Nu spun că-i cumplit lucru să doreşti această cinste; ci-i cumplit lucru să o doreşti ca să ajungi stăpân şi puternic. Această dorinţă, socot eu, trebuie izgonită din suflet cu toată sârguinţa. De la început să n-o laşi să ţi se cuibărească în suflet, ca să poţi lucra în toată libertatea. Omul care n-a dorit să se împodobească cu această cinste, nici nu se teme că o va pierde; iar o dată ce nu se teme, poate săvârşi orice faptă, cu libertatea ce se cuvine unor creştini. Dimpotrivă, dacă se teme şi tremură că are să fie coborât din dregătorie, atunci suferă o amară robie, plină de o mulţime de necazuri şi este silit de multe ori să păcătuiască şi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu. Sufletul episcopului însă nu trebuie să simtă o astfel de teamă. Episcopul trebuie să fie ca şi ostaşii viteji de pe câmpul de bătaie, care luptă cu curaj şi cad cu bărbăţie. Tot aşa şi cei care vin la această înaltă slujire: să primească episcopia şi să o părăsească dacă trebuie, aşa cum se cuvine unor bărbaţi creştini, încredinţaţi fiind că o astfel de plecare din înalta slujire  nu le aduce o cunună mai mică decât episcopia. Într-adevăr, când eşti silit să pleci din înalta slujire pentru că n-ai vrut să faci o faptă netrebnică şi nevrednică de vrednicia acestei înalte dregătorii, aduci din partea lui Dumnezeu pedeapsă asupra celor care te-au dat afară pe nedrept, iar asupră-ţi mare răsplată.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoţie, 3, 11, Sophia, 2004