„Ce este postul? Postul nu stă atât în înfrânarea de la mâncare, cât în înfrânarea de la gânduri necurate – să postim de gânduri!” Starețul Tadei
Pe cât de simplă pare practica postului, înțeles ca abstinența de la un anumit fel de hrană, pe atât de multe și profunde sunt sensurile, aspectele și formele care îl definesc în esență. Este cât se poate de clar că asupra acestei practici duhovnicești orice reflecție rațională este sterilă și fără finalitate. E relativ ușor să îți stăpânești pântecele, dar este nespus de greu să fii triumfător asupra patimilor din tine. În consens, marii asceți ai lumii creștine identifică în practica postului două esențe congruente: lupta fără ipocrizie și biruința fără trufie.
Iată două exemple din Pateric, de la sine vorbitoare:
„Au venit odată avva Siluan și Zaharia, ucenicul lui, la o mănăstire; și i-au făcut pe ei de au gustat puțin mai înainte de a călători. Apoi ieșind ei, a găsit ucenicul lui apă pe cale și dorea să bea. Si i-a zis lui bătrânul: Zahario, post este astăzi. Iar el a zis: dar n-am mâncat, părinte?! Zis-a bătrânul: ceea ce am mâncat era al dragostei; dar noi postul nostru să-l ținem, fiule!”
Iar Avva Macarie ne dă o altă lecție de postire:
„Se spunea despre avva Macarie că atunci când se întâmpla a fi cu frații, își punea luiși hotar, că de se va afla vin pentru frați, să bea, dar în loc de un pahar de vin, o zi să nu bea apă. Deci frații, pentru odihnă, îi dau lui. Iar bătrânul cu bucurie lua, ca pe sineși să se chinuiască. Iar ucenicul lui știind lucrul, zicea fraților: pentru Domnul, nu-i dați, căci în chilie vrea să se chinuiască pe sine! Si înștiințându-se frații, nu-i mai dădeau vin.”
DIN CUVINTELE AVVEI MACARIE EGIPTEANUL
Cuvîntul 10
DIN CUVINTELE AVVEI SILUAN
Cuvântul 1:
Pr. Trandafir Vid, Din volumul „De dragul păcătoșilor - Încercări de versificare a Patericului”

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team