Și de am zice că prin aceasta Dumnezeu îi deprinde pe ei fără să le dea vreo cunoștință, am spune că Dumnezeu voiește ca ei să fie ca boii și ca asinii și ca cei ce nu au libertatea în unele lucruri. Deci, oamenii, având înțelegere și nefiind ca animalele, văd un sens și în necazurile ce le vin. Nu se deprind să le suporte în chip simplu, fără să câștige prin aceasta o experiență, o cunoștință, să tragă o concluzie. Acesta e încă un motiv pentru care le primesc în chip liber, nu ca animalele, ce le suportă fără libertate, pentru a câștiga o simplă deprindere în a împlini din frică voia stăpânului lor. Dar nu gustă omul binele, dacă nu e probat mai întâi prin cercarea celor rele. Aceasta, pentru ca, atunci când se întâlnește în ele cu binele, să se folosească de ele prin cunoștință  și libertate, ca prin cele ce-i sunt proprii. Chiar în necazuri, omul se întâlnește cu binele dacă se folosește de ele prin libertate și cunoștință, spre bine. Ele i se dau, de aceea, pentru că se poate folosi de ele prin cunoștință și libertate. Ele îi lărgesc cunoștința, dar îl și fac să crească duhovnicește, să evite răul, în chip liber. Cât de dulce e cunoștința câștigată prin deprinderea din cercarea lucrurilor și câtă putere dăruiește celui ce a aflat-o pe ea prin multa lui cercare (experiență) e un lucru cunoscut celor ce s-au încredințat despre aceasta și au simțit ajutorul ei, cum le e cunoscută și slăbiciunea firii și sprijinirea ei din partea puterii dumnezeiești. Căci atunci ei cunosc că Dumnezeu, oprind mai întâi ajutorul Său de la ei, îi face să simtă slăbiciunile firii și greutatea încercărilor și viclenia vrăjmașului; și cu cine au de luptat și în ce fire sunt îmbrăcați și cum sunt păziți de puterea dumnezeiască; și cât drum au făcut și cât au urcat pe el; și cum slăbesc în fața oricărei patimi când se depărtează puterea dumnezeiască de la ei. Aceasta, pentru ca din toate acestea să câștige smerenie și să călătorească spre Dumnezeu și să aștepte ajutorul Lui și să stăruie în rugăciune. 

Și toate acestea de unde le-au învățat, dacă n-au câștigat cercarea din răbdarea multor rele, în care au ajuns din îngăduința lui Dumnezeu? Căci zice Apostolul: „Ca să nu mă înalț din mărimea covârșitoare a descoperirilor, datu-mi‑s‑a bold în trup, îngerul satanei.” (II Cor., 12, 7). Dar și credință neclintită câștigă cineva din încercări prin cercarea (experiența) ajutorului dumnezeiesc, pe care l-a primit de multe ori. Prin aceasta se face neînfricat și dobândește curaj din încercări și din deprinderea cea dobândită. Încercarea este de folos oricărui om. Căci dacă încercarea este de folos lui Pavel, toată gura se va astupa și lumea se va simți îndatorată înaintea lui Dumnezeu să primească încercările. Cei ce se nevoiesc sunt încercați, ca să sporească în bogăția lor; cei leneși, ca să se păzească de cele ce-i vatămă; cei somnoroși, ca să se îndemne la trezire; cei ce se află departe, ca să se apropie de Dumnezeu; casnicii, ca să intre în casă cu îndrăzneală. Nici un fiu nedeprins nu primește bogăția casei tatălui său înainte de a se putea folosi de ea. De aceea îi și încearcă mai întâi Dumnezeu și-i supune la greutăți, apoi le arată darul. Slavă Stăpânului, Celui ce prin doftorii amare ne duce la desfătarea în sănătate! Nu este cineva care să nu se întristeze în timpurile de deprindere (de exercitare). Și nu este cineva căruia să nu i se pară amară vremea în care bea fierea încercărilor. Căci fără acestea nu poate ajunge cineva la băutura cea tare. Dar a răbda nu stă în puterea noastră. Căci cum ar putea vasul de lut să țină apa curgătoare, dacă nu l-ar fi întărit focul dumnezeiesc? Toate le vom lua în Hristos Iisus, Domnul nostru, de I ne vom supune, cerându-le întru smerenie, cu o dorință neîncetată. Amin.