Monahi și cuvinte despre monahi. Sfântul Antonie cel Mare

De la Sfântul Antonie cel Mare s‑au păstrat, în afara apoftegmelor cuprinse în Pateric, Învățături despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare, în 170 de capete, cuprinse în Filocalie, 7 Scrisori, precum și alte scrieri.

Monah desăvârșit, Sfântul Antonie a creat în jurul său o școală a nevoinței pentru ucenicii care veneau către el, iar modelul său rămâne până astăzi neîntrecut. În învățătura sa, condiția curățirii sufletului de patimi este îndepărtarea de răul din lume și îndreptarea tuturor energiilor spirituale către Dumnezeu. Viața duhovnicească este călăuzită de smerenie și discernământ, două virtuți puse mereu în valoare mai ales de povățuirile din Pateric. Într‑una dintre ele, Avva Antonie își sfătuiește ucenicii zicând: „Cu adevărat avva Iosif a aflat calea, căci a zis: nu știu.”; în alta îi îndeamnă să încordeze arcul nevoinței cu măsură, pentru a nu fi covârșiți de exces. Prin aceste virtuți și prin împotrivirea la ispitele duhurilor necurate, monahul poate dobândi curăția sufletului și cunoștința.

Înțelepciunea monahului nu este după măsurile lumii, ci este aceea care conduce sufletul la Dumnezeu. Sfântul Antonie definește rațiunea ca fiind o cale a desăvârșirii. Monahul râvnitor este un om pe deplin rațional, în înțelesul profund al cuvântului, care Îl cunoaște pe Dumnezeu și care se cunoaște pe sine. Căci „omul cu adevărat rațional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor și să‑I placă Lui”. Și iarăși: „omul cel rațional se cunoaște pe sine până în adâncurile minții sale; pentru că cel ce se cunoaște pe sine cunoaște mila Creatorului și toate pe care Acesta le lucrează în făpturile Sale.”.

În efortul său sufletesc, monahul nu este singur, căci este mereu sprijinit de lucrarea Duhului lui Dumnezeu. În omul izbăvit de patimi, „Duhul conviețuiește iubitor cu mintea, ca una care împlinește poruncile pe care Duhul i le‑a încredințat”. Prin acestea sufletul este condus la desăvârșire. 

Ce nume purtăm?

„Despre numele voastre cele trupești nu este nimic de spus: ele vor dispărea. Dar dacă cineva ajunge să cunoască numele său cel adevărat, acela va ajunge să întrezărească și numele Adevărului. Atât timp cât s‑a luptat cu îngerul în noapte, Iacov s‑a numit Iacov. Dar când s‑a luminat de ziuă, el a fost numit Israel, adică mintea care vede pe Dumnezeu.”

Lucrarea virtuților

„Cel care bate fierul mai întâi se gândește ce va face: seceră, sabie, secure. Așa și noi trebuie să ne gândim ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar.”

Cuvânt și tăcere

„Trei dintre părinți aveau obiceiul să vină în fiecare an la avva Antonie. Åži doi îl întrebau despre gânduri și despre mântuirea sufletului, însă unul tăcea mâlc, fără să întrebe nimic. Într‑un târziu, îi spuse avva Antonie: 

– Iată că vii de atâta amar de vreme aici și nu mă întrebi nimic. Iar acela îi răspunse:

– Îmi este de ajuns să te văd, părinte.”

Rugăciune

„I‑a spus un frate avvei Antonie: – Roagă‑te pentru mine. Iar el: – Nici mie nu‑mi va fi milă de tine, nici lui Dumnezeu, dacă singur nu te străduiești și nu te rogi Lui.

Frica și iubirea de Dumnezeu

„Zis‑a avva Antonie: – Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc pe El. Căci dragostea scoate afară frica.”

Rău pentru rău

„Au venit odată niște frați la avva Antonie zicând: – Spune‑ne un cuvânt prin care să ne mântuim. – Ați auzit Scriptura, vă ajunge. Iar ei: – Și de la tine vrem să auzim, părinte. – Spune Evanghelia: dacă te lovește cineva peste obrazul drept, întinde‑i‑l și pe celălalt. Zis‑au frații: – Nu putem face așa. – Dacă nu‑l puteți întinde și pe celălalt, atunci răbdați măcar unul. – Nici asta nu putem. – Dacă nu puteți nici asta, atunci măcar nu răspundeți cu rău la rău. – Nici asta nu putem. Atunci, lăsându‑i, bătrânul îi spuse ucenicului său: – Fă‑le puțină fiertură, că sunt neputincioși. Iar lor le zise: – Dacă asta nu puteți și aia nu vreți, ce să vă fac? Este nevoie de rugăciune.”