Fiindcă a văzut că Iubirea noastră de slava deșartă ne-a dus la necinstire, El ne arată că smerenia este cea care ne va înălța pe noi iarăși și ne va face părtași lui Dumnezeu. Dar pentru că scopul Celui care a asumat plămada noastră era, precum am spus, să nu lase afară nimic din cele ale noastre, ci să le plinească pe toate, să plinească dimpreună cu toate și Legea cea veche (pentru că, odată plinind-o desăvârșit, o va duce [în chip necesar] la desființare), ca să introducă un alt [Legământ] nou și să aducă în locul umbrei și al simbolurilor harul și adevărul, Domnul tuturor se supune și tăierii împrejur și [ritualului] de curățire a celei care L-a născut și aducerii la templu și întâmpinării din lăcașul de cult, a cărei prăznuire este chiar acum și pe care o sărbătorim azi.

Dacă Hristos însuși nu S-a făcut unora ridicare, iar altora, așa cum am spus, cădere, ci acelorași și una și alta, s-ar putea spune și așa: că dacă în noi nu vor cădea mai întâi cele rele, nu se vor înălța cele mai bune. Așadar, o dată ce cade un viciu, se înalță de îndată virtutea care i se opune; pentru că, [dată fiind] potrivnicia grabnică a amândurora, căderea uneia dintre acestea este în chip firesc ridicarea celeilalte, astfel că, întrucât nu pot conviețui, una urmează celeilalte. Deci, cazând neînfrânarea, se ridică deîndată în locul ei cumpătarea, iar atunci când cade nedreptatea îi ia locul dreptatea și, așa cum am spus, echivalarea dintre cele care se opun se face prin intermediul luptei, fapt care, referindu-se la Acesta, este și înălțare și cădere, astfel încât ambele se observă fie în interiorul unui singur gen, fie al unei singure specii. Așadar, Hristos a fost numit în chip firesc învierea acestora și căderea acelora, iar cu privire la aceasta a vorbit dinainte Simeon, zicând ce va fi Acesta [Hristos], așa încât fiecare dintre aceia pentru fiecare [lucru] în parte va avea de pătimit cele cuvenite. 

Cuvântul [acesta] are de spus și altele despre ceea ce avem în față, şi anume că Hristos, fiind și Dumnezeu și om, le-a avut pe toate în chip îndoit, datorită celor două firi ale Sale; așadar, pentru cei care greșesc din neputința lor trupească și nici nu înțeleg și nici nu afirmă nimic pe măsura dumnezeirii, [acest lucru egal] este cu căderea, iar ridicare este pentru cei care înțeleg statornicia dumnezeieștii iconomii și mergând [astfel] pășesc pe cale sigură.

Sfântul Ioan Damaschin, „Cuvântări la sărbători împărătești, la sărbători ale Maicii Domnului și la Sfinți”