Să nu dai atenţie la gândurile pătimaşe, ci să le disprețuiești cu desăvârșire, de vreme ce au pe chipul lor urâţenia celui rău.

Dispreţuirea gândurilor aduse de diavol este mântuitoare, iar cea mai bună artă este smerenia, pentru că evitarea convorbirii cu ele și refugierea la Hristos prin rugăciune înseamnă smerenie. 

Se pot izgoni aceste gânduri și prin cuvântul împotrivitor, dar această luptă este grea și trebuie ca luptătorul lui Hristos să fie foarte experimentat, pentru a putea ajunge la capăt fără pierderi, fiindcă şi satana cunoaște foarte bine textele Sfintei Scripturi şi aduce mărturii spre surparea celui cu care se luptă. 

De aceea, orice ţi‑ar spune prin gânduri, fie mândrie, fie slavă deșartă, ție pe o ureche să‑ţi intre, iar pe alta să‑ți iasă. De vreme ce sunt gânduri pătimașe, nu trebuie să discuți cu ele, ci să le „închizi afară”. Să spui: „Nu primesc însoţire şi convorbire cu gânduri eretice.”; și să rămâi statornic în rugăciune.

Alungă gândurile păcătoase, taie închipuirea, chipul provocării, fiindcă știe satana să te despartă de Dumnezeu, Ziditorul tău. Căci atunci când îl face vinovat pe om prin consimţirea cea păcătoasă, Sfântul Duh pleacă, așa cum fuge albina de fum, şi lasă sufletul fără Har, fără bucurie, plin de descurajare și de întristare. Însă atunci când ne împotrivim închipuirii păcătoase de îndată ce se arată în minte, sugrumând‑o, şi cu râvnă apucăm cuţitul Duhului, care este Rugăciunea lui Iisus, îndată vom vedea gândul cel viclean părăsindu‑și locul său şi dând biruinţa gândului celui stăpânitor, care a fost ținut de Harul şi de mila lui Dumnezeu. 

Nu suferă mult meşteşugăreţul să‑l vadă pe Sfântul Înger, păzitorul sufletului nostru, stând lângă noi. Se străduieşte să‑l îndepărteze, ca să ne afle lipsiţi de păzitorul nostru şi astfel să cadă asupra noastră ca o furtună năprasnică, după care să fim înghiţiţi de balaurul din adânc. El cunoaște că numai gândurile potrivnice întregii înţelepciuni îl îndepărtează pe îngerul păzitor. Şi vezi ridicând mulţime de gânduri ruşinoase şi închipuiri deşarte, ca să întineze mintea, inima şi trupul. Dar când nevoitorul cunoaște răutatea lui, apucă îndată arma lui Hristos şi îi risipeşte meşteşugirile. 

Ia aminte la minte, ca să nu‑ţi hoinărească pe ici‑colo, ci lipeşte‑o strâns de Numele lui Hristos şi, ca şi cum ar fi înaintea ta, să‑L rogi chemând Numele Său cu durere în suflet şi atunci vei vedea cât folos vei dobândi.

Gândurile cele rele scoate‑le repede afară, cu „lovituri”. Să strigi: „Afară, tâlharilor, din biserica lui Dumnezeu, din sufletul meu!“. Alungă gândurile cele rele de îndată ce vin, nu le lăsa în lăuntrul tău, căci te primejduieşti să fii rănit şi apoi este nevoie de lacrimi şi suspine. Fă răbdare, fiul meu! Fugi de gândurile cele rele ca de foc, căci acestea pustiesc sufletul, îl răcesc, îl omoară. Dacă însă le alungăm cu mânie, ţinând trezvia și rugăciunea, ni se fac pricină de mult folos. 

De aceea nevoiește‑te și nu te teme! Cheamă‑L pe Doctorul nostru, Cel ce este gata a ne ajuta. Nu e nevoie de multe rugăminți, nu cere bani, nu Se scârbește de răni, primește lacrimile ca un bun Samarinean și îngrijește de cel care a fost rănit de tâlharii cei gândiţi. Drept aceea, să alergăm la El. 

Cât despre gândurile cele necuviincioase, acestea izvorăsc din imaginaţie, adică vin în minte persoane, lucruri, fapte pe care le‑au adunat cele cinci simţuri și le‑au mutat prin canale în vistieria imaginaţiei. Şi din când în când diavolul aduce în minte, prin imaginaţie, persoane sau cântece și altele, pe care cele cinci simţuri le‑au învistierit, mișcând patima în cuget, ca să cucerească cetatea lui Dumnezeu, adică inima, și să o întineze. 

Pentru aceasta meștesugul nostru să fie acela de a alunga imaginaţiile de îndată ce se închipuiesc în minte. Şi dacă vom izbândi aceasta, cu ajutorul Harului lui Dumnezeu, răul este stârpit încă de la nașterea sa și astfel izbândim cu puţină osteneală. Iar dacă gândurile insistă, atunci să chemăm Numele lui Hristos, întorcându‑ne cu mânie împotriva acelor gânduri.

Să ne străduim ca atunci când vedem persoane care smintesc să nu le păstrăm amintirea în lăuntrul nostru, ci îndată să o alungăm, ca nu cumva închipuirea acestor persoane să pătrundă în sufletul nostru, iar apoi să ne‑o pună diavolul înainte pentru a ne pricinui război. 

Pentru gândurile de hulă, fiul meu, pe care ţi le aduce diavolul, îți spun să nu te temi; este sămânţa invidiei celui rău. Nu caută altceva decât să înăbuşeasă sufletul creștinului cu ideea că hulește el însuşi, ca în felul acesta să‑i otrăvească inima. Pe o ureche să intre şi pe alta să iasă, atâta nepăsare să arăţi. Și aceasta pentru că nu sunt ale tale gândurile acestea. 

Fiul meu, să nu te temi! Eu voi purta răspunderea pentru ele. Când îți vor veni astfel de gânduri să‑i spui lui satana: „Adu tot ce vrei. De acum nu mă mai interesează de cele ce‑mi spui, căci toate acestea sunt meşteşugirile tale.”. 

Cu toate că gândurile sunt curat diavoleşti, avem şi noi o oarecare vină pentru ele. Și care este aceasta? Este trufia ascunsă din mintea noastră, gândul care ne spune că suntem ceva. Iar aceasta se descoperă din gândurile de hulă. De asemenea, ele izvorăsc şi din mânie, ură şi celelalte. Pentru aceasta, pe lângă faptul că le vom dispreţui, ne vom îngriji să ne osândim pe noi înşine şi să războim orice gând de mândrie. De asemenea, să fim în pace cu toţi, chiar dacă vreunul ne face rău. 

Nu grăiți multe, ci fugiţi de vorbirea împotrivă, de grăirea în deşert şi de toate câte le pricinuieşte limba neînfrânată. Alungaţi gândurile rele din mintea voastră de îndată ce se ivesc, precum și închipuirile necurate. Fiindcă acestea, rămânând mult timp în minte și inimă, creează o stare pătimașă. Pe când, atunci când luăm aminte de la început la închipuirile necurate și la gândurile rușinoase aduse de acestea, petrecem în liniște și ne îndulcim de desfătarea adusă de curăția sufletului. 

Pentru aceasta, fiii mei, să luăm aminte la noi înșine, la fiecare intrare a diferitelor gânduri ale răutății, căci acest lucru este valabil pentru orice gând rău. Oricare dintre ele, atunci când găsește mintea fără luare aminte, intră și creează, potrivit cu patima, starea bolnăvicioasă arătată mai sus.

Oricâte îţi va spune gândul, întotdeauna să știi, fiul meu, că toate sunt ale diavolului şi au ca scop pe acela de a te aduce la deznădejde, iar el să stea şi să râdă. Pentru aceasta, şi tu bate‑ţi joc de dânsul şi nu da nici o importanță cuvintelor lui putrede. Nu vei pătimi niciodată rău atunci când îl dispreţuieşti. Ia aminte doar să nu dai importanţă la ceea ce‑ţi spune şi te vei mântui. Nu vei pătimi absolut nimic dacă vei păzi cele de mai sus. 

Nu te întrista, fiul meu, nu deznădăjdui, nu‑ți pierde curajul. Orice ți‑ar aduce în minte diavolul este minciună, înșelare. Nu‑l crede deloc! El se bucură când vede că oamenii se amărăsc și îi dau crezare. Și se mâhnește îngrozitor de mult când vede că nu‑1 cred, ci rămân în pace. Cel mai bun leac este disprețuirea desăvârșită a acestor gânduri, iar vindecarea se face cu desăvârșire. 

Când ne războim împotriva gândurilor demonice ni se va socoti nevoința ca mucenicie. Și aceasta pentru că atunci când cineva suferă mult în vremea atacului gândurilor rele Dumnezeu vede osteneala și durerea sufletului și I se socotește ca mucenicie.

Gândurile de necredință au ca pricină trufia și egoismul. Alungă, așadar, fiul meu, gândurile egoiste, și să cugeți foarte smerit despre tine însuți. Să nu osândești pe nimeni, ci să vezi numai greșelile tale. Ia aminte la cuvintele tale și să nu amărăști pe vreun om.

Fiecare să ia aminte la sine, la slujirea sa, mai ales la inima sa, să cerceteze dacă are pomenirea lui Dumnezeu, pomenirea morții, a iadului, a Raiului și orice altă cugetare dumnezeiască. Faptul că nu avem mângâiere în suflet se datorează răspândirii minții și nu interiorizării și pomenirii lui Dumnezeu. Întoarceti‑vă înspre lăuntrul vostru! Dați lucrare duhovnicească minții voastre și nu o lasăți să colinde pe ici‑colo. Siliți‑vă puțin pe voi înșivă! Păstrați tăcerea, nu rostiți cuvinte de prisos! Rugăți‑vă neîncetat și osândiți‑vă în sinea voastră și să nu vă îndreptățiți deloc! Fără silire de sine nu iese nimic duhovnicesc.