ÎNCEPUTUL ANULUI NOU BISERICESC INSTITUIT LA SINODUL I ECUMENIC - 325

Începutul anului nou bisericesc a fost instituit de către Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mân­tuirii crestinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor „anul bineplăcut Domnului”. S-a hotărât aceasta de către Sfinții Părinți (318) participanți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 pe considerentul că începutul activității de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii sep­tembrie, deoarece, după calendarul iuda­ic, intrarea în sinagoga din Nazaret (Lc. 4, 14-19) a Mântuitorului după întoarcerea din pustia Carantaniei a fost în luna a șap­tea, numită Tișri (ce corespunde cu luna septembrie).

Biserica Mântuitorului Hristos prăznuiește începutul anului creștinesc călăuzindu-se la viața cea nouă, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte: precum Hristos a înviat din morți prin sla­va Tatălui, așa și noi întru înnoirea vieții să umblăm” (Rom. 6, 4).

CELE TREI MARI PERIOADE ALE ANULUI BISERICESC

În centrul istoriei mântuirii noastre și a activității răscumpărătoare a Mântuito­rului stă Jertfa Sa, adică Patimile și moar­tea Sa pe cruce, urmate de Învierea Sa din morți; tot așa, în centrul sau inima anului bisericesc stau Paștile sau sărbătoarea În­vierii, cu Săptămâna Sfintelor Patimi dinaintea ei. Ca mijloc de comemorare a vieții și a activității răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are deci în centrul său sărbătoarea Sfinte­lor Paști și se poate împărți în trei mari faze sau perioade, numite după cartea prin­cipală de slujbă folosită de cântăreții de strană în fiecare din aceste perioade, și anume:

Fiecare din acestea cuprinde un nu­măr de săptămâni.

Perioada Triodului ține de la Dumi­nica Vameșului și a Fariseului (cu trei săp­tămâni înainte de începutul Postului Paș­tilor) până la Duminica Paștilor (în total 10 săptămâni). Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pre­gătire sufletească în vederea începerii pos­tului, iar restul de șapte săptămâni – adi­că însuși Postul Paștilor – este vremea de pregătire, prin pocăință, post și rugăciu­ne, pentru marea sărbătoare a Învierii, pre­cedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.

Perioada Penticostarului ține de la Duminica Paștilor până la Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinților (în total opt săptămâni).

Perioada Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul perioadei Penticostarului până la începutul perioa­dei Triodului. Este cea mai lungă perioa­dă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40 și 26 de săptămâni, fiind în funcție de data Paștilor: cu cât într-un an oarecare Paștile cad mai devreme, iar în anul următor mai târziu, cu atât peri­oada Octoihului dintre ele e mai lungă; dimpotrivă, cu cât într-un an oarecare Paștile cad mai târziu, iar în anul următor mai devreme, cu atât perioada Octoihului dintre ele se scurtează. De altfel, toate aces­te trei perioade, fiind dependente de data variabilă a Paștilor, încep și se sfârșesc nu la date fixe, ci variabile de la an la an.

Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui, credincio­șii simt în mod concret și intens faptul că reiterează viața lui Hristos, că retrăiesc toate evenimentele vieții Lui și că se află neîntrerupt sub ploaia darurilor Sfântu­lui Duh mijlocite prin rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, după cum spune părintele Stăniloae. Credin­cioșilor ortodocși anul bisericesc le ofe­ră posibilitatea trăirii trecutului, prezen­tului și viitorului în prezentul continuu al Sfintei Liturghii săvârșite în fiecare zi. Astfel, viața pământească a lui Hristos și a sfinților nu este pentru Ortodoxie o temă de speculație abstractă, ci este o ex­periență vie, o anamneză retrăită a lucră­rilor mântuitoare ale lui Hristos, comunicată credincioșilor prin energiile Lui necreate.

SIMBOLISMUL ANULUI NOU BISERICESC

Sfârșitul anului bisericesc, ca de altfel și începutul lui, se află sub ocrotirea și bi­necuvântarea Sfintei Fecioare Maria, prin praznicul Adormirii, fiindcă Adormirea Maicii Domnului nu este decât trecerea de aici în veșnicie, cum spune și troparul sărbătorii: „Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții...”. Cu această sărbătoare, practic, se încheie anul bisericesc și, în chip simbolic, veacul acesta. Åži sărbătoa­rea Tăierii Capului Sfântului Ioan, ultimul dintre proroci, cel mai mare dintre ei, care pregătește poporul pentru primirea lui Mesia, stă în legătură cu viața viitoare, cu eshatonul.

La fel, începutul anului are, ca primă sărbătoare importantă, tot un praznic în­chinat Maicii Domnului: Nașterea Mai­cii Domnului, aceea prin care se săvârșeș­te mântuirea oamenilor, ea născând pe Hristos, Răscumpărătorul păcatelor noas­tre. De altfel, toate praznicele împărătesti cu dată fixă sunt în strânsă legătură cu is­toria mântuirii: Nasterea Maicii Domnu­lui, Intrarea în Biserică a Maicii Domnu­lui, Nasterea Domnului, Soborul Maicii Domnului si toate celelalte.

INDICTIONUL, NUMEROTAREA ANILOR DIN TIMPUL ROMANILOR

În Sinaxarul peste tot anul de la finalul Ceaslovului, la ziua dintâi a lunii septem­brie citim că se face pomenirea anului nou bisericesc și începutul indictionului. Indictionul (de la latinescul indictio) este o perioadă de 15 ani, al cărei prim an se numește și indictionul întâi și așa mai depar­te, până la al 15-lea, după ordinea lor. Terminându-se, astfel, ciclul celor 15 ani, începe iarăși o nouă perioadă, la care, de asemenea, anul întâi se numește indictionul întâi până la al 15-lea an, după care iarăși începe o nouă perioadă. Că indictionul îsi are numele de la tributurile extra­ordinare destinate pentru plata soldaților (acest fel de tributuri se numeau indictiones) nu există nici o îndoială. Mai greu este să se răspundă la întrebarea: de ce perioada aceasta are 15 ani sau de când s-a introdus pentru prima oară indictionul? Regula practică pentru a găsi al câte­lea an al indictionului este un an oarecare după Hristos este următoarea: se adaugă 3 la anul respectiv și apoi se împarte totul la 15 și, dacă împărțirea este fără rest, anul indictionului este 15, iar dacă rămâne un număr, acesta va fi anul indictionului.

Indictioanele sunt de trei feluri: Indictionul constantinopolitan, ce înce­pe la 1 septembrie; Indictionul Cezarului (împărătesc) sau constantinian, începând de la 24 septembrie, si Indictionul papal sau roman, ce începea la 1 ianuarie. Biserica Ortodoxă prăznuieste ziua de 1 septembrie pentru următoarele motive: mai întâi pentru că, după tradiția veche, la această dată Dumnezeu a început cre­area lumii; în al doilea rând, pentru că luna septembrie se consideră început al anului nou bisericesc si, de aceea, Biserica, mulțumind lui Dumnezeu pentru roade­le de peste an, se roagă ca si noul an să fie roditor; iar în al treilea rând, pentru că în această zi a intrat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în sinagoga iudeilor si, dându-I-se cartea prorocului Isaia si deschizând-o, a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor, să vindec pe cei zdrobiți la inimă, să propovăduiesc celor robiți eliberare si orbilor vedere, să slobozesc pe cei sfărâmați întru usurare, să propovăduiesc anul Domnului cel bine primit” (Is. 61, 1-2). Apoi, dând cartea slujitorului si sezând, a zis: „Iată, astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Încât si popoarele s-au minunat de cuvintele harului ce ieseau din gura Lui” (Lc. 4, 16-22).

(sursa: www.basilica.ro)