Domnul mult iubeşte pe păcătosul ce se pocăieşte, şi milostiv îl strânge la piept: „Unde ai fost, pruncul Meu? De mult te aştept.”. Domnul pe toţi îi cheamă la Sine prin glasul Evangheliei, şi glasul Său se aude în lumea întreagă: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi, şi Eu voi odihni pre voi. Veniţi şi beţi apa cea vie. Veniţi, cunoaşteţi că Eu vă iubesc. De nu vă iubeam, nu v’aş chema. Eu nu rabd ca să piară fie şi una din oile Mele. Chiar şi pentru una Păstorul se va duce în munţi şi o va căuta.”.

„Veniţi dară la Mine, oile Mele. Eu am zidit pre voi şi vă iubesc. Dragostea Mea pentru voi M’a adus pre pământ, iar Eu toate am răbdat pentru a voastră mântuire, şi voiesc ca voi să cunoaşteţi iubirea Mea, şi să ziceţi asemenea Apostolilor pre Thavor: Doamne, bine este nouă cu Tine. 

Sufletele Sfinţilor Tu le-ai tras către Tine, Doamne, iară ei curg către Tine ca line râuri. 

Mintea Sfinţilor s’a alipit de Tine, Doamne, şi trage către Tine – lumina şi bucuria noastră. 

Inima Sfinţilor Tăi s’a întărit întru dragostea Ta, Doamne, şi nu Te poate uita nici pentru o clipă, până şi în somn, căci dulce este harul Sfântului Duh.”

„Sfântul Siluan” în Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere de Ierom. Rafail (Noica), Editura Reîntregirea, 2009, p. 408-409