Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, 12 martie

S-a întors la Roma la sfârşitul misiunii la Constantinopol, aducând cu sine moaşte im­portante: braţul Sfântului Apostol Andrei şi capul Sfântului Evanghelist Luca. Papa Pelaghie al II-lea l-a numit secretarul său, pentru ca apoi, la moartea acestuia, Grigorie să fie ales episcop al Romei.

După ce a fost înscăunat, în data de 3 sep­tembrie 590, el a negociat cu lombarzii care asediau Roma, reuşind să-i convingă să re­nunţe la asediu, şi l-a trimis pe Sfântul Augustin din Canterbury să evanghelizeze Britania.

Este cunoscut în Răsărit sub numele de Grigorie Dialogul, din cauza lucrării sale în patru volume, Dialoguri,în care a scris des­pre vieţile şi minunile sfinţilor din Italia şi despre viaţa de după moarte. Este sursa ini­ţială de informaţii despre viaţa Sfântului Benedict de Nursia. A mai scris lucrările: Moralia despre Iov (un comentariu la Cartea lui Iov), Omiliile la Ezechiel, Reguli pastorale (care a fost manualul de bază pentru preoţii din Apus timp de mulţi ani) şi un mare nu­măr de alte predici.

A compus Liturghia Darurilor mai îna­inte sfinţite, care se celebrează în Bisericile răsăritene în timpul Postului Mare. Cunos­cută cu titlul de Liturghia Sf. Grigorie Dia­logul, este una dintre cele trei Sf. Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă, alături de cea a Sf. Ioan Gură de Aur şi cea a Sf. Vasile cel Mare.

El este iniţiatorul unui model apusean de cântare bisericească, numit adesea „Cântarea gregoriană".

Sfântul Grigorie a adormit întru Domnul la 12 martie 604.

CITATE DIN SCRIERILE SFÂNTULUI GRIGORIE CEL MARE

„Aşadar, acela care s-a purtat diavoleşte din propria dorinţă şi care totuşi vrea ca cei­lalţi să tacă este martor împotriva lui însuşi, pentru că singur doreşte să fie iubit mai mult decât este iubit adevărul, care nu a dorit să fie apărat împotriva lui însuşi. Bineînţeles că nu există om care să trăiască fără să păcătu- iască uneori, dar acela doreşte cu adevărat să fie iubit mai mult decât iubeşte el însuşi care nu doreşte să fie pus faţă în faţă cu adevărul de nimeni. De aceea, Petru de bunăvoie a ac­ceptat dojana lui Pavel; David de bunăvoie a ascultat reproşul unui supus. Pentru că un bun conducător, care nu este interesat de cul­tul său, ia ca pe un omagiu adus smereniei sale cuvintele libere şi sincere ale supuşilor. Dar în această privinţă modul de guvernare trebuie temperat cu o aşa de fină artă a mo­derării, încât minţile supuşilor, când se ara­tă ele înseşi capabile de observări corecte în unele privinţe, să dea liber exprimării, dar li­bertate care să nu cadă în mândrie, altfel, când libertatea de vorbire este acordată prea generos, smerenia propriei lor vieţi va fi pier­dută" (Reguli pastorale).

„în fiecare zi vă hrăniţi trupurile cu cele necesare pentru a le păstra sănătoase. în ace­laşi fel, faptele voastre bune trebuie să fie hra­na zilnică a inimilor voastre. Trupurile sunt hrănite cu mâncare, iar sufletele cu fapte bune. Nu trebuie să refuzaţi sufletelor, care vor trăi o veşnicie, ceea ce oferiţi trupului, care este supus morţii”

„Pentru a putea renunţa la lumea aceasta, trebuie să nu iubim lucrurile trecătoare, să tin­dem cu mintea în smerenie faţă de Dumnezeu şi apropiaţii noştri, să ne păstrăm răbdarea în faţa insultelor şi, cu pază răbdătoare, să res­pingem durerea răutăţii din inimă, să ne dăm bunurile celor săraci, să nu râvnim la ale alto­ra, să-l preţuim pe prieten în Dumnezeu, să-l iubim chiar şi pe cel duşman nouă pe seama lui Dumnezeu, să ne îndurerăm de necazul aproapelui, nu să ne bucurăm la moartea cui­va care ne este rival, aceasta este fiinţa cea nouă pe care Stăpânul neamurilor o caută cu ochi atent printre ceilalţi ucenici, spunând: «Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi» (2 Cor. 5, 17).”

„Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu şi Îi ur­măm poruncile dacă ne abţinem noi înşine de la plăceri. Pentru că acela care se abandonează singur dorinţelor necuvenite cu siguranţă nu Îl iubeşte pe Dumnezeu, deoarece Îl contrazice pe Dumnezeu în propriile Lui intenţii... Aşadar, acela care nu este cucerit de acceptarea plăce­rilor demonice Îl iubeşte pe Dumnezeu cu ade­vărat. Cu cât cineva îşi găseşte plăcere în lucruri mărunte, cu atât mai mult el se depărtează de dragostea cerurilor.”

„O spun fără cea mai mică urmă de ezita­re, oricine se numeşte pe sine însuşi episcop universal sau doreşte acest titlu este, prin mân­dria sa, precursorul Antihristului, pentru că astfel el doreşte să se ridice singur deasupra celorlalţi. Greşeala în care cade acesta izvorăş­te din mândria egală cu cea a lui Antihrist; pentru că cel rău doreşte să fie considerat dea­supra celorlalţi oameni, ca un dumnezeu, în­cât în acelaşi fel oricine se va numi singurul episcop se înalţă singur peste ceilalţi oameni... O ştii, fratele meu: au nu venerabilul Sinod de la Calcedon a conferit titlul de «universal» episcopilor din scaunul apostolic al Romei, unde anume sunt, prin voinţa lui Dumnezeu, slujitor? Şi totuşi nici unul dintre noi nu a per­mis ca acest titlu să îi fie dat lui; nimeni nu şi-a asumat acest titlu, ca nu cumva prin asuma­rea unei cinstiri deosebite în demnitatea epi­scopiei să părem că o refuzăm tuturor celor­lalţi confraţi.”

TROPAR

Cel ce de sus, de la Dumnezeu, ai luat dum­nezeiescul har, mărite Grigorie, şi cu puterea aceluia întărindu-te, de bunăvoie ai urmat Sfintei Evanghelii a lui Hristos, de la Care ai luat plata ostenelilor tale, întru tot fericite, pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noas­tre.

CONDAC

Ca un începător te-ai arătat lui Hristos, Începătorul păstorilor, şi părtaş călugărilor, Părinte Grigorie, povăţuindu-i către ceata cea cerească, de unde ai învăţat turma lui Hristos poruncile Lui şi acum te bucuri şi dănţuieşti în corturile cereşti.