meu, zice, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20), ceea ce este dovada marii Lui dispoziţii, şi totodată dovada celor ce iubesc mult, şi care voiesc a avea împrejurul lor pe cei iubiţi. „Însă cine este – zici – atât de mişel încât să nu voiască a avea pe Hristos în mijloc?” Noi, care ne răsculăm unii asupra altora. Şi poate că va râde cineva şi va zice: „Ce spui?! Ne vezi pe noi toţi stând între aceleaşi ziduri, sub acelaşi acoperământ al Bisericii, stând în linişte în acelaşi staul, pe niciunul nu-l vezi luptându-se, suntem sub acelaşi păstor, în comun rugându-ne şi ascultând cele vorbite, în comun înălţând rugăciunile noastre lui Dumnezeu, şi tu ne aduci aminte de lupte şi răscoale?!”

Da, vă aduc aminte de lupte, şi nu mă irit deloc şi nici nu mă sperii. Văd eu ceea ce văd, şi ştiu bine că ne găsim sub acelaşi acoperământ, şi sub acelaşi păstor, însă tocmai pentru aceasta mă plâng, că atâtea împrejurări concurând în a ne aduna la un loc, noi totuşi ne răsculăm unii împotriva altora. „Şi ce răscoală – spui tu – ai văzut aici?”. Aici desigur că n-am văzut, însă după ce ieşim de aici, iată că unul vorbeşte de rău pe altul, celălalt batjocoreşte pe faţă, un altul invidiază, lăcomeşte şi răpeşte, un altul iarăşi sileşte, unul iubeşte rău, pe când altul ţese mii de viclenii. […]

Ruşinaţi-vă, rogu-vă, şi sfiiţi-vă de această sfântă masă, din care cu toţii ne împărtăşim; sfiiţi-vă, zic, de Hristos cel jertfit pentru noi, de jertfa ce stă aici în faţa noastră.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani, 8; PG 60, 464-466