Vino, fiul meu, să te ocupi aici cu cercetarea dumnezeieștilor filozofii. În tine se va naște o nouă lume, un duh nou, alt cer, care nu-ți sunt cunoscute. Cei cu care ai stat de vorbă până acuma nu știu despre acestea.

Monahul nu este acela pe care îl întâlnești tu și despre care auzi vorbindu-se cuvinte fără rodire. Adevăratul călugăr este rod al Duhului Sfânt. Și când, în ascultare și în liniște, se vor curăți simțurile tale și se va odihni mintea ta și se va curăți inima ta, atunci vei primi har și luminarea cunoștinței. Vei deveni în întregime lumină, în întregime minte, în întregime străveziu. Și izvorăște din el așa o teologie, încât, dacă ar fi trei care să scrie în același timp, nu ar putea să cuprindă râurile care ies cu repeziciune și răspândesc pace și deplina nemișcare a patimilor în tot trupul. Se aprinde inima de iubirea dumnezeiască și strigă: „Ţine, Iisuse al meu, valurile harului Tău, că mă topesc ca ceara!”. Și într-adevăr se topește, neținându-l. Și mintea este răpită în contemplație, în vederea cea dumnezeiască. Și se săvârșește unirea. Se transformă omul și devine una cu Dumnezeu, încât nu se mai cunoaște și nu se mai distinge sinele său, precum fierul înroșit în foc, când se aprinde și se face una cu focul.

Pe toate acestea le vei gusta și tu când te vei alipi de un Părinte duhovnicesc și cu experiență și vei lucra rugăciunea minții. Mă ai și pe mine. Eu îți voi scrie des și îți voi descrie taine din care, dacă trăiești în lume, nici picătură nu poți gusta din ele. Părăsește luptele și cuvintele umflate. Pe omul cel din lăuntru harul Dumnezeiesc vrea să-l unească cu Dumnezeu. Atunci vei deveni folositor și altora. Citește, dacă vrei, Istoria Bisericească a lui Meletie, Arhiepiscopul Atenei, să vezi câți mari învățați, ca Origen și mulți alții, au fost la început mari luminători ai Bisericii, cu multă știință de carte; dar s-au slobozit în oceanul cunoașterii înainte de a primi în isihie curățenia simțurilor, pacea și liniștea Duhului; s-au afundat în oceanul Sfintei Scripturi crezând că este suficientă știința de carte, și nenumărați s-au pierdut și au fost anatematizați de sinoade, sinoade din care mai înainte făceau parte. Citește și vei vedea. Eu știu că îți vei aduce aminte de ceea ce-ți spun, dacă acum nu mă asculți și dacă vei mai trăi. Dar va fi târziu. Pentru că nu voi mai fi în această viață. Și nimeni nu te iubește mai mult decât mine și nici nu îndrăznește să-ți spună clar adevărul, dacă îl vede. De la cei pe care i-ai cunoscut până acum ai auzit numai lecții de lingușire, diplomație, ironie, și altele ca acestea ai învățat. Toate prefăcute și obișnuite.

Tu, ca vlăstar fraged ce ești, ai nevoie de înțelepciune duhovnicească și de adevărul curat. Sufletul tău are nevoie de lumina cea adevărată și inima ta are nevoie de tăieturi adânci, pentru a vărsa din ea otrava plăcerilor și a patimilor.

Nu povesti la mulți cele ce îți scriu, pentru că nu se ocupă cu astfel de lucruri oamenii acestui veac. De aceea, dacă cineva le vorbește despre lucrarea și rugăciunea minții, ei cred că le vorbește despre vreo erezie. Aceștia sunt, din nefericire, oamenii timpurilor noastre.

Adevăratul monah, însă, trebuie să fie ocupat ziua și noaptea de contemplarea lui Dumnezeu; și când mănâncă și când doarme și când lucrează și când merge. Deoarece Dumnezeu este cel mai aproape de noi toți și putem să vorbim în continuu cu El. În fața privirii tale este Dumnezeu. În mintea ta este Dumnezeu. În cuvântul tău, în respirația ta, în mâncarea ta; oriunde privești este Dumnezeu. În Acesta viețuim, în El ne mișcăm. Acesta ne ține în brațele Sale părintești.

Deci, strigă mereu: „Dumnezeule, Îți place ceea ce fac acum? Dumnezeule, este voia Ta aceasta?”. Și în continuu, ziua și noaptea, să vorbești lui Dumnezeu, cu toată simplitatea, ca un fiu față de Tatăl său. Atunci vei simți și dragostea Tatălui și grija dumnezeiască. Și iubești, din moment ce ești iubit. Și te temi să nu greșești față de voia Lui dumnezeiască. Și tremuri, ca nu cumva să superi pe bunul tău Părinte, care te iubește atât de mult și fără nici un interes propriu. El a murit pentru tine pe Cruce. Biserica, lumea, nu vor fi îndreptate de tine. Tu poți însă să te îndrepți pe tine însuți, să te desăvârșești, să te luminezi, pentru a lumina și pe alții. Lumea va fi schimbată numai de războiul care va veni fără întârziere. Nefericirea va aduce pe mulți la simțire, iar cei ce rămân neschim-bați vor fi fără de răspuns.

Amintește-ți, fiul meu, că ai fost făcut din lut, dar ești și suflare a lui Dumnezeu. Să nu-ţi disprețuiești valoarea și să nu te alipești de cele materiale. Ești suflarea lui Dumnezeu; silește-te să devii vrednic de acest dar mare al lui Dumnezeu. Bucură-te și te veselește întru Domnul.

Și eu mă bucur aici, cu Dumnezeu mă odihnesc. Tresar și mă veselesc în isihia mea cea mult dorită de mine, cânt troparul meu atât de profund și de adevărat: