Cu toate acestea, icoana nu este o re­prezentare realistă a persoanelor şi nici o simplă proiectare a evenimentelor istori­ce, cu scop didactic, ci reprezentarea trans­figurată, înduhovnicită a acestora. Aceasta ne transmite în mod tainic atracţia spre sfinţenie, „adresându-ne” o chemare că­tre un tip de nevoinţă sau către lucrarea unei virtuţi (în funcţie de cele împlinite în viaţa sfântului reprezentat sau de me­sajul scenei zugrăvite) şi, în acelaşi timp, îl face prezent în mod real pe cel chemat în rugăciune. Chipul celui zugrăvit nu doar că trimite mintea la prototipul lui (mode­lul real), ci îl şi face prezent prin lucrarea harului lui Dumnezeu. De aceea, în ca­drul Sinodului VII ecumenic (Niceea, 787), Părinţii Bisericii au mărturisit că: „Fie prin cugetarea la cuvintele Sfintei Scripturi, fie prin reprezentarea Icoanei... noi ne amintim de prototipuri (de mode­lele lor vii) şi suntem introduşi între ele”, iar Sfântul Ioan Damaschin spune că „icoa­na dă mărturie despre prezenţa Sfântului, ea exprimă slujirea lui prin rugăciunea cea pentru noi şi prin comuniune”⁴.

Această legătură între icoană şi arhe­tipul ei se poate observa şi în faptul că, în mod normal, Dumnezeiasca Liturghie nu se poate săvârşi fără icoane. Preotul are nevoie de cel puţin un antimis (bucată de pânză pe care este reprezentată Punerea în mormânt a Domnului şi pe care se săvârşeşte Sfânta Jertfă) şi de două icoa­ne (una a Mântuitorului Hristos şi una a Maicii Domnului) spre care să privească credincioşii⁵. Trebuie totuşi să remarcăm faptul că icoana nu are valoare duhovni­cească în sine (pentru că atunci ar fi ca un idol), ci în raport cu persoana sfântă re­prezentată. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare spune că „cinstirea chipului trece la cel zugrăvit”, deci nu rămâne la cele din care este alcătuită icoana (lemn, culori, ferecături etc.).

CÂND AU APĂRUT PRIMELE ICOANE SAU REPREZENTĂRI ICONOGRAFICE?

Printre primele informaţii despre icoane se numără menţiunea lui Eusebiu din Cezareea (sec. IV) din Istoria Bisericească, unde ni se relatează faptul că „chipurile Apostolilor Petru şi Pavel şi chiar chipul lui Hristos s-au păstrat în culori” De asemenea, el consemnează si faptul că în Cezareea lui Filip a văzut o statuie de bronz foarte veche a Mântuitorului în faţa casei femeii ce fusese vindecată de scurgerea de sânge⁶.

Tradiţia Bisericii (consemnată în sinaxare) ni-l înfăţisează pe Sfântul Apostol si Evanghelist Luca drept primul pictor de icoane. Lui îi sunt atribuite trei icoane ale Fecioarei Maria (în unul din cazuri folosind chiar lemnul mesei pe care Maica Domnului si Sfântul Ioan Evanghelistul mâncau). Cea mai cunoscută este „Dulcea sărutare” în care faţa copilului Iisus este lipită de cea a mamei sale. Altă icoană este „Hodighitria”, în care Fecioara Maria arată cu mâna spre prunc, icoana fiind numită si „Arătătoarea” sau „Călăuzitoarea”, iar cea de-a treia icoană este „Maica Domnului Orantă”, în care Fecioara Maria este reprezentată cu braţele ridicate în rugăciune. Se crede că varian­tele originale ale acestor icoane s-au pierdut în perioada prigoanelor, dar imaginile re­prezentate în ele dăinuie până astăzi, transmise prin viu grai, în scris sau prin copii zu­grăvite.

Reprezentări iconografice importante din perioada persecuţiilor se găsesc în cata­combele romane si ele pot fi împărţite, în general, în două categorii: simboluri crestine ce sintetizează mesajul evanghelic (crucea, pestele, monograma lui Hristos, porum­belul, ancora, pasărea phoenix, alfa si omega etc.) si imagini de o mare sobrietate (da­torită liniilor simple si culorilor puţine) înfăţisându-L pe Hristos – Bunul Păstor, pe cei trei tineri slăvind pe Dumnezeu în cuptorul încins, pe prorocii Moise si Iona, pre­cum si icoane ale Maicii Domnului cu pruncul Iisus, ale Botezului Domnului, Învierii lui Lazăr, Cinei celei de Taină etc.⁷ Mostre de iconografie în mozaic datând din seco­lele IV-V se găsesc în biserica Santa Maria Maggiore din Roma si în alte lăcasuri de cult precum bisericile Sfinţii Cosma si Damian, Sfântul Ioan Lateran, Sfânta Sabina, Sfânta Agnes din afara zidurilor, Sfânta Maria din Trastevere.

Note: