În marile mănăstiri din țara noastră și mai ales în Sfântul Munte Athos, mai mult de jumătate dintre aceste slujbe se săvârșesc noaptea, și acest lucru arată cât de mare preț pun călugării pe privegheri și pe rugăciunea din timpul nopții, știind că Însuși Domnul Hristos se retrăgea adesea și petrecea nopțile în rugăciune ( Lc. 6, 12).

Dacă ne îndreptăm atenția spre textele sfintelor slujbe, putem vedea încă de la slujba Vecerniei cum preotul slujitor se roagă, în taină, pentru o bună petrecere a nopții: „Așa, Stăpâne a toate, Dătătorule de bunătăți, dă‑ne ca și în așternuturile noastre umilindu‑ne, să pomenim noaptea numele Tău și, cu gândul la poruncile Tale luminându‑ne, să ne sculăm întru bucurie sufletească, spre lauda bunătății Tale, aducând rugăciuni și cereri milostivirii Tale pentru păcatele noastre și ale întregului Tău popor.” Astfel, se cere pentru obștea monahală (dar și pentru toți creștinii din biserică) puterea de a se scula întru bucurie, în timpul nopții, pentru a lăuda bunătatea lui Dumnezeu și pentru a înălța rugăciuni pentru tot poporul.  

Aceeași năzuință o găsim exprimată și într‑una din rugăciunile principale ale Pave-cerniței: „Scoală‑ne pe noi în vremea rugăciunii, întăriți întru poruncile Tale și pomenirea judecăților Tale întru noi nestricată având‑o. Cuvântare de slava Ta în toată noapte ne dăruiește, ca să cântăm și să binecuvântăm preacinstitul și preaîncuviințatul Tău nume, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”¹ Dacă în prima rugăciune amintită nu se înțelege în mod vădit pregătirea pentru alte rugăciuni sau slujbe din timpul nopții, în această rugăciune lucrurile sunt evidente, întrucât se menționează cântarea duhovnicească, dar și o anume stăruință în rugăciune îndelungată („Cuvântare de slava Ta în toată noapte ne dăruiește”).

Aceste cereri se concretizează în efortul monahilor de a participa la Miezonoptică², având drept „lait motiv” un tropar care sintetizează întreaga teologie ascetică a rugăciunii și a trezviei: „Iată mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; dar nevrednică este cea pe care o va afla lenevindu‑se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții, și afară de împărăție să te încui. Ci te deșteaptă, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește‑ne pe noi.” Acesta tropar, pe care credincioșii îl recunosc în primele trei denii din Săptămâna Patimilor,  trimite cu gândul la Pilda celor zece fecioare și la așteptarea Mirelui Hristos, care va veni „ca un fulger” și va răsplăti fiecăruia după cum s‑a îngrijit de „candela sufletului său”; dar și la îndemnul Domnului, care zice: „Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în ispită” (Mt. 26, 40‑41).

Osteneala din timpul nopții continuă în mănăstiri cu citirea rugăciunilor de dimineață³ (în privat, la chilie, sau în biserică, după doar 3‑4 ore de somn) și mai apoi cu săvârșirea Utreniei și a Ceasurilor în biserică (vreme de aproximativ două ore, în zilele de rând). Mai apoi, toate sunt încununate cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, la răsăritul soarelui.

Dintre cele amintite, în viața liturgică a unei parohii de mir se săvârșesc de obicei doar Vecernia, în serile de dinaintea duminicilor, ale praznicelor și ale sărbătorilor închinate sfinților cu Polieleu, Utrenia, în diminețile acelorași sărbători și, bineînțeles, Dumnezeiasca Liturghie. Asta exclude existența slujbelor de noapte în parohii. Cu toate acestea, sunt comunități parohiale care, cu binecuvântarea ierarhilor, săvârșesc, la anumite praznice sau de hramuri, privegheri de toată noaptea⁴. De asemenea, există clerici și credincioși care citesc unele dintre cele Șapte Laude acasă (mai ales Pavecernița și uneori Miezonoptica). Iar dacă nu citesc dintre cele Șapte Laude, citesc poate la miezul nopții o Catismă din Psaltire, un paraclis, un acatist, un canon de pocăință sau alte rugăciuni, și prin aceasta priveghează și ei după cum pot. 

Că este de mare folos rugăciunea de la miezul nopții o arată nu doar Sfinții Părinți, ci și scrierile Sfintei Scripturi. Încă din timpul Vechiului Testament proorocii și oamenii aleși ai lui Dumnezeu au iubit privegherea, fie pentru a se dedica rugăciunii, fie pentru a medita la cuvintele Domnului. De aceea proorocul Isaia spune: „Sufletul meu în vreme de noapte veghează spre Tine, Doamne, căci lumină sunt poruncile Tale pe pământ.” (Isaia 26, 9) Iar David, împăratul și proorocul, cântă: „Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat și noaptea înaintea Ta” (Ps. 87, 2); și iarăși zice psalmistul: „Adusu‑mi‑am aminte în noapte de numele Tău, Doamne, și am păzit legea Ta” (Ps. 118, 55). Și pentru a nu crede cineva că este vorba doar de o rugăciune scurtă, făcută de om în așternutul său în anumite momente ele nopții, profetul ne arată și timpul și locul și ținuta celui ce se roagă: „Noaptea ridicați mâinile voastre spre cele sfinte și binecuvântați pe Domnul” (Ps. 133, 2) și „La miezul nopții mă sculam ca să mă mărturisesc Ție, pentru judecățile dreptății Tale” (Ps. 118, 62)⁵, în acestea din urmă arătându‑ne și cum trebuie să fie rugăciunea noastră, și anume însoțită de pocăință.

(Va urma…) 

Note: