VIAÈšA

S-a întors la Roma la sfârÅŸitul misiunii la Constantinopol, aducând cu sine moaÅŸte im­portante: braÅ£ul Sfântului Apostol Andrei ÅŸi capul Sfântului Evanghelist Luca. Papa Pelaghie al II-lea l-a numit secretarul său, pentru ca apoi, la moartea acestuia, Grigorie să fie ales episcop al Romei.

După ce a fost înscăunat, în data de 3 sep­tembrie 590, el a negociat cu lombarzii care asediau Roma, reuÅŸind să-i convingă să re­nunÅ£e la asediu, ÅŸi l-a trimis pe Sfântul Augustin din Canterbury să evanghelizeze Britania.

Este cunoscut în Răsărit sub numele de Grigorie Dialogul, din cauza lucrării sale în patru volume, Dialoguri,în care a scris des­pre vieÅ£ile ÅŸi minunile sfinÅ£ilor din Italia ÅŸi despre viaÅ£a de după moarte. Este sursa ini­Å£ială de informaÅ£ii despre viaÅ£a Sfântului Benedict de Nursia. A mai scris lucrările: Moralia despre Iov (un comentariu la Cartea lui Iov), Omiliile la Ezechiel, Reguli pastorale (care a fost manualul de bază pentru preoÅ£ii din Apus timp de mulÅ£i ani) ÅŸi un mare nu­măr de alte predici.

A compus Liturghia Darurilor mai îna­inte sfinÅ£ite, care se celebrează în Bisericile răsăritene în timpul Postului Mare. Cunos­cută cu titlul de Liturghia Sf. Grigorie Dia­logul, este una dintre cele trei Sf. Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă, alături de cea a Sf. Ioan Gură de Aur ÅŸi cea a Sf. Vasile cel Mare.

El este iniÅ£iatorul unui model apusean de cântare bisericească, numit adesea „Cântarea gregoriană".

Sfântul Grigorie a adormit întru Domnul la 12 martie 604.

CITATE DIN SCRIERILE SFÂNTULUI GRIGORIE CEL MARE

„AÅŸadar, acela care s-a purtat diavoleÅŸte din propria dorinÅ£ă ÅŸi care totuÅŸi vrea ca cei­lalÅ£i să tacă este martor împotriva lui însuÅŸi, pentru că singur doreÅŸte să fie iubit mai mult decât este iubit adevărul, care nu a dorit să fie apărat împotriva lui însuÅŸi. BineînÅ£eles că nu există om care să trăiască fără să păcătu- iască uneori, dar acela doreÅŸte cu adevărat să fie iubit mai mult decât iubeÅŸte el însuÅŸi care nu doreÅŸte să fie pus faÅ£ă în faÅ£ă cu adevărul de nimeni. De aceea, Petru de bunăvoie a ac­ceptat dojana lui Pavel; David de bunăvoie a ascultat reproÅŸul unui supus. Pentru că un bun conducător, care nu este interesat de cul­tul său, ia ca pe un omagiu adus smereniei sale cuvintele libere ÅŸi sincere ale supuÅŸilor. Dar în această privinÅ£ă modul de guvernare trebuie temperat cu o aÅŸa de fină artă a mo­derării, încât minÅ£ile supuÅŸilor, când se ara­tă ele înseÅŸi capabile de observări corecte în unele privinÅ£e, să dea liber exprimării, dar li­bertate care să nu cadă în mândrie, altfel, când libertatea de vorbire este acordată prea generos, smerenia propriei lor vieÅ£i va fi pier­dută" (Reguli pastorale).

„în fiecare zi vă hrăniÅ£i trupurile cu cele necesare pentru a le păstra sănătoase. în ace­laÅŸi fel, faptele voastre bune trebuie să fie hra­na zilnică a inimilor voastre. Trupurile sunt hrănite cu mâncare, iar sufletele cu fapte bune. Nu trebuie să refuzaÅ£i sufletelor, care vor trăi o veÅŸnicie, ceea ce oferiÅ£i trupului, care este supus morÅ£ii”

„Pentru a putea renunÅ£a la lumea aceasta, trebuie să nu iubim lucrurile trecătoare, să tin­dem cu mintea în smerenie faÅ£ă de Dumnezeu ÅŸi apropiaÅ£ii noÅŸtri, să ne păstrăm răbdarea în faÅ£a insultelor ÅŸi, cu pază răbdătoare, să res­pingem durerea răutăÅ£ii din inimă, să ne dăm bunurile celor săraci, să nu râvnim la ale alto­ra, să-l preÅ£uim pe prieten în Dumnezeu, să-l iubim chiar ÅŸi pe cel duÅŸman nouă pe seama lui Dumnezeu, să ne îndurerăm de necazul aproapelui, nu să ne bucurăm la moartea cui­va care ne este rival, aceasta este fiinÅ£a cea nouă pe care Stăpânul neamurilor o caută cu ochi atent printre ceilalÅ£i ucenici, spunând: «Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi» (2 Cor. 5, 17).”

„Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu ÅŸi Îi ur­măm poruncile dacă ne abÅ£inem noi înÅŸine de la plăceri. Pentru că acela care se abandonează singur dorinÅ£elor necuvenite cu siguranÅ£ă nu Îl iubeÅŸte pe Dumnezeu, deoarece Îl contrazice pe Dumnezeu în propriile Lui intenÅ£ii... AÅŸadar, acela care nu este cucerit de acceptarea plăce­rilor demonice Îl iubeÅŸte pe Dumnezeu cu ade­vărat. Cu cât cineva îÅŸi găseÅŸte plăcere în lucruri mărunte, cu atât mai mult el se depărtează de dragostea cerurilor.”

„O spun fără cea mai mică urmă de ezita­re, oricine se numeÅŸte pe sine însuÅŸi episcop universal sau doreÅŸte acest titlu este, prin mân­dria sa, precursorul Antihristului, pentru că astfel el doreÅŸte să se ridice singur deasupra celorlalÅ£i. GreÅŸeala în care cade acesta izvorăÅŸ­te din mândria egală cu cea a lui Antihrist; pentru că cel rău doreÅŸte să fie considerat dea­supra celorlalÅ£i oameni, ca un dumnezeu, în­cât în acelaÅŸi fel oricine se va numi singurul episcop se înalÅ£ă singur peste ceilalÅ£i oameni... O ÅŸtii, fratele meu: au nu venerabilul Sinod de la Calcedon a conferit titlul de «universal» episcopilor din scaunul apostolic al Romei, unde anume sunt, prin voinÅ£a lui Dumnezeu, slujitor? Åži totuÅŸi nici unul dintre noi nu a per­mis ca acest titlu să îi fie dat lui; nimeni nu ÅŸi-a asumat acest titlu, ca nu cumva prin asuma­rea unei cinstiri deosebite în demnitatea epi­scopiei să părem că o refuzăm tuturor celor­lalÅ£i confraÅ£i.”

TROPAR

CONDAC