Asta ține de dragoste: a privi la om și a vedea în el o frumusețe de ne­răpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viața a făcut din el, a săvârșit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferin­ță, durere pentru că omul e nedesăvârșit și totodată minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Åži iată, dacă pri­vești măcar o dată la om în felul acesta, poți să îl îndrăgești, în pofida a tot ce le sare în ochi altora.

   Cât de des nu se întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: „ce ai gă­sit la el? ce ai găsit la ea?” - și omul dă răspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunată este, ce frumos este?...” Åži se dove­dește că, da, așa și este - omul cu pricina e mi­nunat, pentru că cel care iubește vede doar ră­nile. De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm. Este extrem de important să ne amintim că dragostea este realistă până la ca­păt, că ea îl cuprinde în întregime pe om și că ea vede, ea este văzătoare, însă în loc să osân­dească, în loc să se lepede de om, ea plânge pentru schilodirea lui și este gata să își dea viața pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat să fie îndreptat și tămăduit. Asta este ceea ce se numește atitudinea „cu întreagă înțelepciu­ne” față de om, acesta este adevăratul princi­piu al dragostei.

   Antonie de Suroj, Taina iubirii

   Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a vă­zut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Åži această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubeas­că și pe fratele său.

   I Ioan, IV, 20-21

   Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, ori­ce purtare cu oamenii care nu e la nivelul gra­ției și gingășiei unui menuet de Mozart... este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alunga­rea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu...

   Nicolae Steinhardt, Acum știu, am aflat si eu...

   Se zicea despre avva Theodor că în­tr-o zi, pe când ședea la schit, a ve­nit la dânsul un demon vrând să intre la el; însă Theodor l-a legat la intrarea în chilie. Apoi un alt demon a încercat să in­tre, dar și pe acesta l-a legat bătrânul. Venind și un al treilea demon i-a găsit legați pe cei doi și i-a întrebat: „de ce stați aici, afară?”. Åži i-au răspuns lui: „fiindcă înlăuntru șade cu­viosul și nu putem intra”. Insă cel de-al trei­lea demon, fără a fi descurajat, și-a făcut avânt să intre în chilia bătrânului. Iar avva Theodor l-a legat și pe el de îndată. Deci, temându-se demonii de rugăciunile bătrânului, l-au ru­gat zicând: „slobozește-ne pe noi”. Iar bătrâ­nul le-a zis: „duceți-vă!”. Åži rușinându-se ei, s-au risipit de acolo.

   Avva Theodor al Fermei, Patericul egiptean

   In A douăzeci si cincea oră de Virgil Gheorghiu vedem un țăran român mâncând cu gravitate, atenție și re­cunoștință, ca și cum s-ar împărtăși. Când masa este sărbătoare a întâlnirii, aspectul euharistic sporește. „Dați mulțumire pentru toa­te”, spune Pavel („euharistie” = mulțumire).

   Există un anumit mod de a ne spă­la, de a ne îmbrăca, de a ne hră­ni, cu hrană sau cu frumusețe, un anumit fel de a-l întâmpina pe celălalt, un fel euharistic. Åži cred că mai există un mod euharistic de a ne duce la bun sfârșit treburile zilnice, așa cum sunt ele, monotone, grele, mereu aceleași (în fond, textul rugăciunii Tatăl nostru vorbește de pâine, nu de vin, iar pâi­nea conține ideea de necesitate); e nevoie de puțină detașare și pur și simplu să nu uităm de Dumnezeu, chiar dacă nu-I putem aduce decât oboseala, epuizarea și, la limită, inca­pacitatea noastră de a dărui.

   Olivier Clement, Tâlcuire la rugăciunea Tatăl nostru

Doamne, nu știu ce să cer de la Tine.

Tu singur știi ce-mi trebuie.

Tu mă iubești mai mult decât mă pot iubi eu.

Dă-mi să-mi văd nevoile mele care sunt as­cunse de mine.

Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâ­iere, numai să stau în fața Ta,

Inima mea îți este deschisă.

Pun toată nădejdea mea spre Tine.

Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le știu, vezi și fă cu mine după mila Ta.

Zdrobește-mă și mă vindecă.

Lovește-mă și mă vindecă.

Mă minunez și tac înaintea voii Tale celei sfinte prin judecățile Tale cele nepătrunse de mine.

Mă aduc pe mine spre jertfă Å¢ie.

N-am dorință afară de a împlini voia Ta.

Învață-mă să mă rog,

Însuți Te roagă întru mine.

    Antonie de Suroj, Rugăciune

Selectia textelor : Daniel Chira