Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, 12 martie

VIAÈšA

S-a întors la Roma la sfârșitul misiunii la Constantinopol, aducând cu sine moaște im­portante: brațul Sfântului Apostol Andrei și capul Sfântului Evanghelist Luca. Papa Pelaghie al II-lea l-a numit secretarul său, pentru ca apoi, la moartea acestuia, Grigorie să fie ales episcop al Romei.

După ce a fost înscăunat, în data de 3 sep­tembrie 590, el a negociat cu lombarzii care asediau Roma, reușind să-i convingă să re­nunțe la asediu, și l-a trimis pe Sfântul Augustin din Canterbury să evanghelizeze Britania.

Este cunoscut în Răsărit sub numele de Grigorie Dialogul, din cauza lucrării sale în patru volume, Dialoguri,în care a scris des­pre viețile și minunile sfinților din Italia și despre viața de după moarte. Este sursa ini­țială de informații despre viața Sfântului Benedict de Nursia. A mai scris lucrările: Moralia despre Iov (un comentariu la Cartea lui Iov), Omiliile la Ezechiel, Reguli pastorale (care a fost manualul de bază pentru preoții din Apus timp de mulți ani) și un mare nu­măr de alte predici.

A compus Liturghia Darurilor mai îna­inte sfințite, care se celebrează în Bisericile răsăritene în timpul Postului Mare. Cunos­cută cu titlul de Liturghia Sf. Grigorie Dia­logul, este una dintre cele trei Sf. Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă, alături de cea a Sf. Ioan Gură de Aur și cea a Sf. Vasile cel Mare.

El este inițiatorul unui model apusean de cântare bisericească, numit adesea „Cântarea gregoriană".

Sfântul Grigorie a adormit întru Domnul la 12 martie 604.

CITATE DIN SCRIERILE SFÂNTULUI GRIGORIE CEL MARE

„Așadar, acela care s-a purtat diavolește din propria dorință și care totuși vrea ca cei­lalți să tacă este martor împotriva lui însuși, pentru că singur dorește să fie iubit mai mult decât este iubit adevărul, care nu a dorit să fie apărat împotriva lui însuși. Bineînțeles că nu există om care să trăiască fără să păcătu- iască uneori, dar acela dorește cu adevărat să fie iubit mai mult decât iubește el însuși care nu dorește să fie pus față în față cu adevărul de nimeni. De aceea, Petru de bunăvoie a ac­ceptat dojana lui Pavel; David de bunăvoie a ascultat reproșul unui supus. Pentru că un bun conducător, care nu este interesat de cul­tul său, ia ca pe un omagiu adus smereniei sale cuvintele libere și sincere ale supușilor. Dar în această privință modul de guvernare trebuie temperat cu o așa de fină artă a mo­derării, încât mințile supușilor, când se ara­tă ele înseși capabile de observări corecte în unele privințe, să dea liber exprimării, dar li­bertate care să nu cadă în mândrie, altfel, când libertatea de vorbire este acordată prea generos, smerenia propriei lor vieți va fi pier­dută" (Reguli pastorale).

„în fiecare zi vă hrăniți trupurile cu cele necesare pentru a le păstra sănătoase. în ace­lași fel, faptele voastre bune trebuie să fie hra­na zilnică a inimilor voastre. Trupurile sunt hrănite cu mâncare, iar sufletele cu fapte bune. Nu trebuie să refuzați sufletelor, care vor trăi o veșnicie, ceea ce oferiți trupului, care este supus morții”

„Pentru a putea renunța la lumea aceasta, trebuie să nu iubim lucrurile trecătoare, să tin­dem cu mintea în smerenie față de Dumnezeu și apropiații noștri, să ne păstrăm răbdarea în fața insultelor și, cu pază răbdătoare, să res­pingem durerea răutății din inimă, să ne dăm bunurile celor săraci, să nu râvnim la ale alto­ra, să-l prețuim pe prieten în Dumnezeu, să-l iubim chiar și pe cel dușman nouă pe seama lui Dumnezeu, să ne îndurerăm de necazul aproapelui, nu să ne bucurăm la moartea cui­va care ne este rival, aceasta este ființa cea nouă pe care Stăpânul neamurilor o caută cu ochi atent printre ceilalți ucenici, spunând: «Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi» (2 Cor. 5, 17).”

„Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu și Îi ur­măm poruncile dacă ne abținem noi înșine de la plăceri. Pentru că acela care se abandonează singur dorințelor necuvenite cu siguranță nu Îl iubește pe Dumnezeu, deoarece Îl contrazice pe Dumnezeu în propriile Lui intenții... Așadar, acela care nu este cucerit de acceptarea plăce­rilor demonice Îl iubește pe Dumnezeu cu ade­vărat. Cu cât cineva își găsește plăcere în lucruri mărunte, cu atât mai mult el se depărtează de dragostea cerurilor.”

„O spun fără cea mai mică urmă de ezita­re, oricine se numește pe sine însuși episcop universal sau dorește acest titlu este, prin mân­dria sa, precursorul Antihristului, pentru că astfel el dorește să se ridice singur deasupra celorlalți. Greșeala în care cade acesta izvorăș­te din mândria egală cu cea a lui Antihrist; pentru că cel rău dorește să fie considerat dea­supra celorlalți oameni, ca un dumnezeu, în­cât în același fel oricine se va numi singurul episcop se înalță singur peste ceilalți oameni... O știi, fratele meu: au nu venerabilul Sinod de la Calcedon a conferit titlul de «universal» episcopilor din scaunul apostolic al Romei, unde anume sunt, prin voința lui Dumnezeu, slujitor? Åži totuși nici unul dintre noi nu a per­mis ca acest titlu să îi fie dat lui; nimeni nu și-a asumat acest titlu, ca nu cumva prin asuma­rea unei cinstiri deosebite în demnitatea epi­scopiei să părem că o refuzăm tuturor celor­lalți confrați.”

TROPAR

CONDAC