Ce reprezintă icoana în viaţa bisericii şi a creştinilor?

publicat in Dicţionar Liturgic pe 4 Ianuarie 2017, 04:10

Icoana a apărut din dorinţa primilor crestini de a păstra vie amintirea chipului Fiului lui Dumnezeu Cel întrupat, al Maicii Sale si al Sfinţilor Apostoli1. Această dorinţă s-a extins mai apoi si asupra evenimentelor importante din istoria mântuirii omului, relatate în Sfânta Scriptură, icoana devenind, asa cum frumos o numea un teolog, „o Evanghelie în culori”2https://apostolia.eu/index.php/valenti-international-matchmaking/. O astfel de înţelegere o atestă Sfântul Vasile cel Mare prin cu­vintele: „Ceea ce aduce cuvântul prin istorisire la auz tot aceea înfăţisează si arată pic­tura în mod tăcut ochilor” (Omilie la mucenicul Varlaam, 17, 3)post dating emailsbest pics to put on dating siteshttps://apostolia.eu/index.php/describe-yourself-and-your-personality-dating/https://apostolia.eu/index.php/celebrities-go-dating-muggy-mike/. Trebuie totuşi să remarcăm faptul că icoana nu are valoare duhovni­cească în sine (pentru că atunci ar fi ca un idol), ci în raport cu persoana sfântă re­prezentată. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare spune că „cinstirea chipului trece la cel zugrăvit”, deci nu rămâne la cele din care este alcătuită icoana (lemn, culori, ferecături etc.).

CÂND AU APĂRUT PRIMELE ICOANE SAU REPREZENTĂRI ICONOGRAFICE?

Printre primele informaţii despre icoane se numără menţiunea lui Eusebiu din Cezareea (sec. IV) din Istoria Bisericească, unde ni se relatează faptul că „chipurile Apostolilor Petru şi Pavel şi chiar chipul lui Hristos s-au păstrat în culori” De asemenea, el consemnează si faptul că în Cezareea lui Filip a văzut o statuie de bronz foarte veche a Mântuitorului în faţa casei femeii ce fusese vindecată de scurgerea de sânge6.

Tradiţia Bisericii (consemnată în sinaxare) ni-l înfăţisează pe Sfântul Apostol si Evanghelist Luca drept primul pictor de icoane. Lui îi sunt atribuite trei icoane ale Fecioarei Maria (în unul din cazuri folosind chiar lemnul mesei pe care Maica Domnului si Sfântul Ioan Evanghelistul mâncau). Cea mai cunoscută este „Dulcea sărutare” în care faţa copilului Iisus este lipită de cea a mamei sale. Altă icoană este „Hodighitria”, în care Fecioara Maria arată cu mâna spre prunc, icoana fiind numită si „Arătătoarea” sau „Călăuzitoarea”, iar cea de-a treia icoană este „Maica Domnului Orantă”, în care Fecioara Maria este reprezentată cu braţele ridicate în rugăciune. Se crede că varian­tele originale ale acestor icoane s-au pierdut în perioada prigoanelor, dar imaginile re­prezentate în ele dăinuie până astăzi, transmise prin viu grai, în scris sau prin copii zu­grăvite.

Reprezentări iconografice importante din perioada persecuţiilor se găsesc în cata­combele romane si ele pot fi împărţite, în general, în două categorii: simboluri crestine ce sintetizează mesajul evanghelic (crucea, pestele, monograma lui Hristos, porum­belul, ancora, pasărea phoenix, alfa si omega etc.) si imagini de o mare sobrietate (da­torită liniilor simple si culorilor puţine) înfăţisându-L pe Hristos – Bunul Păstor, pe cei trei tineri slăvind pe Dumnezeu în cuptorul încins, pe prorocii Moise si Iona, pre­cum si icoane ale Maicii Domnului cu pruncul Iisus, ale Botezului Domnului, Învierii lui Lazăr, Cinei celei de Taină etc.7 Mostre de iconografie în mozaic datând din seco­lele IV-V se găsesc în biserica Santa Maria Maggiore din Roma si în alte lăcasuri de cult precum bisericile Sfinţii Cosma si Damian, Sfântul Ioan Lateran, Sfânta Sabina, Sfânta Agnes din afara zidurilor, Sfânta Maria din Trastevere.

Note:

 

1. În fapt, considerăm că acestei dorinţe îi răspunde si Mântuitorul Hristos prin Giulgiul Său pe care ni l-a lăsat, întipărit în mod minunat cu chipul Său.
2. Este incontestabil că această „Evanghelie în culori” a ajutat foarte mult la educarea religioasă a credinciosilor în veacuri în care puţini dintre ei stiau să citească ori aveau la îndemână Biblia si alte cărţi duhovnicesti.
3. După Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă,Ediţia a II-a, E.I.M.B.O.R, Bucuresti, 2014, p. 110.
4. Ibidem,p. 112.
5. În cazuri excepţionale, în puşcăriile din peri­oada comunistă, preoţii şi ieromonahii care au săvârşit Dumnezeiasca Liturghie au pus în loc de antimis trupul torturat şi înfometat al unui deţinut care Îl mărturisea pe Hristos. Astfel, acesta ţinea locul sfintelor moaşte (care se gă­sesc de obicei în antimis) şi era el însuşi „icoa­nă vie” prin virtuţile arătate celorlalţi.
6. După Jim Forest, Icoană în rugăciune, Editura Pro Vita, 2006, p. 18.
7. Astfel de reprezentări se găsesc în multe locuri din lume, începând din Asia Mică si până în Spania. În Italia mai există catacombe cu astfel de reprezentări la Napoli si în Sicilia.